FLOAREA-SOARELUI lui Vladimir Curbeț - de Grigore Vieru
Într-o tânără grădină
Dintr-un sat frumos, bogat,
Am văzut o răsărită
Căreia ochii i-au legat.
Înțeleg că nu degeaba,
Ci de păsări care zbor.
Totuși e neomenește
Să legi ochii unei flori.
Nu mai știe-n care parte
E acum Soarele.
Amărâtă se gândește:
,,Poate că nici nu mai e!”
Doamne, cum sluțit-am floare,
O am cunoscut abia.
Ieri, crăiasă fără seamăn,
Azi te poate speria.
Un copil de ea aseară
Chiar s-a speriat puțin.
Latră-n fața ei cățelul
Ca la dușman și străin.
E și pâine, și la pâine,
Și căsuță, și cărbuni.
Dar ceva în viața asta
Nu-i la cale, oameni buni.
Nu-i la cale, cum să fie,
Dacă, omule, în loc
Să-i spui florii: ,,Bună ziua”,
Îi pui cârpe pe ochi.
Elei, soro, cum îni vine
Cârpa de pe ochi să-ți scot,
Să fugim și să ne-ascundem
Și de bine, și de tot;
Să luăm cu noi și cucul
Care-a mai rămas pe lunci,
Să vedem ce-a zice omul,
Să vedem ce-a zice-atunci?!
Înscriu postarea în tabelul găzduit de Carmen la rubrica Reflexii în oglindă :
Recomandarea sună așa: "Dacă doresti să participi, publică într-un articol pe blogul tău, o imagine sau un clip, pe care tocmai le-ai vazut în "oglinda" (poate fi și cea retrovizoare).
O carte excepțională, despre reușite și despre eșecuri în neurochirurgie. Deși cartea conține mulți termeni medicali din neurochirurgie se citește foarte ușor.
M-a prins atât de tare aceasta carte încât am trăit la intensitate maxima fiecare operație reușită dar și fiecare dezastru lăsat de o operație nereușită.
Descrierea cărții este următoarea:
”Ce înseamnă să fii neurochirurg? Cum e să ții viața cuiva în mâinile tale, să tai adânc în materia care creează gândurile, sentimentele și rațiunea? Cum trăiești cu consecințele efectuării unei operații care ar trebui să salveze viața unui pacient, dar care se termină prost? În neurochirurgie, mai mult decât în orice altă ramură a medicinei, jurământul medicului de a „nu face rău“ conține o amară ironie. Operațiile pe creier comportă riscuri grave.
În fiecare zi, chirurgul-șef Henry Marsh trebuie să ia decizii dureroase, adesea în condiții de urgență și nesiguranță. Autorul dezvăluie, cu o uimitoare compasiune și sinceritate, extraordinara bucurie de a opera, triumfurile profund mișcătoare, dezastrele și regretele, dar și momentele de umor negru ce caracterizează viața unui chirurg pe creier. Dr. Marsh scrie cu o subtilitate aproape existențială despre modul în care funcționează creierul, presupus lăcaș al sufletului și având nenumărate capacități pentru emoție, memorie, credință şi vorbire, dar format, în principal, din neuroni și sânge.
Dr. Marsh a fost, de multe ori, la o distanță de numai 4 mm de catastrofă.” The Guardian
Recomand această carte, mie mi-a plăcut foarte mult, am cumpărat-o de pe site-ul Litera.
Duminică, 02 iulie, a fost ultima seară de festival, în această seară a cântat și Enrique Iglesias. Deși nu e favoritul meu, muzica lui o ascult doar la radio, la serviciu, când e difuzat, voiam să-l văd și în realitate. După concertul lui Iglesias a trebui să merg acasă, deoarece luni dimineața m-am trezit la 05:30 a.m. pentru a merge la serviciu, am reușit să dorm aproximativ 3 ore.
Am ajuns la stadion în jurul orei 18:00, dar nu ne-am mai dus direct la concerte, oboseala deja se cuibărise în trupurile noastre, așa că am hotărât, ca până începe Alex Ferrari, să ne plimbăm, pe la tarabe, și poate să mâncăm și să bem ceva.
Eu mi-am luat o înghețată prăjită, deoarece eram curioasă să văd cum este - nu mai mâncasem până atunci, și o apă plată. Apoi am mers pe la tarabe, unde am primit pălăriuțe, sticksuri, prăjiturele, etc de la firmele care își făceau reclamă cu ocazia festivalului. Nici nu ne-am dat sema ce repede trecuse timpul, când am intrat pe stadion deja era în concert Alex Ferrari cu melodia Bara Bará Bere Berê și începuse să plouă, noroc cu pălăriile primite de la Cez!
După Alex Ferrari a urmat Oceana:
A cântat melodia Tinei Turner - The Best:
După Oceana, pe scenă a intrat cântăreața ucrainiană Ruslana, câștigătoarea Eurovision 2004. La vârsta de 50 de ani, are un corp cu abdomen plat și pătrățele, doar mușchi, a dansat mai mult decât dansatoarele și a și cântat live, pentru acest lucru am admirat-o foarte tare! A făcut spectacol!!
I-am făcut multe poze, dar din cauză că se mișca tot timpul nu au ieșit prea bine:
A transmis un mesaj emoționant, pe care l-a citit în română, însă nu am filmat acel moment.
După momentul Ruslanei a sosit momentul ”divei” Enrique Iglesias. În seara aceea m-am lămurit de ce nu-mi plăcea de el!
A fost singurul care a întârziat și singurul căruia i s-a șters toată scena cu prosoape albe, înainte de concert😳. Mă așteptam la un show de proporții și ce-a făcut Enrique al meu? Nici măcar nu a salutat (cum au făcut ceilalți artiști) după două versuri a coborât în public unde fanele au luat-o razna, pe unele le-a și pupat, iar eu m-am retras în spatele stadionului, unde am așteptat fetele cu care venisem la concert.
Dar să nu fiu rea, omul chiar a învățat româna să ne impresioneze, un cuvânt: Noroc!
Per total mi-a plăcut festivalul, în special seara de vineri cu muzica anilor 80-90. M-am bucurat foarte tare că am avut ocazia să întâlnesc artiștii pe a căror muzică am dansat în discoteci în tinerețe!😅
Anul acesta s-au văzut îmbunătățirile legate de organizare, însă mai este loc de și mai bine. Mi-ar fi plăcut să văd mai mulți artiști rock sau hip-hop, atât internaționali cât și români, în locul dj-ilor, dar asta e!
Abia aștept să văd ce artiști vor concerta la anul!
Vă doresc o zi frumoasă și o săptămână plină de realizări!
Aventura transformărilor creative continuă și în luna iulie, de data aceasta trebuie să reciclăm obiecte de unică folosință (pahare, farfurii, tacâmuri). Inspirația mea este încă în vacanță, așa că tot ce am putut face pentru prima temă, care presupune să transformăm un pahar/ceașcă de unică folosință într-un obiect util/decorativ, a fost un suvenir de la mare.
Pentru acest proiect am avut nevoie de un pahar de unică folosință, scoici și melci, un con de brad, tempera albastru și silicon pentru lipit. În mini-vacanța de la mare am strâns de pe plajă multe și felurite scoici și melci, dar și trei conuri de brad. La Hotel Opal, din Cap Aurora, exista o zonă cu brazi de unde am și luat cele trei conuri.
Suvenirul pe care l-am creat este foarte simplu de realizat, este necesară puțină imaginație (a mea e plecată cu inspirația, credeați că merge singură în vacanță?).
Mi-am străns toate materialele necesare lângă mine, să nu fie nevoie să mă întrerup din lucru, nu de alta, dar mi-era frică să nu-mi plece și cheful.
Prima dată am pictat paharul de carton cu tempera albastru și până s-a uscat puțin, am încercat să aranjez scoicile și melcii în așa fel să reprezinte ceva, și am reușit să fac un fluturaș și două floricele care să se încadreze pe pahar.
Când s-a mai uscat puțin culoarea am început să lipesc scoicile și melcii. Mi s-a părut că e cam ”gol” (că plin nu avea cum să fie paharul!😅) și am mai lipit scoici de jur împrejurul paharului ca o bordură, iar ultima dată am lipit și conul de brad. Conul de brad l-am lăsat exact așa cum este el, mă găndisem la un moment dat să îl dau cu lac, dar arată foarte bine și fără lac. Și e gata suvenirul meu!
În poză încă se mai observă puțin scrisul de pe pahar, deoarece culoarea nu se uscase suficient, acum că s-a uscat bine nu se mai observă! I-am găsit loc pe biroul meu, loc din care pot să-l admir și să-mi amintească de Marea Neagră!
Îmi place mult cum a ieșit și cum arată pe birou, sper să vă placă și vouă!
Este un thriller psihologic, o lectură plină de suspans, un King clasic în care personajele sunt foarte bine dezvoltate.
Cartea a apărut la Editura Nemira, în luna aprilia a acestui an. Roman finalist al premiilor LOCUS (1981) și BFA (1981). Descrierea cărții este următoarea:
”Ca să câștige niște bani în plus în timpul studenției, Andy McGee și Vicky Tomlinson s-au oferit ca subiecți voluntari pentru un experiment orchestrat de o organizație guvernamentală sub acoperire, cunoscută sub numele de Atelierul. Dar efectul a constat în trezirea în cei doi tineri a unor abilități metapsihice latente excepționale, care s-au manifestat într-o manieră și mai înfricoșătoare atunci când s-au îndrăgostit și au avut un copil împreună. Fiica lor, Charlie, a fost înzestrată la naștere cu cea mai incontrolabilă și mai ieșită din comun putere văzută vreodată – pirochinezia, abilitatea de a crea foc cu puterea minții. Acum, agenții nemiloși ai Atelierului sunt pe urmele acestei anomalii genetice neprevăzute și încearcă să o captureze în scopuri diabolice.
Ceea ce agenții nu iau în calcul este că satisfacția răzbunării este atractivă până și pentru un copil.”
Probabil v-ați dat seama din descriere că povestea este despre o copilă, Charlie, în vârstă de 8 ani, care are capacitatea extraordinară de a face lucrurile să ia foc.Pirochinezia a fost rezultatul cuplării părinților ei, doi participanți la un studiu guvernamental experimental, ”Lotul șase”.
Charlie și tatăl ei, Andy, fug de agenția secretă din spatele experimentului, după ce aceștia o omoară pe Vicky, dar actiunea este în toi, și suspansul crește, după ce Andy și Charlie au fost prinși.Agenția vrea să înțeleagă puterea lui Charlie, astfel încât să o poată folosi ca armă.Urmează haosul și... ați ghicit: încendiile sunt declanșate!!!
Puterea lui Andy constă în impulsionarea oanemilor, controlându-i mental, dar această putere, de câte ori o folosește, îi dă migrene paralizante și hemoragii cerebrale minore, însă Charlie nu are probleme în folosirea puterii ei.
În tot răul este și-un bine, dacă nu ar fi forțat-o să-și folosească puterea și să învețe să o controleze, nu ar fi scăpat cu viață din ”jocul final”.
Mi-a plăcut cartea și o recomand cu drag, a fost o lectură captivantă, întunecată și cu multă actiune.
Mi-am notat și câteva citate:
”Când aveai gânduri rele, trebuia să plătești pentru ele.”
”- Diavolul pe care nu-l cunoști este uneori mai bun decât cel pe care îl cunoști,”
”Secretele, așa cum Căpitanul i-ar fi putut spune doctorului Hofferitz, sunt chiar mai instabile decât izotopul de uraniu U-235, iar stabilitatea scade proporțional pe măsură ce secretul este spus.”
”Dacă intenționez să sugerez ceva, este doar că lumea, deși bine luminată cu becuri incandescente și neoane, este totuși plină de cotloane întunecate, ciudate și tulburătoare.”
Vă doresc o seară frumoasă!
** Înscriu postarea în tabelul cu Citate favorite, găzduit de Suzana.
Cea de-a doua seară a festivalului IntenCity a fost dedicată, în special, DJ-ilor, eu am mers mai mult pentru Subcarpați, deci nu am stat prea mult la festival.
După degustarea de vinuri am mers acasă să mă schimb și apoi am mers pe stadion la festival, în niciuna din seri nu am mers la Sala Polivalentă, deși unii artiști care au concertat acolo mi-au plăcut. Acustica sălii nu este bună, am fost la concertul Deliei și nu s-a auzit prea bine.
Pe stadion am ajuns când cânta Manuel Riva și am plecat după ce au terminat de cântat cei de la Subcarpați.
Am reușit să filmez și eu ceva din show, foarte puțin, dar vă las câteva video filmate de altcineva, să vedeți ce spectacol au făcut:
Au făcut și freestyle, momentul care mi-a plăcut cel mai mult:
Îi ascult de foarte mult timp, de aproximativ 10 ani, muzica lor reinterpretează folclorul în stilul propriu (îmbină vechiului cu noul) și transmite publicului dragostea pentru valorile tradiționale. M-am bucurat foarte mult că am avut ocazia să-i văd în concert.
A fost și această seară reușită chiar dacă nu am stat până la final!
Să aveți un sfărșit de săptămână frumos! Pe curând!
