Azi, după ce am terminat de gătit, m-am apucat de tema numărul doi din proiectul Transformări creative, care presupune să realizăm un proiect de craft folosind o doză de suc sau de bere. Am găsit pe Youtube tutorialul de mai jos...și pornind de la el am realizat o floare - decorațiune de grădină - reciclând două doze de bere.
A fost foarte ușor de realizat și nici timp prea mult nu a fost necesar. Am strâns materialele necesare (două doze de bere, o țeavă metalică de la o jaluzea veche, o foarfecă, un marker și pistolul de lipit cu silicon) și m-am apucat de treabă! Pe parcursul proiectului am realizat că am nevoie de o pietricică mai mare pentru mijlocul florii, așa că am căutat în cufărul micuței zâne, care s-a cam bosumflat după cum veți vedea în fotografii, unde am găsit mai multe pietricele, dar am ales 2 pietricele roșii.
Materialele folosite în proiect!
Am tăiat capetele dozelor și am format două dreptunghiuri. Unul dintre dreptunghiuri l-am dat pe jumătate și am tăiat fâșii de circa un centimetru sau mai mici (după ochi 😅), apoi l-am întors pe fața argintie și l-am lipit cu silicon la marginea de jos, apoi l-am lipit de țeava de la jaluzea.Din cel de-al doilea dreptunghi am făcut frunzele.
Uzzi a fost de acord că avem o floare reușită!
Am lipit și frunzulițele de țeavă, am pus și pietricelele în mijloc, ar fi mers altă culoare, dar au fost singurele care s-au potrivit ca dimensiune, așa că mijlocul florii este roșu! Lui Uzzi i-a plăcut rezultatul proiectului și a fost de acord să mergem în grădinița cu flori să ”plantăm” floricica noastră realizată din dozele de bere.
Decorațiune de grădină - Floare - reciclare doze de aluminiu!
Uzzi s-a asigurat că am ”plantat” floarea corect apoi și-a văzut de treburile lui privind serviciul de siguranță publică 😂, iar eu am mai rămas câteva minute să fotografiez floricele care au înflorit. De dimineață a plouat puțin, dar apoi a ieșit soarele, o adevărată zi de primăvară!
Prima temă impusă la transformările creative din luna martie presupune realizarea unui ghiveci de flori sau mască pentru un ghiveci, așa că m-am apucat de treabă și mi-am strâns materialele necesare realizării unui ghiveci. Mai jos vedeți rezultatul final care are deja doi admiratori.🙈
Ghiveci din cutie de conservă!
Am folosit următoarele materiale: bețișoare de lemn de cafea (folosite), o bucățică de dantelă de la o rochie de mireasă, o cutie metalică de conservă, bandă adezivă decorativă și pistolul cu silicon.
Materialele necesare pentru realizarea ghiveciului!
Cu ajutorul pistolului cu silicon am lipit bețișoarele pe cutie, apoi am lipit dantela, la partea de sus, de jur împrejurul cutiei metalice, iar jos am lipit banda decorativă deoarece se vedea urât bordura aceea metalică.
colaj realizat cu Photoretrica
Apoi mi-am dat seama că se văd foarte urât bețișoarele pătate și mi-am amintit că am niște culori de la un set de pictură...când am găsit culorile am avut surpriza să le găsesc întărite, așa că nu m-am lăsat păgubașă și într-un tub care avea culoarea roz am turnat puțin lipici și peste lipici am pus sclipici roșu.
După ce am făcut acest amestec magic, am luat o pensulă și am dat pe suprafața bețișoarelor cu el, acoperind petele de cafea. Are un aspect plăcut, deloc strident, oprindu-i pe Tom și Jerry din activitățile lor ca să-l admire! Se mai vâd foarte foarte puțin petele de cafea, dar parcă îi dau un aspect retro aceste pete de cafea.
”...care se află pe o stea, este plăcut, noaptea, să privești cerul.”
”Un personaj prinde contur”, tema numărul doi din aventura ”Salvăm păpuși”, primul pas presupune să alegem o carte preferată din bibliotecă, apoi să creăm un personaj din ea și m-a pus în mare încurcătură deoarece am mai multe cărți preferate, dar Mălina - mesagerul meu a avut o idee minunată: Cum ar fi să-i facem o surpriză Micului Prinț? Să-i dăm ”viață” iubitei lui Flori?
Perfect! O idee bună! În compania Mălinei am strâns materialele necesare realizării personajului mult iubit de Micul Prinț: coji de fistic, un dop de plută, un pai rămas de la Tablou meu din hârtie de împachetat cadouri, sclipici, diamantele rămase de la tabloul fiicei mele cu pisicuțe drăguțe (pe care le-a amestecat), pistolul cu silicon, o frunză din plastic.
Materia primă folosită! Poze din arhiva personală colaj realizat cu PhotoRetrica
Mălina a ținut bine cartea de la început până la sfărșit să fie sigură că duc la bun sfârșit proiectul! Am început prin a amesteca într-o coajă de fistic sclipici cu silicon, și înainte să se întărească siliconul, am trecut coaja prin diamante, apoi am început să lipesc coajă cu coajă dând formă micii flori!
Personajul Floarea Micului Prinț a prins viață!
Apoi am tăiat o bucățică de aproximativ 1 cm din dopul de plută, în mijlocul lui, cu ajutorul unui cuter am făcut o mică adâncitură în care am lipit paiul și frunza de plastic. Apoi am lipit de jur împrejurul dopului de plută alte coji de fistic formând o fustiță pentru eleganta Floare!
Personajul nostru este GATA! Mălina, a venit IAR cu o idee: să facem un mic video și i-am făcut pe plac! Nu este prea reușită filmarea, deoarece mi-a fost foarte greu să țin cartea să citesc din ea în timp ce cu cealaltă mână țineam telefonul să filmez...dar Mălina era prea entuziasmată și n-am putut să o refuz!
Această carte - Micul Prinț este mai presus de orice un poem inchinat iubirii și dacă nu ați citit-o încă vă recomand să o faceți, o să vă placă și veți învăța lucruri bune din ea!
Duminica este ziua mea de relaxare, așa că astăzi am terminat tabloul meu 20x30 cu cățeluși -pictură cu diamante. Este prima dată când încerc această metodă de ”pictură” și am avut câteva ispite, să le zic așa, despre care vă voi povesti mai târziu.Îmi place fooorte mult pictura, deși nu mă pricep deloc, singura pictură potrivită pentru mine este această pictură cu diamante.
Am cumpărat de pe SHEIN două tablouri, pentru mine unul 20x30 cu 3 cățeluși drăguți și unul 20x20 cu două pisicuțe pentru fiica mea (am făcut comanda pe 18 februarie și pe 6 martie curierul mi-a adus comanda la ușă).
Aici vedeți rezultatul final! Din greșeală am șters poza cu tablourile ”nepictate”!
Îmi place să colecționez diverse cum ar fi: monede și bancnote, timbre, cărți, cd/dvd cu muzică și filme, plante presate (ierbar), cărți poștale...cum spuneam la început, duminica este ziua mea de relaxare, așa că am luat albumul muzical (CD) al lui Ioan Gyuri Pascu ”Prinde o stea” (îl am de foarte mult timp și se menține în continuare bine) și l-am pus la dvd-player și m-am apucat de ”pictat” pe ritmul muzicii.
Fiica mea și-a făcut tabloul chiar de pe 6 martie de când a sosit, eu mă luptam pe atunci cu puzzle-ul meu Marlene Dietrich - The Devill is a woman.Era bucătăria plină de ”diamante” pe jos, pe masă...pentru că acolo și-a instalat atelierul de pictură, iar rezultatul final îl puteți vedea în poza de mai jos.
Tablou 20x20 Pisicuțe drăguțe!
Tablourile au lipici pe suprafața lor pentru a se lipi ”diamantele”, iar suprafața este protejată cu o folie transparentă, cum sunt cele de la ecranele telefoanelor noi. Pe marginea tabloului este tabelul culorilor - culoarea are o literă care corespunde unui număr, iar pe ultima coloană găsim și căte diamante conține fiecare culoare.În set am primit o tăviță în care se pun diamantele, un ”pix” cu ajutorul căruia se iau diamantele din tăviță, dar nu înainte de a înfige în vărful lui din bucățica aceea portocalie de lipici sau silicon.
Cum am specificat la început am avut și câteva dificultăți, deși pare foarte simplu și ușor de făcut, un moment de neatenție poate transforma momentul de relaxare într-unul foarte urât.Nu am realizat că lipiciul de pe suprafața tabloului depășea imaginea colorată și era aproape de margini....așa că mi s-a lipit de mâneca bluzei și când am ridicat mâna mi-a zburat tăvița cu diamante. Problema nu era că am pierdut diamantele, că sunt mai multe decât necesarul, problema era că unele s-au lipit de suprafața tabloului și abia le-am dezlipit...se pare că e un lipici foarte bun.
Tabloul finalizat cu cei trei cățeluși drăgălași!
La un moment dat mi-au obosit ochii și am încurcat literele de pe tablou, așa că am lipit căteva culori de diamante în locuri nepotrivite și nu am mai putut să le dezlipesc și le-am lăsat așa, dar nu se observă această greșeală.A treia ispită a fost Uzzi, care este curios din fire, a venit să vadă și să analizeze el dacă pictez bine și mi-a lăsat ”cadou” două-trei firicele de păr lipite pe frumușelul meu tablou, pe care nu am putut să le îndepărtez în totalitate. Cu excepția acestor mici probleme neprevăzute chiar a fost o activitate relaxantă, iar rezultatul mi-a plăcut. Până cumpăr o ramă potrivită pentru acest tablou 20x30, l-am înrămat într-o ramă mai mare.
Acesta este tabloul meu pictat cu diamante și-mi place tare mult!
Marlene Dietrich a fost o actriță și cântăreață născută în Germania, pe 27 decembrie 1901 (a decedat pe 6 mai 1992), de o frumușețe misterioasă cu un talent incontestabil, deși nu a fost recompensată cu niciun Oscar, care a jucat în peste 50 de roluri în filme și a scos 15 albume muzicale. Am scris câteva cuvinte despre Marlene, deoarece puzzle-ul este un poster cu ea.
Filmul ”The Devill Is A Woman” nu l-am văzut încă, am înțeles că este adaptat după romanul lui Pierre Louye - La femme et le Pantin (nici cartea nu am citit-o, este pima dată când aud de ea), dar l-am pus pe listă și urmează să-l vizionez.
De ziua mea de naștere mi-am făcut cadou un puzzle de 1000 piese - Postere Celebre de le D-Toys - cu posterul lui Marlene Dietrich din filmul The Devill Is A Woman. Puzzle-ul l-am făcut mai mult în weekenduri sau câte o jumătate de oră înainte să mă pun la somn seara, dar nu zilnic. A fost foarte greu, pentru mine, să fac partea care are doar portocaliu și pălăria. Am sortat piesele după formă, dar nu m-a ajutat prea mult.Într-un final am încercat fiecare piesă să văd dacă se potrivește și am reușit să îl termin!😂
Cutia pe verso!
Așa arată cutia!
Puzzle-ul l-am montat pe spatele ramei iar sub el am pus o coala albă (ambalajul ramei pus cu scrisul în jos). Am avut o ramă de 50x70 cu clipsuri, luată de la Leroy Merlin pe care am dat 26 de lei. Prima dată am montat marginile, dar am renunțat la această metodă deoarece se cam potriveau piesele în locuri nepotrivite😂, mă refer în special la piesele portocalii. Apoi am sortat piesele pe culori și am început cu pași mici să fac puzzle-ul, mai jos vă las câteva fotografii de la început și până la final:
Azi l-am terminat și mai jos las imaginile cu posterul înrămat. Până la urmă am scos coala albă de sub el, deoarece mi s-a părut că arată mai bine fără, fiind un poster retro culoarea placajului ramei mi s-a părut mai potrivită.
Cu coală albă sub el!
Fără coală albă!
Așa arată pe perete!
Înscriu această postare în Clubul de Puzzle găzduit de Niko pe blogul ei ”Explorator prin viață” unde puteți admira și puzzle-urile celorlalți membrii din club.
Vă doresc o seară frumoasă de sâmbătă și vă las în compania lui Marlene Dietrich cu La vie en rose!