luni, 1 ianuarie 2024

Felicitări handmade din hârtie de împachetat

 La Mulți Ani în Noul An, 2024!

Azi, Niko, a dat startul Transformărilor Creative 2024, regulile sunt aceleași ca și anul trecut, foarte puțin modificate, însă nu știu cum voi sta cu timpul, dar îmi doresc să duc la bun sfârșit cât mai multe provocări.

În luna ianuarie se va folosi în creații hârtia de împachetat cadouri și pentru că spre seară, în timp ce ascultam radio, m-a lovit inspirația ... m-am și apucat de treabă.

Prima temă: Felicitare

De-a lungul timpului am realizat foarte puține felicitări, cred că le pot număra pe degete. Îmi plac foarte mult, dar nu mă pricep foarte bine să le realizez. Însă, astăzi, am realizat două felicitări.

Am folosit o hârtie de împachetat cadouri alb-negru, în care Secret Santa al meu, de la serviciu, mi-a împachetat o cămașă foarte drăguță, un carton - de la ambalajul dresurilor, două perluțe plate, lipici pentru puzzle, foartfecă și un creion. Am ales un model simplu de felicitare, iar rezultatul îmi place foarte mult:

Am prins curaj și am încercat un alt model de felicitare, dar rezultatul nu a fost la fel de bun ca primul. Am folosit aceleași materiale, în plus, am folosit mai multe mărgele rotunde de diferite dimensiuni.

 Am reușit să fac o pereche de felicitări handmade din hârtie de împachetat cadouri.
Care dintre ele îți place mai mult?

Pe curând!💝


duminică, 31 decembrie 2023

Un An Nou Magic Plin de Realizări!!

În clipa aceasta magică, când anul vechi își ia adio și noul an bate la ușă, îți trimit cele mai calde urări. Să îți răsune în suflet ecoul bucuriei, iar fiecare bătaie a inimii tale să aducă o notă de iubire și încredere.

Fie ca anul ce vine să fie un colaj minunat de experiențe, culori și zâmbete. Să explorezi noi orizonturi, să îți descoperi puterea interioară și să fii ghidat de stelele viselor tale. Fiecare zi să fie o pagină albă, pe care să o umpli cu amintiri frumoase și reușite pe care să le păstrezi ca bijuterii în inima ta.

Îți urez să ai curajul să râzi în fața provocărilor, să găsești lumina în momentele întunecate și să fii mereu însoțit de cei dragi. Fiecare răsărit de soare să-ți aducă speranță, iar fiecare apus să-ți ofere liniștea și înțelepciunea necesară pentru a privi cu optimism în viitor.

La miezul nopții, când se vor aprinde artificiile, să simți că fiecare explozie de lumină este un început nou pentru tine. Fie ca noul an să fie plin de realizări, iubire și sănătate.

 Îți trimit gânduri pline de căldură și urări sincere pentru un An Nou Magic plin de realizări.


La Mulți Ani!!!

Finalizare provocări Adventul Exploratorului Creativ

 În primul rând vreau să-i cer scuze lui Niko pentru întârziere, nu am reușit să țin pasul cu fetele, dar am făcut tot posibilul să duc la bun sfârșit toate provocările Adventului Exploratorului Creativ. Și vreau să-i mulțumesc că m-a inclus în grupul fetelor creative, deși nu sunt chiar așa talentată ca ele.

Iar acum să prezint și ultimele creații:

Ziua 20 - bețe de chibrit și confetti - pe un cerc din carton am lipit un nasture din cutiuța zilei 15, de jur împrejurul lui am lipit bețișoarele de chibrit, peste ele am lipit confetti, bleu și roz, și am mai decorat ornamentul cu biluțe de polistiren (ziua a 4-a). Pentru lipit am folosit lipici de puzzle și silicon la cald.

Ziua 21 - forme de brioșe - Am făcut după tutorialul pus de Niko un brăduț....un amărât de brăduț, mai bine zis. Am folosit: un tub de carton de la hârtia igienică, biluțe de polistiren, forme de brioșe și o bucățică de carton cu sclipici albastru. Atât s-a putut! Altă dată poate imi va ieși mult mai bine, până atunci...

Ziua 22 - fire textile - Am ales să fac un globuleț. Am folosit pentru a-l realiza: bila de plastic de la roll-on, un clopoșel de la un ornament vechi, fire textile culoarea verde, biluțe sclipicioase de polistiren.

Ziua 23 - coji de fistic - Păstor din coji de fistic!! Am folosit coji de fistic și pălăriuța unei ghinde, care avea trei moațe.


Din fistic am realizat și Floarea Micului Prinț. o crenguță magică și am mai folosit fistic la un ornament pentru frigider.

Ziua 24 - Dop de plută - Am mai făcut doi păstori, să fie trei ca în colindă. Am folosit un dop de plută oferit de brădulețul de advent și o ghindă, iar pentru al treilea am folosit un dop de plută, o ghindă și coji de fistic. Am trei păstori, toți trei diferiți.

Ziua 25 - Plicul conținea un ornament de brad confecționat din lemn - o steluță, care trebuia să rămână așa, dar eu am colorat-o cu argintiu. Am pictat și pinguinul de polistiren, cam stângaci, dar a ieșit drăguț, și ultima figurină de ipsos care rămăsese nepictată.


Pe curând!💝

sâmbătă, 30 decembrie 2023

Descoperă Magia Cărții Călătoare: O Aventură Literară în Lanț prin Blogosferă!

Descoperă misterul din spatele "Cărții Călătoare"! Imaginează-ți o aventură literară unică, care pornește de la mine și călătorește prin mâinile pasionaților cititori dornici de a explora pagini pline de magie și poveste. 

Cum funcționează? Simplu! Eu trimit cartea către Persoana 1, după ce termină de citit cartea Persoana 1 trimite către Persoana 2, și așa mai departe, până când ajunge la ultima persoană înscrisă, care o trimite înapoi către mine. 

Sursă foto: Pinterest

Cea mai importantă regulă este să îngrijești această comoară literară, să o păstrezi într-o stare impecabilă, fără pagini îndoite, scrise/măzgălite sau pătate. Cartea pleaca de la mine într-o stare foarte ok și îmi doresc să se întoarcă la fel. Întrucât călătoria ei se desfășoară în sfera blogosferei, trebuie să surprinzi momente cu ea (cartea) prin fotografii și să împărtășești impresiile personale cu cititorii blogului tău folosind tagul  #cartecălătoare. 

Ai două săptămâni la dispoziție pentru a te bucura de lectură, iar orice întârziere trebuie anunțată. Participarea este limitată la 10 pasionați de cărți, iar la final, când trimiți cartea mai departe, te rog să o ambalezi cu grijă pentru a evita deteriorările.

Nu uita să adaugi două rânduri cu gândurile tale despre carte pe o coală de hârtie, astfel încât să pot păstra amintirea călătoriei ei (să am amintirea tuturor mânuțelor prin care a trecut cartea), aș aprecia enorm! Nu uita de recenzia pe blog! 🥰😌

Dacă ești entuziasmat de această provocare, lasă un comentariu specificând cartea pe care ți-ai dori să o citești (Doren, un hoț neobișnuit - comedie-fantasy sau Orașul de la miezul nopții - SF). Cea mai votată va deveni vedeta acestei călătorii literare. Apoi voi afișa lista participanților, iar în luna ianuarie, cartea va porni în aventura sa de a descoperi prietenele mele din blogosferă.

P.S.: Un mic detaliu important – anunță-ne, printr-un comentariu la postarea cu înscrierile sau la finalul recenziei tale, când pleacă spre următorul participant: "cartea a plecat către … (numele următoarei persoane)", iar, dacă poți, trimite și un AWB în privat pentru a urmări cu atenție călătoria sa.

În asta constă această activitate literară? Ce zici? Te înscrii?

Update:

Lista cu persoanele la care va călători cartea Doren, un hoț neobișnuit:

1. Rux

2. Ioana

Lista cu persoanele la care va călători cartea Orașul de la miezul nopții:

1. Suzana

2. Niko

vineri, 29 decembrie 2023

Adventul Exploratorului Creativ: Rețete Handmade cu Ingrediente Inedite

 Ingredintele de la Adventul Exploratorului Creativ: Tubulețe de hârtie, panglică de hârtie, folie de aluminiu, spatule de lemn și coji de creioane,  și imaginație cât cuprinde. Aceste ingrediente trebuiau folosite în rețete, fiecare zi avea ingredientul ei! Ce mi-a ieșit vei afla doar dacă vei citi întregul articol.

Ziua 16 - Tubulețe de hârtie

În cutiuța numărul 16 se ascundeau tubulețe de hârtie și pentru o rețetă reușită am adăugat un oval de carton (cred că de la o cutie de pantofi), un tub de carton de la hârtia igienică, o spatulă din lemn de la cafea, sârma de la dopul unui vin spumant și ambalajul de staniol al unei ciocolate (doar puțin, nu exagerăm😂).


Am lipit de jur împrejurul cerculețului de carton tubulețele de hârtie, apoi am mai lipit două tubulețe pe diagonală, am lipit spatula din lemn pe cele două tubulețe, și (mai aveam bucățele de spatulă râmase de la încălțările Micului Prinț pe care le-am folosit la acoperiș) m-am ocupat de acoperiș. Acoperișul este făcut din tubul de carton, decupat și ornat cu acrilice (alb și maro), iar pe lateral am lipit cele două bucățele din spatulă de lemn. Acoperișul l-am lipit de spatula întreagă. Și când am crezut că am terminat mi-am dat seama că am uitat de ciutură😂. Am luat sârma care ține dopul sticlei de spumante pe care am îndoit-o în două și.....din ce fac ciutura? Tocmai mâncasem o ciocolată și mi-a venit ideea cu staniolul, care imită perfect metalul, nu-i așa?
Rezultatul obținut: O fântână din tubulețe de hârtie!


Ziua 17 - Panglică de hârtie


În cutiuța zilei numărul 17 era ascunsă panglica de hârtie, iar rețeta este una simplă cu ingrediente puține, dar ATENȚIE necesită timp. Am luat un pix, 30 bomboane de ciocolată, am confecționat 30 de brăduți din carton sclipicios de diferite culori și i-am ornat cu biluțe de polistiren și paiete, apoi cu ajutorul sârmei plușate am prins împreună bomboana, răvașul și ornamentul băduț. Te întrebi de ce am făcut 30? Pentru că atâți angajați are firma unde lucrez, inclusiv eu. Răvașele le-am făcut pentru a le dărui colegilor, după ce am desfăcut cadourile de secret santa.

Răvașe din panglică de hârtie!

Ziua 18 - Folie de aluminiu


Nu aveam nici cea mai vagă idee de ce voi pregăti în această zi din folia de aluminiu, așa că am cerut repede ajutorul domnului Google și am găsit o rețetă simplă, DAR aparențele de multe ori înșală, deoarece mi-am cam sucit mânuțele în/cu simplitate.😂 În ziua a 18-a am pregătit o floare din folie de aluminiu.
Las tutorialul mai jos în cazul în care vrei să încerci și tu:


Iar mai jos rezultatul obținut de mine:

Floare din folie de aluminiu


Ziua 19 - Spatule din lemn și coji de creioane


În ziua a 19-a am lucrat, nu glumă! Am făcut niște figurine din coji de nuci, m-am inspirat după modelul Zânei Toamna și-apoi cuprinsă de febra pregătirilor de ornamente, am mai făcut și-un ren și alte chestii. Dar să o luăm cu începutul!
La această rețetă am folosit în plus, coji de nuci, o ghindă, acrilice și silicon pentru lipit. Prima dată am făcut suportul figurinei (entru că voiam să stea ”în picioare”) din spatula de lemn. L-am tăiat și lipit în formă de cruce în așa fel încat să fie plat, nu spatulă peste spatulă.


Apoi am lipit cojile de nucă formând nuca😄, care este de fapt corpul figurinei, de care am lipit ghinda care reprezintă capul figurinei. Și acum, în timp ce scriu, mi-a venit ideea de a-i accesoriza puțin pălăriuța, dar o las pe altădată. Ce a urmat a fot puțin cam dificil, deoarece nu voiam să rup cojile de creion și să le lipesc întregi...și am reușit! Acele coji reprezintă rochia figurinei...si asta a fost tot! Încă nu i-am găsit un nume, poate mă ajuți tu cu un nume, ce zici?
Am mai lipit două spatule de lemn din cutiuța 19 și una de la mine (se vede diferența, nu?) ca suport pentru figurinele din ipsos și pentru o cală (Zantedeschia)
Am reușit să folosesc ingredientele date de Adventul Exploratorului Creativ în combinație cu ingredientele din cămara mea, în rețete proprii sau adaptate, pentru rezultate spectaculoase (exagerez! Știu!dar sună bine!😂)

Gașca de reni ai lui Moș Crăciun


Și înainte să strâng masa de lucru am zis să mai adaug un ren la colecția mea de reni, scuza-mă, te rog!, la gașca de reni ai lui Moș Crăciun. Îl recunoști în imaginea de mai jos?


Renul cel nou a fost făcut din: 2 nuci ( adică patru coji), sârmă plușată, pom-pom, tubulețe de hârtie, doi ochișori, pentru lipit am folosit silicon la cald. Sârmă plușată mi-a rămas doar galbenă🙈. Cornițele le-am vopsit cu acrilice (maro).


Despre ceilalți patru reni am scris pe blog, mai jos linkurile (de la dreapta la stânga):

Îți mulțumesc că ai fost alături de mine în această călătorie plină de culoare și imaginație. Să ne revedem în noi aventuri creative și să continuăm să descoperim farmecul ascuns în materiale simple și în puterea inepuizabilă a imaginației!

Pe curând!💝

Povestea conului de brad croșetat

 Cu ajutorul aței și puțină îndemânare, s-a născut un mic con în lumea handmade. Fir cu fir, gând cu gând, s-a conturat un con de brad fermecat, creat din pasiune și imaginație.

Într-o dimineață, plină de inspirație, am luat ața și croșeta și am început să croșetez un mic con de brad. Fiecare nod și fiecare buclă erau ca o notă muzicală, iar rezultatul, un dans al firelor de ață, a fost minunat. Privindu-l, am simțit că acest con de brad nu este doar o creație, ci o poveste ce așteaptă să fie spusă. Modelul croșetat se numește solzi crocodil. Cine s-ar fi gândit că un con se poate îmbrăca în solzi de crocodil?

În fiecare seară, când lumina caldă a lămpii pâlpâie în atelierul meu, conul prinde viață. El devine Conul Povestitor, o mică creatură care știe să adune povești în fiecare buclă a croșetei. Cu ochi strălucitori, el începe să împărtășească povești de la întâlnirea cu firul de ață până la momentul în care a fost plasat în brăduțul de Crăciun.

În călătoria lui, conul de brad a întâlnit alte creații croșetate – pe Moș Crăciun și două versiuni ale renului Rudolf și chiar un mic iepuraș coconaș🐰. Fiecare dintre ele îi împrospătează amintirile în culori noi, deși el are o singură culoare, iar poveștile lor se contopesc într-un cântec minunat.

Astăzi, când îți prezint acest con de brad, îți ofer nu doar o bucată croșetată, ci și o fărâmă din povestea pe care a adunat-o în călătoria sa. El este Conul Povestitor, iar fiecare buclă a lui conține magia și bucuria creației croșetate.

Sper că, în brăduțul de Crăciun, acest con de brad va continua să împărtășească povești și să aducă un strop de farmec în lumea ornamentelor croșetate. Oare ce povești le spune ornamentelor din brăduț?

Pe curând!💝

joi, 28 decembrie 2023

Last Christmas - O poveste de Crăciun

În timp ce ascultam colindul lui Wham! postat de Rux pe blogul ei, în minte mi se derulau imagini din filmul cu același nume. Este un film de dragoste, deși nu e genul meu, mi-a plăcut foarte mult și credeam că am scris pe blog despre el, dar m-am înșelat, am scris câteva rânduri despre el în revista Cronica Studentului. Așa că, în continuare voi încerca să scriu despre film fără să dau spoilere.

Sursă foto: cinemagia

În peisajul vast al filmelor de Crăciun, "LastChristmas" iese în evidență cu o combinație irezistibilă de umor, emoție și mesaje subtile. Regizat cu măiestrie de Paul Feig și inspirat de muzica îndrăgită a lui George Michael, filmul oferă o incursiune captivantă în lumea sărbătorilor de iarnă, îmbinând umorul cu o poveste de dragoste care îți topește inima.

Povestea începe cu Kate (Emilia Clarke), o tânără cu o personalitate neconvențională și un trecut tumultuos. Într-o zi, în timp ce împodobește vitrinele magazinului unde lucra, cu ocazia Crăciunului, întâlnește pe Tom (Henry Golding), un bărbat misterios și optimist care pare să înțeleagă secretele și dorințele ei mai bine decât oricine altcineva. Pe măsură ce relația lor se dezvoltă, descoperim treptat că „Last Christmas” nu este doar o poveste de dragoste, ci și o călătorie de autodescoperire pentru personajul principal.

Unul dintre punctele forte ale filmului este chimia incredibilă dintre Emilia Clarke și Henry Golding. Clarke aduce un umor fermecător și o vulnerabilitate autentică în interpretarea sa, în timp ce Golding emană o carismă enigmatică, transformând fiecare scenă într-o experiență cinematografică memorabilă. Ei reușesc să transmită o conexiune autentică și emoțională, contribuind la originalitatea întregului film.

Coloana sonoră, bazată pe melodii celebre ale lui George Michael și Wham!, adaugă o notă nostalgică și emoțională. "Last Christmas", piesa care dă titlul filmului, este integrată în mod subtil în firul narativ al poveștii transformându-se într-un element cheie al poveștii.

Un alt aspect remarcabil al filmului este modul în care abordează teme precum prietenia, familia și generozitatea. Fără a cădea în clișeele specifice filmelor de Crăciun, "Last Christmas" aduce un suflu proaspăt și subtil acestor teme universale, oferind o perspectivă originală asupra valorilor care contează cu adevărat în viață.

Cu toate acestea, nu este lipsit de critică. Unii pot găsi povestea previzibilă și să acuze filmul ca are la baza prea multe momente romantice standard. Cu toate acestea, chiar și în mijlocul unor momente mai convenționale, "Last Christmas" își păstrează farmecul său unic și capacitatea de a surprinde publicul.

Pentru mine, "Last Christmas" a fost o călătorie emoționantă, amuzantă și provocatoare, cu personaje originale și mesaje profunde. Este un film de Crăciun care nu se rezumă doar la atmosfera festivă, ci oferă o reflecție asupra complexităților vieții și a bucuriei găsite în lucrurile aparent simple. Un adevărat cadou de Crăciun pentru cinefilii în căutare de o experiență cinematografică memorabilă.