A trecut ceva timp de când m-am întors din pelerinajul din Țara Sfântă, dar amintirile încă sunt proaspete, iar sutele de fotografii făcute îmi reamintesc de fiecare drum din Israel pe care l-am străbătut. Astăzi vă prezint Biserica Sfântului Mormânt.
În Biserica Sfântului Mormânt se află, nu numai, Mormântul în care Iisus a fost pus și de unde a înviat a treia zi, ci și Golgota, locul unde El a fost răstignit. Biserica se află în Sfânta Cetate a Ierusalimului și este înconjurată de alte clădiri.
Interiorul bisericii prin amalgamul de stiluri arhitecturale reflectă istoria zbuciumată a Ierusalimului, noul și vechiul se îmbină într-o uimitoare structură, încântându-ne privirea cu cupole mici de tip oriental, domuri bizantine grandioase, arce gorice sau în stil romanic. Fațada bisericii păstrează caracteristicile arhitecturale din perioada cruciată.Church of the Holy Sepulchre - Atrium
Vă doresc o zi frumoasă!