Crama Aramic: Poveste și pasiune într-un pahar

În peisajul idilic al Banatului, Crama Aramic strălucește ca un adevărat refugiu al vinului românesc pe Dealul Silagiului. Fondată în 2010 de către Adam și Cosmin Crăciunescu, această crama îmbină cu măiestrie tradiția cu inovația. Am descoperit, alături de bloggerii olteni, povestea fascinantă a acestui loc unic și ne-am bucurat de o degustarea de vinuri care ne-a încântat simțurile.

Crama Aramic - unde fiecare strop de vin spune o poveste autentică românească

De-a lungul deceniilor, acest loc magic a prins rădăcini adânci în istoria locală, iar domnul Adam Crăciunescu a împărtășit cu noi poveștile pline de farmec ale Dealului Silagiului, inclusiv istoria bisericii aflate pe deal. 

Pe dealul Silagiului, o mică bisericuță veghează asupra podgoriilor. Această bijuterie arhitecturală a fost construită în 1932, la recomandarea reginei Maria. În vremea când șvabii, primii cultivatori, se plângeau de problemele legate de productivitate și grindină, Regina le-a sugerat să ridice o capelă de rugăciune. Astfel, bisericuța devine martora trecerii timpului și a binecuvântării regale.

Crama Aramic: Un Echilibru Perfect

Finanțată din fonduri europene, Crama Aramic se întinde pe 51 de hectare, pe care se cultivă 10 soiuri de struguri – 5 albe și 5 roșii. Cele 10 soiuri, echilibrate între alb și roșu, prezintă o paletă fascinantă de arome. Printre albe, se remarcă Sauvignon Blanc, Muscat Ottonel, Fetească Albă, Chardonnay și Fetească Regală. În categoria roșu, Cabernet-Sauvignon, Merlot, Pinot Noir, Fetească Neagră și Syrah, dar și puțin Burgund, completează spectrul aromatic.

Domnul Adam, păstrătorul secretelor cramei, ne-a dezvăluit că, în ciuda automatizării majorității proceselor, tăierea, legarea viei și recoltarea se fac manual. Avantajele terroir-ului zonei, marcat de o calotă de piatră și solul cu adâncime variabilă (60-80 cm), conferă vinurilor Aramic o mineralitate distinctă. De asemenea, sistemul antigrindină de la Buziaș protejează recolta prețioasă, temperaturile sunt mai blande decât în alte regiuni, problematice ar fi doar vânturile de toamnă și primăvară care bat cu putere.

Degustare de vinuri Aramic

Cu o viziune orientată spre inovație, au diversificat gama de vinuri, care oferă experiențe unice pentru orice iubitor de vin.  Am avut privilegiul de a degusta cinci vinuri reprezentative ale cramei. Fiecare vin a fost însoțit de delicii locale: brânzeturi de Ibanesti, mezeluri din vânat și cârnați de căprioară.

Vinurile degustate au fost următoarele:

Fetească Albă:  acest vin are o culoare tipică galben-verzuie, mirosul florii de nalbă  și aroma, în primă fază, a caiselor, post gust se simte astringența citricilor. Este un vin echilibrat, care ”prinde” în Timiș, cu 8% pondere în vinuri la nivel de România.

 Cupaj Alb din Muscat Ottonel, Sauvignon Blanc și Fetească Albă (Alb de Silaghiu): Combinând Muscat Ottonel, Sauvignon Blanc și Fetească Albă, acest vin aduce în prim-plan parfumul muscat ottonel și uscăciunea floarei de fan, acest vin este preferat de bucureșteni, în București se vinde cel mai bine.

 Roze din Pinot Noir: Cu o culoare în stil provence, acest vin surprinde cu arome intense de zmeură și fragi, apoi se simt cireșele albe, este un vin corpolent cu multă mineralitate, fiind o alegere populară în rândul tinerilor.

Fetească Neagră: Un vin cu arome de prune coapte și afumate, dezvăluie un post-gust bogat în fructe de pădure și cireșe amare. Domnul Adam a desfăcut și o sticlă de Fetească neagră baricată, medaliată cu aur la Vinarium, pentru a face o comparație.

Foto credit: XaaraNovack

 Cupaj Roșu Rezerva: O armonie între Fetească Neagră și Cabernet Sauvignon, oferind un echilibru perfect între arome și tanini.

Vinurile mele preferate au fost Feteasca neagră (nu cea baricată) și Cupajul Roșu Rezervă. După degustare am socializat în timp ce am servit prânzul, am servit o supă caldă potrivită pentru vremea rece de afară, iar la felul doi am avut Muschiulet de porc cu sos de piper verde și am primit papanași la desert. Am cumpărat fiecare vinurile preferate și ne-am pregătit de drumul spre casă.

 Un fel de concluzie:

Experiența de la Crama Aramic a fost unică și interesantă, aducând în prim-plan o combinație perfectă între tradiție, tehnologie și pasiune. Aici, tradiția și inovația se întâlnesc, oferind o experiență memorabilă pentru orice pasionat de vinuri.  În fiecare strop de vin, se resimte nu doar măiestria vinificatorilor, ci și o experiență autentică, aducând bucurie în paharele noastre. Dacă ai drum la Timișoara, îți recomand să vizitezi această cramă, în sezon peisajul este de poveste!

***Fotografiile sunt din arhiva personală, iar mai multe fotografii poți vedea în albumul meu de pe Facebook.

Pe curând!

1 Decembrie - trezirea conștiinței naționale a românilor!

 În fiecare an, de 1 Decembrie, România își adună poporul într-un gest comun de sărbătoare și recunoaștere a unui moment definitoriu în istoria sa - Marea Unire din 1918. Această zi nu este doar o ocazie de a sărbători, ci și un prilej de a reflecta asupra evoluției și traseului națiunii române către unitate și independență.

Marele act de la 1 Decembrie 1918, înscris pentru totdeauna în cartea de aur a istoriei, a însumat idealurile și a afirmat acțiunea poporului nostru care s-a format de milenii la Dunăre, Carpați și Marea Neagră, care a trăit, a muncit și a luptat pentru a exista unit și independent.

Manifestările din 1 Decembrie 1936, au culminat, în București, cu inaugurarea Arcului de Triumf, monument ce simbolizează recunoștința pentru cei ce au căzut la datorie. În județul Dolj, comemorarea sărbătorii naționale, a luat amploare, a devenit un moment de unitate și solidaritate, reflectând angajamentul profund al comunității față de valorile naționale. Intelectualii satelor organizau cu meticulozitate programe speciale implicând și sătenii, sărbătoare debutând cu câte un Te-Deum oficiat de biserici, urmând discursurile despre însemnătatea zilei ”atât ca cinste pentru trecut cât și pregătire sufletească pentru viitor.” (C. S. Nicolaescu Plopsor - Oltenia. Studii, Documente, Culegeri. Seria a III-a, an I, 1997, nr. 1). Cei care au luat cuvântul au ”căutat să deștepte în sufletul publicului auditor importanța zilei de 1 Decembrie în viața istorică a poporului românesc, protestând împotriva pretențiilor absurde ale națiunilor care doresc revizuirea tratatelor de pace prin care a luat sfârșit războiul mondial”, subliniind totodată ”că numai prin unire și solidaritate sufletească a națiunii ne vom menține hotarele României întregite arătând străinătății că suntem un popor ce ne putem impune.”

Astfel, 1 Decembrie nu era doar o sărbătoare a trecutului, ci și un răspuns ferm la provocările contemporane. Acele evenimente au consolidat convingerea că unitatea și solidaritatea sunt pilonii pe care se construiește puterea unei națiuni. Acel spirit de înțelegere și responsabilitate față de istoria națională reprezintă o moștenire pe care o purtăm și astăzi.

Într-un context modern, în care România continuă să evolueze și să se adapteze, această conștientizare a rădăcinilor noastre comune rămâne esențială. 

1 Decembrie ne oferă prilejul de a celebra nu doar realizările trecutului, ci și angajamentul nostru pentru viitor. Cu această ocazie vreau să le urez tuturor românilor La Mulți Ani! 

La Mulți Ani, România!

Profit de această ocazie să-ți arăt talentul meu de desenator, pentru că MNiko (Mulțumesc încă o dată!) a avut ideea genială să facă un fel de Atelier Advent, să ne provoace să fim creative zilnic. Luni, am primit brăduțul Advent și cu greu mi-am stăpânit curiozitatea să nu desfac toate cutiuțele.😂

Așa că azi, 1 Decembrie, am deschis cutiuța cu numărul unu și am găsit niște culori cerate și un bilețel :

Cum talentul și inspirația mea erau plecate la parada de 1 Decembrie, iar ”acasă” a rămas doar copilașul (interior), a sărit de bucurie în sus când i-am dat culorile și i-am zis că este momentul să-și etaleze talentul de desenator. Opera de artă care a ieșit din mânuțele lui o poți admira mai jos:

Cam atât pentru astăzi! Pe curând!

Brâncuși: O Incursiune în Universalitatea Formelor Pure

 ”Încă nu am avut, până astăzi, niciun fel de artă...

Arta de-abia acum începe!” Constantin Brâncuși

Expoziția Brâncuși: surse românești și perspective universale se deschide ca o poartă către lumea remarcabilă a sculptorului Constantin Brâncuși, un artist care a reușit să creeze forme pure, atingând o dimensiune superioară a expresiei artistice. Într-un efort colaborativ remarcabil, expoziția aduce împreună opere excepționale din colecțiile prestigioase ale Muzeului Național de Artă Modernă, Centre Pompidou din Paris, Tate din Londra, Fundația Guggenheim, Muzeul Național de Artă din București și Muzeul de Artă din Craiova, alături de contribuții din colecții particulare.

Cine a fost Brâncuși?

Născut în 1876 pe 19 februarie într-un sat românesc din județul Gorj - Hobița, Constantin Brâncuși a devenit un gigant al artei moderne, cu un impact profund asupra sculpturii și a conceptualizării formei artistice. Pornind de la rădăcinile sale rurale, Brâncuși și-a dezvoltat pasiunea pentru sculptură încă din copilărie. În iernile aspre de altădată îi plăcea să modeleze, în zăpada densă și strălucitoare, forme inspirate de imaginația sa bogată de copil. Cu toate că a început în București, dorința de a-și extinde orizonturile artistice l-a adus la Paris (1904-1905) în căutarea unui teren propice pentru a-și manifesta genialitatea.

Opera sa - Forme Pure

Expoziția ilustrează magistral felul în care Brâncuși a reușit să simplifice formele și să evidențieze doar aspectele cele mai importante ale operei sale, eliminând orice elemente care ar fi putut să distragă atenția sau să adauge complexitate inutilă. Operele sale celebre, precum "Le Baiser" (Sărutul) și "L'Oiseau dans l'espace" (Pasărea în spațiu), sunt puncte culminante ale geniului său artistic.

Sărutul este o reprezentare esențială a iubirii, unde formele umane se contopesc într-un dans subtil al liniei și al volumului. Prin eliminarea detaliilor inutile, Brâncuși ajunge la o formă pură, universală, care transcende timpul și spațiul. ”Sărutul seamănă cu o declarație de independență față de Rodin din toate punctele de vedere”, consideră Sidney Geist în cartea sa dedicată celei mai lungi serii din creația lui Brâncuși. Sculptat în piatră în 1907, Sărutul marchează, alături de Cumințenia pământului, decizia radicală a sculptorului de a practica cioplirea fără a trece prin modelaj. Prezentat în 1910 la expoziția societății ”Tinerimea artistică” din București sub titlul Fragment de capitel, Sărutul va fi folosit ca element arhitectural pe care artistul îl va integra în Coloana Sărutului și Poarta Sărutului, instalată la Târgul Jiu (1938). Începând cu anii 1920, Brâncuși desenează acest motiv în coresondența lui de dragoste, folosindu-l ca pe o a doua semnătură.

foto din arhiva personală

foto din arhiva personală

În 1924 participă cu Sărutul, Măiastra, Domnișoara Pogany, O muză și 12 fotografii la prima expoziție de artă contemporană din țară, organizată de revista de avangardă românească Contimporanul, care îi va consacra un nr special în 1925.

Foto credit: Gabi Rădoi, colaj realizat cu PhotoRetrica

"Pasărea în spațiu" explorează dimensiunea mișcării și a libertății. Sculptura abstractă a unei păsări în zbor exprimă o grație uluitoare și o energie vitală, demonstrând ilustrând priceperea sa în arta echilibrului și a formei.

Colaj realizat cu PhotoRetrica

Măiastra este prima sculptură pe tema Păsărilor, pe care Brâncuși o va dezvolta timp de treizeci de ani și care va alimenta o îndelungă și bogată serie. Pasărea miraculoasă ce se transformă în prințesă, din poveștile populare românești, este reprezentată de Brâncuși cu pieptul umflat, din care iese cântecul care farmecă și care-i justifică numele.

Șlefuind această Pasăre, artistul ajunge la o formă alungită, asemănătoare unei navete spațiale, țintuită la sol printr-un minuscul punct de contact, într-o tensiune maximă, gata în orice moment să se desprindă de pământ. Rezultat al unei îndelungi munci de simplificare, care a dat naștere la peste 30 de versiuni, ea a intrat în imaginarul publicului cu titlul de Pasărea în văzduh.

Noutatea acestei forme a stărnit dezbaterea care a animat procesul deschis de Brâncuși împotriva autorităților vamale americane în 1926, când opera trebuia inclusă în expoziția sa personală de la Galeria Brummer din New York. În 1928 câștigă procesul cu biroul vamal american, marcând victoria artei moderne.

foto din arhiva personală

Mi-a plăcut foarte mult cum este prezentată opera lui Brâncuși. Opera lui Brâncuși este sublimată într-un mod extraordinar prin alegerea fundalului negru și iluminarea atentă a reflectoarelor, care se concentrează doar asupra operelor de artă. Fondul întunecat oferă un cadru perfect pentru a evidenția sculpturile și captează atenția privitorului, creând un contrast puternic și oferind o experiență vizuală cu adevărat remarcabilă. Reflectoarele aduc în prim-plan detaliile subtile ale lucrărilor, lăsând umbrele și luminile să danseze pe suprafețele lor, dezvăluind profunzimea și complexitatea sculpturilor lui Brâncuși într-un mod extraordinar. Acest aranjament vizual subliniază cu eleganță geniul artistului și contribuția sa la lumea artei moderne.

Expoziția este și o șansă unică de a vedea lucrările lui Brâncuși pe viu, în forma lor pură, și nu prin intermediul dispozitivelor digitale personale și poate fi vizitată până pe 28.01.2024.

Mai multe fotografii de la expoziție puteți vedea în albumul meu de pe Facebook.

Mulțumiri Art Encounters

Nu în ultimul rând, vreau să mulțumesc organizatorilor Art Encounters pentru generozitatea de a ne oferi oportunitatea de a explora această expoziție fascinantă. Invitațiile primite nu doar că ne-au deschis ușile către universul artistic al lui Brâncuși, dar ne-au oferit șansa de a înțelege mai bine influența și contribuția sa la evoluția artei.

Foto realizată de Gabi Rădoi - o parte din bloggerii olteni
din ASBO

În concluzie, expoziția "Brâncuși: surse românești și perspective universale" nu doar sărbătorește moștenirea acestui maestru al formelor pure, ci și ne invită să explorăm și să înțelegem profunzimea și universalitatea operei sale, o călătorie captivantă în lumea sculpturii moderne.

foto din arhiva personală

Pe curând!

Culoare de noiembrie! - Miercurea fără cuvinte!

Miercurea fără cuvinte este găzduită de Carmen.

 

Pentru faptă răsplată și năpastă pentru năpastă!

 Năpasta de I.L.Caragiale - Teatru

Joi, am fost la teatru la piesa Năpasta, dramă în două acte, de I.L.Caragiale, sala a fost plină, ca de obicei. Biletele le-am cumpărat cu o lună înainte, altfel riscam să nu mai găsesc.

foto din arhiva personală

Premierea absolută a Năpastei a avut loc pe 3 februarie 1890, La Teatrul Național din București (puteți descărca piesa cu autograful lui Caragiale, vechi din 1890, din Biblioteca digitală a Bucureștilor). La Craiova, această piesă, în regia lui Kincses Elemer, este cea mai longevivă din repertoriul Teatrului Național ”Marin Sorescu”.

Distribuția:

Dragomir: Dragoș Măceșanu

Gheorghe: Cătălin Miculeasa

Ion: Adrian Andone

Anca: Costinela Ungureanu

Scenografia: Lia Dogaru

Năpasta sau neîmplinitele iubiri este ultima piesă de teatru a lui Caragiale și singura dramă scrisă de acesta, este despre răzbunarea unei femei, care declanșează emoție și suspans. Personajele din această piesă trăiesc într-o noapte, cât într-o viață, frica punând gaj pe viețile lor. Anca trăiește cu teama că nu-l va putea demasca pe ucigașul soțului ei, Dumitru. Dragomir trăiește cu teama zi de zi să nu-i fie descoperită fapta. Gheorghe își mărturisește dragostea pe care i-o poartă Ancăi și îi este teamă că va fi o dragoste neîmpărtășită.

Ion se teme de dracu, să nu-i ia sufletul!

Este o piesă despre forța iubirii și a dorinței de răzbunare, despre nebunie și moarte.

Îți recomand să mergi să vezi această piesă! Dacă nu ai cum să ajungi în sala de teatru îți las piesa jucată de studenții promoției 2011 ai UOC Facultatea de arte, click aici.

Sursă foto: Teatrul Național Marin Sorescu

foto din arhiva personală

Mi-a plăcut foarte mult cum a jucat Adrian Andone rolul nebunului ocnaș, dar nici ceilalți actori nu au fost mai prejos!

Sursă foto: Teatrul Național Marin Sorescu

Am reușit să fac două fotografii, nu prea reușite, au fost făcute ”pe fugă”. În timpul spectacolului nu este permis folosirea telefoanelor/aparatelor foto pentru a fotografia/filma. Nu știu care va fi următoarea piesă la care voi merge, dar te voi ține la curent.

Tu ai văzut piesa? Cum ți s-a părut?

Monica Lovinescu - Vocea Speranței din regimul comunist

La Radio Cultural, a fost o emisiunea dedicată Monicăi Lovinescu. Azi se împlinesc 100 de ani de la nașterea jurnalistei și criticului literar, simbol al libertății și al curajului pentru românii aflați în exil, dar și pentru cei rămași ”acasă” sub regimul comunist, care și-a dedicat viața și opera luptei împotriva regimului comunist și m-am gândit că ar fi bine să scriu despre acest eveniment, pentru că mulți nu au auzit de Monica Lovinescu (nici eu nu auzisem) și ”cât de bine” era înainte.

sursă foto: Humanitas

Scurtă biografie:

- Monica Lovinescu s-a născut pe 19 noiembrie 1923 în Bucureștiul interbelic;

- copilăria și-a petrecut-o înconjurată de artă în toate felurile ei, astfel la vărsta de 8 ani  publică un basm în revista ”Dimineața copiilor” (1931), iar la 15 ani publică proze scurte în ”Vremea” și ”Kalende”;

- în 1946 și-a luat licența în litere la Universitatea din București;

- după moartea tatălui său, la vârsta de 20 de ani, publică romanul ”În contratimp”. După cel de-al doilea Război Mondial s-a apucat să scrie critică teatrală, iar în cadrul seminarului de teatru a fost asistenta lui Camil Petrescu.

- Când trupele sovietice au ocupat România și nu exista nicio îndoială că în țara noastră se va instala regimul comunist, reușește să primească o bursă a statului francez, în septembrie 1947;

- În anul 1948 când regele Mihai este forțat să abdice, Monica cere azil politic;

-în perioada 1951-1975 a realizat emisiuni literale și muzicale la Radiofuziunea Franceză;

- în 1962 a început colaborarea cu radio Europa Liberă, unde avea două emisiuni săptămânale cu puternică influență în Romănia;

- în 1977 Monica Lovinescu ajunge în comă la spital pentru că Nicolae Ceaușescu aprobă ”lichidarea incomodei crainice” deoarece își dorea să o vadă pe Monica o legumă, este bătută crunt în curtea casei sale, de doi agenți palestinieni trimiși de Securitate în Franța;

Cinci zile mai târziu, ignoră sfaturile medicilor de a rămâne în spital, și părăsește spitalul pentru a articipa la conferința de presă a lui Paul Goma, la televiziunea franceză și entru a denunța agresiunea, la microfonul Europei Libere;

- din 1990 Editura Humanitas i-a publicat cărțile, jurnalul, volumele de studii și articolele citite la Radio Europa Liberă;

- în 1999 a primit Ordinul ”Steaua României în rang de Mare Cavaler”:

- 20 aprilie 2008, la vârsta de 85 de ani se stinge din viață, la Villiers-le-Bel, lângă Paris. Președinția României a decorat-o postmortem cu Ordinul Național Steaua României în grad de Mare Ofițer.

Mama Monicăi, rămasă în România, a fost persecutată și arestată de autoritățile comuniste pentru că nu a vrut să-și trădeze fiica aflată în exil. A murit la vârsta de 71 de ani după ce a îndurat doi ani de temniță grea și apoi aruncată într-o groapă comună. 

Dosare personale, rapoarte, ziare și reviste despre Monica Lovinescu găsești în arhiva online a exilului românesc. Iar dacă locuiești în București sau ai drum, de azi și până pe 30 decembrie, La Mița Biciclista (clădire monument istoric), a fost creată o expoziție manifest, o mică parte din ceea ce a fost Monica Lovinescu care cuprinde documente din viața personală, fotografii emoționante, fragmente audio, operele sale și dragostea pentru Virgil Ierunca. Expoziția poartă numele de ”Vocea care ni s-a dat” și este un omagiu pentru Monica.

Pe curând!

Ornament de Crăciun din con de brad!

 Acum ceva timp ți-am povestit cum am realizat gnomii din conurile de brad , iar azi îți voi arăta și un brăduț, realizat tot din conuri de brad, ce merge foarte bine ca ornament de Crăciun.

Pentru a realiza acest ornament am folosit următoarele materiale: un dop de plastic, sfoară, un con de brad, mărgele de diferite mărimi și forme, bandă decorativă argintie, iar pentru lipit am folosit pistolul de silicon la cald.

Conul de brad a fost unul mai micuț și m-am gândit că dacă îl colorez e mai frumos, așa că l-am făcut albastru (culoare care se zice că este asociată cu calmul și pacea sufletească). Cât timp s-a uscat culoarea (am folosit goașe) m-am ocupat de suportul brăduțului.

Am îmbrăcat dopul cu sfoară, adică am lipit de jur împrejur cu silicon sfoara, și pentru că tot era cald pistolul am început să lipesc mărgeluțele pe con, aceste mărgeluțe reprezintă globulețele și pentru că nu am avut una în formă de stea să o folosesc pentru vârf, am folosit una în formă de inimioară.

Apoi am lipit conul de dop, din banda decorativă argintie am făcut o fundiță, iar în mijloc am lipit mărgeluțe, fundiță pe care am lipit-o de suportul brăduțului, în față (mi se părea prea golaș brăduțul) și...gata! Se face repede și cu materiale la îndemâna oricui, ”rețeta” se poate adapta după imaginația fiecăruia!😄

Mie îmi place cum a ieșit și sper să îți placă și ție! 

Să ai un sfârșit de săptămână relaxant!