Se afișează postările cu eticheta trei pastori. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta trei pastori. Afișați toate postările

duminică, 31 decembrie 2023

Finalizare provocări Adventul Exploratorului Creativ

 În primul rând vreau să-i cer scuze lui Niko pentru întârziere, nu am reușit să țin pasul cu fetele, dar am făcut tot posibilul să duc la bun sfârșit toate provocările Adventului Exploratorului Creativ. Și vreau să-i mulțumesc că m-a inclus în grupul fetelor creative, deși nu sunt chiar așa talentată ca ele.

Iar acum să prezint și ultimele creații:

Ziua 20 - bețe de chibrit și confetti - pe un cerc din carton am lipit un nasture din cutiuța zilei 15, de jur împrejurul lui am lipit bețișoarele de chibrit, peste ele am lipit confetti, bleu și roz, și am mai decorat ornamentul cu biluțe de polistiren (ziua a 4-a). Pentru lipit am folosit lipici de puzzle și silicon la cald.

Ziua 21 - forme de brioșe - Am făcut după tutorialul pus de Niko un brăduț....un amărât de brăduț, mai bine zis. Am folosit: un tub de carton de la hârtia igienică, biluțe de polistiren, forme de brioșe și o bucățică de carton cu sclipici albastru. Atât s-a putut! Altă dată poate imi va ieși mult mai bine, până atunci...

Ziua 22 - fire textile - Am ales să fac un globuleț. Am folosit pentru a-l realiza: bila de plastic de la roll-on, un clopoșel de la un ornament vechi, fire textile culoarea verde, biluțe sclipicioase de polistiren.

Ziua 23 - coji de fistic - Păstor din coji de fistic!! Am folosit coji de fistic și pălăriuța unei ghinde, care avea trei moațe.


Din fistic am realizat și Floarea Micului Prinț. o crenguță magică și am mai folosit fistic la un ornament pentru frigider.

Ziua 24 - Dop de plută - Am mai făcut doi păstori, să fie trei ca în colindă. Am folosit un dop de plută oferit de brădulețul de advent și o ghindă, iar pentru al treilea am folosit un dop de plută, o ghindă și coji de fistic. Am trei păstori, toți trei diferiți.

Ziua 25 - Plicul conținea un ornament de brad confecționat din lemn - o steluță, care trebuia să rămână așa, dar eu am colorat-o cu argintiu. Am pictat și pinguinul de polistiren, cam stângaci, dar a ieșit drăguț, și ultima figurină de ipsos care rămăsese nepictată.


Pe curând!💝