marți, 27 decembrie 2022

De ce iubim femeile - Mircea Cărtărescu


 Cartea conține povestiri scurte, unele dintre ele au fost publicate în diferite reviste înainte de a forma această carte.

Povestirile sunt despre experiențele amoroase și nu numai ale autorului. Mi s-au părut reușite și mi-au plăcut două dintre povestiri: ” Cine sunt eu?” și ”Două feluri de fericire”.
Printre motivele enumerate de ce iubim femeile a fost și ”pentru că poartă un război total și inexplicabil contra gândacilor de bucătărie” și instantaneu în minte mi-a venit o prietenă de pe Facebook care poartă un război cu gândacii de bucătărie și am zâmbit.
Este o lectura agreabilă, dar nu extraordinară. Am cumpărat cartea datorită reclamei, evident nu este cea mai bună carte scrisă de domnul Cărtărescu.
Descrierea cărții este următoarea :
E limpede că și adulții au nevoie de povești. Numai că zânele lor și-au scurtat rochiile, și-au tăiat părul care le ajungea cândva la călcâie și au învățat să fie femei, ceea ce e mult mai complicat și mai periculos decât meseria de zână. Un mănunchi de istorii cu femei așadar, spuse simplu, captivant, de un povestas a cărui viață seamană ca două picături de rouă cu a lui Mircea Cărtărescu. În fiecare poveste e un sâmbure de neobișnuit care stă ascuns în carnea obișnuitului, în "ordinar" o sămânță de extraordinar care da rod epic. Un omagiu (adesea în sensul cel mai concret, erotic, al cuvântului) adus femeilor "pentru ca sunt femei".

Semnul de carte este făcut de mine, am croșetat doi fluturași identici prin tehnica tunisiană pe care i-am cusut și i-am lipit cu silicon (în interior) de un bețișor de lemn de la cafea.

sâmbătă, 24 decembrie 2022

Nașterea Mântuitorului Iisus

sursă foto: google
Mâine, 25 decembrie, după cum știți creștinii ortodocși sărbătoresc Nașterea Domnului Iisus, cu această ocazie vă doresc un Crăciun binecuvântat tuturor! Nașterea Domnului Iisus să ne aducă fiecăruia ceea ce ne lipsește!

Și ca să păstrez tradiția o să vă colind cu colidul popular românesc O, ce veste minunată, care este colindul meu preferat!

O, ce veste minunată,
În Betleem ni se-arată
Că a născut Prunc,
Prunc din Duhul Sfânt
Fecioara Maria.

Ca la Betleem Maria,
Savârșind călătoria
În sărac sălaș,
Lâng-acel oraș
Naște pe Mesia.

Pe Fiul cel din vecie,
Ce L-a trimis Tatăl mie
Să se nască și să crească
Să ne mântuiască.

poză din arhiva personală

joi, 22 decembrie 2022

Un prieten nou intrat în gașca lui Moș Crăciun - Ren amigurumi

A început să îmi placă foarte mult să crosetez jucării amigurumi, deși la început mi se părea foarte greu și credeam că mie nu o să-mi iasă niciodată. Așa că am început cu un mic iepuraș, apoi l-am făcut pe Moș Crăciun și m-am gândit că Moșul are nevoie de Rudolf în gașca lui, așa că m-am pus pe treabă.

Sursă foto: arhiva personală

La jucăriile amigurumi cel mai folosit este cercul magic (magic ring), pe care il voi nota cu cm și piciorușul scurt, în engleză single crochet, pe care îl voi nota cu ps. Dacă știm să facem piciorușul scurt vom putea realiza jucăriile, iar prin înmulțirea piciorușelor și scăderea lor dăm formă acestora.

Înmulțirea (increase), pe care o voi nota cu in  - în același ochi de lanț se fac două piciorușe scurte.

Scăderea (decrease), pe care o voi nota cu sc - necesită să croșetăm prin 2 ochiuri odată un singur picioruș.

Materialele pe care le-am folosit pentru a crea renul sunt următoarele: ață crem, maro închis, albă și roșie, 2 nasturi, un ac de cusut, foarfecă și croșetă de 3,5 mm

Am început cu capul și corpul cu ața crem:

R1: în cm am făcut 6 ps

R2: am crescut în fiecare ochi, la finalul rândului vom avea 12 ps (6 ochiuri x 2 ps)

R3: 1 ps, in, 1 ps … repetăm pânâ la finalul rândului când vom avea 18 ps

R4: 2 ps, in, 2 ps … repetăm până la final – 24 ps

R5: 3 ps, in, 3 ps …repetăm pâna la finalul rândului – 30 ps

R6: 4 ps, in, 4 ps… repetăm pâna la finalul rândului – 36 ps

R7: 5ps, in, 5 ps … repetăm pâna la finalul rândului – 42 ps

R8: 6ps, in, 6 ps … repetăm pâna la finalul rândului – 48 ps

R9 – 18: croșetăm 48 ps de jur împrejur

R19: 6 ps, sc, 6 ps… repetăm pâna la finalul rândului – 42 ps

R20: 5 ps, sc, 5 ps … repetăm pâna la finalul rândului – 36 ps

R21: 4 ps, sc, 4 ps … repetăm pâna la finalul rândului – 30 ps

Umplem cu vatelină capul și continuâm să croșetâm următorul rând:

R22: 3 ps, sc, 3 ps … repetăm pâna la finalul rândului – 24 ps

R23: 2 ps, sc, 2 ps … repetăm pâna la finalul rândului – 18 ps

R24: continuâm cu gâtul : 2 ps, in,2 ps … repetăm pâna la finalul rândului – 24 ps

R25: croșetăm 24 ps

R26: 3 ps, in, 3 ps… repetăm pâna la finalul rândului – 30 ps

R27-31: croșetam 30 ps

R32: 3 ps, sc, 3 ps … repetăm pâna la finalul rândului – 24 ps

R33: 2ps, sc, 2 ps … repetăm pâna la finalul rândului – 18 ps

Umplem cu vatelină corpul și continuăm să croșetăm următorul rând

R34: 1 ps, sc, 1 ps… repetăm pâna la finalul rândului – 12 ps

R35: scădem de 6 ori, la final de rând trebuie să avem 6 ps

Sursă foto: arhiva personală

 

Închidem și apoi începem să facem piciorușele:

R1: începem cu ața maro- facem 6 ps în cm

R2: in x 6  - la final 12ps

R3: 1ps, in, 1 ps…. repetăm pâna la finalul rândului – 18 ps

R4-5: croșetâm 18 ps

R6: sc de 4 ori la rând, croșetăm 10 ps și schimbăm cu ața crem-14ps;

R7: sc de 2 ori la rând, croșetăm 10 ps -12ps

Umplem piciorușul cu vatelină și continuăm să croșetâm următorul rând

R8: 1 ps, sc, 1 ps… repetăm pâna la finalul rândului – 8 ps

R9 – 10: croșetăm 8 ps

R11: scădem de 4 ori la rând, la final de rând trebuie să avem 4ps. Închidem.

 

Următoarele sunt brațele pe care le începem tot cu ață maro:

R1: în cm croșetăm 8 ps

R2-3: croșetăm 8 ps, schimbăm ața cu cea crem și continuăm cu următorul rând

R4-8: croșetăm 8 ps. Umplem cu vatelină

R9: scădem de 4 ori la rând, la finalul rândului trebuie să avem 4 ps. Închidem.

 

Urmează urechiușele, pe care le-am făcut cu ața crem:

R1: în cm facem 6 ps

R2: 1 ps, in, 1 ps … repetăm pâna la finalul rândului –  9 ps

R3-4: croșetâm 9 ps

R5: 2 ps, in, 2 ps … repetăm pâna la finalul rândului – 12 ps

R6: 3 ps, in, 3 ps… repetăm pâna la finalul rândului – 15 ps

R7-8 croșetăm 15 ps. Închidem.

Împăturim urechiușa în două și coasem la margine, dând forma de ureche.

 

Au mai râmas cornițele de croșetat. Cornițele le-am făcut cu ața maro:

R1: în cm croșetăm 6 ps

R2-4: 6 ps. Apoi închidem. Și începem de le capăt făcând un al doilea corn, repetând cele 4 rânduri.

R5: unim primul corn cu cel de-al doilea croșetând 12 ps (6ps de la primul+ 6 de la al doilea)

R6: sc de 6 ori la rând până rămânem la final cu 6ps

R7-8: 6 ps. Apoi închidem.

Apoi urmează asamblarea.

Sursă foto: arhiva personală

 

Sper că am fost explicită, dacă nu, vă las și un tutorial video (dupa care am lucrat și eu) pe care îl puteți vedea aici.

Sunt foarte încântată de rezultat. Sper să vă placă și vouă.

Renul Rudolf și Moș Crăciun

Moș Crăciun și gașca lui!😄

Fularul renului îl am de la o cană 3D cu șoricel, care mi s-a părut că i se potrivește mai bine renului!

O seară frumoasă de joi vă doresc!

 

 

miercuri, 21 decembrie 2022

joi, 15 decembrie 2022

Mănăstirea rusească "Înălțarea Domnului"

 Mănăstire rusească „Înălţarea Domnului” se găseşte în mijlocul unei grădini imense din satul A-Tur de pe Muntele Măslinilor. Tumul înalt al bisericii ruse domină întreg Muntele Măslinilor, devenind astfel punct de referinţă pentru pelerini.Acest aşezământ monahal a luat fiinţă în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, între anii 1870-1887, prin efortul celor doi ctitori: Arhimandritul Antonin Kapustin şi Egumenul Partenie. Mai multe informații despre mănăstire găsiți pe doxologia.

La mănăstire locuiesc aproximativ 50 de maici din Rusia, România, Estonia, Australia şi Germania.
Am ajuns în timpul slujbei și am prins clopotele bătând. Doar aici, la această mănăstire bat clopotele așa frumos (puteți asculta clopotele în video de mai sus, este creat cu InShot, iar fotografiile și înregistrarea fac parte din arhiva personală).
Peisajul este mirific cu o mare încărcătură spirituală, locul perfect pentru a te reculege!
În biserică se păstrează numeroase icoane deosebit de frumoase, precum Icoana Maicii Domnului „Grabnic Ascultătoare”, care este cunoscută ca fiind făcătoare de minuni. 
Dacă ajungeți în Israel trebuie să vizitați și acest loc! Nu veți regreta!
O seară frumoasă vă doresc!