vineri, 7 iulie 2023

Seara Dj-ilor la IntenCity 2023!

 Cea de-a doua seară a festivalului IntenCity a fost dedicată, în special, DJ-ilor, eu am mers mai mult pentru Subcarpați, deci nu am stat prea mult la festival. 

După degustarea de vinuri am mers acasă să mă schimb și apoi am mers pe stadion la festival, în niciuna din seri nu am mers la Sala Polivalentă, deși unii artiști care au concertat acolo mi-au plăcut. Acustica sălii nu este bună, am fost la concertul Deliei și nu s-a auzit prea bine. 

Pe stadion am ajuns când cânta Manuel Riva și am plecat după ce au terminat de cântat cei de la Subcarpați. 


Am reușit să filmez și eu ceva din show, foarte puțin, dar vă las câteva video filmate de altcineva, să vedeți ce spectacol au făcut:


Au făcut și freestyle, momentul care mi-a plăcut cel mai mult:

Îi ascult de foarte mult timp, de aproximativ 10 ani, muzica lor reinterpretează folclorul în stilul propriu (îmbină vechiului cu noul) și transmite publicului dragostea pentru valorile tradiționale. M-am bucurat foarte mult că am avut ocazia să-i văd în concert. 
A fost și această seară reușită chiar dacă nu am stat până la final!
Să aveți un sfărșit de săptămână frumos! Pe curând!

miercuri, 5 iulie 2023

Inspiro, dar cu măsură!

Sâmbăta trecută am mers la o degustare de vinuri spumante în Craiova, cu ocazia lansării a trei noi spumante din gama Inspiro, produse de Chateau Vartely, importate și distribuite în România de Produse Moldovenești.

Sincer, nu prea știam mare lucru despre vinuri, îmi plăcea doar să beau câte un pahar de vin roșu, seară, în timp ce citeam, însă curiozitatea mea a fost stârnită după prima degustare de vinuri la care am participat și am început, cu pași micuți, să intru în lumea vinului. Aceasta este a doua oară când merg la o degustare de vinuri.

Gazda evenimentului a fost Crama 91, iar ghidul nostru în lumea vinului, a spumantelor mai exact, a fost Svetlana Matvievici care ne-a povestit despre cramă și gama Inspiro, dar nu numai. La eveniment au participat doar bloggeri olteni.

Gama de spumante Inspiro este mai bogată cu cele trei spumante lansate de curând, făcute din soiuri de struguri diferite pentru toate gusturile, dar noi am degustat doar două dintre ele: Inspiro Fetească Regală alb, brut și Inspiro Pinoit Noir rose, sec. În total au fost patru spumante din gama Inspiro, două vinuri din gama Individo și un Spumant Pinoit Noir brut, metoda clasică.

Inspiro e despre bucuria lucrurilor simple, despre speranța unei zile mai bune, despre motivația de a merge mai departe, este despre optimism și cer senin, e despre trezirea viselor adormite, despre degustarea zâmbetului și vrea să fie doza ta de inspirație!

Aceste spumante Inspiro sunt făcute prin metoda Charmat (a fost inventată de italianul Federico Martinotti, la sfârșitul secolului al XIX-lea și brevetată de francezul Eugene Charmat în 1910), o metodă simplă și rapidă, spumantele obținute prin această metodă au un preț mai mic, însă nu și calitatea. Apropos de calitate: cum recunoaștem un spumant de calitate? După perlajul din pahar, cu cât bulele sunt mai fine, cu atât calitatea este mai ridicată.

Dintre vinurile degustate preferatele mele (nu am putut să aleg doar unul) au fost Inspiro Rose Muscat, demisec, Spumantul Pinoit Noir, brut, metodă clasică și, bineînțeles, Individo roșu Rară Neagra, Malbec și Syrah. Dacă doriți să beneficiați de o reducere de 15% la plasarea primei comenzi pe link-ul de mai sus, folosiți codul svetlana15.

Svetlana ne-a învățat cum se deschide un spumant, prin două metode.  

Prima metodă: 

- se ia sticla de spumant de la rece (așa se servește, rece!!);

- se șterge cu un șervețel bine să nu ne alunece mâna pe sticlă;

- se ia folia de pe partea superioară a sticlei;

-se deschide sârmulița dopului prin șase rotiri;

- se înclină sticla la 45 grade în timp ce ținem bine dopul cu degetul mare și arătător și sticla cu cealaltă mână și rotim, încet, doar sticla, până iese dopul. 

Când dopul a ieșit trebuie să se audă un fâșâit finuț. Sticla nu se agită!

A doua metodă de deschidere a unui spumant se numește sabrage , adică sticla se deschide cu o sabie, metoda a fost inventată de armata lui Napoleon. Sabrarea este recomandată să se facă la spumantele obținute prin metoda clasică, deoarece acestea au o sticlă mai solidă. Dacă nu aveți sabie, o puteți înlocui cu un pahar, de exemplu.


Am aflat, tot la degustare, că denumirea de Șampanie este folosită în mod eronat, deoarece acest vin spumant își are originea în regiunea Champagne din Franța.
Și, aproape că uitasem să vă povestesc cum se ciocnesc paharele, se înclină paharele la 45 de grade, cei care ciocnesc se privesc ochi în ochi și se ciocnesc paharele fix pe mijlocul lor.
La finalul evenimentului, Iulian Fira, ne-a pregătit o piesă de teatru, piesa fiind citită de participanți la prima lectură. Mi-a plăcut foarte mult, mai ales cum au interpretat rolurile Svetlana (actrița faimoasă) și Roxana (tânăra serioasă).
Am făcut și poza de grup, că altfel nu se putea:

Sănătate și să ne auzim cu bine!



Pe curând!💖

Vinuri. Momente. Emoții - Miercurea fără cuvinte!

 




Miercurea fără cuvinte este găzduită de Carmen.

luni, 3 iulie 2023

IntenCity - Intens ca la 20 de ani!

 Prima seară de festival a început vineri, 30 iunie 2023, tot în această zi am reușit să-mi pun la punct și noul laptop, așa că pot să vă povestesc câte ceva despre festival.

sursă foto: IntenCity

Aceasta este a doua ediție a festivalului IntenCity, ediție care a venit cu îmbunătățiri (încă mai este loc de îmbunătățiri) și schimbări, este un mare festival unde oltenii, și nu numai, se pot distra pe muzică românească și străină, de calitate. La această ediție a fost îmbunătățită Brățara IntenCity, care se putea încărca la punctele Top-Up și tot de la aceste puncte se puteau recupera banii rămași necheltuiți, totuși ar fi fost mult mai bine dacă aveam și opțiunea de a încărca/retrage banii de pe brățară și online, deoarece cozile la punctele Top-Up erau foarte mari. Plățile efectuate în cadrul festivalului s-au efectuat exclusiv prin intermediul brățării. Anul acesta s-au ținut concerte și în Sala Polivalentă, însă eu nu am participat, mi-au plăcut mai mult artiștii care au cântat pe stadion.

Prima seară a fost preferata mea și m-am distrat de minune, doar că, din cauză că s-a modificat programul (pe care nu l-am mai verificat), am pierdut începutul.

Program festival IntenCity - sursă foto: IntenCity

Am ajuns pe Stadionul Ion Oblemenco exact când pe scenă a intrat Sabrina și am fost puțin dezamăgită, dar show-ul Sabrinei mi-a dat un super vibe, am intrat în super atmosfera festivalului și am uitat repede de program. Mai jos voi lăsa câteva filmulețe filmate în timpul concertului, care nu sunt de o calitatea foarte bună, este foarte greu să filmezi în timp ce cânți și dansezi.😅

Așadar, v-o prezint pe Sabrina:


După Sabrina a urmat Jenny Berggren, fostă solistă în trupa Ace of Base:


Apoi a urmat Haddaway, care mi-a plăcut mult de tot. A învățat și căteva cuvinte în română: ”Bună! Ce mai faci? Bine.” și a fost atât de amuzant. A cântat melodia Living On My Own în memoria lui Freddie Mercury, iar eu sunt fană Queen și Freddie Mercury!💖


Deși calitatea sunetului nu a fost mereu bună, preferații mei au fost Godz of Rock, care au cântat și melodii de-ale formației Queen și alte melodii rock celebre. Au cântat împreună cu Orchestra Operei Române Craiova, dar și separat, orchestra a cântat câteva melodii fără soliștii Godz of Rock și au început cu melodia Bohemian Rhapsody.

Godz of Rock este un proiect format din artiști renumiți care au cântat împreună la festival: 
SIMON WRIGHT (baterist al trupei AC/DC, între anii 1983 și 1989, cu care a înregistrat trei albume și al trupei Dio, cu care a cântat în perioadele 1990–1991 și 1998–2010),
PHIL X (chitaristul trupei Bon Jovi – a colaborat cu formația începând din 2011, iar din 2016 a devenit oficial membru al trupei),
GILBY CLARKE (chitarist al formației Guns N’ Roses în perioada 1991-1994, timp în care trupa a susținut celebrul turneu Use Your Illusion și a lansat albumul „The Spaghetti Incident?”),
TEDDY ‘ZIG ZAG’ ANDREADIS (distins cu titlul „Outstanding Keyboardist of the Year” în 1999, în cadrul L.A. Music Awards, este cunoscut în lumea rock pentru colaborarea cu Guns N’ Roses),
JOEL HOEKSTRA (chitaristul formației Whitesnake începând cu anul 2014, a atras atenția din perioada în care a cântat la trupa hard rock Night Ranger, între 2008 și 2014),
JEFF SCOTT SOTO (cunoscut ca solist pe primele două albume ale lui Yngwie Malmsteen, în 1984, și al trupei Journey în perioada 2006–2007, a fost unul dintre membrii fondatori ai formației suedeze Talisman, cu care a cântat între 1989 și 2007),
CHUCK WRIGHT (a devenit celebru fiind basistul trupei americane de heavy metal Quiet Riot pentru lungi perioade de timp de la începutul anilor ’80 până în anul 2021),
NEIL TURBIN (solistul formației Anthrax în perioada 1982-1984, cunoscut pentru vocea de pe albumul de debut al celebrei trupe americane de heavy metal, este din 2001 solistul trupei DeathRiders),
TIM ‘RIPPER’ OWENS (solistul trupei Judas Priest, între 1996 și 2003, și apoi al formației Iced Earth, până în 2007, a fost nominalizat în 1999 la premiile Grammy pentru Best Metal Performance),
HERMA SICK (solista trupei Sick N’ Beautiful și membru al formației Venus 5). (sursa:Cuvântul Libertății)
După Godz of Rock a urmat Penny Ford și Stoli Michaels din formația SNAP!. 

Și am mai rezistat cât să cânt și să dansez împreună cu baletul Operei Române Craiova, pe ritmurile muzicii lui Bellini:


Nu am mai rezistat și la Zdob și Zdub, care am văzut, din postările prietenilor, că au făcut un super show. Oricum, a fost o seară incendiară, am dansat și am cântat melodiile anilor 80-90, ca la 20 de ani!
În curând vă voi povesti și de celelalte zile ale festivalului, însă până atunci vă doresc o seară cât mai frumoasă!

sâmbătă, 24 iunie 2023

Psihokilleri - Portretele celor mai cunoscuți criminali - Juan Antonio Cebrián

E prima postare pe care o fac de pe telefon și sper să se vadă bine, deoarece am rămas fără laptop, mai grav fără documentele și pozele din el. Sper să le recuperez cumva. Până îmi vine noul laptop am zis să fac o postare de pe telefon, să las o recenzie scurtă despre cartea lui Cebrián.

Cartea este ușor de citit. Prezintă crimele a 15 dintre cei mai cunoscuți criminali psihopați într-un rezumat, câteva informații despre copilărie și crima care nu a fost tocmai perfectă,care a dus la prinderea acestora. Iar la final mai sunt prezentați încă 15 (nu mai știu sigur) alți criminali în maxim 10 fraze.

Mi-ar fi plăcut să conțină mai multe detalii, despre copilăria lor spre exemplu, sau viața lor de adult, pentru a-i putea analiza prin prisma acțiunilor lor .

După fiecare capitol citit căutăm informații pe internet pentru mai multe detalii și astfel am găsit neconcordanțe. Informațiile din carte nu prea sunt veridice(!?). Legat de scrisoarea pe care Fish a trimis-o familiei Budd, în carte este redat un pasaj care este diferit de ceea ce am găsit pe net, plus ca această scrisoare nu era foarte mare ar fi putut să pună textul integral.

Dacă ar fi să compar portretele acestor criminali făcute de Cebrián cu un portret pictat, acesta ar avea multe elemente lipsă, ba un ochi, ba o buză, ba o sprânceană....😅

Cu toate aceste neajunsuri 😂 mi-a plăcut această carte, dar mai mult de trei steluțe nu pot să îi dau.

luni, 19 iunie 2023

Picturi pe sticlă!

 După ce am pictat prima mea icoană pe sticlă am zis să mai încerc o dată, dar cu mai multă răbdare, însă una zic și alta fac...ca popa😂 (cum e o vorbă mai veche din popor). După ce am trasat conturul icoanei, am așteptat câteva minute să se usuce vopseaua acrilică, apoi cu ajutorul unui bețișor ascuțit făcut dintr-o crenguță de salcie, am corectat liniile prea groase. Apoi trebuia să mai aștept ceva timp să se usuce foarte bine conturul, dar de unde atâta răbdare? Așa că repede am dat cu lac și.....ce credeți? vopseaua a început să se întindă😓...

Când am văzut ce se întâmplă nu am mai întins nici lacul cum trebuie și a ieșit valuri-valuri...din ce în ce mai rău, însă nu am renunțat...am zis măcar să încerc să îmi iese mai bine combinația de culori, că mai rău de atât nu puteam să mai greșesc.

Așa că a doua zi m-am apucat să aplic culorile, am început cu umbrele și am lăsat o zi culorile să se usuce bine. De data aceasta am aplicat un strat gros de vopsea, de 2 ori, deși mai trebuia aplicat un strat. Despre Sf. Ierarh Alexandru, care se sărbătorește pe 30 august, găsiți mai multe pe site-ul CrestinOrtodox.

În stânga este prima icoană pictată,
în dreapta este cea de-a doua icoană.
Care dintre ele vă place mai mult?

Cu vopseaua rămasă în paletă am pictat un tablou cu flori, conturul l-am făcut după o pagină dintr-o Carte de colorat pentru adulți. Nici acest tablou nu a ieșit strălucit, deoarece conturul e unul complicat, dar l-am adaptat cât de cât pentru pictură. Conturul, dacă observați, pe lângă flori are o altă nuanță, deoarece stratul de vopsea a fost mai subțire, de teamă să nu amestec culorile. Tabloul cu flori l-am pictat pe sticla unui tablou vechi (din acelea prinse cu cuișoare în rama de lemn frumos ornată) care s-a potrivit perfect pe palul(!?) unei rame cu clipsuri care mi s-a spart.

Le-am terminat pe ambele în același timp și a durat mai mult de o săptămână, deoarece am mai avut și alte task-uri de finalizat.

Înscriu tabloul cu flori la tema cu nr. 4: Fii creativ! la transformările creative ale lunii iunie, în total patru lucrări, postare care compensează tema cu nr. 3 pe care o voi omite, deoarece nu am niciun pahar/cana/farfurie ciobit.

Sper să vă placă icoana și tabloul meu, chiar dacă nu sunt perfecte.

Vă doresc o seară frumoasă și un început de săptămână ușor!

duminică, 18 iunie 2023

Viața mea - Charles Chaplin

Este ”cea mai bună autobiografie scrisă vreodată de un actor. O carte uluitoare!” așa o descrie Chicago Tribune, însă eu cred că este o poveste care te inspiră și te încuranjează, să nu te dai bătut și să-ți urmezi visul, povestea cerșetorului care devine prinț.

fotografie din arhiva personală

Viața lui este exact ca un film creat de el: o melodramă -o viață tristă, ironică, cu umor, dragoste și aventură, iar finalul este unul fericit. Cred că majoritatea îl știu pe actorul de filme mute și pantonimă, care a creat personajul Charlot cu mustăcioară neagră, îmbrăcat în pantaloni largi negri, cu pălărie Melon neagru și pantofi supradimensionați. Viața lui nu a fost roz de la început, a trecut prin multe greutăți împreună cu fratele lui Sydney până să ajungă un actor foarte cunoscut.

A vândut ziare, a fost tipograf, păpușar, sticlar, asistent la cabinetul unui doctor etc, dar nu-și uitase niciodată scopul lui final: acela de a deveni actor. A traversat singur perioada dificilă și neplăcută a adolescenței, furios pe viață - era un visător trist care își dorea dragoste și aventură.

Își dorise să aibă atenția publicului și să fie bogat, iar atunci când le-a obținut, în mod paradoxal, îl făceau să se simtă singur și deprimat. 

”Singurătatea e ceva oribil. Are o aură subtilă de tristețe, e nepotrivită cu interesul sau cu atracția, te face să te simți penibil. Dar, pânăla un anumit nivel, oricine se confruntă cu ea. Totuși singurătatea mea era frustrantă, pentru că aveam tot ce-mi trebuia ca să-mi fac prieteni. Eram tânăr, bogat și celebru și, totuși, eu umblam de unul singur, stingher, prin New York.”

Din această autobiografie discursivă nu lipsesc remarcile despre cum se fac filmele, nu vorbesște doar despre viața și filmele sale, ci și despre arta actoriei, a regiei și realizării filemelor. Își spune părerea despre muzică, știință, artă, poezie și literatură și despre cei care le practică, care de altfel se numărau printre prietenii și cunoscuții lui. Printre prietenii săi se numără și Albert Einstein, Winston Churchill și mulți alții.

”Inteligența total lipsită de sensibilitate este caracteristică prototipului criminalului, iar sensibilitatea total lipsită de inteligență este caracteristică idiotului inofensiv. Dar când intelectul și sensibilitatea se află în echilibru perfect, avem de-a face cu actorul la superlativ.”
Popularitatea lui a scăzut odată cu începerea celui de-al Doilea Război Mondial, fiind acuzat că este comunist, fiindu-i filmele interzise, presa îl denigra și parcă nu era de ajuns, o fostă iubită, care dorea să facă rost de bani, îl dă în judecată, acuzându-l de imoralitate, și se transformă într-un proces coșmar care pare că nu se mai termină. 
Dar reușește să treacă cu bine peste tot, fiindu-i alături Oona O'Neill, fiica dramaturgului Eugene O'Neill, care în ciuda diferenței mare de vârstă dintre ei, îi devine soție. Părăsește America împreună cu Oona și copiii lui și se mută în Elveția unde duc o viață fericită. Nu a uitat niciodată de unde a plecat și mereu vizita locurile copilăriei. 
În carte se află discursul din filmul ”Dictatorul” și câteva pasaje din scenariul filmului ”Domnul Verdoux”, inspirat din viața criminalului Barbă Albastră, pe care cenzorii de la Motion Picture Association îl interziceau.

Mi-a făcut plăcere să citesc povestea vieții lui și închei cu un citat care mi-a plăcut și este de actualitate:

"Devenim victimele unor condiții impuse sufletului, ale sancțiunilor și ale permisiunilor.
Matricea în care ne-am lăsat modelați vine din lipsa de cultură. Orbi, trăim în urâțenie și aglomerație și nu mai apreciem frumosul. Profitul, puterea și monopolul ne-au tocit simțul de a trăi. Ne-am lăsat cuprinși de aceste forțe, care ne-au învăluit în pur dispreț pentru urmările nefaste.
Fără să urmărească inteligent o anumită direcție și fără simțul răspunderii, știința a ajuns la politicieni, iar armele de distrugere militare pe care ei le țin în mână pot anula destinul fiecărei făpturi vii de pe acest pământ.
Puterea încredințată acelor prea puțin înzestrați, ca să fiu blând, cu răspundere morală și competențe intelectuale, în unele cazuri aproape deloc înzestrați, ar putea duce în cele din urmă la un război de exterminare a tuturor formelor de viață de pe pământ. Iar noi mergem orbi mai departe."