Nu sunt ce par a fi ...

Nu sunt ce par a fi - 

Nu sunt

Nimic din ce-aș fi vrut să fiu! ...

Dar fiindcă m-am născut fără să știu,

Sau prea curând,

Sau prea târziu ...

M-am resemnat, ca orice bun creștin,

Și n-am rămas decât ... Cel care sunt!...

Sunt cel din urmă strop de vin

Din rustica ulcică de pământ

Pe care l-au sorbit pe rând

Cinci generații de olteni - 

Cei mai de seamă podgoreni,

Dintre moșneni

Și orășeni - 

Strămoșii mei, care-au murit cântând:

”Oltule ... râu blestemat ...

Ce vii așa turburat” ...

Dar Oltul i-a plătit la fel

Cum l-au cântat și ei pe el ...

Și cum -  mi-e martor Dumnezeu -

Astăzi, nu-l mai cânt decât eu!...

Pe mine, însă - 

Ce păcat

Că vinul vechi, de Drăgășani,

M-a întinerit cu trei sute de ani,

Când fetele din Slatina

Cu ochii mari cât strachina,

De câte ori le-am sărutat, 

M-au blestemat

Să-mi pierd cu mințile

Și datina,

Să nu mai fiu cel care sunt

Cu-adevărat,

Și ca să fiu pe placul lor,

Să le sărut doar la... culesul viilor,

În zvonul glumelor zvârlite-n vânt

Pe care Oltul, când le prinde - 

Oricât ar fi de turbure -

Se limpezește

Și se-ntinde

Cu ele până-n Dunăre!...

La fel și eu, ca orice bun creștin,

Pe malul Oltului, cândva,

Mă voi întinde tot așa,

Când cel din urmă strop de vin

Îl voi sorbi tot din ulcica mea,

Nu din paharul de argint, al altuia -

Pahar străin! ...

Și-abia atunci voi fi cu adevărat

Cel care-am fost -

Un nou crucificat - 

În vecii vecilor... Amin!...

Înscriu această poezie în tabelul găzduit de Suzana, care se numește Citate favorite!

***Poezie scrisă de Ion Minulescu, din volumul cu același nume, apărut în 2017 la Editura Hoffman

***Pozele sunt din arhiva personală

Spectacolul Cerului: Norii de ploaie dinaintea furtunii!

Antiteze - Radu Gyr

N-ai dezmierda de n-ai ști să blestemi,
surâd numai acei care suspină,
de n-ai fi râs, n-ai fi știut să gemi,
de n-ai fi plâns, n-ai duce-n ochi lumină.

Și dacă singur rana nu-ți legai,
cu mâna ta n-ai unge răni străine,
n-ai jindui după un colț de rai
de n-ai purta un strop de iad în tine.

Și nu te-nalți în slăvi dacă nu cazi
cu fruntea grea în pulberea amară,
iar dacă-nvii în zâmbetul de azi,
e c-ai murit în lacrima de-aseară.

Poezia este din cartea  ”Întoarcera la Hristos” scrisă de Ioan Ianolide, pe care am primit-o în dar.

Pe curând!💝

Un cățel pictat pe piatră!

 În plimbările cu cățelul meu, Uzzi, am găsit niște pietre tocmai bune de pictat și cum pictatul mă relaxează, m-am pus pe treabă. Pe site-ul Rock Painting 101 am găsit un desen drăguț cu un cățel, este și un tutorial video care explică pas cu pas cum se desenează un cățel pe o piatră. La mine nu a fost chiar așa simplu, deoarece eu am folosit materialele pentru pictura pe sticlă.

 După ce am desenat cu un creion schița cățelului pe piatra, în prealabil curățată, am făcut conturul cu acril negru.

Am folosit o pensulă subțire, nr. 2, a fost o adevărată provocare să fac conturul cu pensula. Cu un marker ar fi fost mult mai simplu:

Apoi am început să pun culoare. În timp ce puneam culoarea mă gândeam că ar fi fost mai bine dacă aplicam culoarea de fundal și apoi să încep cu conturul și așa mai departe. Procesul de pictare al pietrelor începe cu pasul final de la pictura pe sticlă, pentru un rezultat final bun. Adică,la pictura pe sticlă se începe cu conturul și se termină cu fundalul.

Iar rezultatul aproape final, deoarece îi voi aplica și un strat de lac incolor, pentru a proteja desenul, peste câteva zile, când culoarea va fi uscată în totalitate:

După ce am terminat de pictat mi-am amintit de cartea mea, moștenită din generație în generație, nu mai are copertă, deci nu știu cum se numește și nici editura la care a apărut, care conține fabule și poezii cu morală, scrise de diverși autori. Și am ales să redau o poezie, cu morală, a lui Gh. Tăutu (1823-1885), o poezie care îmi place mult.

Cine a fost Gh. Tăutu:

Mai jos voi reda poezia ”Cîinele și buldogul” și voi păstra ortografia din carte:

Un dulău de stînă, rătăcind de turmă,

Și vrînd a se-ntoarce la ea iar curînd,

Trecînd prin o urbă îl luă din urmă

Cotei o mulțime ca turbați lătrînd.

Zgomotul acesta era foarte mare,

Călătoriul însă pășea liniștit:

Un buldog văzîndu-l, cu multă mirare,

Îl întreabă astfel, ceva amorțit:

 - Ce! Fălcile tale sînt ele-nzestrate

Acum poate numai cu colți de malai?

De lași să te latre haitele turbate,

Și să te petreacă cu așa alai?

Dulăul atuncea pe loc se oprește,

Și-arătîndu-și colții foarte sănătoși,

Răspunde îndată: - Dinții mei privește!...

Așa-i că sînt ageri? ba chiar fioroși?!

Însă cîtă vreme aste animale

Vor dîrdîi numai făr-a mă mușca:

Le dau bună pace și-mi caut de cale,

Latre după mine pînă vor turba,

Căci oricînd în lume, dup-a mea părere,

E mult mai cuminte, dinții să-i păstrezi,

Pentru lupii care plini de-nfuriere,

Vizitează turma ce o priveghezi.

Lătrători pe lume sînt în număr mare,

Cel cuminte însă e surd pentru ei,

Căutîndu-și treaba, puterea ce are

O păstrează sigur nu pentru cotei!

Sper să-ți placă și ție această poezie! Și cățelul meu, bineînțeles!

Pe curând!💝

A XI-a poruncă - Ion Minulescu

 Pentru că este luni, să ne hrănim sufletul cu o poezie de Ion Minulesc, poezie care-mi place foarte mult: A XI-a poruncă, decicată lui Radu Cioculescu.

Ascultă, privește și taci!...

Ascultă, să-nveți să vorbești,

Privește, să-nveți să clădești,

Și taci, să-nțelegi ce să faci...

Ascultă privește și taci!

Când simți că păcatul te paște

Și glasul Sirenei te fură,

Tu pune-ți lacăt la gură

Și-mploră doar sfintele moaște - 

Când simțică păcatul te paște!...

Când simți că dușmanul te-nvinge, 

Smulgându-ți din suflet credința,

Așteaptă-ți tăcut biruința

Și candela minții nu-ți stinge -

Când simți că dușmanul te-nvinge!

Când brațele-ncep să te doară,

De teamă să nu-mbătrânești,

Rămâi tot cel care ești - 

Aceeași piatră de moară - 

Când brațele încep să te doară!...

Iar când, cu ochii spre cer,

Te-ntrebi ce-ai putea să mai faci,

Ascultă, privește și taci!...

Din brațe fă-ți aripi de fier

Și zboară cu ele spre cer!...

foto din arhiva personală

Înscriu postarea în tabelul cu Citate Favorite, găzduit de Suzana pe blogul ei!

O săptămână ușoară să ai! Pe curând!💝

Otilia Cazimir - Lumini şi umbre

fotografie din arhiva personală (2020)

Ai ochii negri, mincinoși și răi
Fântânile cu ape moarte-ascund
Pupile negre licărind în fund,
Ce mă atrag spre-adânc - ca ochii tăi.

Când vreau să plec, mă ții în loc cu un cuvânt.
Așa se zbat copacii în furtună:
Ca pentru fugă crengile-și adună -
Dar radăcina-i leagă de pământ

De azi încolo n-am să-l mai iubesc
Dar când îi văd privirile păgâne
Și zâmbetul copilăresc,
Mă jur că n-am să-l mai iubesc - de mâine!

Pe zi ce trece-ti seaman tot mai mult
Așa, izvorul ce se aruncă-n baltă
Se-nvăluie cu malul laolaltă,
Și-n loc să-i spele apele verzui -
Își tulbură izvorul apa lui.

Arar în ochi-mi dragostea surâde
Și buruiana plină de pripoane,
În ciuda stâncii goale și aride,
Tot înflorește, vara, câte-o floare.

Vorbește-mi blând, mi-e inima bolnavă
Iubirea m-a întâmpinat cu ură:
În loc să-mi toarne câte-o picătură,
Mi-a dat, întreaga, cupă-i cu otravă.

Când voi pleca mă vei uita ușor
Și știu că nici nu s-ar putea altfel :
Abia o clipă valul călător
Păstrează chipul oglindit în el.

Mi-e fața împietrită ca o mască
Și-n ochi lumina-i gata să se stingă...
Chiar diamantului, ca să sclipească,
Îi trebuie o rază s-o răsfrângă

În clipa cea din urmă-a judecății,
Își vor primi zădarnica răsplată
Și ochii tăi - că n-au știut să plângă,
Și ochii mei - că n-au râs niciodată.

Nu-mi mai aduce flori de liliac,
Nici zâmbetele tale înflorite -
Că primăvara noastră care-ncepe
E tristă ca o toamnă pe sfârșite.

Păstrează-mi mâna ta într-ale tale,
Să stăm așa, alături amândoi
Nu simți ce singuri am rămas pe lume
De când iubirea nu mai e cu noi?

Mă urmărești ca pasărea de pradă,
Mă iscodești cu ochii reci și răi -
Și uiți că, dacă-s urme pe zăpadă,
Noroiul e lăsat de pașii tăi.

De câtva timp, în fiecare seară
Mi-aduce somnul câte-un vis ciudat
Și-atât de trist, că nu mai știu anume
De l-am trăit, ori numai l-am visat

Iubirea-ntârziată se anină
De zâmbetele tale-nșelătoare,
Cum se anină florile-n grădină
De ultimele raze de la soare.

Azi mi-a venit cu ochii calzi și buni,
Și nu l-am întrebat de unde vine:
Pe floarea de pe marginea de drum
N-o întrebi de-i înflorită pentru tine.

Te văd mereu ca-n clipa de pe urmă:
încremenit în capul scării,
Cu zâmbetul uitat în colțul gurii,
Și-n ochi - tăișul crud al nepăsării

Iubirea ta nu crește și nu moare,
Ci totdeauna-i rece și egală:
E ca o floare artificială
Pe-o pajiște cu maci arzând în soare

Am vrut, în ciuda zâmbetelor tale,
Din ochii sterpi o lacrimă să storc
Și am plecat, să nu ma mai întorc
Dar azi din zori de zi îți umblu-n cale!

Ești rău. Dar când aud c-o spune altul,
Mă uit în jos, și ...strâng din pumni, și tac:
Că numai eu, în toată lumea asta,
Am dreptul să te cert și să te-mpac!

Azi îmi vorbești de lună și de stele,
Ți-e glasul blând și ochii de ispită.
Dar porți în suflet, veșnic, încolțită,
Sămânța aspră-a suferinței mele.

Iubirea ta de-a pururi schimbătoare
împrăștie pe vânt otrava-i fină,
Că nu-i albină numai pentru-o floare,
Nici floare pentru-o singură albină.

Ce demon, oare, mi te-a scos în drum?
De-ar vrea viața azi să mă dezlege
Și raiul ei să mi-l deschidă-acum,
Tot iadul nostru dulce l-aș alege!

Eu am să plec cu sufletul împăcat
Că nu las nimănuia moștenire
Un suflet greu de ură și iubire,
Bănuitor și trist și-nfrigurat.

Am închinat iubirii trecătoare
Sclipiri de suflet și scântei de rime -
însângerate jerbe funerare
Pe un mormânt în care nu e nimeni.

M-am resemnat: atât a fost să fie.
Mă uit cum cade soarele-n apus
Și-aștept răspunsuri - care n-or să vie,
La întrebări - pe care nu le-am pus. 

* Această poezie îmi place foarte mult, așa că m-am gândit să o public și pe blog. Sper să-ți placă și ție! 

Pe curând!💝

Toamna noastră - de Mihaela Baran

Imagine de Rebekka D de la Pixabay

Toamna noastră s-a-ntâmplat să fie,
Mult prea dușmănoasă și târzie
Și de-atâtea frunze căzătoare,
Nu vara mea, ci iarna ta mă doare.

Toamna noastră s-a-ntâmplat să cadă
Într-o zi de marți, fără zăpadă
Și de-atâta umblet - pescărușii
Ni se prăvăleau în pragul ușii.

Toamna noastră-i toată numai brumă,
Nu ne mai alină, ne consumă
Și de-atâta frig, fără scăpare,
Viața pare înspăimântătoare.

Și de-atâta mine - fără tine,
Nu mai știu cum e să-ți fie bine.

 - de Mihaela Baran

FLOAREA-SOARELUI - Reflexii în oglindă!

 

FLOAREA-SOARELUI  lui Vladimir Curbeț - de Grigore Vieru

Într-o tânără grădină

Dintr-un sat frumos, bogat,

Am văzut o răsărită

Căreia ochii i-au legat.

 

Înțeleg că nu degeaba,

Ci de păsări care zbor.

Totuși e neomenește

Să legi ochii unei flori.

 

Nu mai știe-n care parte

E acum Soarele.

Amărâtă se gândește:

,,Poate că nici nu mai e!”

 

Doamne, cum sluțit-am floare,

O am cunoscut abia.

Ieri, crăiasă fără seamăn,

Azi te poate speria.

 

Un copil de ea aseară

Chiar s-a speriat puțin.

Latră-n fața ei cățelul

Ca la dușman și străin.

 

E și pâine, și la pâine,

Și căsuță, și cărbuni.

Dar ceva în viața asta

Nu-i la cale, oameni buni.

 

Nu-i la cale, cum să fie,

Dacă, omule, în loc

Să-i spui florii: ,,Bună ziua”,

Îi pui cârpe pe ochi.

 

Elei, soro, cum îni vine

Cârpa de pe ochi să-ți scot,

Să fugim și să ne-ascundem

Și de bine, și de tot;

 

Să luăm cu noi și cucul

Care-a mai rămas pe lunci,

Să vedem ce-a zice omul,

Să vedem ce-a zice-atunci?!

Înscriu postarea în tabelul găzduit de Carmen la rubrica Reflexii în oglindă :

Recomandarea sună așa: "Dacă doresti să participi, publică într-un articol pe blogul tău, o imagine sau un clip, pe care tocmai le-ai vazut în "oglinda" (poate fi și cea retrovizoare).

Nu striga niciodată ajutor - Mircea Cărtărescu

 

poză din arhiva personală

Nu mi s-a părut a fi un volum de poezie excepțional. Mircea Cărtărescu a declarat că acest volum de poezii l-a scris ca o formă de terapie....mie mi se pare ca își plânge de milă. Poate azi nu am avut eu starea potrivită pentru acest volum de poezii.

L-am notat cu 3,5

Mai jos las una dintre poeziile care mi-au plăcut :

nu striga niciodată ajutor

nu striga niciodată ajutor
n-o să te audă nimeni
pentru că nu există nimeni
în jurul tău

înghite-ți strigătul
rabdă
îndura

trage-ți palme, trage-ți pumni
taie-te pe brațe
dă-te cu capul de pereți

dar nu striga ajutor
îți pierzi vremea

nu aștepta nimic de la nimeni
cel mai puțin de la tine

să nu crezi în minuni
minune e că mai respiri

când te doare prea rău
când te răzbește
fugu afară
agață-te de oameni

ei or să-și șteargă-n părul tău
noroiul de pe bocanci
sperma
sângele
așa îți va trece mai ușor
timpul

dar să nu strigi ajutor
fiindcă nu e nimeni
în jurul tău
să te-audă

Pe malul Mării Galileii ... - Reflexii în oglindă!

Decembrie 2022 (Israel) - poză din arhiva personală

Pe malul mării Galileii,

Colinele şi azi şoptesc

Cu freamăt de zefir în frunze:

"Tatăl nostru cel ceresc..."

 

Şi clipocitul lin de apă,

Aduce-nfiorat ecou,

De-un glas duios ce viu răsună:

"Sfinţească-Se Numele Tău!"

 

Se-aud în ciripit de vrăbii

Cântări ce nu se pot cânta,

Şi-o bucurie fără seamăn:

"Să vie-mpărăţia Ta!"

 

Iar florile-n cununi de aur,

Şi-n straie albe ca de nea,

Îşi pleacă fruntea în ţărână:

"Să fie, Tată, voia Ta!"

 

Pe malul mării Galileii,

Timid păşesc tărâmul sfânt:

"Precum în cer aşa să fie,

Şi-aici, o Doamne, pe pământ!” (Autor Valentin Popovici)

Înscriu postarea în tabelul găzduit de Carmen la rubrica Reflexii în oglindă :

Recomandarea sună așa: "Dacă doresti să participi, publică într-un articol pe blogul tău, o imagine sau un clip, pe care tocmai le-ai vazut în "oglinda" (poate fi și cea retrovizoare).

Natura prinde viață - Reflexii în oglindă!

30 aprilie 2023 - Parcul Romanescu, Craiova

 

30 aprilie 2023 - Părculețul din fața Bisericii Sf. Dumitru, Pielești

Când privești oglinda mării 

- Mihai Eminescu, 1869

Când privești oglinda mărei,

Vezi în ea

Țărmuri verzi și cerul sărei,

Nor și stea.

Unda-n plesnetul ei geme

Și Eol

Sună-n papura ce freme

Barcarol.

Un minut dacă te-ai pierde,

Tu, măcar,

Sub noianul mării verde

Și amar,

Colo-n umeda-i pustie,

Ca-n sicriu,

Te-ai simți pe vecinicie

Mort de viu.

Vezi pe buza mea pălită

Un surâs,

Vezi pe fruntea-mi liniștită

Dulce vis,

Și al luncei vânt de vară

Călduros

Cântă-n lira mea amară

Lănguros.

De-ai pătrunde c-o privire

Al meu sân,

Să vezi marea-i de mâhnire

Și venin,

Ai cunoaște-atuncea bine

Traiul meu:

Suflet mort, zâmbiri senine - 

Iată eu.

(Poezia face parte din volumul 1 - Poezii Proză Literară, apărut la Editura Cartea Românească, 1978)

Înscriu postarea în tabelul găzduit de Carmen la rubrica Reflexii în oglindă :

Recomandarea sună așa: "Dacă doresti să participi, publică într-un articol pe blogul tău, o imagine sau un clip, pe care tocmai le-ai vazut în "oglinda" (poate fi și cea retrovizoare).

Dragoste e un cîine venit din iad - Charles Bukowski

 O fi el cel mai vândut, citit și imitat poet americam.....eu îi zic pas!

Ce am înțeles din toate cele 61 de poeme? Că facea sex ca nebunu cu femei diferite și multe, dar nu pot să înțeleg cum naiba de era tot singur!?Aaa....uitasem ca bea multă bere, și vin roșu, și alb...și whisky...și tot mai era în stare să facă și sex....

poză din arhiva personală

Poemele conțin cuvinte obscene, sunt vulgare și parcă nu era de ajuns, așa că a venit și dl Dumitru Gorzo cu ilustrațiile lui...care îți fac greață efectiv!

Mi-au plăcut vreo 2 sau 3 poeme printre care "singur cu toată lumea"!

Iubirea despre care vorbește Bukowski este dură, umilitoare, murdară, vulgară ....nu este tandră deloc!

Cartea a costat destul de mult, are coli de calitate și coperta cartonată, parcă cei de la editura au vrut să compenseze cumva acest aspect cu ilustrațiile mai mult decât vulgare ale lui Gorzo, nu mai zic nimic de poeme! Cartea am dat-o la schimb pentru ”Vântul demonilor” de Marco Buticchi cuiva de pe grupul de Facebook.

Mai jos las unul dintre poemele care mi-au plăcut:

singur cu toată lumea

carnea învelește oasele

și ei pun și-o minte acolo

și uneori și-un suflet

și femeile sparg vaze

de pereți

și bărbații beau prea mult

și nimeni nu-și găsește

perechea.

dar o țin tot într-o

căutare

tîrîndu-se în paturi

afară din paturi.

carnea învelește oasele

și carnea caută

ceva mai mult decît

carnea.

n-aveam nicio

șansă:

sîntem prizonierii

aceluiași scenariu.

nimeni nu-și găsește

perechea.

gropile de gunoi pline

ospiciile pline

spitalele pline

cimitirele pline

nimic altceva

plin.