sâmbătă, 6 mai 2023

Biserica Sfântului Mormânt

 A trecut ceva timp de când m-am întors din pelerinajul din Țara Sfântă, dar amintirile încă sunt proaspete, iar sutele de fotografii făcute îmi reamintesc de fiecare drum din Israel pe care l-am străbătut. Astăzi vă prezint Biserica Sfântului Mormânt.

În Biserica Sfântului Mormânt se află, nu numai, Mormântul în care Iisus a fost pus și de unde a înviat a treia zi, ci și Golgota, locul unde El a fost răstignit. Biserica se află în Sfânta Cetate a Ierusalimului și este înconjurată de alte clădiri.

Interiorul bisericii prin amalgamul de stiluri arhitecturale reflectă istoria zbuciumată a Ierusalimului, noul și vechiul se îmbină într-o uimitoare structură, încântându-ne privirea cu cupole mici de tip oriental, domuri bizantine grandioase, arce gorice sau în stil romanic. Fațada bisericii păstrează caracteristicile arhitecturale din perioada cruciată.



Golgota


În interiorul bisericii se află și două morminte nemodificate, din timpul lui Iisus. Tunelul prin care mergi să ajungi la ele e ca un fel de peșteră și e foarte întunecată, nu au loc două persoane înăuntru, a trebuit să intrăm pe rând cu lanterna telefonului pornită.

Biserica este deschisă zilnic, iar sâmbăta și duminica este deschisă și noaptea, când are loc Sfânta Liturghie în încăperea Pietrei Îngerului. Am participat și noi la Sfânta Liturghie, unde ne-am împărtășit. S-a spus rugăciunea ”Tatăl Nostru” în cele șase limbi în care s-a ținut slujba, iar în română s-a auzit cel mai tare și cel mai frumos! 
Toate fotografiile sunt din arhiva personală, iar colajul este realizat cu PhotoRetrica!
Am găsit un site unde puteți face un tur virtual până la Mormântul Sfânt, din interiorul bisericii:

Church of the Holy Sepulchre - Atrium

Vă doresc o zi frumoasă!

vineri, 5 mai 2023

Natura prinde viață - Reflexii în oglindă!

30 aprilie 2023 - Parcul Romanescu, Craiova

 
30 aprilie 2023 - Părculețul din fața Bisericii Sf. Dumitru, Pielești

Când privești oglinda mării 
- Mihai Eminescu, 1869

Când privești oglinda mărei,
Vezi în ea
Țărmuri verzi și cerul sărei,
Nor și stea.
Unda-n plesnetul ei geme
Și Eol
Sună-n papura ce freme
Barcarol.

Un minut dacă te-ai pierde,
Tu, măcar,
Sub noianul mării verde
Și amar,
Colo-n umeda-i pustie,
Ca-n sicriu,
Te-ai simți pe vecinicie
Mort de viu.

Vezi pe buza mea pălită
Un surâs,
Vezi pe fruntea-mi liniștită
Dulce vis,
Și al luncei vânt de vară
Călduros
Cântă-n lira mea amară
Lănguros.

De-ai pătrunde c-o privire
Al meu sân,
Să vezi marea-i de mâhnire
Și venin,
Ai cunoaște-atuncea bine
Traiul meu:
Suflet mort, zâmbiri senine - 
Iată eu.
(Poezia face parte din volumul 1 - Poezii Proză Literară, apărut la Editura Cartea Românească, 1978)

Înscriu postarea în tabelul găzduit de Carmen la rubrica Reflexii în oglindă :

Recomandarea sună așa: "Dacă doresti să participi, publică într-un articol pe blogul tău, o imagine sau un clip, pe care tocmai le-ai vazut în "oglinda" (poate fi și cea retrovizoare).

miercuri, 3 mai 2023

Viețuitoarele naturii! - Miercurea fără cuvinte!!


 Fotografii din arhiva personală, Colajul l-am realizat cu ajutorul site-ului PhotoRetrica.

Miercurea fără cuvinte a fost inițiat de Carmen și continuat de Floare de Colț.

Puzzle din bețișoarele de lemn de la cafea!

     Această idee nu-mi aparține, sursa inspirației este site-ul Curioși de mici, iar postarea o înscriu la provocarea verde cu numărul nouă, din proiectul Salvăm păpuși: Puzzle și la transformările creative din luna Mai, la care trebuie să reciclăm ziare, reviste, cărți: Tema Fii Creativ!

Colajele le-am realizat cu ajutorul site-ului PhotoRetrica.


Bețișoarele din lemn pentru cafea le-am strâns pentru realizarea unui cufăr, pe care l-am dăruit și nu am apucat să-l fotografiez, și mi-au rămas destul de multe, așa că idei să fie, bețișoare am eu.😂
Pentru acest mini puzzle am folosit:
✀ foarfecă;
📰o imagine decupată din revista din care am realizat florile ”garofițe”;
👉lipici;
👉scoci transparent;
🥍bețișoare din lemn de la cafea (7 bucăți);
🖌acuarele.
Imagini din timpul lucrului.
Primul pas a fost să aranjez bețișoarele drept, unul lângă altul, și să le fixez cu ajutorul scociului. După acest pas, am întors bețișoarele partea cu scociul în jos, apoi am pus lipici cu ajutorul unei pensule pe toată suprafața bețișoarelor și am lipit imaginea, care reprezintă o scenă din biblie.
Am așteptat să se usuce lipiciul, iar pentru mai multă protecție am lipit deasupra imaginii scoci transparent, am dezlipit scociul de pe spate, cel cu ajutorul căruia am ținut bețișoarele fixate și am colorat cu toate culorile 😂, am curățat paleta de culori.
Am așteptat să se usuce și cu ajutorul unui cater (care nu a fost prea ascuțit) am desprins fiecare bețișor. pentru că nu a tăiat foarte bine, a rupt scociul și s-a desprins cu bucățele din imagine, dar a ieșit bine oricum. Apoi cu foarfeca am tăiat surplusul de hârtie de pe fiecare bețișor în parte....și GATA puzzle-ul!

Ce mai puteți face din bețișoarele de la cafea?

Micul Prinț;

Decorațiuni de perete;

Ghiveci pentru flori ;

Semne pentru carte (Bookmark).

Sper să vă placă!

Iar dacă sunteți curioși/curioase ce spune Psalmul 72, am să-l transcriu din Biblia mea, tradusă de Dumitru Cornilescu, ediția 2020:

PSALMUL 72
Un psalm al lui Solomon

1. Dumnezeule, dă judecățile Tale împăratului și dă dreptatea Ta fiului împăratului!
2. Și el va judeca pe poporul Tău cu dreptate și pe nenorociții Tăi cu nepărtinire.
3. Munții vor aduce pace poporului și dealurile, de asemenea, ca urmare a dreptății Tale.
4. El va face dreptate nenorociților poporului, va scăpa pe copiii săracului și va zdrobi pe asupritor.
5. Așa că se vor teme de Tine cât va fi soarele și cât se va arăta luna, din neam în neam;
6. va fi ca o ploaie care cade pe un pământ cosit, ca o ploaie repede care udă câmpia.
7. În zilele lui va înflori cel neprihănit și va fi belșug de pace până nu va mai fi lună.
8. El va stăpâni de la o mare la alta și de la râu până la marginile pământului.
9. Locuitorii pustiei își vor pleca genunchiul înaintea lui și vrăjmașii vor linge țărâna.
10. Împărații Tarsisului și ai ostroavelor vor plăti biruri, împărații Sebei și Sabei vor aduce daruri.
11. Da, toți împărații se vor închina înaintea lui, toate neamurile îi vor sluji.
12. Căci el va izbăvi pe săracul care strigă și pe nenorocitul care n-are ajutor.
13. Va avea milă de cel nenorocit și de cel lipsit și va scăpa viața săracilor;
14. îi va izbăvi de apăsare și de silă și sângele lor va fi scump înaintea lui.
15. Ei vor trăi și-i vor da aur din Seba; se vor ruga neîncetat pentru el și-l vor binecuvânta în fiecare zi.
16. Va fi belșug de grâu în țară până în vârful munților și spicele lor se vor clătina ca și copacii din Liban; oamenii vor înflori în cetăți ca iarba pământului.
17. Numele lui va dăinui pe vecie: cât soarele îi va ține numele. Cu el se vor binecuvânta unii pe alții, și toate neamurile îl vor numi fericit.
18. Binecuvântat să fie Domnul Dumnezeul lui Israel, singurul care face minuni!
19. Binecuvântat să fie în veci slăvitul Lui Nume! Tot pământul să se umple de slava Lui! Amin! Amin!
20. Sfârșitul rugăciunilor lui David, fiul lui Isai.

O zi de primăvară cât mai frumoasă vă doresc!

marți, 2 mai 2023

Frunze de dor - Ion Druță

Acțiunea romanului are loc în anul 1945 în ultimele luni de război și primele luni de pace, perioada când fiecare casă se lumina cu un felinar pe gaz.

poză din arhiva personală

Este vorba despre o dragoste mare, dar neîmplinită dintre doi tineri - Gheorghe și Rusanda, dar nu numai, căci războiului aduce și multă suferință, mame care își pierd feciorii pe câmpul de luptă, descrie viața la sat unde pământul trebuie muncit pentru a avea belșug, cum se distrează și cum își trăiesc tinerii primele iubiri.
Povestea de dragoste dintre Gheorghe și Rusanda se termina foarte trist și, sincer, nu mă așteptam ca Gheorghe să renunțe așa ușor. Nu a știut cum să o prețuiască pe Rusanda și rămâne cu regretele târzii:  ”Mergea iute, socotind pașii care-i mai rămăseseră și se întreba întruna:"Oare nu-i târziu?" Și se căia amarnic că nu a venit la dânsa la Soroca. Putea totuși să lase lucrul pe o zi și să se ducă. Se căia că s-a supărat când n-a venit să smulgă mazărea, se căia că n-a știut când să vină și când trebuie să plece."
Romanul l-am citit destul de greu pentru că are foarte multe cuvinte moldovenești, rusești și m-am oprit din citit să caut ce înseamnă ... și mi-am pierdut interesul, la un moment dat, poate și din cauza caniculei (am citit cartea în vara anului 2022). 

Câteva citate din carte:

💬”Sunt oameni care-și scot durerile în văzul lumii, pentru a scăpa de ele, dar sunt și de cei care coboară cu durere cu tot în adâncul firii lor și nu se arată până nu-și revin singuri.”

💬”Și a umblat ea toată ziua, căutându-și locul cela unde n-ar mai fi fost pentru nimenea străină. Dar nu-l găsea, și când nu-ți găsești locul, nu te poți găsi pe tine însuți, iar când nu te mai poți regăsi pe tine, nimic nu te mai poate bucura.”

Înscriu această postarea în tabelul găzduit de Suzana ”Jocul de luni - Citate favorite”!

luni, 1 mai 2023

Florar - luna florilor!

Luna Mai, denumită popular Florar, este luna naturii, deoarece această explodează și împrăștie peste tot verdeață și flori. Ziua de 1 Mai mai este numită și ziua vinului sau ziua pelinului, iar în dimineața acestei zile oamenii se spală cu rouă pentru sănătate și bunăstare, iar porțile sunt împodobite cu rămurele verzi pentru belșug, despre mai multe obiceiuri/tradiții puteți citi aici : https://azm.gov.ro/datini-traditii-si-obiceiuri-populare-romanesti-in-luna-mai-2/.

Niko, autoarea blogului Explorator prin viață, ne-a provocat la transformările creative ale lunii mai să realizăm floricele din hârtie pentru prima temă. În această lună materialele pe care trebuie să le refolosim sunt ziarele, revistele, cărțile și avem ca de obicei 3 teme impuse și una la alegere.

Am început cu prima temă, cum puteam să sărbătoresc altfel această lună a florilor decât printr-o explozie de flori de hârtie? Am ales să fac niște floricele foarte simple, care pot fi realizate, la diferite activități, chiar de copilașii noștri.


Materiale folosite: o revistă, foarfecă și lipici.

Dintr-o pagină am tăiat 4 fâșii, orizontale, egale, apoi le-am împăturit ca pe evantai. Din 2 fâșii am făcut o floricică. După ce le-am îndoit în formă de evantai, le-am îndoit pe jumătate formând evantaie micuțe, apoi am lipit, dând forma florii. Revista avea niște cerculețe în fiecare colț al paginii, așa că nu a mai fost nevoie să desenez eu, doar le-am decupat, aceste cerculețe reprezintă polenul florii. Folosim 2 cerculețe pentru fiecare floare
Apoi am făcut tulpina, dintr-o pagină pe care am împărțit-o în mod egal în patru (pe orizontal) apoi le-am rulat cu ajutorul unui bețișor de lemn pentru unghii....au ieșit patru tulpini din cele patru fâșii.
Frunzele le-am desenat și decupat, am folosit o altă pagină de revistă.
Apoi am lipit tulpina de floare, frunzele de tulpină și au ieșit niște floricele super drăguțe.
Cu o foarfecă decorativă am tăiat vârfurile ”evantaielor” dând astfel floricelelor aspectul de garofițe.

Am făcut apoi repede și o vază dintr-un tub de carton de la hârtia igenică, pe care am lipit o bucată de hârtie rămasă din pagina din care am realizat frunzele. Jos, de jur împrejur, am lipit o tulpină, pe care am turtit-o...hihi, rămasă, iar sus am pus un lanț din ață tip bandă, ultima bucată rămasă de la alte proiecte.
Tot din hârtie puteți realiza:
Trandafiri: https://danatoila.blogspot.com/2023/01/floare-handmade-realizata-din-punga-de.html

Sau puteți realiza coșulețe împletite, lucrările sunt mai vechi, de câțiva ani și sunt foarte rezistente:


Vă doresc ca luna Mai să vă aducă sănătate și belșug!

Colajele sunt realizate cu PhotoRetrica.


duminică, 30 aprilie 2023

Tablou din blister de medicamente!!!

 Am foarte multe blistere de medicamente goale, din decembrie iau medicamente și încă mai iau, când am luat și ultima pastilă dintr-un blister mi-am pus întrebarea: ”Ce aș putea face din aceste blistere goale?”

Am încercat să fac ochișori pentru viitoare figurine croșetate, DAR nu am mărgele negre și au ieșit urât cu mărgeluțe albe, așa că am renunțat la această idee. Apoi am găsit pe Facebook un filmuleț în care cineva facea floricele din ele, pictându-le. Eu nu am acrilice și am pictat cu acuarele și nu a mers, se decojea după uscare...am abandonat ideea. Însă mi-a venit o altă idee, ce ar fi să combin cele două idei abandonate? Rezultatul vi-l prezintă Mălina:

Așa că am făcut floricele folosind tehnica pentru realizarea ochișorilor, adică nu am pictat blisterul, ci l-am umplut cu diamantele rămase de la tablourile Pictură cu diamante, apoi am lipit o coală de hârtie să le țină înăuntru, apoi am decupat fiecare blister. Nu am făcut poze deloc în timpul lucrului, pentru că nu știam nici eu ce va ieși sau ce voi folosi. Am o singură poză cu blisterul testând acuarelele.

Am făcut o ramă din bețișoarele de lemn de la cafea, am folosit un carton de la dressuri pe care am lipit celelalte elemente din tablou. Am mai folosit două pietricele și mărgelele unei brățări care s-a rupt!

Am lipit blisterele în așa fel încât să rezulte o floare, în mijloc am lipit o mărgeluță roșie, tulpina și iarba le-am făcut din mărgeluțele verzi de la brățara ruptă, am pus și-o pietricică, mi se părea prea gol.😂 Apoi am și pictat, în interior pe marginea ramei să-i dea un aspect așa de neîngrijit, 😂 nu știu de ce, dar așa mi-a venit atunci și îmi place rezultatul. Am mai lipit o piatră drept soare, pe care am pictat-o cu galben.

Am mai găsit o mărgeluță în formă de inimă și am lipit-o deasupra unei frunze, ca și cum floarea ar trimite privitorului pupici în formă de inimioară!


Am făcut cu un marker negru ochișori și guriță soarelui și ....gata Tabloul meu! În poza de mai jos este alături de un proiect mai vechi - Moară de vânt!:

Alte tablouri realizate de mine:

Mini tablou realizat în 2013 pentru provocarea 
Să conservăm natura, iar pietricica este prima mea încercare de pictură
pentru un concurs găzduit de Dulcea Mea Casă (dăcă îmi amintesc bine
numele blogului!)

Cu acest mini tablou am participat la provocarea verde ”Să conservăm natura
din 2013. L-am păstrat într-o filă de album foto.

Sper să vă placă proiectul meu! O duminică frumoasă să aveți!