joi, 15 decembrie 2022

Mănăstirea rusească "Înălțarea Domnului"

 Mănăstire rusească „Înălţarea Domnului” se găseşte în mijlocul unei grădini imense din satul A-Tur de pe Muntele Măslinilor. Tumul înalt al bisericii ruse domină întreg Muntele Măslinilor, devenind astfel punct de referinţă pentru pelerini.Acest aşezământ monahal a luat fiinţă în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, între anii 1870-1887, prin efortul celor doi ctitori: Arhimandritul Antonin Kapustin şi Egumenul Partenie. Mai multe informații despre mănăstire găsiți pe doxologia.

La mănăstire locuiesc aproximativ 50 de maici din Rusia, România, Estonia, Australia şi Germania.
Am ajuns în timpul slujbei și am prins clopotele bătând. Doar aici, la această mănăstire bat clopotele așa frumos (puteți asculta clopotele în video de mai sus, este creat cu InShot, iar fotografiile și înregistrarea fac parte din arhiva personală).
Peisajul este mirific cu o mare încărcătură spirituală, locul perfect pentru a te reculege!
În biserică se păstrează numeroase icoane deosebit de frumoase, precum Icoana Maicii Domnului „Grabnic Ascultătoare”, care este cunoscută ca fiind făcătoare de minuni. 
Dacă ajungeți în Israel trebuie să vizitați și acest loc! Nu veți regreta!
O seară frumoasă vă doresc!

luni, 12 decembrie 2022

Mănăstirea Hozeva

 În urmă cu câteva zile m-am întors din pelerinajul din Israel, Țara Sfântă, unde am vizitat locuri năucitoare cu cea mai mare încărcătură spirituală. Am vizitat foarte multe locuri în cele 7 zile petrecute în Israel, în ziua a 6-a am vizitat Mănăstirea Hozeva din Pustiul Hozeva,este una dintre cele mai vechi mănăstiri din Palestina, care este situată în partea de nord a pârâului El-Kelt (pârâul biblic Cherit).


Încă de pe drum ne-au întâmpinat peisajele mirifice care ne surprindeau, totul în jur emana liniște și pace, totul este ca o lecție de religie trăită pe viu, nu citită.

În biserica mănăstirii Sfântul Gheroghe Hozevitul sunt păstrate moaștele Sfântului Ioan Iacob Hozevitul.Sfantul Ioan Iacob s-a nascut la 23 iulie 1913, in satul Crainiceni, comuna Horodistea, din fostul judet Dorohoi, intr-o familie de tarani foarte credinciosi, anume Maxim si Ecaterina, fiind singurul copil la parinti. Mai multe despre viața sfântului găsiți aici sau mai multe despre mănăstire găsiți aici.















După cum ați observat în fotografii sunt foarte multe chilii săpate în piatră unde călugării țineau post și se rugau.
Drumul până la mănăstire a fost foarte ușor de făcut (deoarece coboram), dar la întoarcere, abia am urcat până la autocar, dar totul a meritat.
Este un loc foarte frumos și liniștit care îți încarcă sufletul cu energie pozitivă!
Încă nu găsesc cuvintele potrivite pentru a povesti această experiență de neuitat, o adevărată binecuvântare, dar sper că au vorbit fotografiile pentru mine!
Vă doresc o săptămână binecuvântată cu multe realizări!

P.S.: pozele sunt din arhiva personală 

marți, 29 noiembrie 2022

EPONA HORSE LAND

 Epona Horse Land este un centru hipic unde oamenii se apropie de natură și de cai. Se află în comuna Bobicești, județul Olt, la aproximativ 30 km de Craiova.

Poză din arhiva personală

Am descoperit centrul, într-o zi de weekend, nu prea însorită, chiar dăduseră primii fulgi de nea, când sătulă de stat în casă, am hotărât să mergem în împrejurimi să vedem ce locuri putem descoperi. Asta se întâmpla în 2020. În acel an mi-am schimbat și look-ul😅, roșcată de-o viață, am devenit blondină dintr-o dată. Pandemia bat-o vina!

Câinele este singurul lucru care poate repara o ruptură din inima ta frântă.
-Judy Desmond
Când am ajuns la fermă, ne-a luat ceva timp, am întrebat câțiva localnici până să găsim locul, ne-au întâmpinat cei doi ciobănești de serviciu, care erau foarte prietenoși!

M-am echipat și am așteptat să vină căluțul să facem cunoștință! Deși în copilărie, când mergeam la țară la bunici, aveam un cal și o căruță, niciodată nu am călărit, așa că am avut ceva emoții!

Viaţa înseamnă clipe de neuitat. Nu aştepta să apară ele, făureşte-ţi-le tu!

A fost o zi minunată și mi-aduc cu drag aminte de ea și am în plan o nouă vizită la centrul hipic. Din păcate nu-mi mai amintesc numele căluțului! Am făcut cunoștință cu calul, apoi am învățat noțiuni elementare de călărit și nici nu știu cum a trecut o oră! Soțului meu i-a fost frică să călărească, a stat pe margine și mi-a făcut poze!

Pure Love

O oră a costat 60 de lei, dar a meritat! M-am relaxat! Am luat o gură de aer curat, deoarece centrul hipic se află lângă pădure și m-am simțit ca nouă! Mi-am încărcat bateriile pentru săptămâna care urma să înceapă!

Dacă aveți drum prin Olt, chiar vă recomand o oră de călărie! Mai multe informații găsiți pe pagina de Facebook!


Pe curând! Vă doresc o seară frumoasă!

P.S.: Pozele sunt din arhiva personală.

duminică, 27 noiembrie 2022

La cinema toată lumea se va distra!

Parcurg cu nostalgie printre amintirile anilor ’90, când aveam în jur de 13-14 ani, și mergeam împreună cu colegii sau vecinii de aceași vârstă la cinematograf pentru a viziona filme noi apărute. Aproape în fiecare weekend aveam voie să mergem la cinema, dacă în timpul săptămânii luam note bune la școală!

Sursă foto: Pixabay

Cele mai multe filme care relau la cinema erau filme indiene: Vagabondul, O floare și doi grădinari, Lanțul amintirilor sunt câteva filme pe care le-am văzut la cinema și le îndrăgeam foarte mult, îmi venea să intru în ecran să cânt și să dansez cu acorii indieni.

Apoi au început să ruleze la cinema și filme de acțiune sau horror, pentru noi era ceva inedit, deoarece la televizor puteam vedea doar serialul american Dallas. La început abia așteptam să apară următorul episod, apoi mi-am pierdut din interes, devenisem fascinată de filmele de la cinema. Pe atunci nu aveam prea multe opțiuni în materie de film, orice film rula la cinema pentru noi era wow. Sala de cinema avea scaune din lemn care se rabatau, uneori mai scârțâiau, dar nu conta prea mult pentru noi.

Însă acum totul s-a schimbat datorită tehnologiei, dar nu numai! S-au schimbat și gusturile mele! Filmele indiene nu se mai numără printre filmele mele preferate, am mai încercat să urmăresc filme indiene, dar nu am mai putut, pur și simplu nu mă mai atrag. Acum prefer filemele horror, de acțiune, comediile, documentarele și desenele animate Tom și Jerry. Astăzi avem de unde alege filme! Le putem viziona din confortul casei noastre sau putem merge la cinema!

Sursă foto: InterComFilm Distribution

Cu toate că acum în sălile de cinema avem fotolii foarte confortabile și avantajul tehnologiei moderne ne oferă o experiență vizuală și acustică superioară, nu mai merg așa des la cinema, dar când aflu de lansarea unui film nou și pare pe gustul meu, cum este filmul “Lilu, Lilu, Crocodilu΄”  de aventură comică, un film pentru întreaga familie, merg la cinema împreună cu familia sau cu prietena mea cea mai bună.

Filmul va rula subtitrat și dublat în limba română, astfel că se pot bucura de film și cei mai mici care încă nu știu să citească, este o comedie muzicală de acțiune perfectă pentru toată familia, bazată pe seria de cărți a lui Bernard Waber. Este un film extraordinar deoarece este despre îndeplinirea dorințelor, este potrivit acestei perioade a anului când totul în jurul nostru emană veselie, optimism, totul este însuflețit.

Regizat de Will Speck şi Josh Gordon, scenariul este de Will Davies. Filmul este produs de Hutch Parker, Will Speck, şi Josh Gordon, iar producători executivi sunt Kevin K. Vafi, Dan Wilson, Robert J. Dohrmann, Benj Pasek, Justin Paul, Tarak Ben Ammar şi Andy Mitchell.

Emoțiile sunt manifestate prin muzică, iar muzica este asigurată de cei mai talentați compozitori, câștigători de premii importante. Mai jos puteți viziona trailerul filmului:


În luna decembrie, mai exact pe 23 decembrie 2022, puteți urmări împreună cu familia aventura plină de umor a crocodilului Lilu pe marile ecrane din cinematografe.

Pregătește-ți familia pentru o adevărată aventură la o scară complet nouă, aventură în care întreaga lume este o scenă! Muzică, dans, umor și acțiune într-o oră și 46 minute, doar în lumea magică a cinematografiei!

Acest articol a fost scris pentru SuperBlog 2022!

Voi mergeți la cinema?

Sursă foto: InterComFilm Distribution


sâmbătă, 26 noiembrie 2022

Împodobim bradul XIII

Împodobim bradul a ajuns la ediția cu numărul 13 și tema concursului creativ este drăgălaș, concursul este găzduit de Rux pe blogul Copilărim, unde vă puteți înscrie cu o decorațiune/un ornament sau un set care să respecte tema!

Pentru că au început să-mi placă figurinele amigurumi am zis să particip și eu cu cea mai recentă lucrare a mea: Moș Crăciun amigurumi! Cine poate fi mai drăgălaș decât Moșul?

Așa că gnomul cu pantofii lui de scoici, care a participat la Împodobim bradul în 2018 (dacă nu mă înșel), l-a luat pe Moș la o sedință foto! Bineînțeles că de la sedință nu putea lipsi coconașu iepuraș căruia i-am făcut, zilele trecute, o căciuliță nouă când am văzut vremea ploioasă!

După zilele ploioase și friguroase, astăzi soarele și-a făcut apariția și ne-a mângâiat cu razele lui calde, ne-a umplut sufletul cu energie pozitivă!

Vă las în compania celor trei personaje amigurumi:

Trei într-un copac - poză din arhiva personală

poză din arhiva personală

Poză din arhiva personală 2018 - gnom cu pantofi de scoici

poză din arhiva personală

Moș Crăciun și coconașul iepuraș !

Iepuraș coconaș și Moș Crăciun!

Moș Crăciun!

poză din arhiva personală


Moș Crăciun l-am realizat după următoarele tutoriale: 
4.și ultimul pas: căciula.
Sper că vă place Moșul meu! Weekend plăcut!