Ieri, adică duminică, am mers la cinema și am văzut filmul 3D Transformers: Rise of the Beasts, film care a fost lansat vineri 09.06.2023. Nu este genul meu de film preferat, dar acesta mi-a plăcut, fiind, totodată, și primul film 3D la care merg. Este un film științifico-fantastic de aventură cu multă acțiune, presărat pe alocuri și cu scene amuzante.
fotografie din arhiva personală
Acțiunea are loc în anii '90, mai exact în 1994, când Autoboților (se transformă în mașini) li se alătură noi extratereștri - Maximalii (care se transformă în animale) în lupta cu răul - Scourge și armata sa, care îl slujesc pe Unicorn - acesta se hrănea cu planetele din Galaxie.
Maximalii se refugiaseră pe Pâmănt în timp ce Unicorn le devora planeta, luând și cheia care îi deschidea portalul către alte planete bune de devorat, salvând astfel planetele și pe Unicorn ținându-l captiv.
Aceștia rup cheia în două și o ascund în diferite colțuri ale planetei noastre - Pământ - pentru a nu fi găsită de Scourge. Însă arheologii descoperă o jumătate de cheie și când Elena, o tânără cercetător de artefacte, o analizează, cheia trimite semnale pe care oamenii nu le pot vedea/simți și așa începe războiul.
Noah, un fost soldat, este în căutare de serviciu pentru a-și putea întreține frățiorul bolnav și este prins în războiul roboților.
Fiecare lupta pentru a-și salva familiile (fiecare avea planul lor) și când sunt aproape învinși, Noah realizează că doar uniți pot învinge răul.
Mi-a plăcut cum s-a văzut 3D, dar în același timp a fost și obositor, deoarece totul se vedea atât de aproape parcă făceam parte din film, iar atunci când aruncau cu ceva sau se împușcau aveam impresia că vin direct în mine.😂
Deși, pe vremuri 😂(cum sună asta), mergeam foarte des la cinema, acum merg mai rar, probabil din cauza Netflix-ului. La cinema am mai fost la lansarea filmului House of Gucci, care mi-a plăcut foarte mult!
Voi când ați mers ultima dată la cinema? Ce film ați văzut?
Vă doresc o zi de luni cu soare ( la mine plouă) și o săptămână plină de realizări!
Încă o carte SF se adaugă celor citite de mine pănă acum. E prima carte scrisă de această autoare pe care o citesc, carte care a obținut două premii Hugo, două premii Nebula și un premiu Locus. Nu știam nimic despre această autoare, dar pe prima pagină a cărții, Editura Nemira (la această editură a apărut în 2011 și face parte din colecția Nautilus science fiction) oferă câteva informații despre autoare, pe care le voi lăsa și eu mai jos:
poză din arhiva personală
Connie Willis, pe numele său adevărat Constance Elaine Trimmer
Willis, s-a născut în Denver, Colorado, pe 31 decembrie 1945. În 1967 a
absolvit Colorado Stare College, numită în prezent University of
Northern Colorado. Prima sa povestire publicată a fost „The Secret of
Santa Titicaca” apărută în Worlds Of Fantasy, în 1971. În anul 1982, după
primirea unei subvenţii din partea NEA (National Endowment for the
Arts – Fundaţia Naţională pentru Artă a Statelor Unite), a renunţat la
cariera din învăţământ şi s-a dedicat în întregime scrisului.
Este una dintre cele mai premiate autoare de science fiction. A
obţinut, pentru proză scurtă şi roman deopotrivă, zece premii Hugo –
plus alte treisprezece nominalizări, şase premii Nebula – şi opt
nominalizări, trei premii Locus – şi o nominalizare, un premiu John W.
Campell Memorial şi nominalizări la premiile World Fantasy, Arthur C.
Clarke şi British Science Fiction. Acestora li se adaugă cel mai recent
dintre trofeele sale, Premiul Nebula 2010 pentru romanele Blackout şi All
Clear, anunţat pe 21 mai 2011, în cadrul weekendului Nebula.
Connie Willis locuieşte în prezent în Greeley, Colorado, împreună cu
soţul ei, Courtney Willis, profesor universitar de fizică, şi fiica lor,
Cordelia Connie Willis.
Cartea chiar dacă a primit cinci premii nu m-a impresionat! Când am cumpărat cartea mă gândeam că este o poveste care este scrisă în două volume, dar cele două volume ”Vânturile de la Marble Arch” conține o colecție de povestiri SF, volumul de față, numărul unu, conține 11 povestiri. Dintre cele unsprezece povestiri mi-au plăcut doar trei, poate patru.
Povestea care poartă numele acestei cărți este una dintre poveștile care mi-au plăcut: Soțul lui Cath simte niște vânturi cu miros ciudat de sulf sau putrefacție în câteva stații din metroul londonez și începe să investigheze. Doar el și cei bătrâni se pare că le simțeau și în final, află că și soția lui:
”Şi aerul de acolo, de jos, înregistra totul, îl întemniţa sub pământ, îl
distila într-o esenţă de moarte şi de distrugere şi de descompunere.
Cath se înşela. La urma urmelor, era Războiul Fulger. Şi fata care
plângea în metroul către Balham, şi cuplul de americani care se certau.
Înstrăinare şi dezastru şi despărţire. M-am întrebat dacă urma să se
înregistreze şi asta, teama lui Cath şi nefericirea noastră, şi dacă avea să
sufle prin tunelurile, pe şinele şi prin pasajele din staţiile metroului
londonez, ca să izbească-n faţă un biet turist care nu bănuia nimic. Sau
dacă asta urma să se-ntâmple peste cincizeci de ani.”
”Luna albăstruită” a fost amuzantă prin coicidențele bizare rezultate în urma eliminării emisiilor reziduale a unei uzine experimentale. La fel și povestea,”Scrisoare informativă”, cu extratereștii care pun stăpânire pe oameni: doi colegi de birou intră la bănuieli când oamenii din jur încep să se comporte frumos și civilizat (stau la coadă fără să se enerveze, donează și multe altele).Încep să facă cercetări și descoperă că această invazie, deși era benefică, avea și reacții adverse pentru gazda ocupată - aceasta începea să aibă probleme de sănătate. O aventură frumoasă care mi-a făcut plăcere să o citesc. Oare oamenii au nevoie de o invazie extraterestră să se comporte frumos?
”Nimeni nu crede niciodată ceea ce se întâmplă, decât după ce e prea
târziu.”
O altă poveste care mi-a plăcut, așa și așa, a fost ”Cei care pândesc focul”: Bartholomew, un istoric, călătorește în timp, în 1940 când Londra se afla sub bombardamente, iar lecția pe care acesta o învață împreună cu colegii lui istorici este că ”trecutul nu poate fi salvat”. Povestea este tip jurnal.
”Nu o voi găsi niciodată. Nu o voi salva niciodată. M-am uitat la
femeia care curăţa ceaiul vărsat şi mi-am dat seama că nici pe ea nu o
puteam salva. Enola, motanul sau oricare dintre ei era pierdut aici, pe
şirurile de trepte nesfârşite, în fundăturile timpului. Erau deja morţi de o
sută de ani, nu mai puteau fi salvaţi. Trecutul nu poate fi salvat. Sigur
asta e lecţia pe care a vrut s-o învăţ Catedra de Istorie când m-a trimis
aici. Ei bine, am învăţat-o. Acum pot să plec acasă?”
”Istoria a triumfat asupra timpului, iar asupra lui nimic altceva n-a triumfat,
decât eternitatea.” — Sir Walter Raleigh
”Fiicele mele iubite” mi-a făcut greață efectiv, vocabular vulgar și povestea...pfff (vă las pe voi să o descoperiți😂), abia am terminat-o deși avea câteva pagini această poveste!
Făcând media steluțelor date fiecărei povești, volumul l-am notat cu 2,5 steluțe, cu indulgență 3!
Alte citate din carte:
„Nimeni nu cunoaşte viitorul, poate doar să arate în direcţia lui.”
„Se spune că viitorul e la fel de real ca trecutul.”
„Lumea e un coridor lung, iar timpul, un fel de lanternă purtată
de-a lungul lui[..]„Dacă timpul nostru ar fi o
simplă extensie a universului, oare ziua de mâine ar fi la fel de reală ca
aceea de ieri? Dacă s-ar putea face un salt înainte…”
Cu toate că această carte nu m-a impresionat, am aflat și lucruri interesante pe care nu le știam! De exemplu am descoperit-o pe Georgia O'Keeffe, pictorița americană considerată unul dintre cei mai mari pictori moderniști, renumită pentru picturile ei cu flori supradimensionate și nu numai.
Peștele fugu este o delicatesă în Japonia și cea mai căutată din lume, dar foarte periculos din cauza toxinei otrăvitoare pe care ficatul său o conține și care nu are antidot.
Poemul ”Foc și Gheață” scris de Robert Frost, tradus de Octavian Cocoș:
”Lumea, zic unii, va pieri de foc,
Zic alţii că de gheaţă.
Dar am gustat dorinţa şi cred că la
soroc
A noastră lume va pieri de foc.
Dar dac-ar fi să pier de două ori
Cred că şi ura o cunosc prea bine
De aceea eu vă spun că uneori
Şi gheaţa-i de ajuns să ne termine
Iar asta poate să ne dea fiori.”
Doi actori englezi John Gielgud și Laurence Olivier care nu-mi sunt cunoscuți, deși unele filme în care au jucat îmi sunt cunoscute. Mi-am pus în listă câteva filme pe care le voi urmări în acest sfărșit de săptămână, cum ar fi Dracula, 1979, regizat de John Badham, Discipolul diavolului, 1959, regizat de Guy Hamilton, Crima din Orient Express, 1974, regizat de Sidney Lumet și Merlin, 1998, regizat de Steve Barron!
Ar mai fi câteva lucruri, dar mă opresc aici să nu vă plictisesc! Pe curând!
Astronautul din Boemia scrisă de Jaroslav Kalfar, ediția din 2018, a apărut la Editura Trei și e tradusă de Laurențiu Dulman. Am aflat întrând pe site-ul autorului: https://www.jaroslavkalfar.com/spaceman-of-bohemia că acest roman este ecranizat și va apărea în curând pe Netflix, actorii care vor juca rolurile personajelor din carte sunt: Adam Sandler, Carey Mulligan și Paul Dano, iar filmul se numeșteSpaceman.
Povestea din carte este următoarea: Jakub Procházka rămâne în grija bunicilor după ce părinții îi mor într-un "accident". Tatăl lui fusese un informator comunist, acest lucru are consecințe asupra vieții lui Jakub.
Jakub este absolvent de astrofizică și căsătorit cu Lenka, iar atunci când i se oferă o expediție periculoasă pe Venus pentru a colecta praf din norul Chopra, acesta acceptă fără să stea pe gânduri, fără să-și întrebe soția dacă este de acord.
Jakub credea că așa va reabilita numele Procházka.
Lenka îl părăsește, el se împrietenește (sau crede că își imaginează) cu o ființă extraterestră cu care dezbate subiecte despre durerea și iubirea pământenilor.
Nava lui este deteriorată de nor, iar el iese în cosmos și este salvat de o nava fantomă a rușilor, în timp ce pe pământ i se ridică statuie și are loc înmormântarea lui. Mai departe scrie în cartea...citez pe unul dintre profesorii mei.
Nu e chiar așa de strălucită pe cât s-a scris în unele recenzii, părerea mea. Cartea a fost bunicică! Aștept să văd cum va fi filmul!
poză din arhiva personală
Mi-am notat și un fragment din carte, care mi s-a părut interesant:
”Teoria probabilității se ocupă de abstracțiile matematice extrase din evenimente nedeterministe. Studiază de asemenea cantități măsurabile care pot fi ocurențe unice sau care pot evolua într-o manieră aparent aleatorie. Dacă o serie de evenimente aleatorii se repetă de multe ori, pot fi detectate și studiate anumite tipare, creându-se astfel iluzia că observatorii umani pot înțelege cu adevărat haosul. Dar dacă existența însăși e un câmp experimental în care universul face studii asupra probabilității? Dacă fiecare dintre noi e un simbol, o abstracție matematică înzestrată cu atribute copiate de la subiecți anteriori, dar cu o mică variație (complexul Electra în loc de complexul Oedip și narcisism în locul anxietății sociale paralizante), precum și cu instincte similare - frică de moarte, frică de singurătate, frică de eșec? Și poate că rezultatele pe care le obținem - sărăcie, foamete, boală, sinucidere, o moarte ușoară, dar plină de rușine și regrete - sunt strânse de un cercetător de deasupra noastră care calculează probabilitatea fericirii, probabilitatea integrității, a autodistrugerii. Probabilitatea norocului. E posibil ca un subiect născut bolnav și în sărăcie să ajungă la sfârșitul vieții în cercul de sus al norocoșilor? E posibil ca un subiect născut într-o familie bogată și privilegiată să se prăbușească și să moară într-o mizerie cruntă? Noi, Pământenii, am văzut toate combinațiile posibile. Și totuși, care sunt tiparele, când își va publica universul rezultatele într-o revistă științifică prestigioasă? Cât de probabil e ca un eveniment cosmic să se întâmple în dauna altora? Foarte improbabil. Și totuși, iată-ne aici.”
Câștigător al Premiului Locus 2020 la categoria roman science-fiction l-am achiziționat de pe site-ul Nemira. Deși când eram la școală citeam SF, însă trecând de acea perioadă m-am ferit de romanele SF, așa că am luat această carte sperând că mă voi apropia, din nou, de acest gen de literatură.
poză din arhiva personală
Am terminat cartea deși multe lucruri rămân neterminate, nerezolvate. Povestea nu se termina, pur și simplu se oprește brusc. Sophie, personajul principal, mi se pare atât de naivă, ca să nu folosesc alt cuvânt, deoarece repetă aceleași greșeli mereu, deși autoarea o numește inteligentă și virtuoasă, ea ia doar decizii proaste. Luptă si se sacrifică pentru dragostea prietenei sale Bianca și află în ultimele pagini din carte că aceasta nu-i împărtășește dragostea. Bianca e chiar scârbită de alegerile Sophiei și vrea să o întemnițeze, rănind-o pentru a nu știu câtă oara pe Sophie. Pe planeta Ianuarie există două orașe Xiophant și Argelo, construite pe o fâșie de apus nesfârșit,despărțite de Marea Ucigașă, iar dacă aceste orașe nu încep să facă comerț între ele viata oamenilor se va înrăutăți, în curând!O parte din planeta Ianuarie este cufundată într-un întuneric înghețat, în timp ce partea cealaltă este pârjolită de o lumină orbitoare. Mouth si Alyssa sunt niște contrabandiste, Sophie și Bianca niște studende cu viziuni și gânduri mari, își unesc puterile crezând că luptă pentru același scop, dar odată ajunsă la putere Bianca își arată adevărata față. Mai există și o altă specie pe această planetă, pe care oamenii o numesc crocodil, și trăiesc în Orașul de la miezul nopții, având o tehnologie mult mai avansată decât a oamenilor. Crocodilul, pe care Sophie îl numește gelet, are o blana deasă peste o carapace groasă, cu tentacule, clești frontali, picioare solide în spate, iar cu cele din față se pot cățăra pe orice suprafață. Carapacea impenetrabilă are două gheare tăioase ca lama, dar în mijlocul lor e o pădure de limbi care se zvârcolesc întruna, nu mai lungi ca degetul mic al unui om, cu acești cili se conectau și comunicau între ei. Sophie crede că dacă oamenii vor coopera cu geleții planeta ar putea fi salvată. Singurul personaj care mi-a plăcut a fost Mouth...
Mai jos las câteva citate care mi-au atras atenția:
🖉 ”Dacă-ți controlezi somnul, atunci ești tăpânul propriilor tale vise, ne spunea. Iar de acolo nu e decât un pas până a fi stăpân pe propria ta viață.”
🖉 ”Timpul nu e temnicerul nostru, încheie Bianca. E eliberatorul nostru.”
🖉 ”Nu călătoritul te îmbătrânea. Stabilirea într-un loc, oamenii de care te atașai, așteptările tale și asimilarea - astea te îmbătrâneau.”
🖉 ”Visele dau buzna în realitate tot timpul și nu-ți poți permite să-ți irosești energia enervându-te pe ele.”
🖉 ”Furia mea, s-a topit, nu mai simt decât o tristețe violentă, o pereche de aripi care se zbat în mine până se rup.”
