sâmbătă, 6 aprilie 2024

Vino și bucură-te de farmecul sărbătorilor pascale în Parcul Nicolae Romanescu!

 Pregătirile pentru Târgul de Paște din Parcul Nicolae Romanescu din Craiova sunt în toi, iar entuziasmul este la cote maxime în întreaga comunitate! Cu o durată extinsă, între 19 aprilie și 12 mai, acest târg promite să fie un adevărat festin pentru simțuri și imaginație.

sursă foto: Primăria Craiova

Parcul Nicolae Romanescu - O oază de verdeață și liniște

Dacă nu ești familiarizat cu Parcul Nicolae Romanescu, acesta reprezintă una dintre cele mai frumoase destinații naturale din Craiova. Situat în partea de nord-vest a orașului, acest parc impresionant se întinde pe o suprafață de aproximativ 96 de hectare și este o adevărată oază de verdeață și liniște în mijlocul agitației urbane.

foto din arhiva personală

Parcul este bogat în vegetație variată, cu alei pitorești, lacuri și zone de agrement, oferind vizitatorilor săi un cadru perfect pentru relaxare și recreere în natură. Este locul ideal pentru plimbări romantice, picnicuri în familie sau pur și simplu pentru a te bucura de frumusețea peisajelor naturale.

foto din arhiva personală

Basmele prind viață în Parcul Nicolae Romanescu

Având ca temă Basmul "Albă ca Zăpada și cei șapte pitici", Târgul de Paște 2024 va transforma Parcul Nicolae Romanescu într-o lume de poveste, unde magia basmelor prinde viață în mijlocul naturii. Căsuțele celor șapte pitici au fost deja amplasate, gata să găzduiască produse tradiționale de Paște și alte bunătăți locale pentru vizitatori.

sursă foto: Primăria Craiova

Decorul natural al parcului este completat de covoarele de flori multicolore, în special lalele, și de alte elemente de butaforie, care vor transporta vizitatorii în lumea fermecată a poveștii. Oglinda fermecată, piticii și chiar vrajitoarea vor fi prezente pentru a completa atmosfera captivantă.

sursă foto: Primăria Craiova

Aventura continuă sub cerul înstelat

Pe timp de noapte, peisajul din Parcul Nicolae Romanescu se va transforma într-un adevărat spectacol de lumini și culori, aducând și mai multă magie în atmosfera deja fermecată a târgului. Nu îți voi dezvălui toate surprizele, dar este cert că povestea Târgului de Paște, din Craiova, de anul acesta este una de neratat!

sursă foto: Primăria Craiova

Vino și bucură-te de farmecul Sărbătorilor în Parcul Nicolae Romanescu!

Indiferent dacă ești localnic sau vizitator, te invit să vii și să te bucuri de magia Târgului de Paște 2024 din Parcul Nicolae Romanescu din Craiova. Între 19 aprilie și 12 mai, Târgul de Paște 2024 promite să fie un eveniment memorabil pentru toți cei care iubesc sărbătorile pascale și să se bucure de farmecul primăverii într-unul dintre cele mai frumoase locuri din Craiova !

sursă foto: Primăria Craiova

Așadar, marchează-ți data în calendar și pregătește-te să faci parte din povestea "Albă ca Zăpada" într-unul dintre cele mai frumoase parcuri din țară!

vineri, 5 aprilie 2024

Felicitare din ambalajul unui parfum de cameră!

 Se pare că prima temă a fiecărei luni, de la transformările creative, este felicitarea. Nu mă pricepeam și nu mă pricep nici acum, să ne înțelegem, să realizez felicitări, de când cu această temă repetitivă pot să spun că am început să urăsc să fac felicitări😂, dar mi-am setat anul acesta printre obiective și acela de a face ceea ce nu-mi place, să ies puțin din zona de confort, așa că astăzi îți prezint o nouă felicitare realizată de mine.

Acum, când am postat poza pare să fie tăiată strâmb, ânsă ân realitate nu e așa. poate din cauza unghiului din care am făcut poza, dar să-ți povestesc cum am realizat-o.

S-a deschis un magazin nou lângă biroul meu, iar în pauză, îmreună cu o colegă, am mers să vedem ce e pe acolo și m-am întors cu două parfumuri de cameră handmade. Când am ajuns acasă am scos parfumurile și voiam să arunc ambalajul, dar mi-am amintit de transformările creative și am zis să verific ce materie primă are luna aprilie. Când am văzut că trebuie să folosim ambalaje din carton am zis să le pun deoparte, dar nu a durat mult căci după ce mi-am făcut un duș mi-a venit ideea să îl folosesc pentru felicitare.

Pentru realizarea felicitării am folosit ambalajul de carton, o bucată de carton cu sclipici, foarfecă și lipici pentru puzzle. Am decupat și am lipit, aproape sărisem un pas, întâi am colorat ambalajul cu acrilice gri si puțin sclipici și apoi am lipit. Dar mi se părea prea simplă, așa că am mai spoit-o  cu lipici cu sclipici...și asta a fost tot! Atât s-a putut! Sper să-ți placă felicitarea mea!

Pe curând!💝

joi, 4 aprilie 2024

Bruxelles - Reflexii în oglindă!

În concediul meu din Bruxelles, am avut grijă să fac și poze în care să surprind reflexii pentru rubrica Reflexii în oglindăgăzduită de Carmen, pe blogul ei - Între vis și realitate.

O fântână din Grădina Botanică din Bruxelles!

Parcul Leopold!
Am surprins niște reflexii pe clădire, dar nu numai reflexii!


Pozele sunt din arhiva personală!

 

miercuri, 3 aprilie 2024

Hamlet: O Seară Memorabilă la Teatru

 Ieri seară, pe 02 aprilie, am fost la Teatrul Național Marin Sorescu, să vizionez piesa de teatru Hamlet, care este mereu sold out. Mi-am dorit să merg să văd piesa, încă de anul trecut, dar nu am reușit să prind bilet decât acum.

Timp de aproximativ două ore am evadat din cotidianul agitat, m-am deconectat complet de la internet, de la grijile zilnice. Cu fiecare scenă interpretată am simțit cum sufletul meu se hrănea cu emoții și trăiri autentice. La această piesă spectatorii au stat pe scenă alături de actori, o senzatie extraordinară, simți că faci parte din piesă. Îmi place foarte mult să merg la teatru, iar această piesă a fost extraordinară. Actorii au jucat impecabil, dar mi-a plăcut în mod special cum a jucat Vlad Udrescu, rolul prințului Hamlet. . A reușit să aducă pe scenă o profunzime și o complexitate care au făcut personajul să prindă viață sub ochii noștri.

"Piesa de teatru Hamlet" este una dintre cele mai celebre și influente opere literare din istoria teatrului occidental. Scrisă de William Shakespeare în jurul anului 1600, este o tragedie care explorează teme precum moartea, trădarea, gelozia și destinul. Acțiunea se desfășoară în Danemarca și urmărește povestea prințului Hamlet, care este chemat să se răzbune pe unchiul său, Claudius, care l-a ucis pe tatăl său, regele Hamlet, și a preluat tronul și soția acestuia, Gertrude.

Una dintre cele mai cunoscute scene este monologul lui Hamlet, "To be or not to be", în care personajul își exprimă contemplările cu privire la sensul vieții și moarte.

"Piesa de teatru Hamlet" a fost adaptată în diverse medii și este frecvent pusă în scenă în întreaga lume. Este considerată una dintre cele mai complexe și profunde lucrări ale lui Shakespeare, iar personajul principal, Hamlet, este adesea considerat una dintre cele mai fascinante figuri literare din toate timpurile.

Spectacolul "Hamlet" nu este doar o piesă de teatru obișnuită; este o incursiune fascinantă în adâncurile sufletului uman, o explorare a complexității și a tragediei care caracterizează condiția umană. Prin intermediul interpretărilor actorilor și a geniului lui Shakespeare, povestea lui Hamlet continuă să fascineze și să inspire publicul din întreaga lume. Așa cum am fost purtați pe aripile emoțiilor și imaginației în acea seară, așa și "Hamlet" continuă să trăiască și să încânte generații întregi, aducând mereu ceva nou și profund în sufletele celor care iau parte la această călătorie extraordinară.

Până data viitoare m-aș bucura dacă mi-ai spune dacă: Ție îți place să mergi la teatru? Ce piesă ai văzut ultima dată?

Pe curând!💝


Cristale Swarovski transformate în flori - MFC!


 Shhhhhh, LET'S GET WORDLESS! Curaj, înscrie-te! 😄 Vei cunoaște o mulțime de bloggeri ce au pasiunea fotografiatului. Nu există teme pentru fotografii, nu există obstacole. Singura regulă este ca articolul pe care-l înscrii în tabelul "Miercurea fără cuvinte" să nu conțină text scris. În rest, orice este permis. Alătură-te nouă în clubul MFC😄 Happy Wordless Wednesday!😄

luni, 1 aprilie 2024

Vinuri moldovenești și brânzeturi franțuzești de Ziua Basarabiei!

Am participat, joi 28 martie, la o ediție specială Brânzeturi cum se cuVin, specială deoarece a coincis cu Ziua Basarabiei și Ziua internațională a brânzei. Această ocazie a fost un veritabil festin pentru simțuri, oferindu-ne posibilitatea de a descoperi și de a savura gusturile subtile și aromele bogate ale brânzei în armonie cu vinul.Seara am început-o cu ritualuri grecești, fără să vreau, spărgând pahare și se pare că a funcționat, toate spiritele rele au fost alungate😂, iar seara a fost minunată.

Prezentarea vinurilor a fost făcută cu pasiune de Rebeca Didu, reprezentanta Cramei Purcari, care ne-a fost ghid în călătoria în universul vinurilor. Fiecare vin degustat a fost prezentat cu grijă și cu cunoștințe profunde, oferindu-ne informații valoroase despre procesul de producție și aromele unice. Dar această experiență nu s-a limitat doar la vinuri. Am avut ocazia să ne hidratăm și cu apa Dolce Vita, o apă de izvor locală deosebit de proaspătă și purificată. Cu un pH de 7.5 și tratată cu tehnologii moderne, această apă ne-a oferit o hidratare revigorantă și a completat perfect experiența gustativă.

Am degustat vinuri de la Crama Purcari și Domeniile Cuza, două crame cu o reputație remarcabilă în lumea vinurilor. Vinurile degustate au fost cinci în total, am avut și soiuri  mai puțin cunoscute la noi. Aceste vinuri sunt:

     1.     Cuvee de Purcari Alb Brut + Aperifrais Ile de France,
2.    Purcari Nocturne VioricaCamembert Ile de France,
3.    Domeniile Cuza Rose (Merlot & Saperavi) + British Cheddar Delaco D'Exceptie
4.    Domeniile Cuza (Saperavi si Feteasca Neagra) + Gouda DeSenvis Delaco
5.    Purcari Maluri de Prut (Feteasca Neagra si Rara Neagra) + Grana Padano Delaco 'Exceptie

Unul dintre vinurile care mi-a captat atenția a fost Viorica de la Purcari. Aromele sale delicate de flori de salcâm și busuioc au învăluit simțurile mele, iar gustul său echilibrat m-a cucerit instantaneu. Este un vin care te cucerește încă de la prima înghițitură, lăsând în urmă o amprentă plăcută și memorabilă: ” Viorico, te cunosc după parfum, mă îmbeți ca vinul bun!”😂

Dar cel mai mult m-a impresionat vinul Purcari Maluri de Prut. Complexitatea sa și notele intense au făcut din fiecare înghițitură o experiență de neuitat. "Maluri de Prut" este un vin care îmbină în mod armonios soiurile autohtone Fetească Neagră 90% și Rară Neagră 10%, oferind o experiență gustativă deosebită. Cu o culoare roșu intens și arome delicate de fructe de pădure și stafide, urmate de accente subtile de vanilie, acest vin impresionează încă de la prima înghițitură. Gustul său bogat, cu note de vișină și prune uscate, se încheie cu un postgust prelung și echilibrat. Maturat cu grijă în barrique-uri franceze timp de șase luni, "Maluri de Prut" se asociază perfect cu preparate din carne roșie, fiind alegerea ideală pentru o cină rafinată sau un moment de relaxare alături de prieteni. Dar a mers foarte bine si cu brânza asociată cu acest vin, cristalele de fericire din Grana Padano Delaco D’Exceptie s-au combinat armonios cu aromele vinului. Este un vin care merită să fie descoperit și savurat în întreaga sa splendoare, oferind o simfonie de arome și texturi care îți încântă simțurile. Gustul său vibrant și persistent m-a făcut să-mi doresc mai mult decât o înghițitură.

Pe lângă vinuri, am avut ocazia să savurez brânzeturile de la Delaco, care au fost o adevărată încântare pentru papilele mele gustative. Camembert Ile de France și Grana Padano au fost doar două dintre brânzeturile care s-au potrivit perfect cu vinurile preferate degustate, creând o armonie delicioasă de arome și texturi.

 Gazda evenimentului a fost, ca de obicei, C House Milano din Craiova, iar la ”cină” am ales bruschetta mista, care au fost deliciose și au mers cu vinul!


Nu putea lipsi poza de grup și poza când ciocnim pahare la vinul rose:

 A fost o seară în care pasiunea pentru vin și brânză s-a unit într-un dans al gusturilor, lăsându-mă cu amintiri plăcute și dorința de a reveni mereu pentru mai mult!

Pe curând!💝

***sursă fotografii: Daniel Botea și arhiva personală.

duminică, 31 martie 2024

Descoperă Casa Istoriei Europene din Bruxelles

Casa Istoriei Europene din Bruxelles este o destinație culturală remarcabilă, oferind vizitatorilor săi o incursiune captivantă în patrimoniul și istoria Europei. Situată în Parcul Leopold din Bruxelles, în apropierea clădirii Parlamentului European, Casa Istoriei Europene este un punct de referință în explorarea istoriei și integrării europene. Inaugurat în mai 2017, muzeul este accesibil publicului gratuit și oferă o experiență interactivă și educativă pentru toți vizitatorii săi.

Expozițiile muzeului găzduiesc o varietate impresionantă de artefacte care acoperă o gamă largă de subiecte legate de istoria Europei. De la evoluția politică și culturală la momentele cheie în dezvoltarea continentului, Casa Istoriei Europene oferă o perspectivă cuprinzătoare asupra moștenirii europene. Vizitatorii sunt expuși la o gamă largă de emoții în timpul vizitei lor la Casa Istoriei Europene. Ei pot experimenta tristețe și compasiune în fața amintirilor perioadelor dramatice și opresive, dar și admirație și inspirație în fața realizărilor și momentelor de progres din istoria europeană.

Sculptura, realizată de artistul nigerian Niyi Olagunju, reprezintă impactul colonialismului asupra identității, exprimând traumele și pierderea culturală cauzate de dominația europeană în Africa.


Experiența interactivă și educativă oferită de muzeu reflectă diversitatea și schimbările istorice semnificative care au modelat evoluția Europei de-a lungul timpului. Vizitatorii au oportunitatea de a înțelege mai bine contextul și impactul evenimentelor istorice asupra vieții și societății europene moderne. Fiecare vizitator primește la intrare o tabletă și o pereche de căști pentru a explora expozițiile utilizând tehnologia modernă. În căști, au parte de ghidaj în limba română și în alte 23 de limbi europene. Poți face un tur virtual în acest muzeu. Fotografii nu am făcut foarte multe, deoarece am fost captivată de acest muzeu, un muzeu foarte modern, însă dacă dorești să le vizualizezi le găsești în acest album foto.

Ușa de mașină, perforată de gloanțe și expusă în muzeu, evocă povestea dramatică a conflictului din Irpin, Ucraina, aducând în prim-plan tragedia și rezistența poporului ucrainean.

Ca o concluzie, pot spune că acest muzeu modern Casa Istoriei Europene reprezintă o comoară culturală și educativă în inima Europei. Prin expozițiile sale bogate și experiența interactivă pe care o oferă, muzeul aduce istoria și patrimoniul Europei la viață într-un mod captivant și inspirat. Pentru toți cei pasionați de descoperirea trecutului și înțelegerea prezentului, Casa Istoriei Europene este o destinație obligatorie.

Pe curând!💝