Se afișează postările cu eticheta restaurare carte. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta restaurare carte. Afișați toate postările

sâmbătă, 27 iulie 2024

Restaurarea unei cărți vechi: Copertă handmade!

 Zilele trecute spuneam, în postarea despre cățelul pictat pe piatră, că am o carte veche cu poezii și fabule cu morală, dar care nu mai are coperți. Așa că, fără să stau prea mult pe gânduri, m-am apucat să-i fac hăinuță nouă - pardon, coperți!!

Am cotrobăit prin cuiuțele mele de depozitare cu diverse materii prime, adunate de-a lungul timpului și pentru confecționarea coperții am folosit următoarle materiale:

- hârtie de împachetat cadouri;
- ”diamante rămase de la picturile cu diamante;
- bandă dublu adezivă, de care sunt foarte mulțumită, pe care am achiziționat-o de pe Temu;
- sclipici roșu, achizionat dintr-un magazin din Craiova, Magic Hobby;
- lipici pentru puzzle, cumpărat din Jumbo;
- carton, ambalajul unui colet;
- pensete, achizionate tot de pe Temu;
- foarfecă și cuter;
- ochișori, tot din magazinul Magic Hobby:
- silicon de lipit la cald.

Apoi m-am apucat de treabă ( am folosit pentru măsurat ruleta soțului, deoarece rigla mea are cifrele șterse): Am măsurat cartea de mai multe ori, conform unei zicale din popor: ”măsori de zece ori și tai o singură dată!”, dar nu știu cum am reușit că am făcut coperta mai mică.😂  Un lucru e sigur: dacă vreau să mă reprofilez, croitoria nu e de mine!

Copertă handmade Copertă din carton
Bun! Mai departe am măsurat, decupat și lipit hârtia de împachetat cadouri. Am folosit două modele, deoarece nu am avut suficientă hârtie pentru crearea acestei coperți. Cartea are dimensiunea 13x17 cm, am uitat să specific!
Apoi, până s-a uscat lipiciul, eu am realizat minunata creatură, care reprezintă un iepure, dacă nu ți-ai dat seama!😂😂 Cum l-am realizat? Am folosit un model de iepuraș de pe Beccys place, peste care am pus bandă dublu adezivă și-am început să lipesc diamante:
Am presărat sclipiciul roșu peste diamante să umplu spațiile rămase între ele, deoarece  se puteau lipi cu timpul, diverse impurități, care deteriorau aspectul MINUNAT al iepurașului meu.😂Pentru a lipi minunatul iepuraș, dar și coperta de cotorul cărții, am folosit silicon, deoarece eate mult mai rezistent.
Am restaurat puțin și cotorul cărții deoarece acesta era rupt la jumătate. Am folosit lipiciul pentru puzzle să lipesc peste el un material ( de la o mărturie de botez în care se aflau bomboane), peste care am lipit hârtie. Banda subțire de saten, tot de la mărturia de botez, am folosit-o ca semn de carte.
Rezultatul îl poți vedea mai jos:



Povestea coperții, cu sau fără morală, este următoarea: Iepurașul din diamante, cu inimă mare mov, mănâncă kiwi și avocado pentru a avea energia necesară să găsească cheia spre ușa înțelepciunii.
Înscriu această postare, care sper să respecte toate condițiile, deoarece cartea mea nu are ilustrații și nu e de colorat, singurele ilustrații sunt cele de pe copertă, la provocarea verde Al doilea popas. Magia cartilor ilustrate / de colorat.

Pe curând!💝