A doua temă impusă a transformărilor creative din această lună presupune să transformăm o farfurie de unică folosință în ceva decorativ sau util.
Ca de obicei nu aveam vreo idee, așa că mi-am strâns materialele lângă mine și am pornit în aventură fără vreun plan. Cu materialele lângă mine mi-au venit câteva idei, prima idee a fost să decupez dintr-un catalog de cosmetice un model și să-i fac rochia din frunze sau coji de fistic, dar apoi ideile mi s-au amestecat rău de tot😂, iar rezultatul îl vedeți mai jos:
Am vrut să fac un tablou, dar până la final i-am lipit un magnet pe spate și l-am transformat într-un tablou cu magnet pentru frigider.
Am folosit următoarele materiale:
-farfurie de carton de unică folosință;
-o jumătate de pahar de carton de unică folosință;
-coji de fistic;
-frunze uscate;
-flori de sânziene uscate;
-o bucățică de material și un șnur roșu croșetat;
-mărțișoare;
-scoici și mărgele;
-culori acrilice și silicon de lipit la cald.
În poză materialele sunt puțin diferite, deoarece v-am zis că ideile s-au mixat ca ingredientele unui shake!
Am pictat farfuria cu argintiu și când s-a uscat am început să lipesc celelalte elemente.
Am mai colorat și cojile de fistic și scoicile cu acrilice!
Am vrut să pun scoici sau coji de fistic de jur-împrejurul farefuriei, pe margine, dar am renunțat la idee, mi se părea prea încărcată, așa că am lăsat-o simplă.
Acesta este lucrarea mea pentru tema numărul doi, sper să vă placă!
Cartea conține capitole scurte, este un poem în proză în patru secțiuni și se citește repede. Este povestea unui copil de circ care trăiește mereu cu spaima că și-ar putea pierde mama, care făcea acrobații sub cupola circului atârnată de păr - ”femeia cu părul de oțel”.
Iar pentru a-i alunga această teamă sora ei mai mare îi povestește istoria copilului care fierbe în mămăligă și căruia mama i-a înfipt o foarfecă în obraz.
Familia copilei fugise din România, de teama securității, sperând că în străinătate să ducă o viață mai bună și mai sigură, dorindu-și totodată o carieră de prestigiu în lumea filmului pentru ea și sora ei mai mare.
”Acasă” avea pentru copilă mirosul mâncării gătite de mama ei. O poveste despre oamenii de rând în care găsim și ființe metafizce: îngeri, Dumnezeu, o lume inefabilă.
Mai jos las un citat din carte:
”În România copiii se nasc bătrâni pentru că sunt săraci încă din burta mamei și trebuie să asculte grijile părinților.”
Aglaja Veteranyi s-a născut în 1962 la București, într-o familie de artiști de circ, iar în 2002 se sinucide în Zurich. În DilemaVeche găsiți un interviu despre Aglaja Veteranyi.
Cartea a fost tradusă în mai multe limbi și a luat premiul Cea mai bună carte a anului (1999, Zurich), Premiul pentru litertură (Berlin, 2000) și Premiul Chamisso (Munchen, 2000) .
Mi-a plăcut foarte mult această carte! Am notat-o cu 4 steluțe pe GoodReads.
FLOAREA-SOARELUI lui Vladimir Curbeț - de Grigore Vieru
Într-o tânără grădină
Dintr-un sat frumos, bogat,
Am văzut o răsărită
Căreia ochii i-au legat.
Înțeleg că nu degeaba,
Ci de păsări care zbor.
Totuși e neomenește
Să legi ochii unei flori.
Nu mai știe-n care parte
E acum Soarele.
Amărâtă se gândește:
,,Poate că nici nu mai e!”
Doamne, cum sluțit-am floare,
O am cunoscut abia.
Ieri, crăiasă fără seamăn,
Azi te poate speria.
Un copil de ea aseară
Chiar s-a speriat puțin.
Latră-n fața ei cățelul
Ca la dușman și străin.
E și pâine, și la pâine,
Și căsuță, și cărbuni.
Dar ceva în viața asta
Nu-i la cale, oameni buni.
Nu-i la cale, cum să fie,
Dacă, omule, în loc
Să-i spui florii: ,,Bună ziua”,
Îi pui cârpe pe ochi.
Elei, soro, cum îni vine
Cârpa de pe ochi să-ți scot,
Să fugim și să ne-ascundem
Și de bine, și de tot;
Să luăm cu noi și cucul
Care-a mai rămas pe lunci,
Să vedem ce-a zice omul,
Să vedem ce-a zice-atunci?!
Înscriu postarea în tabelul găzduit de Carmen la rubrica Reflexii în oglindă :
Recomandarea sună așa: "Dacă doresti să participi, publică într-un articol pe blogul tău, o imagine sau un clip, pe care tocmai le-ai vazut în "oglinda" (poate fi și cea retrovizoare).
O carte excepțională, despre reușite și despre eșecuri în neurochirurgie. Deși cartea conține mulți termeni medicali din neurochirurgie se citește foarte ușor.
M-a prins atât de tare aceasta carte încât am trăit la intensitate maxima fiecare operație reușită dar și fiecare dezastru lăsat de o operație nereușită.
Descrierea cărții este următoarea:
”Ce înseamnă să fii neurochirurg? Cum e să ții viața cuiva în mâinile tale, să tai adânc în materia care creează gândurile, sentimentele și rațiunea? Cum trăiești cu consecințele efectuării unei operații care ar trebui să salveze viața unui pacient, dar care se termină prost? În neurochirurgie, mai mult decât în orice altă ramură a medicinei, jurământul medicului de a „nu face rău“ conține o amară ironie. Operațiile pe creier comportă riscuri grave.
În fiecare zi, chirurgul-șef Henry Marsh trebuie să ia decizii dureroase, adesea în condiții de urgență și nesiguranță. Autorul dezvăluie, cu o uimitoare compasiune și sinceritate, extraordinara bucurie de a opera, triumfurile profund mișcătoare, dezastrele și regretele, dar și momentele de umor negru ce caracterizează viața unui chirurg pe creier. Dr. Marsh scrie cu o subtilitate aproape existențială despre modul în care funcționează creierul, presupus lăcaș al sufletului și având nenumărate capacități pentru emoție, memorie, credință şi vorbire, dar format, în principal, din neuroni și sânge.
Dr. Marsh a fost, de multe ori, la o distanță de numai 4 mm de catastrofă.” The Guardian
Recomand această carte, mie mi-a plăcut foarte mult, am cumpărat-o de pe site-ul Litera.
Duminică, 02 iulie, a fost ultima seară de festival, în această seară a cântat și Enrique Iglesias. Deși nu e favoritul meu, muzica lui o ascult doar la radio, la serviciu, când e difuzat, voiam să-l văd și în realitate. După concertul lui Iglesias a trebui să merg acasă, deoarece luni dimineața m-am trezit la 05:30 a.m. pentru a merge la serviciu, am reușit să dorm aproximativ 3 ore.
Am ajuns la stadion în jurul orei 18:00, dar nu ne-am mai dus direct la concerte, oboseala deja se cuibărise în trupurile noastre, așa că am hotărât, ca până începe Alex Ferrari, să ne plimbăm, pe la tarabe, și poate să mâncăm și să bem ceva.
Eu mi-am luat o înghețată prăjită, deoarece eram curioasă să văd cum este - nu mai mâncasem până atunci, și o apă plată. Apoi am mers pe la tarabe, unde am primit pălăriuțe, sticksuri, prăjiturele, etc de la firmele care își făceau reclamă cu ocazia festivalului. Nici nu ne-am dat sema ce repede trecuse timpul, când am intrat pe stadion deja era în concert Alex Ferrari cu melodia Bara Bará Bere Berê și începuse să plouă, noroc cu pălăriile primite de la Cez!
După Alex Ferrari a urmat Oceana:
A cântat melodia Tinei Turner - The Best:
După Oceana, pe scenă a intrat cântăreața ucrainiană Ruslana, câștigătoarea Eurovision 2004. La vârsta de 50 de ani, are un corp cu abdomen plat și pătrățele, doar mușchi, a dansat mai mult decât dansatoarele și a și cântat live, pentru acest lucru am admirat-o foarte tare! A făcut spectacol!!
I-am făcut multe poze, dar din cauză că se mișca tot timpul nu au ieșit prea bine:
A transmis un mesaj emoționant, pe care l-a citit în română, însă nu am filmat acel moment.
După momentul Ruslanei a sosit momentul ”divei” Enrique Iglesias. În seara aceea m-am lămurit de ce nu-mi plăcea de el!
A fost singurul care a întârziat și singurul căruia i s-a șters toată scena cu prosoape albe, înainte de concert😳. Mă așteptam la un show de proporții și ce-a făcut Enrique al meu? Nici măcar nu a salutat (cum au făcut ceilalți artiști) după două versuri a coborât în public unde fanele au luat-o razna, pe unele le-a și pupat, iar eu m-am retras în spatele stadionului, unde am așteptat fetele cu care venisem la concert.
Dar să nu fiu rea, omul chiar a învățat româna să ne impresioneze, un cuvânt: Noroc!
Per total mi-a plăcut festivalul, în special seara de vineri cu muzica anilor 80-90. M-am bucurat foarte tare că am avut ocazia să întâlnesc artiștii pe a căror muzică am dansat în discoteci în tinerețe!😅
Anul acesta s-au văzut îmbunătățirile legate de organizare, însă mai este loc de și mai bine. Mi-ar fi plăcut să văd mai mulți artiști rock sau hip-hop, atât internaționali cât și români, în locul dj-ilor, dar asta e!
Abia aștept să văd ce artiști vor concerta la anul!
Vă doresc o zi frumoasă și o săptămână plină de realizări!
Aventura transformărilor creative continuă și în luna iulie, de data aceasta trebuie să reciclăm obiecte de unică folosință (pahare, farfurii, tacâmuri). Inspirația mea este încă în vacanță, așa că tot ce am putut face pentru prima temă, care presupune să transformăm un pahar/ceașcă de unică folosință într-un obiect util/decorativ, a fost un suvenir de la mare.
Pentru acest proiect am avut nevoie de un pahar de unică folosință, scoici și melci, un con de brad, tempera albastru și silicon pentru lipit. În mini-vacanța de la mare am strâns de pe plajă multe și felurite scoici și melci, dar și trei conuri de brad. La Hotel Opal, din Cap Aurora, exista o zonă cu brazi de unde am și luat cele trei conuri.
Suvenirul pe care l-am creat este foarte simplu de realizat, este necesară puțină imaginație (a mea e plecată cu inspirația, credeați că merge singură în vacanță?).
Mi-am străns toate materialele necesare lângă mine, să nu fie nevoie să mă întrerup din lucru, nu de alta, dar mi-era frică să nu-mi plece și cheful.
Prima dată am pictat paharul de carton cu tempera albastru și până s-a uscat puțin, am încercat să aranjez scoicile și melcii în așa fel să reprezinte ceva, și am reușit să fac un fluturaș și două floricele care să se încadreze pe pahar.
Când s-a mai uscat puțin culoarea am început să lipesc scoicile și melcii. Mi s-a părut că e cam ”gol” (că plin nu avea cum să fie paharul!😅) și am mai lipit scoici de jur împrejurul paharului ca o bordură, iar ultima dată am lipit și conul de brad. Conul de brad l-am lăsat exact așa cum este el, mă găndisem la un moment dat să îl dau cu lac, dar arată foarte bine și fără lac. Și e gata suvenirul meu!
În poză încă se mai observă puțin scrisul de pe pahar, deoarece culoarea nu se uscase suficient, acum că s-a uscat bine nu se mai observă! I-am găsit loc pe biroul meu, loc din care pot să-l admir și să-mi amintească de Marea Neagră!
Îmi place mult cum a ieșit și cum arată pe birou, sper să vă placă și vouă!
.jpg)
