Aulin și Midocalm

 sau libertatea spiritului de discernământ - de Dan Puric

Sursă foto: pixabay

- ”Măi băiete”, spuse părintele monah mai în vârstă unui frate de  mănăstire mai tânăr, ”nu mă simt tocmai bine, și-aș avea o rugăminte la tine, n-ai vrea, frăția ta, să te duci până colea, la farmacia din oraș, să-mi iei niște medicamente?”

-”Cu tot dragul, părinte, binecuvântați! Numai să-mi spuneți um se numesc!”, îi răspunse pios, făcând două mătănii până la pământ, fratele mai tânăr din mănăstire

-”Aulin și Midocalm!”, răspunse bătrânul.

-”Cum?”, întrebă la rândul lui fratele tânăr, crezând că n-a auzit bine.

-”Aulin și Midocalm, frăția ta!” ..., repetă bătrânul.

-”Aulin și Midocalm!”, murmură ca pentru sine, monahul cel tânăr.

-”Așa, Aulin și Midocalm, măi frate, așa le spune!”

-”Da, Aulin și Midocalm!”, repetă din nou confratele cel tânăr... ”Aulin și Midocalm!”, își mai spuse o dată cu vădită teamă-n ochi, să nu uite până la farmacie, numele atât de ciudate ale acelor medicamente, aducătoare de sănătate... Apoi, într-un târziu, când să iasă pe ușa chiliei, se-ntoarse brusc către bătrân și-i spuse:

-”Frăția-ta, mai bine le scriu pe-o hârtie, să nu le uit cum le zice!”

-”Scrie-le! Numai să mi le aduci cât mai repede, că nu prea mă simt bine!”, îi răspunse bătrânul, rugându-l parcă din privirea-i obosită de ani și de suferință, să se grăbească.

-”Aulin și Midocalm!”, se auxi cum își repetă în șoaptă monahul tânăr, în timp ce scria pe o foaie de hârtie cu un pix vechi, găsit la-ntâmplare, numele ciudate ale celor două medicamente. Apoi, întorcându-se încă o dată spre bătrân și cerându-i binecuvântare, se-ndreptă grăbit spre ușă.

Nu trecu mult timp și bietul monah bătrân avu parte să primească mult așteptatele și binecuvântatele medicamente, cele atât de greu de reținut după nume: Aulin și Midocalm. Numai că respectiva hârtiuță cu numele lor scrise spre a nu fi uitate până la farmacie, a ajuns nu știu cum, uitată sau poate aruncată din neglijență, pe măsuța mică de lemn a monahului care vindea lumânări. ACesta văzând-o, s-a uitat cu atenție la ea, apoi a mormăit ca pentru sine cele două nume ciudate și, negândimdu-se prea mult, luă pixul și notă grabnic sub ele atăt: ”Să se citească 40 de zile!” După care o așeză lângă celelalte hârtiuțe aflate pe măsuța veche a bisericii ce conținea înghesuite, timide și smerite nymele scrise cu durere întru pomenirea celor adormiți. Și astfel nevinovata hârtie ajunse la altar.

-”Și pentru iertarea păcatelor lui Gheorghe, Maria, Vasile,.. Aulin și Midocalm”... Citeau, rând pe rând, părinții la slujba de pomenire, pronunțând, ce-i drept, mai greu cele două nume ciudate, dar fără să se mire prea mult, din cauza rutinei căpătate în ani de zile.

Așa o zi, două, până când într-o duminică dimineața, la altar veni și bătrânul stareț. Și atunci, nu știu cum, prin ce minune, îi căzu privirea obosită de bătrânețe, dar limpezită de credință și de atâtea rugăciuni, pe hârtiuța cu pricina și citi: ”Aulin și Midocalm!” Pentru prima dată fruntea lui mereu senină se-ncruntă puțin ca-n fața unei tulburări venite din partea nenumitului.

-”Aulin și Midocalm!” Repetă el de data aceasta cu glas tare... Apoi privind contrariat în jur, îl întrebă pe monahul mai tânăr aflat lângă el: ”Măi băiete, cine-s ăștia?”

-”Nu știu, Sfinția Voastră!”, răspunse la rândul lui, intrigat, fratele de mănăstire mai tânăr.

-”Aulin și Midocalm!... Aulin și Midocalm!”, repetă din ce în ce mai contrariat bătrânul. Apoi ca o revelație dată fulgerător, spuse:

-”Măi băiete, măi! Ăștia nu-s ortodocși! Scoate-ide la proscomidie și pune-i la acatist!”

Această povestioară face parte din volumul ”Omul liber” de Dan Puric, am postat-o pentru a ne mai descreți puțin frunțile.

Pe curând!📖

Uzzi și viespea!

 Dacă nu știi cine este Uzzi, îți voi spune imdediat! Uzzi este copilașul familiei noastre de 4 ani și puțin! Nu este un câine de rasă, dar ne oferă atât de multă dragoste necondiționată că acest aspect nici măcar nu contează, de aceea încurajez adopțiile. Sunt atâția cățeluși care au foarte multă dragoste de oferit.

L-am îndrăgit din prima zi de când a fost adus acasă, de fiica noastră, era un ghemotoc de blană cât un pumn și plin de energie.

foto din arhiva personală

Însă un cățel vine și cu resonsabilități: hrană adecvată, igienă, vizite regulate la veterinar, atenție și iubire. Este important să mergem regulat la veterinar, pentru vaccinuri, dar nu numai. Știi cum se zice: mai bine previi, decât să vindeci!

Cu Uzzi nu am avut probleme medicale, i-am facut toate vaccinurile și deparazitările la timp, și încă mai facem, însă a trebui să-l ținem mai mult în casă, deoarece am avut în curte virusul care provoacă parvoviroza și așa Uzzi a ajuns să locuiască cu noi în casă cu toate că stăm la curte. Primăvara și vara, în zilele însorite îi place să stea foarte mult în curte, dar noaptea nu vrea să doarmă afară, doarme în pătuțul lui în casă. Are o cutie cu jucării, pe care zilnic și le expune prin toate camerele.

fotografii din arhiva personală, colaj realizat cu PhotoRetrica

Pe lângă capcanele periculoase pe care le plantează strategic, prin casă, drăgălașul nostru copilaș, Uzzi, mai fură și șosete sau papuci și îi ascunde. Te întrebi ce capcane? De exemplu: Câte o chițăitoare pe care calci dimineața la prima oră, sau în toiul nopții, când te dai jos din pat, care te trezește instantaneu sau alte jucărioare mai solide pe care calci și-ți poți suci piciorul sau împiedica și să-ți spargi capul.😂

Însă nu despre asta vreau să-ți povestesc, ci despre o întâmplare, din primăvara anului în curs, care acum pare haioasă, însă atunci a fost foarte îngrijorătoare și am făcut și o vizită la medicul veterinar, fără programare.

De micuț a fost foarte curios și încă este, își bagă boticul catifelat pe unde nu-i fierbe oală, din cauza curiozității a ajuns la veterinar. Era o zi frumoasă de primăvară, florile înfloriseră, la fel și pomii când Uzzi exploara grădina cu flori, însă nu a fost singurul care făcea acest lucru. Viespii erau atrași de mirosul florilor, Uzzi fiind deranjat de bâzâitul lor a fost hotărât să le alunge din grădina noastră cu flori și a trecut la acțiune!

Supărat rău că nu-l ascultau a decis că e cazul să le muște! O decizie proastă, bineînțeles, a prin o viespe în gură, care l-a mușcat de ambii obrăjori din interiorul gurii, și bine că a fost înțelept și a dat drumul viespi și nu a înghițit-o că putea deveni o poveste foarte tristă dacă îl mușca din interiorul gâtului. După câteva minute, când a venit în casă la mine, aproape că nu-l mai recunoșteam, avea o față foarte umflată, arăta caum arată cățelul din poza de mai jos, să îți faci așa o idee!

Imagine de style81 de la Pixabay

M-am speriat foarte tare și nu înțelegeam ce s-a întâmplat cu el! Temperatură nu avea, respira normal, însă era umflat și continua să se umfle, așa că am decis să merg cu el la clinica veterinară unde l-am înscris. După un control amănunțit, domnul doctor, și-a dat seama că a fost mușcat de o viespe, în gură de ambii obrăjori, i-a administrat tratament pentru durere și mi-a recomandat sa-l țin sub observație în acea zi. I-a trecut destul de repede, însă energia nici măcar înțepătura de viespe nu i-a atenuat-o.

 Umflat cum era, abia îl țineam în lesă, pentru că el era cu ochii după orice îi stârnea curiozitatea, însă și-a învățat lecția, acum se ferește și de o muscă, nu se mai repede, ca de obicei, pe ele când devin deranjante. Uzzi, un nerod și jumătate!

Am avut emoții foarte mari și am fost foarte îngrijorată, dar totul s-a sfârșit cu bine!

foto din arhiva personală

Tu ai un animal de companie? Ai întâmplări amuzante în care necuvântătorul tău este protagonist? Mi-ar plăcea tare mult să citesc povestea ta în secțiunea de comentarii.

O seară frumoasă să ai! Numai bine!

Cum am slăbit 15 kg!

 INCREDIBIL!!!!

Numai mie putea să mi se întâmple! Am fost zilele trecute la un pet shop să cumpăr un sac de mâncare pentru câini când, la casă, o doamnă ce era în spatele meu la coadă, m-a întrebat dacă am câine! Am rămas paf...(care mă cunoașteți vă imaginați ce față aveam) gândindu-mă ....oare de ce aș mai cumpăra mâncare pentru câine, nu???

Din impuls i-am răspuns că nu, nu am câine, dar vreau sa reiau dieta cu mâncare de câine deși cred că nu e prea indicat, ținând cont că ultima oară am ajuns la spital, și cu 15 kg minus!

I-am spus că era esențială o dietă perfectă și că tot ce trebuia să fac era să-mi umplu buzunarele cu granule și să mănânc una doua de fiecare dată când simțeam foamea (trebuie să menționez că practic toată lumea de la coadă era interesată de povestea mea).

Șocată, doamna, m-a întrebat dacă am ajuns la spital din cauza că mă otrăvisem cu mâncarea pentru câine. I-am răspuns, că nuuuu! am ajuns la spital pentru că fugisem în stradă să-i miros curu unui pitbull și m-a lovit din plin o mașină!!!!!

Am crezut ca domnul din spatele ei o să facă un infarct de cum râdea iar vânzătoarea se înroșise de râs în hohote!

Acum că ai terminat de citit, trebuie sa mărturisesc că am copiat povestea asta numai asa ca sa te fac sa RÂZI!!! (sper ca am reușit să vă fac să râdeți). 

E necesar sa râdem cât mai mult!!!

Deci mai lăsați la o parte problemele oameni buni și încercați să mai și râdeți! :))

Uzzi și Pablo - somnul de frumusețe!

Nu știu cine este autorul poveștii dar pe mine m-a binedispus, sper că și pe voi!

O zi de joi frumoasă să aveți!