De când mi-am schimbat locul de muncă, fac din ce în ce mai des cumpărături pe Shein, nu că aș fi devenit vreo bogătașă peste noapte :))), ci pentru că am văzut la colegele mele că și-au cumpărat haine, și nu numai, la prețuri mici, și o calitate bună.
Dacă folosești aplicația sunt niște jocuri, trebuie s-o accesezi o dată pe zi și să învârți roata norocului, primești bănuți sau cupoane/vouchere de reducere pe care le poți folosi la cumpărături.
Mi-am cumpărat cearceafuri pentru pat 200x220 cm, o bluză cu manecă scurtă, o cămașă, o bluză cu manecă scurtă și multe alte lucruri, ca de exemplu: geanta pentru laptop, sticker amuzant pentru ușa de la toaletă, suport pentru cești, ham pentru Uzzi (pe care i l-am luat mic și am încercat să fac retur), husă pentru încărcătorul de la telefon, suport pentru bureții de bucătărie, etc.
Cu vouchere-le și bănuții câștigați la jocuri, am ajuns la un preț mult mai mic decât cel afișat pe site, plus transport gratuit. Comanda vine acasă prin Fan Courier în 11-15 zile, însă au fost comenzi care au ajuns și în 3 zile, cea mai mare comandă pe care am făcut-o a fost de aproximativ 18 euro, după reducere.
Îți voi povesti despre returul pe care am vrut să-l fac pentru ham-ul lui Uzzi, care nu este tocmai gratuit, deoarece ei nu pot chema curier, iar tu să chemi un curier, te costă, deoarece pentru exepedierile internaționale nu există opțiunea plată la destinatar, poate doar dacă ai un contract cu firma de curierat.
Am contactat serviciul clienți selectând opțiunea ”mărimea nu este potrivită”, apoi am intrat în legătură cu vânzătorul, am dat toate detaliile despre produs, am făcut poze produsului și s-a înregistrat returul, dându-mi o adresă pe care trebuia să o lipesc pe colet. Produsul trebuie returnat în ambalajul original, cu toate etichetele, nepurtat sau deteriorat. Am ajuns până în punctul ”chematul curierului” și am rămas acolo, revin cu un update dacă se schimbă ceva între timp.
În schimb, am primit un produs nefuncțional (lampă de citit) pe care am primit banii înapoi, imediat.
Mai jos las print screen să-ți arăt pas cu pas cum să faci retur sau poate primești un produs deteriorat și vrei să-ți primești banii înapoi.
1. Te conectezi în contul tău, iar în josul paginii găsești secțiunea CUSTOMER CARE, click pe Contact Us: