Se afișează postările cu eticheta latino party. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta latino party. Afișați toate postările

miercuri, 5 februarie 2025

IntenCity 2025: J Balvin va face show la Craiova!

 Dacă ai fost la oricare dintre edițiile anterioare ale Festivalului IntenCity, știi deja cum este atmosfera festivalului: nopți de vară pline de muzică, oameni care dansează fără griji și acea emoție electrizantă care te face să uiți de tot. Ei bine, în 2025, Craiova promite să ducă experiența la un alt nivel! Primul artist anunțat este nimeni altul decât J Balvin, superstarul reggaeton care a cucerit lumea cu hituri precum Mi Gente, Ginza și Ay Vamos.

Un festival al diversității, o surpriză reggaeton

IntenCity ne-a obișnuit cu un mix de genuri, dar prezența lui J Balvin aduce o energie nouă pe scena festivalului. Dacă până acum ai dansat pe rock, pop sau muzică electronică, e timpul să simți și ritmul reggaetonului care a transformat ringurile de dans din întreaga lume. Chiar dacă reggaeton-ul nu este primul lucru la care te gândești când spui IntenCity, un lucru e sigur: Craiova va vibra pe ritmurile lui Balvin în această vară!

De la prima ediție la un fenomen internațional

Îți mai amintești entuziasmul primei ediții? Când nimeni nu știa exact la ce să se aștepte, dar toată lumea era acolo, gata să trăiască ceva unic? De atunci, festivalul a crescut enorm, atrăgând artiști din toată lumea și public din toate colțurile țării. De la nopți pline de muzica anilor ‘80 la show-uri explozive de muzică electronică, IntenCity a dovedit că poate aduce împreună generații și stiluri diferite.

Ce ne așteaptă în 2025?

Pe lângă J Balvin, lineup-ul festivalului va continua să se diversifice, iar organizatorii promit surprize uriașe. Evenimentul va avea loc între 26 și 29 iunie, (deci vor fi 4 zile în loc de 3 cum eram obișnuiți) pe Stadionul Ion Oblemenco și la Sala Polivalentă. Biletele sunt deja disponibile la preț promoțional: 400 de lei pentru acces general și 800 de lei pentru VIP, iar experiența promite să fie de neratat.

Îți vei aminti acest moment!

Dacă ai fost deja la IntenCity, știi că fiecare ediție vine cu momente care rămân în suflet. Dacă nu ai fost încă, 2025 este anul perfect să faci parte din această poveste. Și cine știe? Poate că printre ritmurile de reggaeton, organizatorii ne vor surprinde și cu ceva din vibe-ul muzical al anilor ‘80! Oricum ar fi, un lucru e sigur: Craiova va dansa!

Pentru bilete și mai multe informații, urmărește canalele oficiale ale festivalului:

duminică, 12 ianuarie 2025

Primii mei pași pe ritmul bachatei

 Aseară am avut parte de o experiență cu adevărat specială: primul meu curs de bachata la Salsa Dynamyk Dance Club. Încă de la primii pași, am fost cucerită de atmosfera caldă și de energia pozitivă a locului. Instructorul a fost răbdător și dedicat, explicând clar fiecare mișcare, ceea ce m-a ajutat să mă relaxez (cât de cât) și să mă bucur de ritmul pasional al muzicii. Sunt o fire mai timidă și atunci când nu cunosc oamenii, locul, tind să fiu puțin încordată. Am greșit pașii (de mai multe ori), dar nu m-am descurajat, am râs și am continuat, deoarece energia pozitivă din jur mi-a alungat stânjeneala.

Bachata, originară din Republica Dominicană, este un dans senzual, caracterizat prin mișcări fluide ale șoldurilor și conexiunea dintre parteneri. Însă, dincolo de frumusețea coregrafică, acest dans are beneficii impresionante asupra corpului și sănătății. Prin mișcările controlate și postura elegantă, bachata contribuie la tonifierea mușchilor, în special a celor abdominali și lombari, îmbunătățind în același timp echilibrul și coordonarea.

Un alt aspect minunat al dansului este impactul pozitiv asupra stării de spirit. Mișcările ritmice și interacțiunea cu ceilalți dansatori reduc stresul și sporesc încrederea în sine. De asemenea, dansul este o formă excelentă de exercițiu cardio, îmbunătățind circulația și susținând sănătatea inimii.

Salsa Dynamyk Dance Club reușește să creeze exact acel tip de atmosferă pe care o vezi în filmele cu petreceri latino – oameni minunați, prietenoși și veseli, muzică excelentă și o energie molipsitoare. 

sursa: pixabay

Deși nu am călătorit în America Latină, am citit despre experiențele celor care au explorat aceste locuri. Oameni din diferite  colțuri ale lumii, care au vizitat orașe din America Latină, povestesc despre căldura și prietenia latino-americanilor. Modul în care aceștia își întâmpină oaspeții, cu îmbrățișări calde și sincere, este impresionant.

Poate părea neobișnuit să îmbrățișezi un străin, mai ales dacă nu ești obișnuit cu această deschidere. Totuși, această conexiune creează o atmosferă specială, în care te simți acceptat și apreciat. La Salsa Dynamyk Dance Club, am regăsit aceeași căldură – o comunitate unde dansul apropie oamenii, iar zâmbetele sincere și îmbrățișările devin parte din experiență. Aici dansează atât persoane care se cunosc, cât și cei care vin pentru prima dată, se lasă purtați de ritm, iar conexiunile se creează natural, pe ringul de dans. Este genul de club pe care toți ni-l dorim: unde nimeni nu judecă și toți sunt acceptați, și te întrebi de ce nu există mai multe și la noi. Uite că există, chiar în Craiova! 

După ce cursul a luat sfârșit am rămas la party, unde fiecare exersa pașii învățați la curs, dar nu numai. Am ajuns abia dimineața acasă, dar cu bateriile încărcate pentru noua săptămână ce urmează să vină.

Recomand cu drag Salsa Dynamyk Dance Club pentru oricine dorește să descopere frumusețea bachatei sau să exploreze alte stiluri de dans, cum ar fi salsa, kizzomba sau dansuri grecești. Atmosfera prietenoasă și profesionalismul instructorilor creează un mediu perfect pentru a învăța și a te dezvolta. Indiferent dacă ești începător sau ai experiență, cursurile lor îți vor oferi bucurie, mișcare și noi prieteni.

Așa că ce mai aștepți? Lasă grijile deoparte, încalță-ți pantofii de dans și hai să descoperi magia dansurilor latine la Salsa Dynamyk Dance Club. Ritmul te așteaptă!

Pe curând!💃