Se afișează postările cu eticheta retete de post. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta retete de post. Afișați toate postările

luni, 4 septembrie 2023

Chifteluțe din linte roșie - rețetă rapidă!

 Mie îmi place foarte mult lintea roșie și aș dori să-i mulțumesc Luizei, deoarece am dat peste această rețetă citindu-i blogul. Așa că duminică m-am apucat să pregătesc chifteluțele din linte roșie.

Mai întâi am pus la înmuiat lintea  timp de 2 ore, după ce am spălat-o bine în prealabil. Am pus-o într-o sită, apoi sita am pus-o într-un castron încăpător plin cu apă, mi-a fost mai ușor să procedez în acest fel, deoarece după ce stă două ore la înmuiat trebuie scursă bine, iar eu doar am scos sita din castron și am lăsat lintea să se scurgă până am pregătit celelalte ingrediente.

Am curățat un morcov, o ceapă roșie, câțiva căței de usturoi (îmi place să fie mai mult usturoi) și am spălat bine două roșii potrivite. Toate legumele sunt din grădina mea, mai puțin lintea și morcovul. Ceapa, morcovul și roșiile le-am tăiat în patru și le-am adăugat în recipientul blenderului împreună cu usturoiul și le-am mărunțit.

Apoi am adăugat lintea, bine scursă, și am continuat mărunțirea ingredientelor până ce s-a format o pastă. Am pus pasta într-un castron, am adăugat sare, mărar și pătrunjel și am amestecat foarte bine.

Apoi, am pus ulei în tigaie și când uleiul s-a încins, cu ajutorul unei linguri, am format chifteluțele. Compoziția chiftelelor este asemănătoare cu compoziția gogoșilor făcute cu lingura, deci o lingură de pastă = o chifteluță. Le-am prăjit pe fiecare parte aproximativ 2 minute.

Chiftelele arată foarte bine și sunt foarte gustoase. Le-am servit împreună cu salată de roșii, dar merg bine și cu sos sau piure de cartofi.

Voi mai face această rețetă deoarece se face repede, chifteluțele sunt gustoase și sațioase, iar daca vrei mai multe sfaturi și cantitățile exacte (eu nu am cântărit lintea) poți accesa site-ul Bucate Aromate.

Poftă bună!

O zi de luni cât mai ușoară să ai și o săptămână plină de realizări!

vineri, 7 aprilie 2023

Rețetă de post - Mâncare de linte roșie

 Sunt fan rețete rapide, iar azi vă scriu o rețetă rapidă și gustoasă și foarte sănătoasă - mâncare de linte roșie!

De când sufăr de anemie feriprivă am introdus în alimentație produse care conțin fier, iar lintea se numără printre aceste produse, fiind o sursă importantă de substanțe nutritive, nu doar fier, conține 25% proteine (foarte bună pentru perioada de post când carnea e interzisă),10% fibre, complexul de vitamine B (B1,B3,B5,B6 și B9), antioxidanți, minerale și carbohidrați complecși.

Pentru această rețetă aveți nevoie de 300 grame linte roșie uscată, apă, un morcov, o felie de țelină, un ardei kapia roșu, o ceapă, doi căței de usturoi românesc, câteva ciuperci, ulei de măsline, roșii întregi decojite (am terminat sucul de roșii făcut din recolta proprie), pătrunjel, sare și condimente după gust.

Ingrediente mâncare de linte roșie!
Colaj realizat cu PhotoRetrica
Primul pas a fost să strâng toate ingredientele la un loc, deoarece lintea fierbe foarte repede trebuie să avem totul pregătit și la îndemână. După ce am spălat și curățat bine legumele, morcovul și țelina le-am dat pe răzătoarea mare, ardeiul l-am tăiat cubulețe mici, ceapa și usturoiul le-am tocat mărunt, iar ciupercile (am avut pleurotus) le-am tăiat pe lung.
Apoi am spălat foarte bine lintea în mai multe ape și am pus-o la fiert într-o oală, am pus apă cât să o acopere și o linguriță de sare și din momentul când a început să fiarbă am lăsat-o 10 minute. Lintea aceasta a fiert mult mai repede, data trecută a trebuit să o țin chiar 14 minute la fiert, trebuia să o țin mai puține minute, dar asta e, a fost foarte gustoasă și așa. Cu o spumieră am adunat spuma care s-a făcut deasupra. Când au trecut cele 10 minute am oprit focul și am pus lintea la scurs într-o sită și m-am apucat să pregătesc legumele.
Într-o cratiță am pus puțin ulei de măsline și am călit usturoiul fără să-l ard, pentru a-și lăsa aroma în ulei, apoi am pus ceapa. Când ceapa a căpătat o culoare frumoasă aurie am adăugat morcovul cu țelina, ardeiul și ciupercile. Când legumele s-au înăbușit bine am adăugat roșiile și un pahar cu apă, sare și condimente, am acoperit cu un capac și am lăsat legumele să fiarbă 15 minute. Puteți adăuga și o foaie de dafin, eu am uitat de data aceasta.
După ce au trecut cele 15 minute am adaugat lintea, am amestecat bine și am mai lasat-o pe foc 2-3 minute. Am oprit focul și am adăugat pătrunjelul.
Mâncare de linte roșie.
Colaj realizat cu PhotoRetrica.
Apoi am făcut repede și o mămăliguță și am terminat cu gătitul!😃Îmi place această mâncărică rece, dar e foarte bună și caldă!
Poftă Bună!🥘


marți, 28 martie 2023

Gătește cu Băneasa - Cuș Cuș cu legume

Suntem în Postul Paștelui, după cum știți, iar acest post ține șapte săptămâni și precede sărbătoarea Învierii Domnului Iisus.  Postitul, pe lângă semnificația religioasă, este un fel de detoxifiere a corpului care are multe beneficii dacă se bazează pe o alimentație echilibrată și sănătoasă.

Mulți renunță la carbohidrați care se găsesc în paste, deoarece au fost etichetate greșit, pastele deși conțin carbohidrați au indicele glicemic scăzut, carbohidrații reprezintă principala sursă de energie a organismului și sunt ”combustibilul” necesar susținerii activității fizice.

Sursa: Paste Băneasa

În post încercâm să mâncăm cât mai sănătos, cât mai multe fructe și preparate pe bază de legume, fără grăsimi sau alimente cum ar fi: carnea, ouăle, laptele. Preferatele mele sunt pastele, aș mânca non-stop, atât dulci (cu miere și nuci – o rețetă rapidă de post) cât și sărate (cu diferite combinații de legume). Pe lângă faptul că se prepară rapid și eu sunt în cea mai mare criză de timp, sunt foarte gustoase și sațioase.

Astăzi vă voi prezenta o idee penru a găti ceva nou și sănătos, o rețetă de cuș-cuș de la Băneasa cu legume, este prima dată când o pregătesc și a ieșit delicioasă. Nu trebuie cunoștințe de masterchef și se pregătește rapid. Cuș-cuș-ul se numără printre cele mai sănătoase produse pe bază de cereale, sub formă de granule sferice din fâină de grâu dur și conține vitamine din complexul B-urilor (care ajută la scăderea colesterolului rău și zahăr din sânge), proteine, fibre și selenium.

Așadar să vă prezint rețeta! Ingredientele pe care le-am folosit sunt următoarele: 150 gr cuș-cuș de la Băneasa, o ceapă, un morcov, un ardei, câteva ciuperci, doi căței de usturoi, ulei de măsline, 300 ml apă fiartă, câteva frunze de fenicul ( nu am avut alte verdețuri disponibile), sare și condimente după gust.

poză din arhiva personală editată cu Canva

Am curățat ceapa și am tocat-o mărunt, la fel am procedat și cu usturoiul, ardeiul și ciupercile le-am tăiat cubulețe, morcovul l-am dat pe răzătoare. Toate legumele le-am curățat și spălat înainte!

Într-o crăticioară am pus puțin ulei de măsline, iar când acesta s-a încins am adăugat usturoiul pentru a-și lăsa aroma în ulei, l-am călit aproximativ un minut (atenție! Nu trebuie să-l ardem) și apoi am adăugat ceapa și când ceapa a căpătat o culoare frumoasă aurie adăugăm celelalte ingrediente, sare și acoperim cu un capac lăsând legumele să se înăbușască bine.

Când legumele s-au gătit adăugăm cuș-cuș-ul, amestecăm bine și îl călim pentru trei minute, apoi adăugăm apa firbinte și fierbem totul pentru opt minute, oprim focul,  punem capacul și îl mai lăsăm așa 2-3 minute. După ce au trecut minuțelele luăm capacul și aerăm mâncărica cu o furculiță. Se potrivește de sare și condimente și se mai poate adăuga puțin ulei și verdeața, în cazul meu feniculul care i-a dat o aromă demențială! Poftă Bună!

Sursa foto: Paste Băneasa

Există o gamă largă de rețete de post și nu numai, pe bază de paste, deoarece se prepară rapid. Sunt curioasă care este rețeta voastră preferată preparată cu Bunătăți Băneasa?


Acest articol a fost scris pentru Spring  SuperBlog 2023