marți, 5 septembrie 2023

Cumpărături pe Shein

 De când mi-am schimbat locul de muncă, fac din ce în ce mai des cumpărături pe Shein, nu că aș fi devenit vreo bogătașă peste noapte :))), ci pentru că am văzut la colegele mele că și-au cumpărat haine, și nu numai, la prețuri mici, și o calitate bună.

Dacă folosești aplicația sunt niște jocuri, trebuie s-o accesezi o dată pe zi și să învârți roata norocului, primești bănuți sau cupoane/vouchere de reducere pe care le poți folosi la cumpărături.

Mi-am cumpărat cearceafuri pentru pat 200x220 cm, o bluză cu manecă scurtă, o cămașă, o bluză cu manecă scurtă și multe alte lucruri, ca de exemplu: geanta pentru laptop, sticker amuzant pentru ușa de la toaletă, suport pentru cești, ham pentru Uzzi (pe care i l-am luat mic și am încercat să fac retur), husă pentru încărcătorul de la telefon, suport pentru bureții de bucătărie, etc.

Cu vouchere-le și bănuții câștigați la jocuri, am ajuns la un preț mult mai mic decât cel afișat pe site, plus transport gratuit. Comanda vine acasă prin Fan Courier în 11-15 zile, însă au fost comenzi care au ajuns și în 3 zile, cea mai mare comandă pe care am făcut-o a fost de aproximativ 18 euro, după reducere.

Îți voi povesti despre returul pe care am vrut să-l fac pentru ham-ul lui Uzzi, care nu este tocmai gratuit, deoarece ei nu pot chema curier, iar tu să chemi un curier, te costă, deoarece pentru exepedierile internaționale nu există opțiunea plată la destinatar, poate doar dacă ai un contract cu firma de curierat. 

Am contactat serviciul clienți selectând opțiunea ”mărimea nu este potrivită”, apoi am intrat în legătură cu vânzătorul, am dat toate detaliile despre produs, am făcut poze produsului și s-a înregistrat returul, dându-mi o adresă pe care trebuia să o lipesc pe colet. Produsul trebuie returnat în ambalajul original, cu toate etichetele, nepurtat sau deteriorat. Am ajuns până în punctul ”chematul curierului” și am rămas acolo, revin cu un update dacă se schimbă ceva între timp. 

În schimb, am primit un produs nefuncțional (lampă de citit) pe care am primit banii înapoi, imediat.

Mai jos las print screen să-ți arăt pas cu pas cum să faci retur sau poate primești un produs deteriorat și vrei să-ți primești banii înapoi.

1. Te conectezi în contul tău, iar în josul paginii găsești secțiunea CUSTOMER CARE, click pe Contact Us:


2. Se deschide o pagină cu mai multe opțiuni, sub aceste opțiuni găsești: Can't find the answer you are looking for? și sub întrebare : Customer Service:


3. Ți se deschide o nouă fereastră unde vei intra în legătură cu vânzătorul, vei spune problema pe care o ai cu produsul achiziționat și cam asta este tot:

În cazul că faci retur banii ți se vor înapoia în 11-15 zile, adică atunci când produsul ajunge la destinație, și ai două opțiuni să-i primești: fie în contul din care s-a făcut plata, fie în portofelul Shein (unde sunt și bănuții câștigați la jocuri). Această informație am primit-o pe email când s-a înregistrat cererea de retur.... momentan este în așteptare, poate se găsește o soluție, totuși, legată de curier.
În cazul produselor deteriorate/nefuncționale banii îi primești pe loc și îți recomand să trimiți un video în loc de poze cu produsul deteriorat/nefuncțional pentru grăbirea procesului de returnare al banilor.
Sper ca aceste informații să-ți fie folositoare!

Zi frumoasă și spor la cumpărături!


luni, 4 septembrie 2023

Chifteluțe din linte roșie - rețetă rapidă!

 Mie îmi place foarte mult lintea roșie și aș dori să-i mulțumesc Luizei, deoarece am dat peste această rețetă citindu-i blogul. Așa că duminică m-am apucat să pregătesc chifteluțele din linte roșie.

Mai întâi am pus la înmuiat lintea  timp de 2 ore, după ce am spălat-o bine în prealabil. Am pus-o într-o sită, apoi sita am pus-o într-un castron încăpător plin cu apă, mi-a fost mai ușor să procedez în acest fel, deoarece după ce stă două ore la înmuiat trebuie scursă bine, iar eu doar am scos sita din castron și am lăsat lintea să se scurgă până am pregătit celelalte ingrediente.

Am curățat un morcov, o ceapă roșie, câțiva căței de usturoi (îmi place să fie mai mult usturoi) și am spălat bine două roșii potrivite. Toate legumele sunt din grădina mea, mai puțin lintea și morcovul. Ceapa, morcovul și roșiile le-am tăiat în patru și le-am adăugat în recipientul blenderului împreună cu usturoiul și le-am mărunțit.

Apoi am adăugat lintea, bine scursă, și am continuat mărunțirea ingredientelor până ce s-a format o pastă. Am pus pasta într-un castron, am adăugat sare, mărar și pătrunjel și am amestecat foarte bine.

Apoi, am pus ulei în tigaie și când uleiul s-a încins, cu ajutorul unei linguri, am format chifteluțele. Compoziția chiftelelor este asemănătoare cu compoziția gogoșilor făcute cu lingura, deci o lingură de pastă = o chifteluță. Le-am prăjit pe fiecare parte aproximativ 2 minute.

Chiftelele arată foarte bine și sunt foarte gustoase. Le-am servit împreună cu salată de roșii, dar merg bine și cu sos sau piure de cartofi.

Voi mai face această rețetă deoarece se face repede, chifteluțele sunt gustoase și sațioase, iar daca vrei mai multe sfaturi și cantitățile exacte (eu nu am cântărit lintea) poți accesa site-ul Bucate Aromate.

Poftă bună!

O zi de luni cât mai ușoară să ai și o săptămână plină de realizări!

duminică, 3 septembrie 2023

Festivalul Baloanelor cu aer cald...

 Festivalul Baloanelor cu aer cald este un eveniment ce își propune să promoveze zborul cu balonul cu aer cald și, totodată, regiunea Olteniei ca  destinație turistică.

Sursă foto: Aventura Baloanelor

Anul acesta festivalul este la a doua ediție și se desfășoară pe parcursul a 3 zile (1-3 septembrie) pe malul lacului Geormane, din comuna Bratovoiești - Dolj.

Cei mai curajoși s-au înscris să zboare cu balonul, dar și cei rămași la sol nu s-au plictisit, deoare puteau admira ”spectacolul” oferit de baloane sau să participe la diferite activități. 

Pe malul lacului a fost amplasată o scenă unde se țineau spectacole de muzică.

poză din arhiva personală

Eu împreună cu o prietenă de-ale mele am preferat să admirăm baloanele de la sol, nu ne-am numărat printre cei curajoși, poate până la ediția următoare prindem curaj. Până s-au pregătit baloanele de zbor, am mers pe la tarabe ne-am cumpărat mici suveniruri, ne-am luat ceva de mâncare și băut, și-am ascultat câteva melodii cântate de Generația folk.
Apoi, atenția noastră a fost acaparată de baloanele care au început să coloreze cerul: 







Organizarea acestui eveniment putea fi mult mai bună, dar poate la anul se va îmbunătăți. Ar fi fost bune niște coșuri de gunoi amplasate printre tarabe, malul lacului ar fi aratat mai bine dacă era curățat! 

Per total a fost un eveniment frumos, nu vezi zilnic baloane cu aer cald colorând cerul! Mai multe fotografii și filmări din timpul evenimentului găsiți pe pagina organizatorului Aventura Baloanelor.

O duminică frumoasă să ai!

sâmbătă, 2 septembrie 2023

Rugăciune la începutul Anului Bisericesc!

 Data de 1 septembrie marchează începutul Anului Nou Bisericesc pentru creștinii ortodocși, se spune că în această zi Dumnezeu a început să creeze lumea. Părintele care ne-a însoțit în pelerinajul prin Țara Sfântă, ieri 01 septembrie, ne-a postat pe grupul de WhatsApp o rugăciune foarte frumoasă. Rugăciune pe care o voi împărtăși cu tine:

Stăpâne Doamne, Dumnezeul nostru,
Izvorul vieții și al nemuririi,
Făcătorul a toată făptura văzută și nevăzută,
Care ai pus vremile și anii întru a Ta stăpânire și îndreptezi toate cu iconomia Ta cea cerească și întru tot bună,
mulțumim Ție pentru îndurările minunate pe care le-ai făcut asupra noastră în toată vremea trecută a vieții noastre
și Te rugăm, întru tot Îndurate Doamne: binecuvântează cununa anului ce a sosit cu bunătatea Ta
și păzește pe binecredincioșii creștini români de pretutindeni, pe păstorii și învățătorii noștri.
Înmulțește zilele vieții noastre întru sănătate deplină sufletească și trupească și ne dăruiește sporire în toate faptele cele bune.
Dăruiește de sus bunătățile Tale întregului Tău popor: sănătate și mântuire și întru toate bună sporire. Sfântă Biserica Ta, țara noastră cu toate orașele și satele, izbăvește-le de toată reaua întâmplare, dăruindu-ne tuturor pace fără tulburare. Răzvrătirile eresurilor strică-le cu puterea Ta, iar pe noi întărește-ne, Doamne, întru iubirea Cea către Tine și între noi, ca să ne învrednicim cu inimă curată totdeauna a aduce mulțumire Ție, Părintelui Celui fără de început și Unuia Născut Fiului Tău și Preasfântului și bunului și de viață făcătorului Tău Duh, Dumnezeului Celui slăvit întru o Ființă, și a cânta preasfântului Tău nume: Slavă Ție, Dumnezeului și Binefăcătorului nostru, în vecii vecilor!
Amin.

Mănăstirea Sf. Sava din pustiul Iudeii-poză din arhiva personală

 La mulți ani binecuvântați cu sănătate, mântuire și în toate bună-sporire!

vineri, 1 septembrie 2023

Toamna se numără ....bloggeri!

Azi, 1 septembrie, odată cu venirea toamnei s-au deschis și înscrierile la cea mai antrenantă competiție din blogosfera românească - Jurnal de blog explorator. 

Toamna este anotimpul tranziției și echilibrului, dar și momentul când se numără bobocii, pardon, bloggeri: nu contează că ești blogger începător sau experimentat, ai nevoie doar de creativitate, inspirație și poftă de scris.

Sursă foto: SuperBlog

 La această competiție toți suntem câștigători, chiar dacă nu câștigi marele premiu sau premiile dorite, câștigi experiență învățând lucruri noi, îți testezi și dezvolți abilitățile, cunoști oameni faini și branduri interesante!

Probele și sponsorii vor fi dezvăluite pe 1 octombrie. Dacă vrei să fii finalist e musai să participi la toate probele, dacă nu, poți participa doar la probele cu care rezonezi.

Prin această postare te anunț că mă îmbarc în expediția SuperBlog și m-aș bucura dacă m-ai însoți și tu! De data aceasta mi-am propus, și sper ca timpul să fie de partea mea, să fiu finalistă și să ocup unul dintre primele 10 locuri!

Ce zici? Mergem împreună în SuperAventură?

Să ai o toamnă minunată!



________________________________________________________

Spring SuperBlog 2023:

🌞 Sejur pe litoral: superbloggerii au (re)venit la Hotel Opal

🌞 Clasament final Spring SuperBlog 2023

Storytelling - SuperBlog 2022:


joi, 31 august 2023

Reflexii în oglindă din tren!

În 2020 am călătorit mult cu trenul, nu era aglomerat, era liniște, puteai să dormi, să mergi la toaletă când doreai, cred că acestea sunt avantajele de a călătorii cu trenul în comparație cu mașina, chiar dacă am făcut cu o oră mai mult decât am fi făcut cu mașina!
Eu și prietena mea ne propusesem să vizităm toate obiectivele turistice din județul Vâlcea, bineînțeles că nu am reușit, dar am vizitat suficiente locuri superbe, unde ne-am umplut cu energie pozitivă și ne-am încărcat bateriile.

În filmarea scurtă din tren se văd munții oglindiți în râul Olt, mi s-a părut potrivită pentru joculețul lui Carmen, așa că am împărtășit-o cu tine, cititorul meu drag.💖
 

Înscriu postarea în tabelul găzduit de Carmen la rubrica Reflexii în oglindă :

Recomandarea sună așa: "Dacă doresti să participi, publică într-un articol pe blogul tău, o imagine sau un clip, pe care tocmai le-ai vazut în "oglinda" (poate fi și cea retrovizoare).