miercuri, 8 noiembrie 2023

Cum a fost la festivalul de vin de la Craiova.

Te-am anunțat din timp, în caz că ai fi vrut să participi, că la Craiova va avea loc un festival de vin și alte tonice, organizat de https://www.24htonic.ro și tot atunci am spus că nu am fost la niciun festival de vin și abia aștept să merg.
Am avut avut ”dezlegare” de la răceală, așa că am putut ajunge la Ramada Plaza Craiova, locul unde s-a desfășurat festivalul, pentru o incursiune în lumea vinurilor de calitate. A fost cel mai mare festival din Oltenia și nu a fost doar despre vinuri, s-a putut degusta bere, cocktail-uri , cafea și, chiar ulei de măsline, deoarece la festival au fost prezenți și cei de la Eliada.
Sâmbătă festivalul a început la ora 12:00 cu un moment muzical cu Cellistique Duo.


Înainte să începem să degustăm vinurile am făcut poze de grup cu cramele la care am fost la degustări, am lipsit din poza de grup cu cei doi violonceliști, pentru că nu am mai rezistat tentației de a vizita standurile cramelor participante la festival, deh - curiozitatea!

 

Domeniul Drăgași - degustare despre care am povestit aici, însă la festival am avut posibilitatea să degustăm și alte vinuri, în afară de cele degustate deja.



Familia Vlădoi a căror cramă am vizitat-o în mini-vacanța din această vară.

Aici o poză de grup când ciocnim un pahar cu vin!

Prima zi ne propusesem (eu cu cele două prietene de-ale mele) să degustăm vinurile spumante, vinurile albe și rose, însă nu am putut și am gustat și vinuri roșii, deoarece vinurile roșii sunt preferatele mele.
La festival a participat și Eliada și am putut gusta, în afară de uleiurile de măsline, pe care le știam, și alte produse cu specific grecesc, dar mai ales dulceața de măsline.



Apoi am gustat cafeaua Borbone, care avea o aromă deosebită, o cafea de calitate și cu personalitate. În prima zi am vrut să gustăm cafeaua boabe Miscela Oro scurtă, a doua zi am încercat aceeași cafea, dar lungă. 


Am luat și o pauză de masă, pentru că altfel nu am fi rezistat și nici nu am degustat toate vinurile expuse, am degustat vinurile a căror etichetă ne-au atras vizual și vinurile ale căror povești ne-au captivat.



Reprezentantul Cramei Banul Craiovei ne-a spus povestea vinului Baba Novac și Frații Buzești pe care le-am și degustat, dar inainte de vinurile roșii am degustat și Rose Intense, un demisec produs din soiul de struguri Syrah 100%,  culeși manual la maturitate deplină.






Apoi am degustat vinurile de import de la Wine Point, iar preferatul meu a fost un vin  Montemajor rosu italian ”Quattronotti” Negroamaro Appassimento 2021, cu note de fructe negre și condimente, aciditate echilibrată, persistent și aromat.  Montemajor este proprietatea unui renumit oenolog, Mario Ercolino și a soției sale. Vinurile lui sunt recunoscute pentru corpolență, puritatea fructului și finețea deosebită. Este foarte iubit de critici și, în special, de Luca Maroni.



Am vizitat și standurile cu bere și băuturi alcoolice tari pentru a le admira, nu am îndrăznit nici măcar să le mirosim.😂

Am avut apa plată/minerală gratuit, au fost doar grisine ca gustare, vinurile nu le-am putut asocia cu brânzeturi sau alte alimente, dar a fost ok și asa, ca prima ediție chiar a ieșit destul de bine. Atmosfera veselă, oameni prietenoși, nici nu se putea astfel, îi dau dreptate lui Homer, care spunea:
”Vinul mă îndeamnă! Fascinantul vin îndeamnă chiar și un bărbat înțelept să cânte și să râdă cu blândețe și îl stârnește să danseze și să scoată pe gură cuvinte ce mai bine rămâneau nerostite.”
Mai jos las și alte fotografii cu vinuri, dar nu inainte de a spune care au fost preferatele mele: Magna Corcova  un vin roșu cu o textură cremoasă și eleganță catifelată, care surprinde cu taninii săi fermi, iar dintre vinurile albe preferatul meu rămâne vinul lui nea Ion Chardonnay un vin clasic baricat care dezvăluie generozitatea terroir-ului Dobrogean.
Cam așa a fost la festival și sper să se organizeze și la anul!



















Pozele sunt din arhiva personală, dar nu numai, sunt realizate de Daniel Botea și Loredana Dragomir.
Te las cu bine până data viitoare! O seară frumoasă să ai!


duminică, 5 noiembrie 2023

Gnomi din conuri de brad...

Bine te-am regăsit! Sper că ești bine!
Am lipsit din online din cauza unei răceli😷, care, încă, nu vrea să mă părăsească definitiv!😅Promisesem că voi povesti despre ornamentele de Crăciun pe care le-am realizat în urmă cu câteva săptămâni, însă nu am mai făcut-o, așa că încep să recuperez, de astăzi, și voi scrie despre ele, deoarece zilele următoare îți voi povesti despre festivalul de vin.

Ornamentele de Crăciun sunt foarte simplu de realizat, ai nevoie de: conuri de brad (eu am adunat câteva, când am fost la Mănăstirea Turnu), bucâți de material, fire de ață, mărgele mai mari, o bucățică de carton dintr-un tub de la hârtia igienică și lipici. Unui gnom i-am pus o căciuliță de Moș Crăciun, cred că este de la o husă de sticlă de vin, o mărgea și asta a fost tot.😊

Unui alt gnom, căciulița i-am făcut-o dintr-o bucățică de carton din tubul de la hârtia igienică și resturi de ață rămase, las mai jos un tutorial să vezi cum am făcut căciulița.


Am lipit căciula de con cu ajutorul pistolului cu silicon, i-am pus o margea pe post de nas și un șnur să poată fi agățat în bradul de Crăciun. La ceilalți gnomi, căciulile le-am făcut din material pufos pe care l-am lipit în formă de con.
Omul de zăpadă l-am făcut din două capace de plastic de la sticle de suc, un nasture, mărgele, bandă decorativă argintie și câteva paiete pentru gură.


Cum am mai zis, sunt foarte simplu de realizat, materialele sunt la îndemâna oricui și ornamentele sunt foarte drăguțe și unice.
Îți plac gnomii mei? Care ornament este preferatul tău?

Pe curând! Numai bine!

luni, 23 octombrie 2023

La mulți ani, Uzzi!

 Într-o zi din octombrie, mai exact 10 octombrie, s-a născut Uzzi, cățelușul nostru drag! Am uitat postarea în draft, dar niciodată nu e prea târziu! A împlinit 4 anișori! La mulți ani, Uzzi!

Am fi putut cumpăra un mic yaht cu banii cheltuiți pe câine și toate lucrurile pe care le-a distrus. Dar oare, câte yahturi sunt pe lume care să te aștepte toată ziua la ușa să te întorci acasă? ~ John Grogan


Câinele este singurul lucru care poate repara o ruptură din inima ta frântă. ~ Judy Desmond

Cățelușul meu: o bătaie de inimă ❤️ la picioarele mele. ~ Edith Wharton

Ne găsim prieteni adevărați printre câini. Ei ne iubesc fără să ne ceară nimic împrumut. ~ Valeriu Butulescu


Privirea câinelui meu este cea mai frumoasă declaraţie de dragoste care mi-a fost făcută vreodată. Aş putea să adaug şi sinceră, dar ar deveni un pleonasm, un câine nu poate exprima altceva decât ce simte. ~ Juliana Mallart


Înscriu această postare în tabelul cu ”Citate favorite!” găzduit de Suzana!

duminică, 22 octombrie 2023

Bancul zilei - Copilul afacerist

O femeie avea un amant care o vizita când soțul era plecat la serviciu. Într-una din zile fiul ei de 9 ani se ascunde în șifonierul din dormitor. Ea îl primește pe amant, soțul ei vine acasă pe neașteptate, așa că îl ascunde pe amant tot în șifonier.
Baiețelul spune: – E întuneric aici.
Bărbatul șoptește: – Da, este.
Sursă foto: Tenor
Băiatul: – Am o minge de baseball.
Bărbatul: – Foarte bine.
Băiatul: – Vrei s-o cumperi?
Bărbatul: – Nu, mulțumesc.
Băiatul: – Tata e afară.
Bărbatul: – OK, cât costă?
Băiatul: – $250.

Peste o săptămână, cei doi nimeresc din nou împreună în șifonier.
Băiatul: – E întuneric aici.
Bărbatul: – Da, este.
Băiatul: – Am o manușă de baseball.
Bărbatul: – Cât vrei pe ea?
Băiatul: – $750.
Bărbatul: – Fie.

După câteva zile, tatăl îi spune băiatului:
- Ia-ți mingea și mănușa și hai afară să jucăm baseball.
Băiatul: – Nu pot. Le-am vândut.
Tatăl: – Si cu cât le-ai vândut?
Fiul: – $1000.
Tatăl spune: – Nu e frumos să-ți jefuiești prietenii așa. Te duc la biserică, trebuie să te spovedești.

Se duc la biserică și tatăl îl pune pe băiețel să intre în confesional și închide ușa:
Băiatul: – E întuneric aici.
Preotul: – Iar începi?

sâmbătă, 21 octombrie 2023

Dovlecei din tuburi de la hartia igienică - decorațiuni pentru Halloween!

 Azi, după ce am terminat treburile casnice, am decis că va fi o zi de relaxare, deoarece mâine am o zi plină - sunt voluntar la evenimentul caritabil: Semimaratonul Craiovei, așa că m-am apucat să fac decorațiuni pentru Halloween și pentru Crăciun (pe care ți le voi arată altădată). 

Am rămas foarte în urmă cu temele lunare date de Mihaela pentru Transformările creative, iar tema săptămânii 16-22 octombrie presupune realizarea unor decorațiuni pentru Halloween din tuburi de la hârtie.


Am făcut doi dovlecei, deoarece unul nu prea mi-a plăcut cum a ieșit după ce l-am pictat (îl poți vedea în imaginea de mai sus) și am hotărât să folosesc altă materie primă pentru cel de-al doilea.

Materialele folosite: 

- pentru prima variantă: o revistă cu reclame de la Kaufland, un tub de carton de la hârtia igienică, lipici și goașe (portocaliu și maro).

- pentru a doua variantă: un tub de carton de la hârtia igienică, două bucăți de carton (ambalaj de la dressuri), goașe (portocaliu și maro), iar pentru codiță am folosit câteva fâșii din revistă, rămase de la primul dovlecel.

Am tăiat pe lung revista în fâșii fără să le măsor, de aceea nu au aceeași dimensiune, apoi le-am lipit de tubul de carton. Codița am format-o din mai multe fâșii răsucite, pe care la final le-am răsucit împreună.


Pentru varianta a doua am tăiat bucățile de carton în fâșii de 1 cm și am procedat la fel ca la primul dovleac cu lipitul, codița și pictatul.

Asta a fost tot! Sunt foarte simplu de făcut din materiale reciclate!

Pe curând!

vineri, 20 octombrie 2023

Povestea sneakerșilor mei...

Acum ceva timp, am fost invitată la nunta celei mai bune prietene de-ale mele. Mi-am căutat ținuta perfectă, din punctul meu de vedere, cu câteva luni înainte. Îmi plac foarte mult pantofii cu toc, deci mi-am ales o rochie lungă de vară de voal, neagră, și o pereche de sandale cu toc, bej. Eram foarte încântată că reușisem să-mi găsesc o ținută în care să mă simt bine.

Am ajuns la nuntă, am intrat repede în atmosfera de petrecere, când a venit momentul să furăm mireasa, iar eu nu aveam cum să lipsesc din grupul care fura mireasa!

Toate bune și frumoase, până am fugit cu mireasa, imediat îți povestesc pățania! 

Am furat mireasa și am plecat cu ea prin oraș, cu mașina mea. Ne-am hotărât să ne plimbăm puțin prin centru, poate găsim și un local deschis, unde să savurăm o cafea până primeam apelul negociatorilor nuntași să ne întoarcem cu mireasa la nuntă. Am parcat mașina, am coborât toți din mașină și…la scurt timp, am avut accidentul!

Accidentul de a-mi rupe unul din tocurile de la sandale, mi s-a prins în capacul unei guri de canalizare și acolo și-a dat duhul! Vai! Nu-mi venea să cred!! Ce voi face? Locuiam destul de departe, să merg acasă să îmi iau alte încălțări și nici desculță nu puteam să rămân! Noroc că în mașină, mereu, am o pereche de sneakerși de damă și o geacă. Acel moment a fost momentul când acei sneakerși mi-au fost de MARE ajutor.

Eram îngrijorată că nu se vor potrivi cu rochia, însă am fost foarte surprinsă să constat că se asortau foarte bine și mai erau și confortabili. Până la finalul nunții și mireasa, dar și ginerele și-au schimbat pantofii eleganți cu sneakerși confortabili. De atunci am început să port mai des încălțăminte sport.

Imagine de nihan güzel daştan de la Pixabay

Sneakerșii sunt pantofi sport potriviți nu doar pentru a practica sporturi ci și pentru ținute outfit elegante. Am găsit sneakers de damă pe PRM potrivite pentru toate gusturile, foarte frumoși și confortabili.

Acești pantofi - sneakers- au apărut la sfârșitul secolului al XIX-lea și de atunci sunt nelipsiți din garderobele noastre. Poți combina o pereche de sneakers cu o pereche de blugi și jachetă statement, DAR la fel de bine merg cu o rochie elegantă sau cu o fustă-creion.

Sursă foto: PRM

Pantofii mei sport preferați sunt New Balance https://prm.com/ro/h/new-balance-550, brand cu o istorie de peste 100 de ani, a început în 1906, când Willian Riley inspirat de păsările din curtea sa, care stateau în trei gheare într-un echilibru perfect, a proiecta prima inserție de arc flexibil, care a îmbunătățit vizibil confortul purtării pantofilor și stabilitatea piciorului. Un aspect important în achiziționarea pantofilor sport este acela să ții cont de talpă, deoarece ea oferă confort și susținere.

New Balance 550 a debutat în 1989 și a devenit rapid un favorit mondial în modă, începând cu anul 2021.

Sursă foto: PRM
Care este povestea sneakerșilor tăi ?

Acest articol a fost scris pentru SuperBlog 2023.

joi, 19 octombrie 2023

Festival de vin și alte tonice la Craiova - Wine Tonic

 Am tot fost la festivaluri de muzică, sau al baloanelor cu aer cald, dar niciodată la un festival de VIN.

Am fost, în schimb, la degustări  de vinuri, iar diferența dintre o degustare și un festival de vin ar fi următoarea: la degustare o cramă își prezintă de la cinci pană la șapte tipuri de vin, la festival deguști mai multe tipuri de vin de la peste 35 de crame.

La festival, pasionații de vinuri, dar nu numai, crează punți de legătură cu producătorii de vinuri și spirtoase din România, Europa și întreaga lume, dând naștere unei experiențe captivante, totodată și valoroasă, ridicând rangul unui simplu târg comercial, la rang de poveste adevărată a relațiilor umane.

Wine Tonic oferă spre degustare mai multe licori, cu alcool, fără alcool sau cu conținut redus de alcool, așa că dacă dorești să explorezi ceva nou, ia-ți prietenii cu tine și vino la Ramada Plaza Craiova pantru un weekend de neuitat, pe 4-5 noiembrie.

Cum se degustă vinurile?

Se degustă folosindu-te de cele trei simțuri: vizual, olfactiv si gustativ. 

Mai întâi privește vinul prin pahar pentru a-i observa textura (acidulat, limpede) și dacă vrei să-i observi culoarea înclină paharul la 45 de grade pe o suprafață albă. Apoi, du paharul cu vin la nas pentru a-l mirosi. Aici am un truc pentru tine, pentru a-ți ”reseta mirosul”, adică să elimini mirosurile de parfum, tigări etc care s-ar putea amesteca în mirosul vinului, întoarce-ți mâna cu palma în jos și miroase-ți pielea mâinii, apoi poți mirosi vinul. După ce l-ai misrosit, ia o gură generoasă de vin și plimbă-l prin gură, să zic un timp, până îl amețești și începe să împrăștie aromele în toată gură, apoi înghite-l.

Trebuie să te hidratezi cu apă între vinuri, pentru că, în general, alcoolul deshidratează. Vinurile se pot asocia cu diverse preparate culinare sau diverse branzeturi în funcție de aciditatea vinului.

În prima zi se vor degusta vinurile alb și rose, iar a doua zi de festival este dedicată vinurilor roșii.

Iată lista participanților la festivalul de vin din Craiova:

·         1000 Chipuri

·         Alexandrion

·         Averești

·         Avincis

·         Banul Craiovei

·         Basilescu

·         Borbone

·         Budureasca

·         Casa de Vinuri Cotnari

·         Catleya

·         Cepari

·         Chateau Cristi

·         Corcova

·         Cricova

·         Darabont

·         DFR

·         Domeniul Bogdan

·         Domeniul Drăgași

·         Dradara

·         Eliada

·         Gedis

·         Gramofon

·         Jidvei

·         Liliac

·         Măgura Zamfirei

·         Opriș9or

·         Panciu

·         Peter John

·         Prodal 94

·         Purcari

·         ReWine

·         RGP

·         Sarica Niculițel

·         Strunga

·         Tepaso

·         Vinaltus

·         Vinarte

·         Vînju Mare

·         Vitis Metamorfosis

·         Vlădoi

·         Wine Point

Programul festivalului este următorul:

·         Sâmbătă 4 Noiembrie - 12:00 - 20:00,

·         Duminică 5 Noiembrie - 10:00 - 17:00.

Prețul unui bilet pentru o zi este 35 lei, iar un abonament pentru ambele zile este 60 lei.

Biletele se pot cumpăra online de pe bilet.ro