Se afișează postările cu eticheta om de zapada. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta om de zapada. Afișați toate postările

miercuri, 27 decembrie 2023

Ornament handmade - Om de zăpadă

 Cutiuța zilei a 15-a a joculețului Adventul Exploratorului Creativ ascundea o punguță de nasturi. Am avut mai multe idei, dar cum am rămas codașa găștii fetelor creative, am ales să fac ceva rapid și ușor.

Ornamentul handmade pe care azi îl prezint l-am realizat dintr-un oval de polistiren (tot din ”trusa” trimisă de Niko), sârmă plușată, pom-pom roșu, un nasture, puțină dantelă, doi ochișori și culori acrilice.


Sârma plușată am înfășurat-o de jur împrejurul ovalului de polistiren, înfigând capetele în polistiren pentru a o fixa mai bine. Apoi m-am apucat să pictez, cu teamă, pentru că am citit la fetele care participă la joc că acrilice topesc polistirenul, dar...se pare că nu (poate am citit greșit). Când am văzut că arată chiar foarte bine, am dat cu încredere, apoi l-am pus pe calorifer să se usuce mai repede😂, pentru a trece la următorul pas: lipitul ochișorilor, năsucului și dantelei.
După ce s-a uscat culoarea acrilică (alb) am lipit ochii, năsucul, dantela și nasturele. Apoi am desenat, tot cu acrilice, gura, roșie.

Cu ajutorul unui cui am străpuns ovalul de polistiren pentru a-i prinde un lănțișor de care se poate agăța. Nasturele l-am asortat cu ochii!  Pentru lipit am folosit silicon la cald.
Sper să-ți placă ornamentul handmade, pe care l-am creat din materialele găsite în trusa Exploratorului Creativ!

Pe curând!💝