Stephen King: 77 de Ani de Groază și Mister

 Astăzi, 21 septembrie, Stephen King își sărbătorește cea de-a 77-a aniversare. Cu o carieră literară impresionantă ce se întinde pe mai bine de cinci decenii, King a redefinit genul horror și a creat un univers literar care a fascinat milioane de cititori din întreaga lume. Dar Stephen King este mai mult decât un scriitor de povești de groază; este un narator complex, capabil să exploreze cele mai ascunse colțuri ale psihicului uman, transformându-și personajele în simboluri ale fragilității și forței interioare.

Sursă foto: mail de la Nemira

Stephen Edwin King s-a născut în 1947, în Portland, Maine, și încă de mic a fost atras de literatură. Primii săi ani ca scriitor nu au fost ușori, în ciuda pasiunii sale. Cariera sa literară a început cu publicarea unor povești scurte în reviste, dar abia după ce a scris Carrie a simțit gustul succesului. Ironia face că S.King a aruncat manuscrisul la gunoi, convins că nu va avea succes, dar soția sa, Tabitha, a recuperat manuscrisul și l-a încurajat să-l finalizeze. Carrie a devenit primul său bestseller care a pus bazele unei cariere literare legendare.

Ceea ce face ca operele lui King să fie atât de captivante este talentul său de a transforma banalul în ceva terifiant. Orașele mici, aparent idilice, devin locuri de coșmar, iar personajele obișnuite se confruntă cu forțe supranaturale sau cu conflicte psihologice intense. De la monștri ca Pennywise în It, până la forțele supranaturale care bântuie hotelul Overlook în The Shining, King explorează teme precum frica primordială, pierderea inocenței și forța binelui și răului.

Dar Stephen King nu scrie doar despre monștri și fantome. De multe ori, adevărații "monștri" din operele sale sunt oamenii înșiși, cu fricile, obsesiile și greșelile lor. În Misery, de exemplu, un scriitor este torturat nu de o creatură supranaturală, ci de o fană obsedată. În Cujo, un câine turbat reprezintă o metaforă pentru fragilitatea vieții și violența care poate izbucni în orice moment, atât în natură, cât și în ființa umană. Cu această ocazie am constatat că am uitat să povestesc despre Cujo, o carte care mi-a plăcut foarte mult, așa că înainte de a continua, fac o mică paranteză și scriu câteva rânduri despre ea.

Foto din arhiva personală

Este povestea tragică, emoționantă a unui câine din rasa Saint-Bernard care ajunge să aibă necazuri după ce urmărește un iepure care intră într-o grotă plină de lilieci. Povestea se desfășoară pe parcursul a trei zile, romanul conține mai multe povestiri, poveștile unor familii normale din Castle Rock, făcându-l mai complex decât pare.
Romanul nu are capitole, are un ritm constant, iar tensiunea crește odată cu transformarea lui Cujo, iar scenele sângeroase apar când nu te aștepți și vei suferi alături de personaje.
Există și câteva pasaje scrise din punctul de vedere al lui Cujo, care tot ce își dorea era să fie un câine bun pentru stăpânii lui.
Mi-a plăcut cartea, cu toate că m-a întristat finalul, care este foarte dureros.

Stephen King a publicat peste 60 de romane și sute de povestiri scurte, dar unele dintre ele au rămas cu adevărat gravate în cultura populară. Romane precum The Shining, It, Pet Sematary, și The Dark Tower(am ajuns cu cititul la volumul 5) au fost citite și apreciate de generații întregi. Adaptările cinematografice și de televiziune ale operelor sale, cum ar fi The Shawshank Redemption (povestea face parte din volumul Anotimpuri diferite, despre care nu am scris), The Green Mile, și serialul Castle Rock, au contribuit la popularitatea sa și i-au extins influența.

Sursă foto: mail de la Nemira

Cine poate uita privirea înspăimântătoare a lui Jack Nicholson în rolul lui Jack Torrance sau baloanele roșii care plutesc deasupra canalizărilor din Derry? Adaptările, deși nu întotdeauna fidele cărților, au adus personajele și universurile create de King în fața unui public mai larg, consolidându-i statutul de „Regele Groazei”.

La 77 de ani, Stephen King continuă să scrie, să inspire și să ne provoace fricile. Autori, regizori și fani deopotrivă îi recunosc influența imensă asupra literaturii și cinematografiei. Poate că cea mai mare realizare a sa rămâne însă faptul că, prin poveștile sale, a creat o comunitate de cititori care se regăsesc în universurile sale, unde întunericul și lumina se împletesc, iar frica este doar o parte a călătoriei către înțelegerea de sine.

„Monștrii sunt reali și fantomele sunt reale. Ele trăiesc în noi și câteodată ele înving.”

Un citat emblematic al lui King, care surprinde perfect esența operei sale. El ne reamintește că fricile noastre cele mai profunde nu sunt întotdeauna clare, dar sunt la fel de periculoase și influente.

 De la povești care ne-au bântuit visele, până la lecții de viață ascunse în paginile cărților sale, Stephen King a reușit să ne facă să ne îndrăgostim de groază și suspans. 

La mulți ani, Stephen King, și mulțumesc pentru toate poveștile care m-au ținut trează noaptea și m-au purtat într-o lume unde granițele dintre real și imaginar sunt doar o șoaptă în întuneric!

O să-mi mănânce pisica ochii?

Caitlin Doughty, cunoscută pentru activitatea sa de antreprenor de pompe funebre și pentru seria populară de pe YouTube „Ask a Mortician”, oferă o privire captivantă asupra morții prin intermediul cărții „O să-mi mănânce pisica ochii?”. În această carte, Doughty răspunde la 35 de întrebări despre moarte, adesea adresate de copii, dar care stârnește interesul tuturor.

Am cumpărat cartea, de pe site-ul Nemira, pentru că mi-a plăcut titlul, dar și pentru că aveam anumite curiozități despre cadavre și procesele care au loc în interiorul corpurilor după deces. Poate te întrebi de ce nu am căutat pe internet informații. Ei bine, astfel de subiecte uneori este bine să fie abordate într-un mod amuzant și accesibil, iar autoarea asta face. De fapt, este o carte pentru copii, dar cu siguranță și adulții pot învăța multe din ea.

Fața coperții!

Cartea este un ghid eclectic și plin de umor care răspunde la întrebări despre procesele biologice de după moarte și ritualurile funerare. Structurată sub formă de întrebări și răspunsuri, fiecare capitol oferă informații detaliate și adesea surprinzătoare.

Copertă spate!

Am selectat câteva dintre întrebările care mi-au atras atenția și eram curioasă de răspunsuri:.

De ce nu schimbăm culoarea când murim?

Autoarea explică detaliat procesul de descompunere și de ce cadavrele capătă diferite culori în timp. Aceasta este o parte din carte care m-a  fascinat. Răspunsul este legat de modul în care corpul uman reacționează post-mortem. După moarte, inima încetează să mai pompeze sânge, iar gravitația face ca sângele să se adune în părțile inferioare ale corpului, astfel că primele culori care apar după moarte sunt legate de sânge. În primele ore după moarte, zonele precum buzele și unghiile devin mai palide, ca de ceară. Livor mortis reprezintă acumularea sângelui în zonele mai joase ale cadavrului. Aceste zone au tendința să se coloreze în mov.

Livor mortis, în latină, înseamnă ”culoarea vineție a morții” și este utilă examinării medico-legale arătând cum și când a murit cineva. Livor mortis este prima schimbare de culoare pe care o vedem la un cadavru, în primele ore de la deces. O întreagă paletă de culori se ivește cam la o zi jumătate după deces. Verzui-maroniu cu un pic de turcoaz înseamnă că se instalează putrefacția. 

Bacteriile intestinale digeră cadavrul pe dinăuntru. Autoliza este un proces al descompunerii care apare când enzimele încep să distrugă din interior celulele corpului. Hemoglobina pătează pielea și produce urme ușor colorate, în tonuri de roșu, de mov-închis, de verde și de negru. Inelele de hemoglobină se desfac în bilirubună (galben) și biliverdină (verde). 

Putem să-i facem bunicii o înmormântare în stil viking?

Caitlin abordează și întrebarea dacă putem organiza o înmormântare în stil viking pentru bunica. În stilul său caracteristic, autoarea explică faptul că, deși ritualurile de înmormântare sunt profund personale și pot varia mult în funcție de cultură, o înmormântare autentică în stil viking, cu arderea corpului pe o barcă, nu se poate și explică adevăratul ritual, nu cel în stil Holyywoodian pe o barcă, de înmormântare al vikingilor, prădătorii scandinavi medievali admirați de toată lumea. Pentru a arde un trup, focul trebuie să ajungă la 1200 de grade și să ardă vreo 2-3 ore.

Ce se întâmplă dacă mă îngroapă din greșeală când sunt doar în comă?

O altă întrebare intrigantă este ce se întâmplă dacă cineva este îngropat din greșeală când este doar în comă. Caitlin clarifică faptul că, datorită evoluției medicinei și protocoalelor stricte de verificare a decesului, este extrem de improbabil ca cineva să fie îngropat de viu în zilele noastre. În trecut, au existat cazuri de îngropări premature, dar tehnologiile moderne, cum ar fi electrocardiograma și electroencefalograma, asigură că diagnosticul de deces este precis.

Înainte de secolul al XX-lea medicii faceau teste care erau îngrozitoare:

- se băgau ace sub unghii, în inimă sau în stomac;
- cu un cuțit făceau o crestătură în picior sau cu un vătrai încins ardeau piciorul;
- clismă cu fum;
- ardeau mâna sau tăiau un deget;
- scriau pe o hârtie textul ”sunt deja mort! cu cerneală invizibilă (făcută din acetat de plumb), apoi se punea pe fața cadavrului. Trupul în descompunere eliberează dioxid de sulf ceea ce duce la apariția mesajului scris, dar dioxidul de sulf poate fi emis și de persoanele care au dinții cariați.

Poate cineva să doneze sânge după ce moare?

Un capitol interesant explorează posibilitatea de a dona sânge după moarte, aducând în discuție cazul chirurgului rus V.N. Shamov. În mod normal, sângele nu poate fi donat după moarte deoarece circulația sângelui se oprește, iar sângele începe să coaguleze. Totuși, V.N. Shamov a reușit să demonstreze în 1928 că sângele poate fi recirculat temporar într-un cadavru folosind o pompă mecanică, deschizând drumul pentru unele proceduri medicale post-mortem inovative. Această procedură nu este practicată pe scară largă, dar subliniază cât de mult poate avansa știința medicală și înțelegerea noastră asupra corpului uman chiar și după moarte.

Experimentele au arătat că atât timp cât sângele corpului mort era scos la mai puțin de 6 ore de la deces, receptorul în viață nu avea probleme.

Dr. Shamov:

”Cadavrul nu trebuie considerat mort în primele ore de după moarte.”

O inimă ținută în gheață poate fi transplantată până la 4 ore după moarte, un ficat până la 10 ore, un rinichi va rezista 24 de ore, uneori 72 de ore, sângele până la 6 ore.

De ce insectele nu mănâncă oasele umane?

 Oasele sunt compuse în mare parte din minerale, în special fosfat de calciu, care sunt mult prea dure și dense pentru majoritatea insectelor să le consume. Deși există anumite specii de bacterii și fungi care pot degrada componentele organice ale oaselor în timp, insectele, în general, nu au capacitatea necesară pentru a se hrăni cu ele.

Necrofagii sunt mâncătorii de moarte. Dermestidae, gândacii de piele, familie de coleoptere, mănâncă carnea aflată în descompunere. Oasele nu sunt nutritive pentru insecte.

Cadavrele din cimitire afectează gustul apei din sol?

Înainte de a cumpăra cartea, m-am contrazis cu o vecină care susținea că da, cadavrele afectează apa. Răspunsul este nu, și Caitlin aduce argumente solide în acest sens. Eu locuiesc lângă un cimitir și în fața porții este o fântână cu apă potabilă, de la asta a pornit discuția noastră contradictorie.

Pe lângă conținutul informativ al cărții, „O să-mi mănânce pisica ochii?” este îmbogățită de ilustrațiile vibrante și sugestive realizate de Dianne Ruz. Aceste desene adaugă o notă de umor și accesibilitate, complementând textul într-un mod care face subiectul morții mai puțin intimidant. Stilul artistic al lui Ruz nu doar că înfrumusețează paginile, dar ajută și la stimularea imaginației cititorilor de toate vârstele, oferind o experiență vizuală plăcută și atrăgătoare.

 Cu un amestec de cunoștințe științifice și anecdote, Caitlin reușește să transforme subiecte tabu în discuții accesibile și chiar amuzante. Recomand această carte oricui este curios să afle mai multe despre ce se întâmplă cu corpurile noastre după moarte.

Pe curând!💝

Focul viu - Stephen King

Este un thriller psihologic, o lectură plină de suspans, un King clasic în care personajele sunt foarte bine dezvoltate. 

Cartea a apărut la Editura Nemira, în luna aprilia a acestui an. Roman finalist al premiilor LOCUS (1981) și BFA (1981). Descrierea cărții este următoarea:

”Ca să câștige niște bani în plus în timpul studenției, Andy McGee și Vicky Tomlinson s-au oferit ca subiecți voluntari pentru un experiment orchestrat de o organizație guvernamentală sub acoperire, cunoscută sub numele de Atelierul. Dar efectul a constat în trezirea în cei doi tineri a unor abilități metapsihice latente excepționale, care s-au manifestat într-o manieră și mai înfricoșătoare atunci când s-au îndrăgostit și au avut un copil împreună. Fiica lor, Charlie, a fost înzestrată la naștere cu cea mai incontrolabilă și mai ieșită din comun putere văzută vreodată – pirochinezia, abilitatea de a crea foc cu puterea minții. Acum, agenții nemiloși ai Atelierului sunt pe urmele acestei anomalii genetice neprevăzute și încearcă să o captureze în scopuri diabolice.

Ceea ce agenții nu iau în calcul este că satisfacția răzbunării este atractivă până și pentru un copil.”

Probabil v-ați dat seama din descriere că povestea este despre o copilă, Charlie, în vârstă de 8 ani, care are capacitatea extraordinară de a face lucrurile să ia foc. Pirochinezia a fost rezultatul cuplării părinților ei, doi participanți la un studiu guvernamental experimental, ”Lotul șase”.

Charlie și tatăl ei, Andy, fug de agenția secretă din spatele experimentului, după ce aceștia o omoară pe Vicky, dar actiunea este în toi, și suspansul crește, după ce Andy și Charlie au fost prinși. Agenția vrea să înțeleagă puterea lui Charlie, astfel încât să o poată folosi ca armă. Urmează haosul și... ați ghicit: încendiile sunt declanșate!!!

Puterea lui Andy constă în impulsionarea oanemilor, controlându-i mental, dar această putere, de câte ori o folosește, îi dă migrene paralizante și hemoragii cerebrale minore, însă Charlie nu are probleme în folosirea puterii ei.

În tot răul este și-un bine, dacă nu ar fi forțat-o să-și folosească puterea și să învețe să o controleze, nu ar fi scăpat cu viață din ”jocul final”.

Mi-a plăcut cartea și o recomand cu drag, a fost o lectură captivantă, întunecată și cu multă actiune.

Mi-am notat și câteva citate:

”Când aveai gânduri rele, trebuia să plătești pentru ele.” 

”- Diavolul pe care nu-l cunoști este uneori mai bun decât cel pe care îl cunoști,” 

”Secretele, așa cum Căpitanul i-ar fi putut spune doctorului Hofferitz, sunt chiar mai instabile decât izotopul de uraniu U-235, iar stabilitatea scade proporțional pe măsură ce secretul este spus.”  

”Dacă intenționez să sugerez ceva, este doar că lumea, deși bine luminată cu becuri incandescente și neoane, este totuși plină de cotloane întunecate, ciudate și tulburătoare.”

Vă doresc o seară frumoasă! 

** Înscriu postarea în tabelul cu Citate favorite, găzduit de Suzana.

Salem's Lot - Stephen King

Deși Stephen King este foarte priceput în descrierea oamenilor, lucrurilor, întâmplărilor, etc...uneori exagerează și plictisește cititorul.

Este o poveste cu vampiri cu un început foarte plictisitor care descrie o grămadă de personaje, toți locuitorii orașului 

Poză din arhiva personală

. Acțiunea pare să înceapă pe la pagina o sută și ceva când în gardul cimitirului este găsit, înfipt, cadavrul câinelui unui localnic....dar domnul King a considerat că mai era nevoie să descrie niște chestii și acțiunea începe cu adevărat pe la pagina trei sute și ceva.
După cadavrul câinelui urmează dispariția unui copil- Ralphie, apoi moartea fratelui lui Ralphie-Danny. Apoi crește mortalitatea în Salem's Lot, dispar misterios cadavre de la morgă.
Un scriitor, un profesor, un preot, un medic și un copil fac echipă împotriva răului care pare că pusese stăpânire pe oraș.
A avut scene înfricoșătoare, teroare, dar prea puține față de descrierile prea dese și plictisitoare.
Cred că pentru poveste erau suficiente 350 de pagini, decât 540 în care te pierzi printre chestii plictisitoare.
Chiar acum mi-am amintit că nu mai știu nimic de preot, ce s-o fi ales de el?

Mi-am notat și un citat care mi-a plăcut: ”Afaceri cu diavolul, așa era, [...]. Când faci afaceri cu el, scadența are miros de pucioasă.”

Cartea am cumpărat-o de la Editura Nemira. I-am acordat doar 3 steluțe!

Eu și Moș Crăciun - Matt Haig

Copilului meu interior încă îi plac poveștile, iar seria de povești de Crăciun pentru copii scrisă de Matt Haig este preferata mea. Nu am toată seria, îmi lipsește ”Un băiat numit Crăciun” și ”Spiridușa Adevărului”, am doar jumătate din serie😇, adică ”Fetița care a salvat Crăciunul” și ”Eu și Moș Crăciun”. În schimb am văzut filmul ”Un băiat numit Crăciun” care mi-a plăcut foarte mult, m-a binedispus și m-a transpus în copilărie. Mi-a plăcut foarte tare personajul Spiridușei Adevărului, care apare în cele două povești pe care deja le-am citit, pe cât de sinceră este pe atât amuzantă.

În această poveste Amelia Wishart salvează din nou Crăciunul. Amelia este o fată orfană, care până la vârsta de 11 ani a locuit la Londra împreună cu pisoiul ei, Căpitanul Funingine, apoi este adoptată de Moș Crăciun și Mary - Mama Crăciun - mutându-se în Elfhelm ”un loc magic și, ca să vezi locurile magice, trebuie să crezi în magie.”
 Dacă nu v-ați dat seama deja, locuitorii din Elfhelm sunt elfi, creaturi magice. Amelia trebuia să se intergreze și să meargă la școală, însă școala elfilor era foarte diferită de cea a oamenilor, materiile sunt foarte înșelătoare, de exemplu matematica: doi plus doi, în elfă, fac zăpadă și nu patru ca în matematica oamenilor. Amelia este foarte supărată deoarece nu se pricepe la nicio materie de-a elfilor și dorește să meargă la Școala de Condus Sănii, însă și aici trebuie să îndeplinească niște condiții, dar cu ajutorul lui Moș Crăciun care pune o vorbă bună la Kip, elful care a construit o nouă sanie, Vifor 360, care mergea cu un singur ren și valora 1000 de monede de ciocolată, Amelia are voie să conducă noua sanie

Ei bine...când începe cursa de sănii încep și problemele!

Amelia îl primește pe renul Blitzen să tragă sania Vifor 360 și totul părea că merge de minune, când, de nicăieri, Căpitanul Funingine sare pe spatele lui Blitzen, pe care îl sperie, și în loc să aterizeze acesta zboară peste Dealurile Împădurite - locul care trebuia evitat.

Pentru a-l salva pe Căpitanul Funingine, Amelia taie frâiele saniei și sare și ea pe spatele lui Blitzen, astfel sania cea mai nouă și scumpă a lui Kip se prăbușește.

Reușește să ajungă în Elfhem, în viață, împreună cu pisoiul și renul Blitzen, dar cu sania Vifor 360 foarte rău avariată.

Moș Vodol, elful care ura Crăciunul și fusese mutat pe Strada Foarte Liniștită, deoarece data trecută se aliase cu trolii ca să distrugă Crăciunul, profită de această ocazie și scoate un nou ziar ”Adevărul Zilei”, într-o tipografie secretă, în care scrie despre Amelia că este o criminală, articolul numindu-se ”Dușmanul printre noi”.

Amelia este foarte tristă și se hotărăște să părăsească ținutul elfilor, dar ajungând la Muntele Foarte Înalt se întâlnește cu elful prinzător de scrisori, Pippin, care o convinge să se reîntoarcă, să-l înfrunte pe Moș Vodol, deoarece el bănuia că iar dorește să distrugă Crăciunul. În timpul conversației, Amelia își amintește că a văzut o gaură msterioasă în pământ când sania Vifor 360 s-a prăbușit și se hotărăște să cerceteze, să vadă ce legătura are cu Moș Vodol, dar nu înainte de a o lua cu ea pe Spiridușa Adevărului, ca martoră, deoarece ea era singura care nu putea să mintă și toți o credeau.

M-am întins la povestit și nu vreau să vă dau chiar toate amănuntele, deoarece trebuie să o citiți, bineînțeles dacă vă plac poveștile, dacă nu, asta e, eu o să vă mai spun doar foarte puțin din poveste, finalul va trebui să-l descoperiți singuri!

Amelia și Spiridușa Adevărului descoperă că Moș Vodol se aliase cu nimeni altul decât Iepurașul de Paște pentru a distruge Crăciunul. Mai departe scrie în carte, cum zicea unul dintre profesorii mei!

Cartea are 304 pagini, cu ilustrații alb-negru de Chris Mould, și o puteți achiziționa de pe Nemira, eu le-am achiziționat când a fost oferta 1+1.

Personajele croșetate de mine s-au potrivit nemaipomenit în această poveste, de aceea le-am fotografiat împreună cu această carte: renul -  Blitzen, Moș Crăciun, iepurașul - Iepurașul de Paște! poate ar trebui să încerc să fac și un elf, cine știe?!

O seară frumoasă vă doresc, plină de magie!

Sursa fotografiilor: toate pozele sunt din arhiva personală.

Jocul lui Gerald - Stephen King - Recenzie

Poză din arhiva personală

 Nu știu dacă v-am mai spus, dar vă spun acum, că romanele mele preferate sunt cele horror, polițiste sau crimă, iar Stephen King se numără printre autorii mei preferați. 

Jocul lui Gerald ( Titlul original Gerald's Game) este un horror psihologic foarte tulburător.

Descrierea cărții (se află pe ultima copertă) este următoarea:

În timpul unui joc erotic pervers, Jessie, încătușată de pat, într-o casa de vară izolată de lume, îl lovește pe soțul său, Gerald, provocându-i involuntar moartea.

În următoarele douăzeci și opt de ore, Jessie este condamnată să îndure întunericul, teroarea și nebunia, căci gândurile îi vorbesc cu voci incestuoase, cu voci de mult uitate, de mult îngropate, iar strigătului ei îi răspunde o creatura oribilă, un chip alb furișat în umbră. Pentru ea, moartea ar fi o binecuvantare.

„Terifiant... Un joc în care coșmarul este doar începutul.” USA Today

Acțiunea se petrece în octombrie, povestea fiind legată de o eclipsă... iar eu am tot amânat această carte până când, în sfărșit, i-a venit rândul într-o săptămână din octombrie, când a avut loc și o eclipsă parțială de soare (25 octombrie 2022) - ce coincidență ciudată!😬

Jessie și Gerald Burlingame se hotărăsc într-o zi de octombrie să joace un joc erotic în casa lor de vacanță din Maine, unde nimeni nu-i va deranja. Gerald era un avocat care avea probleme cu băutura și în viața amoroasă, și descoperă că focul dragostei poate fi reaprins cu două perechi de cătușe. De data aceasta cumpără cătușe adevărate de polițist și....începe jocul...

Jessie, doar cu o perche de chiloți pe ea, este legată de pat cu cătușele și dintr-o dată i se pare o prostie și vrea să fie dezlegată, însă Gerald crede că protestele fac parte din joc și își continuă jocul. Dar Jessie reacționează violent lovindu-l pe soțul ei provocându-i un infarct.

Și începe teroarea...cine poate să descrie fricile și teroarea mai bine decât King?

Patul i-a devenit închisoare și se va confrunta cu lucrurile din trecut de care s-a temut și pe care le-a ascuns foarte bine. Companie îi țin gândurile ei care iau vocile unor prietene, soțul ei ”puțin cam mort”, iar ușa care rămâne deschisă și e trântită de vânt intensifică teroarea pe care Jessie o trăiește.

”Este uluitor pe câte direcții se putea desfășura, simultan, mintea omenească.” pag. 36

”Interesant să îți dai seama că mintea omului nu este nimic altceva decât un cimitir contruit deasupra unui crater pe fundul căruia șerpuiesc reptile.” pag. 257

Niciun indiciu care să pregătească cititorul pentru ce va urma, sapă în cele mai adânci straturi ale fricii, iar nervii proaspetei văduve sunt puși la grea încercare.

Mai apare în scenă și Prinț, un câine abandonat și flămând, care în sfârșit găsise ”mâncare”, iar din umbrele întunericului apare, în colțul camerei, o siluetă a unui personaj straniu. 

Oare este halucinație sau e cineva în cameră cu ea?

De ce fugise Prinț și la cine lătra?

Subiectele tratate în carte sunt dure, cum ar fi abuzul și molestarea incestuoasă, acestea făcând-o greu de digerat.

Ce se va întâmpla cu Jessie?  Îl va însoți pe soțul ei în viața de apoi?

Veți afla doar dacă vă hotărâți să citiți cartea.

Editura Nemira a reeditat acest titlul în 2017 și  îl puteți comanda de aici.

320 de pisici negre - Rodica Ojog Brașoveanu - recenzie

Sursă foto: arhiva proprie

     Îmi place tare mult stilul de scriere al doamnei Rodica Ojog-Brașoveanu, iar cartea asta m-a binedispus,a reușit să mă scoată din astenia de toamnă care mă cuprinsese pe neașteptate, am râs cu poftă.

    Nu știam că face parte dintr-o serie, seria Melania Lupu și că este al treilea-lea volum din serie, dar nu a contat prea mult. Povestea începe cu Melania Lupu, o doamnă în vârstă care adora ciocolata și pisicile, și care merge la închisoare, nu știu din ce motiv, pentru că nu am citit volumul anterior, dar am bănuit că ar fi furat ceva (?!), iar la câteva ore de când e instalată în celulă - evadează. Proba care o incriminează este livrată de nimeni altul decât Mirciulică, cel mai bun prieten al ei - o pisică neagră.

Maiorul Cristescua îți petrecea timpul relaxându-se după ce reușise să o prindă pe Melania care îi dăduse destule bătăi de cap, iar atunci când primește vestea șocantă că a evadat devine neobișnuit de agitat: ”O babă nebună și fantastică! I-a pus gând rău nefericitului...”

Melania, un personaj captivant, pe care l-am îndragit imediat, se trezește în mijlocul unei unei acțiuni care presupune căutarea unei comori, mai exact o statuetă din aur pur de mărime naturală a Fecioarei Maria - Madona de aur. Acțiune pusă la cale de un infractor internațional foarte experimentat.

Personajul care trebuia să evadeze este Olga Tudor, dar în locul ei evadează Melania, bineînțeles că nu știu acest lucru cei care o ajută să evadeze, iar Melania profită din plin, jucând rolul unei bătrâne ramolite și senile, pentru a afla detalii despre aventura celor care o scăpaseră de la pușcărie și pentru a putea să modifice probele incriminatoare împotriva ei.

”- Oricum... Închipuiți-vă, până și praful e intact! Poți să juri că de zece zile n-a pătruns o muscă în casă. Două - trei fantome care s-ar fi apucat să mute scrinul, să schimbe tabloul, să intre și să iasă, în sfârșit, să pună la punct farsa, și tot mi-ar fi lăsat o amintire. Vorba aia, vălurile fâlfâinde spulberau praful. Era ceva! Melania a fost mai șmecheră.”

Deodată, de pe străzile Bucureștiului încep să dispară pisicile negre, mai exact 320 de pisici, care mai apoi reapar misterios. Maiorul Cristescu bănuiește că aceste dispariții și reapariții misterioase au legătură cu Melania și își dă toată silința să găsească o pistă care duce spre capturarea ei. Însă Melania nu se lasă mai jos, iar ideile și peripețiile ei fac povestea interesantă și plină de umor.

”Căpiaților le freamătă glandele, le vâjâie creierii, le plouă cu idei. Doar un smintit poate să le vină de hac.”

Finalul nu prea a fost pe placul meu, deoarece planul Melaniei este năruit tot de Mirciulică, motanul negru se pare că îi poartă ghinion.

”Într-o zi sau alta, defectele noastre se răzbună.”

Însă vă las pe voi să descoperiți care este planul Melaniei și ce se întâmpla cu Madona de aur, dacă e găsită și de către cine! Vă recomand această carte! Eu am o ediție mai veche, însă editura Nemira a reeditat volumele, pe care le puteți comanda dând click aici , iar pentru prima comandă puteți folosi cuponul de reducere NEM20 pentru o reducere suplimentară de 20%.

Că tot avem motani în acțiune,
vi-l prezint pe motanul meu Pablo!

 

Shining – Stephen King

Anul trecut am văzut filmul înainte să citesc cartea și mi s-a părut că are foarte multe elemente asemănătoare cu cartea (dar m-am înșelat, bineînțeles!! după ce am terminat cartea de citit am revăzut filmul!!) și din acest motiv am citit-o destul de greu (9 zile). În carte Wendy este blondă, iar în film este brunetă, camera în care nu are voie să intre Danny este 217 în carte, iar în film 237, Hallorann moare în film și multe alte elemente care nu au legătură cu cartea.

Nu știu ce aș mai putea să mai spun despre această carte, ceva ce nu s-a mai spus deja, dar voi încerca….Este o carte thriller – horror cu elemente paranormale care te ține ancorat în poveste, o poveste cu un hotel bântuit, în care se ascunde o forță monstruasă. Îmi place cum scrie King, cum își construiește cărțile, deosebit e felul lui de a scrie și modul în care își prezintă personajele

Jack Torrance este un alcoolic.Un fost profesor care și-a ieșit din minți și și-a bătut studentul. Tot într-un acces de furie îi rupe mâna micuțului Danny, fiul său, care avea doar 3 ani: ”A fost un sunet care a reușit să pătrundă ca o săgeată prin ceața roșie, dar  în loc să lase să intre lumina soarelui, sunetul acela a adus cu sine norii negri ai rușinii și remușcării, a adus teroarea, a adus convulsiile chinuitoare ale sufletului. Un sunet net, clar, purtând trecutul la un capăt al său și tot viitorul la celălalt, un sunet de mina de creion care se rupe sau de surcică pe care o frângi pe genunchi.” pag. 31

În urma unui accident, pe când se întorcea din una dintre bețiile lui acasă, renunță la băutură și hotărăște să-și îndrepte viața, astfel că prietenul său Al îi oferă postul de îngrijitor pe timpul iernii la Hotelul Overlook. O slujbă potrivită pentru el care îi dădea posibilitatea să-și termine piesa de teatru pe care o începuse de ceva timp. Însă hotelul avea alte planuri pentru el.

Danny are 5 ani și este înzestrat cu anumite daruri care îl fac un copil special: ”- Ce ai tu, fiule, eu numesc ”strălucire”, Biblia îi spune ”viziuni”, iar oamenii de știință îi zic ”cunoaștere anticipată”. Am citit despre fenomenul ăsta. L-am studiat. Indiferent cum l-ai numi, înseamnă a fi în stare să vezi viitorul.” pag. 107. Danny se maturizează forțat și prea repede în condiții tragice.

Wendy, soția lui Jack, are și ea propria ei demoni cu care se luptă.

Hotelul Overlook, construit între 1907 – 1909, se află la 65 km de cel mai apropiat oraș, iar din luna octombrie până în luna aprilie este complet izolat, din cauza condițiilor meteorologice vitrege, de restul lumii.

După ce, familia Torrance, se stabilește la hotel, treptat, încep să apară și problemele. Este incredibil cum King reușește să îmbine progresia nebuniei, lentă, a lui Jack cu apariția fantomelor/halucinațiilor din hotel.

Hotelul îl vrea pe Danny pentru darul lui special, deoarece copilul este ca o baterie care  îl alimentează. ”Dacă reușeau să scape de aici, poate că hotelul Overlook va reveni la vechea lui stare semireceptivă și nu va mai fi capabil decât să înfățișeze istorioare de groază de doi bani  oaspeților mai receptivi din punct de vedere psihic.” pag.449

Cartea nu te va face să țipi, dar îți va rămâne multă vreme în minte. Este o carte dintre cele mai atmosferice pe care le-am citit (până acum) de la King, însuși hotelul devenind un personaj, a umplut fiecare colțișor al hotelului cu detalii după ce l-a terminat de construit. Este mai mult decât drama familiei Torrance.

Cartea o puteți comanda de pe Nemira, iar filmul îl puteți vedea pe Netflix The Shining (1980), rolul lui Jack Torrance îl joacă actorul Jack Nicholson.

Culoarul Morții (Green Mile) - Stephen King

 

😍Mi-a plăcut foarte mult această carte. Dacă până acum în topul preferințelor mele de la King pe locul 1 se afla Cimitirul Animalelor, acum se află această carte.

Cartea conține elemente de paranormal, dar nu este deloc horror, este mai degrabă o adevărată lecție de viață. Este despre bine și rău, despre lumea asta nedreaptă în care trăim și care ia amploare de fiecare dată când închidem ochii la vreo nedreptate. Despre oameni care îți lasă amprente pe suflet și te schimbă pentru totdeauna.

Paul Edgecombe este un fost gardian șef în Corpul E, în blocul condamnaților la moarte al închisorii Cold Mountain din Louisana. El se purtase cât de bine putuse cu toți deținuți care trecuseră prin acel sector. Acum își scrie memoriile (această carte) în azilul Georgia Pines, care este tot un fel de Cold Mountain, unde Brad Dolan este versiunea mai bătrână a nesuferitului Percy Wetmore.

John Coffey este un negru uriaș condamnat la moarte pentru violarea și uciderea a două fetițe gemene, acesta pare că are mintea unui copil, dar care este înzestrat cu daruri speciale. Paul a vâzut multe de când lucrează aici, dar nu a mai întâlnit pe nimeni ca John. Paul este pe cale să descopere adevărul despre John, adevăr care îi va da lumea peste cap. M-a întristat povestea lui John și am plâns puțin. Las mai jos un micut text care m-a făcut să lăcrimez:

”-Sunt tare ostenit de toată durerea pe care o aud și o simt, șefu'. Am ostenit să fiu tot pe drumuri, singur ca un sturz în ploaie. Să nu am niciun prieten cu care să merg sau care să-mi spună de unde venim, unde ne ducem sau de ce.

Am ostenit ca oamenii să fie răi unii cu alții. Parcă am cioburi de sticlă în tot corpul. Am ostenit de toate clipele în care am voit să ajut și nu am putut. Am ostenit să rătăcesc în întuneric.” pag. 407

Mi-a părut râu de Delacroix, un alt criminat cazat în Corpul E, care l-a dresat pe Steamboat Willy , pe care l-a numit domnul Jingles, șoarecele de circ. Acesta a avut o moarte îngrozitoare provocată intenționat de Percy.

Cred că King se pricepe foarte bine să scoată în evidență atât latura întunecată a oamenilor cât și latura bună.

O să mă opresc aici, nu înainte de a mai posta un citat care mi-a plăcut (eu mi-am notat o grămadă), pentru că nu vreau să dau spoilere și acum chiar nu mai sunt în stare să mai scriu altceva.

”Cu toți suntem datori cu o moarte, nu există excepții, știu asta, dar uneori,o, Doamne, coridorul Green Mile este atât de lung.”pag. 444

Vă recomand să vedeți și filmul The Green Mile (1999), regizat de Frank Darabont cu Tom Hanks în rolul lui Paul Edgecombe, este foarte emoționant și e la fel de bun cum este și cartea!!

Cartea o puteți comanda de pe Nemira.

Mobilul - Stephen King

 Clay este foarte fericit deoarece reușește să-și scoată pe piață primul său roman grafic si este foarte nerăbdător să-i dea vestea soției lui ( de care se despărțise, dar pe care o iubea) și băiatului său în vârstă de 12 ani. Nu deținea un telefon mobil iar soția lui ajungea acasă la 4:30, așa că decide să-și ia o înghețată, deoarece ceasul era abia 3. În timp ce aștepta la coadă pentru a-și lua o înghețată, iadul se dezlănțuie pe străzile din Boston, apoi nebunii (telnebunii) sunt peste tot, iar pentru a ajunge acasă la fiul său trebuie să călătorească noaptea, aceasta se dovedește a fi singura opțiune sigură.

Cineva sau ceva trimite un Semnal ce poate fi recepționat cu ajutorul telefoanelor mobile. În momentul în care posesorul telefonului preia Semnalul, creierul lui este șters ca un hard disk.

Mi-a plăcut ideea romanului dar ea nu a evoluat cum trebuie, . Adică, dacă cineva mi-ar "formata" creierul, eu cred că nu aș ucide pe nimeni, cred că mai degrabă aș căuta ceva de mâncare și aș fi curioasă de ceea ce e in jurul meu.

Finalul....care am sperat să fie unul bun....a fost : "pe bune?! " ... adică e neclar, fiecare cititor alege cum vrea el să se termine această carte....

Personajele nu sunt dezvoltate.

Nimic parcă nu e sigur, nimeni nu știe exact ce se întâmplă....e totul în ceață și parcă în grabă....singurul lucrui cert este apocalipsa dezlănțuită de telefoanele mobile...

Offf...3 steluțe trase de păr, doar atât!

Cartea o puteți comanda de pe Nemira, ediția apărută în 2020.

Cimitirul animalelor – Stephen King - recenzie

Deoarece iubesc stilul horror, iar ecranizarea cărții este încadrată în această categorie, am văzut filmul înainte de a citi cartea. Filmul  ”Pet Sematary” (2019), Regizori: Kevin Kolsch, Dennis Widmyer,  nu mi-a plăcut absolut deloc, m-a dezamăgit, e cu totul diferit de carte, foarte multe elemente sunt schimbate, în schimb cartea este excelentă!! Vă recomand, în schimb, să vedeți filmul Pet Sematary (1989),Regizoare: Mary Lambert, care este foarte reușit, la fel de bun cum este cartea.

”Cimitirul animalelor” sau cum să-ți verifici pisica dacă trăiește! 😂 Cartea conține multe perspective frumoase, tradiții și deterioararea familiei, precum și necromanție. Trebuie curaj pentru a citi cărțile lui S. King, iar dacă ai un ego întunecat această carte te va prinde negreșit. Cartea este ușor de citit, este 15 % horror, iar restul este atmosferă, descriere și psihologie, horrorul fiind ca un cârlig care te prinde doar ca să îți dezvăluie adevărată față a omului.

”[...]acum înfloriseră și bârfitoarele tufănele aurii, ca în fiecare an, pălăvragind cu toamna despre ultimele zile de vară.”

Medicul universitar Louis Creed împreună cu familia sa se mută din Chicago în Ludlow, Maine. Schimbarea pare benefică deși nu este ușoară. Vecinul lor Jud Crandall, care locuiește peste drumul morții (Drumul național 15, un drum foarte periculos pentru animale și copii, deoarece este circulat foarte des de camioanele Orinco), le arată ”Cimitilu’ animalelor” unde copiii din localitate își îngroapă animalele dragi decedate. Acest loc este delimitat printr-o grămadă sinistră de trunchiuri de copaci de cimitirul indienilor Micmac, un fel de graniță, un loc care îngroapă lucruri care niciodată nu ar trebui dezvăluite, lucruri care crează anomalii serioase în univers. Mi-a plăcut modul în care fetița lor, Ellie, începe să-și pună întrebări cu privire la moarte și la viață ”[…]tati, eu nu vreau să-mi pierd pisica. Să se joace Dumnezeu cu pisica altuia, nu cu a mea…”

Totul decurge în mod normal până când motanul familiei, Winston Churchill, este ucis de un camion Orinco și Luis în ciuda avertismentelor primite de la Victor Pascow trece această graniță și merge în cimitirul indienilor Micmac.

”Solul din inima omului este și mai pietros, Louis, șopti muribundul. Omul cultivă ceea ce poate…și are grijă de ceea ce cultivă.”

 Evenimentele curg, tensiunea crește…. King condimentează acțiunea cu visul profetic al fetiței, o dă în profetic și oniric, decât în supernatural. Se joacă cu imaginația și mintea cititorilor într-un anumit  mod punând accentual pe tot ce este mai înspăimântător și mai cutremurător. Moartea , într-un final, pune stăpânire pe familia lui Louis.

”[…] uneori, moartea e mai bună decât altceva…”

Cartea este structurată în trei părți, fiecare parte începe cu un verset din Biblie. Cartea este despre acceptarea morții, sunt puse în scenă concepțiile pe care noi, oamenii, le avem despre moarte. La fel ca nașterea, moartea e un lucru firesc. Când pierdem persoane dragi suferim și plângem mult, dar durerea devine și mai mare atunci când părinții îți îngroapă copiii. Uneori este bine să ne lăsăm copleșiți de durere, să jelim, dar să fim raționali să acceptăm și să lasăm lucrurile așa cum sunt, fără a interveni în cursul lor, mai ales în cazul morții, să ne păstrăm limpede atât mintea cât și judecata.

”Moartea este un mister, iar înmormântarea este un secret.”

Finalul...este neașteptat și de o nebunie supremă și lasă în urmă câteva întrebări: Chiar poate fi un om capabil să facă ceea ce a făcut Louis din iubire sau mai degrabă din durere ? Dacă ai avea posibilitatea să aduci înapoi persoana iubită, chiar cu riscul ca persoana iubită să fie un monstru, să nu mai fie ca înainte, ai face-o ?

V-aș povesti mai multe, dar vă las să descoperiți singuri povestea. I-am acordat cărții  5 steluțe.

Recenzia o găsiți și în Cronica Studentului.

Cartea o puteți comanda de pe Nemira.