Oglinzi - Reflexii în oglindă!

 Oglinzile, obiecte simple în aparență, au o istorie bogată și complexă, reflectând nu doar imagini vizuale, ci și evoluția tehnologică și culturală a umanității. De la primele reflexii în suprafețe de apă liniștită la oglinzile moderne din sticlă acoperită cu straturi subțiri de metale, aceste obiecte au călătorit printr-un fascinant drum al inovației și descoperirii.

Muzeul de Artă, Timișoara, 2023

Istoria Primelor Oglinzi:

Primele oglinzi au fost probabil suprafețe naturale, precum apele liniștite ale lacurilor și râurilor. Încă de la începuturile umanității, oamenii au observat că aceste suprafețe pot reflecta lumina și imagini ale lumii înconjurătoare. Se crede că oamenii preistorici au folosit astfel de "oglinzi" primitive pentru a se vedea pe ei înșiși și pentru a observa mediul înconjurător.

Oglinzi fabricate din metale precum bronzul și argintul au apărut în antichitate (de aproximativ 5000 de ani). Civilizațiile egiptene și romane au creat oglinzi din aceste materiale, adesea decorate cu motive artistice. Aceste oglinzi metalice aveau o funcționalitate limitată din cauza deformărilor și imperfecțiunilor în suprafața lor.

Sala oglinzilor-Muzeul de Artă, Craiova

În Evul Mediu, tehnicieni și artizani au început să experimenteze cu sticla pentru a produce oglinzi mai clare și mai eficiente. Procesul de acoperire a sticlei cu un strat subțire de metal, cum ar fi argintul, a devenit o practică răspândită în timpul Renașterii. Această inovație a adus îmbunătățiri semnificative în calitatea și claritatea imaginii reflectate.

Casa Universitarilor, Craiova

Secolul al XIX-lea a adus o revoluție în producția oglinzilor. Procesele tehnologice au evoluat, iar oglinzile au devenit mai accesibile din punct de vedere economic. Fabricanții au îmbunătățit aderarea straturilor de metal la sticlă, ceea ce a condus la oglinzi mai durabile și mai rezistente. Această perioadă a marcat trecerea oglinzilor de la obiecte de lux la elemente comune în gospodăriile oamenilor.

Casa Universitarilor, Craiova

În secolul al XX-lea, tehnologia oglinzilor a continuat să evolueze. Materiale precum aluminiul au înlocuit argintul în acoperirea sticlei, oferind avantaje în ceea ce privește durabilitatea și costul. Oglinzi specializate, cum ar fi oglinzi antireflexie, oglinzi de securitate și oglinzi inteligente, au devenit parte integrantă a vieții noastre cotidiene.

Casa Universitarilor, Craiova

Oglinzi în Artă și Cultură

Oglinzile nu sunt doar obiecte funcționale; ele au și o semnificație simbolică în artă și cultură. De-a lungul istoriei, oglinzile au fost asociate cu introspecția, auto-reflecția și identitatea. Ele au jucat un rol important în operele literare și artistice, simbolizând adesea adevărul sau iluzia.

Hotel Ramada, Brașov

Hotel Ramada, Brașov

Oglinzile au parcurs un drum lung și captivant, de la reflectarea imaginilor în apele liniștite la crearea unor obiecte complexe și utile în era modernă.

Pozele sunt din arhiva personală, iar articolul îl înscriu la rubrica Reflexii în oglindă, găzduită de Carmen, pe blogul ei - Între vis și realitate.

Evantaie - Miercurea fără cuvinte!

 Miercurea fără cuvinte este găzduită de Carmen.

***Fotografii din arhiva personală (2020-Herculane)

O zi de decembrie- Josie Silver

Cartea am primit-o de la Secret Santa și, chiar dacă nu este genul meu, am promis că o voi citi, iar acum revin cu părerea mea personală despre această carte.

Am început anul în afara zonei mele de confort, aceasta fiind prima carte pe care am citit-o în acest an, 2024.

Este o carte de dragoste, apărută la Nemira, în 2018, și are următoarea descriere:

”Laurie e convinsă că dragostea la prima vedere e un mit. Dar, într-o zi de decembrie, printr-o ninsoare puternică, zărește din autobuz un bărbat și știe imediat că l-a găsit pe EL.

Convinsă că îi e sortit să-l revadă, își petrece un an de zile căutându-l prin toate cafenelele din Londra. Nu îl găsește, în schimb, îl reîntâlnește la o petrecere de Crăciun, când cea mai bună prietenă i-l prezintă ca pe noul ei iubit, Jack, bărbatul din stația de autobuz.”

Cred că am mai spus că nu prefer romanele de dragoste, unul dintre motive ar fi că se exagerează mult prea mult, dar aceată carte, probabil e de vină și perioada în care am citit-o, a fost chiar drăguță. Mi-a plăcut foarte mult sfârșitul.

Inițial, am fost intrigată de perspectiva protagonistei, Laurie, care descoperă că destinul său se leagă de un necunoscut întâlnit într-o zi friguroasă de decembrie, în stația de autobuz. Cu toate acestea, atmosfera cărții se dovedește a fi perfect adaptată pentru sezonul sărbătorilor.

Povestea se desfășoară pe parcursul a zece ani, dar se pare că fiecare altă lună este eclipsată de forța și farmecul aparte al lunilor decembrie. Într-un stil plin de emoție, presărat cu umor pe alocuri, Josie Silver prezintă viața în capitala britanică, subliniind atmosfera specifică sărbătorilor de iarnă.

Josie Silver abordează abil și latura umană a personajelor, dezvăluind vulnerabilități, pasiuni și secrete. Cititorii vor descoperi conexiuni între personaje și vor explora intriga dinamicii relațiilor care se dezvoltă pe parcursul cărții.

O provocare pentru cititori poate fi alegerea făcută de Jack, care este îndrăgostit de Laurie, de a rămâne cu Sarah, ceea ce poate stârni reacții diferite în privința loialității și adevărului în relații. Această dinamică adaugă o notă de complexitate și conflicte interioare, creând un spațiu de reflecție asupra naturii iubirii și a alegerilor pe care le facem în viață.

”O zi de decembrie” este o carte simplă, comercială, personajele sunt slab construite, dar cu toate acestea mi-a făcut plăcere să o citesc. Nu știu dacă în altă perioadă a anului aș fi simțit la fel, dar, de obicei, atmosfera sărbătorile mă ”înmoaie”😂 și caut povești cu elemente incredibile și dorințe care par a fi în afara oricărui raționament, doresc să simt magia din jur, încărcată de multă multă iubire. I-am acordat 3 steluțe pe goodreads!

Pe curând!💝

True Spirit 2023 - Film

True Spirit (Spirit Liber) este un film dramă biografic, apărut în 2023, difuzat de Netflix, un film care ar trebui vizionat de copii, dar mai ales de părinți.

Filmul este regizat și adaptat de Sarah Spillane, produs de Debra Martin Chase și de Sunstar Entertainement, este povestea devărată a Jessicăi Watson, bazat pe cartea sa autobiografică. Un film despre curaj, încredere, susținere, despre ambiție, determinare, tineri și visele lor, despre iubire, efort și inteligență.

Sursă foto: IMDB

Jessica Watson este o navigatoare australiană născută pe 18 mai 1993 în Gold Coast, Queensland, Australia. Ceea ce a făcut-o faimoasă în lumea nautică a fost că, la vârsta de 16 ani, a devenit cea mai tânără persoană care a navigat singură în jurul lumii, fără oprire sau asistență.

Călătoria ei extraordinară a început pe 18 octombrie 2009, când a plecat într-o călătorie non-stop în jurul lumii cu iahtul său mic, numit "Ella's Pink Lady". A traversat Oceanul Pacific, Oceanul Atlantic și Oceanul Indian, trecând prin Capul Bunei Speranțe și Capul Horn. Călătoria sa a durat 210 zile, iar ea a revenit în portul Sydney pe 15 mai 2010.

Realizarea lui Jessica Watson a fost remarcabilă, atrăgând atenția la nivel global și aducându-i numeroase premii și recunoașteri. A fost numită "Australian of the Year" în 2011, iar călătoria ei a fost considerată un exemplu de curaj și determinare.

De-a lungul călătoriei sale, Jessica a trebuit să înfrunte condiții meteorologice dificile, să se descurce singură în mijlocul oceanului și să gestioneze toate aspectele legate de navigare și întreținerea iahtului. Realizarea ei a fost o dovadă a forței sale interioare și a dedicării față de visul ei de a naviga în jurul lumii.

După întoarcerea sa acasă, Jessica Watson a continuat să inspire și să încurajeze tinerii să-și urmeze pasiunile și să-și depășească limitele.

Jessica Watson a publicat două cărți, deși suferă de dislexia, care relatează experiența sa de a naviga și călătoria ei în jurul lumii. Prima carte este intitulată "True Spirit". Aceasta oferă cititorilor o perspectivă detaliată asupra călătoriei sale solo și a provocărilor pe care le-a întâmpinat

A doua carte se numește "Indigo Blue" și este o carte pentru copii, care împărtășește povestea aventurilor sale și încurajează tinerii să-și urmeze visele.

Ambele cărți reflectă nu doar realizările sale în domeniul navigației, ci și abilitățile sale de povestitor și modul în care a depășit obstacolele, inclusiv dificultățile inițiale cu dislexia.

Sursă foto: Netflix

Mi-a plăcut foarte mult finalul, când oficialitățile au numit-o eroină, ea le-a răspuns:

”Nu sunt erou, sunt o persoană simplă. Nu trebuie să fii cineva special pentru a realiza ceva uimitor. Trebuie doar să ai un vis, să crezi în el și să muncești din greu pentru a-l realiza.”

Mi-a plăcut foarte mult filmul și ți-l recomand cu drag!

Otilia Cazimir - Lumini şi umbre

fotografie din arhiva personală (2020)

Ai ochii negri, mincinoși și răi
Fântânile cu ape moarte-ascund
Pupile negre licărind în fund,
Ce mă atrag spre-adânc - ca ochii tăi.

Când vreau să plec, mă ții în loc cu un cuvânt.
Așa se zbat copacii în furtună:
Ca pentru fugă crengile-și adună -
Dar radăcina-i leagă de pământ

De azi încolo n-am să-l mai iubesc
Dar când îi văd privirile păgâne
Și zâmbetul copilăresc,
Mă jur că n-am să-l mai iubesc - de mâine!

Pe zi ce trece-ti seaman tot mai mult
Așa, izvorul ce se aruncă-n baltă
Se-nvăluie cu malul laolaltă,
Și-n loc să-i spele apele verzui -
Își tulbură izvorul apa lui.

Arar în ochi-mi dragostea surâde
Și buruiana plină de pripoane,
În ciuda stâncii goale și aride,
Tot înflorește, vara, câte-o floare.

Vorbește-mi blând, mi-e inima bolnavă
Iubirea m-a întâmpinat cu ură:
În loc să-mi toarne câte-o picătură,
Mi-a dat, întreaga, cupă-i cu otravă.

Când voi pleca mă vei uita ușor
Și știu că nici nu s-ar putea altfel :
Abia o clipă valul călător
Păstrează chipul oglindit în el.

Mi-e fața împietrită ca o mască
Și-n ochi lumina-i gata să se stingă...
Chiar diamantului, ca să sclipească,
Îi trebuie o rază s-o răsfrângă

În clipa cea din urmă-a judecății,
Își vor primi zădarnica răsplată
Și ochii tăi - că n-au știut să plângă,
Și ochii mei - că n-au râs niciodată.

Nu-mi mai aduce flori de liliac,
Nici zâmbetele tale înflorite -
Că primăvara noastră care-ncepe
E tristă ca o toamnă pe sfârșite.

Păstrează-mi mâna ta într-ale tale,
Să stăm așa, alături amândoi
Nu simți ce singuri am rămas pe lume
De când iubirea nu mai e cu noi?

Mă urmărești ca pasărea de pradă,
Mă iscodești cu ochii reci și răi -
Și uiți că, dacă-s urme pe zăpadă,
Noroiul e lăsat de pașii tăi.

De câtva timp, în fiecare seară
Mi-aduce somnul câte-un vis ciudat
Și-atât de trist, că nu mai știu anume
De l-am trăit, ori numai l-am visat

Iubirea-ntârziată se anină
De zâmbetele tale-nșelătoare,
Cum se anină florile-n grădină
De ultimele raze de la soare.

Azi mi-a venit cu ochii calzi și buni,
Și nu l-am întrebat de unde vine:
Pe floarea de pe marginea de drum
N-o întrebi de-i înflorită pentru tine.

Te văd mereu ca-n clipa de pe urmă:
încremenit în capul scării,
Cu zâmbetul uitat în colțul gurii,
Și-n ochi - tăișul crud al nepăsării

Iubirea ta nu crește și nu moare,
Ci totdeauna-i rece și egală:
E ca o floare artificială
Pe-o pajiște cu maci arzând în soare

Am vrut, în ciuda zâmbetelor tale,
Din ochii sterpi o lacrimă să storc
Și am plecat, să nu ma mai întorc
Dar azi din zori de zi îți umblu-n cale!

Ești rău. Dar când aud c-o spune altul,
Mă uit în jos, și ...strâng din pumni, și tac:
Că numai eu, în toată lumea asta,
Am dreptul să te cert și să te-mpac!

Azi îmi vorbești de lună și de stele,
Ți-e glasul blând și ochii de ispită.
Dar porți în suflet, veșnic, încolțită,
Sămânța aspră-a suferinței mele.

Iubirea ta de-a pururi schimbătoare
împrăștie pe vânt otrava-i fină,
Că nu-i albină numai pentru-o floare,
Nici floare pentru-o singură albină.

Ce demon, oare, mi te-a scos în drum?
De-ar vrea viața azi să mă dezlege
Și raiul ei să mi-l deschidă-acum,
Tot iadul nostru dulce l-aș alege!

Eu am să plec cu sufletul împăcat
Că nu las nimănuia moștenire
Un suflet greu de ură și iubire,
Bănuitor și trist și-nfrigurat.

Am închinat iubirii trecătoare
Sclipiri de suflet și scântei de rime -
însângerate jerbe funerare
Pe un mormânt în care nu e nimeni.

M-am resemnat: atât a fost să fie.
Mă uit cum cade soarele-n apus
Și-aștept răspunsuri - care n-or să vie,
La întrebări - pe care nu le-am pus. 

* Această poezie îmi place foarte mult, așa că m-am gândit să o public și pe blog. Sper să-ți placă și ție! 

Pe curând!💝

Un nou brăduț, pe blog, se arată!

 Ultima temă, adică a patra, a Transformărilor Creative se numește ”Fii Creativ!”, iar eu am ales să fac un brăduț, să fie perechea celui scos la indigo! Să înceapă povestea!

A fost odată ca niciodată o pungă de cadouri, care s-a lăsat transformată într-un brăduț. Brăduț numit Ventaglio ( evantai 😂, dacă nu ți-ai dat seama)! Acest brăduț nu avea ramuri obișnuite, cum aveau ceilalți brăduți, rămurelele lui erau evantaie pliate cu grijă și migală.

Cum a luat naștere mai exact? Din fâșii tăiate din punga de cadouri, care s-au transformat în evantaie, evantaie care au format coroana frumosului brăduț. Dar adevărata provocare a fost când am ajuns la vârf. Deoarece punga are o hârtie mai grosuță nu am putut să mai fac un mic evantai și pentru vârf, așa că a trebuit să găsesc soluții!

Soluția a fost să-i fac un vârf din cojile de creion rămase de la Adventul Exploratorului Creativ, și-apoi nu știu exact ce-am vrut să fac din biluțele de polistiren strălucitoare, dar mi-a ieșit moțul pe care îl vezi în poză.😂

Odată terminat, Ventaglio a devenit nu doar un simplu obiect de decor, ci și simbolul creativității, din micuțul atelierul, situat în Oltenia.

Ce părere ai despre Ventaglio? Este cel mai falnic brad din pădure?

Pe curând!💝

Semn de carte împletit din hârtie

 Am reușit să fac, la timp, și tema numărul trei la Transformările Creative, din luna ianuarie. Pentru această temă am ales să fac un semn de carte, deoarece se numără printre diversele obiecte pe care le colecționez, iar un semn de carte împletit din hârtie nu aveam, în plus trebuie să se încadreze la noua misiune a Provocărilor Verzi.

❗Am aflat de la domnul Google că prima mențiune a unui semn de carte ar fi fost în 1584, când regina Elisabeta a primit unul cadou, confecționat din mătase franjurată, de la tipograful regal, Christopher Barker.❗

Mi-am strâns cele necesare lângă mine și m-am apucat de treabă, supravegheată de Lina. Cine e Lina, afli la final!😋

Am folosit pentru realizarea semnului de carte, hârtie de împachetat cadouri, o formă mică de briosă, forfecuță, creion, riglă și lipici pentru puzzle.

Am măsurat și tăiat patru fâșii, din hârtia de împachetat cadouri, de 1 cm lățime, nu am măsurat și lungimea, dar cred ca au aproximativ 30 cm.

Pentru început, am lipit fâșiile și am început să împletesc hârtia, apoi am lipit si capetele de final ... și m-am gândit să lipesc la un capăt și forma de briosă.

Lina este Mesagerul meu în misiune (păpușa Sparkle Girlz primită ca premiu la Provocările Verzi de anul trecut), și a vrut, neapărat, să fie ea cea care prezintă semnul de carte! Așa că m-am conformat!

Pe curând!💝