O carte care a început bine dar finalul.....finalul a stricat tot. În ultimele pagini dezvăluie misterul tot deodată..... adică după ce m-a ținut în suspans și nu mai reușeam să intuiesc ce e coșmar si ce realitate în două-trei pagini îmi dezleagă tot misterul plus ca evadarea aia chiar nu e verosimilă, e prea simplu, prea SF, prea ca la țară.
poză din arhiva personală |
Susan se trezește într-un spital și nu știe cum a ajuns acolo și de ce. Nu-și amintește nimic despre persoanele din viața ei, își amintește doar firma la care lucra. Nu-și amintește nici măcar de accident pe care se presupune că l-a avut.
Un doctor șarmant, McGee, "vrea" să o ajute să-și amintească totul, să-și recupereze amintirile pierdute.
Dar tot ce reușește să-și amintească este o întâmplare groaznică petrecută cu 13 ani într-o peșteră numită Casa Tunetului, unde iubitul ei este ucis de 4 indivizi și ea e martoră. Retrăiește momentul și are halucinații cu cei 4 indivizi, aceștia vor să îi facă viața un iad și chiar să o ucidă.
Este disperată și vrea să facă tot felul de analize pentru a depista o leziune, un cheag pe creier, care ar putea să ii dea aceste halucinații care pareau foarte reale, mai ales că se indragostise de doctor și nu voia să o creadă nebună.
Oare reușește să scape și să vindece? Veți afla doar dacă veți citi cartea.
I-am dat 3 steluțe,
Las și câteva citate din carte:
”Te doare atât de mult să pierzi, chiar dacă pierzi ceva ce nu ți-a aparținut niciodată în realitate.”
”-Viața nu e prea apetisantă dacă nu o mai condimentezi un pic, din când în când.”
”Mi-am spus totdeauna că e bine să mă deosebesc de ceilalți oameni. Mi-am spus că sunt mai bună decât oricare dintre ei, că sunt superioară plebei. Mândria mea teribilă s-a materializat într-un autocontrol de nezdruncinat și mi-am clădit viața pornind de la această premiză.”