sâmbătă, 13 aprilie 2024

Coșuleț pentru ouăle de Paște!

Am reușit săptămâna trecută să mai bifez o temă de la transformările creative ale lunii aprilie, tema numărul trei ”Coș sau farfurie pentru ouă”.

Pentru acest coșuleț am folosit următoarele materiale:
-cofraj de ouă;
-capacul de la cutia de pantofi;
-lipici;
-pene de fazan;
-sfoară.


Am tăiat cofrajul de ouă cât să se potrivească în capacul de la cutia de pantofi, am ajustat și capacul după dimensiunea cofrajului. Apoi am lipit cofrajul în interiorul capacului.

Am învelit exteriorul capacului cu sfoară oferindu-i astfel un aspect rustic, iar din bucățelele de carton rămase din procesul de ajustare a capacului am făcut două mânere pe care le-am învelit în sfoară.

Lipiciul cu sclipici roșu l-am folosit pentru a orna coșulețul cu biluțe de polistiren și pentru că mi se părea prea simplu l-am ”împopoțonat”😄 cu niște pene de fazan. Aceste detalii nu numai că adaugă textură și culoare, dar conferă și un caracter distinctiv și original coșului. Mie îmi place rezultatul final și sper că și ție îți place!

Cu puțin efort și materiale la îndemâna oricui se pot realiza lucruri foarte frumoase și utile, la fel cum eu am reușit să realizez acest coșuleț unic, care va aduce un strop de farmec în decorul de Paște.

Până la finalul lunii mai am de realizat încă două teme, dacă ești curios să vezi ce voi realiza stai pe aproape!

Pe curând!💝

***fotografiile sunt din arhiva personală, colajele realizate cu canva.

joi, 11 aprilie 2024

Bucurii pascale: Vinul Beciul Domnesc la masa de Paște!

Paștele este una dintre cele mai importante sărbători în multe culturi și comunități, aducând împreună familii și prieteni pentru a celebra renașterea, speranța și bucuria. Este o ocazie de a redescoperi tradiții vechi, de a împărtăși povești și de a întări legăturile dintre cei dragi. Și, bineînțeles, masa de Paște este un element central al acestei sărbători, unde se regăsesc atât preparate tradiționale, cât și amintiri prețioase.

sursă foto: Beciul Domnesc

Odată cu deschiderea unei sticle de vin Beciul Domnesc, se deschide și un portal spre amintiri memorabile. Aroma inconfundabilă a acestui vin aduce cu sine ecouri ale întâlnirilor de Paște din trecut. Te poate duce înapoi la anii copilăriei, când te strângeai în jurul mesei alături de bunici și părinți, împărtășind povești vesele și savurând bucate tradiționale. Vinul Beciul Domnesc devine martorul acelei întâlniri, în care străinii devin prieteni și în care gusturile și conversațiile se îmbină armonios, într-un cadru de bucurie și ospitalitate.

Indiferent de amintirile pe care le evocă, vinul Beciul Domnesc adaugă o notă de eleganță și rafinament oricărei mese de Paște. Aromele sale subtile și echilibrate completează perfect preparatele tradiționale, îmbogățind experiența culinară și transformând fiecare înghițitură într-o călătorie sensorială.

Pe lângă gustul excepțional, vinul Beciul Domnesc este și un simbol al tradiției și al măiestriei vinicole românești. Cu o istorie bogată și o pasiune dedicată pentru calitate, acest vin reprezintă un omagiu adus meșteșugului viticultorilor și vinificatorilor din Moldova, care aduc în paharele noastre esența tradițiilor locale, dar și a terroir-ului.

sursă foto: pixabay

Vinul Beciul Domnesc este mai mult decât o băutură; este o călătorie în universul gustativ al vinurilor fine. Fiecare pahar este o poveste în sine, îmbibată cu tradiție, măiestrie și pasiune pentru meșteșugul viticol. Cu rădăcini adânc în istoria Moldovei și cu un gust care îmbină perfect tradiția cu inovația, acest vin te invită să te delectezi și să te bucuri de fiecare moment. 

În general, mie îmi plac vinurile roșii iar vinul Cabernet Sauvignon sec, de la Beciul Domnesc, este potrivit pentru gustul meu. Cabernet Sauvignon este un soi de struguri cu o istorie bogată și o popularitate globală în lumea vinului. Originar din regiunea Bordeaux din Franța, acest soi este cunoscut pentru vinurile sale robuste, complexe și bogate în arome. Din soiul Cabernet Sauvignon se produc vinuri cu arome intense de fructe negre, cum ar fi cireșe negre, mure și coacăze, însoțite de note subtile de vanilie, tutun și lemn, datorită maturării în butoaie de lemn. Este adesea folosit ca soi principal sau în asociație cu alte soiuri pentru a produce vinuri roșii de înaltă calitate, cu o structură puternică, taninuri bine definite și o aciditate echilibrată. Indiferent dacă ești în compania prietenilor la o cină relaxantă sau te bucuri de liniștea serii în intimitatea caminului tău, un pahar de Cabernet Sauvignon este partenerul perfect pentru fiecare ocazie. Aromele sale bogate de fructe de pădure, notele subtile de condimente și echilibrul perfect dintre dulceață și aciditate transformă fiecare înghițitură într-o experiență memorabilă.

poză din arhiva personală

Așadar, atunci când savurezi un pahar de vin Beciul Domnesc la masa de Paște, nu faci doar o simplă degustare, ci te lași purtat de valurile amintirilor și de bucuria de a trăi aceste momente alături de cei dragi. Fiecare înghițitură este o sărbătoare a tradiției, a ospitalității și a legăturilor care ne definesc și ca oameni.

Cu o sticlă de vin bun, de la Beciul Domnesc, la îndemână, să ne ridicăm paharele și să celebrăm această sărbătoare a vieții, așa cum au făcut strămoșii noștri de-a lungul secolelor, cu bucurie și recunoștință pentru darurile pe care ni le oferă fiecare masă de Paște.

Acest articol a fost scris pentru Spring SuperBlog 2024!

sâmbătă, 6 aprilie 2024

Vino și bucură-te de farmecul sărbătorilor pascale în Parcul Nicolae Romanescu!

 Pregătirile pentru Târgul de Paște din Parcul Nicolae Romanescu din Craiova sunt în toi, iar entuziasmul este la cote maxime în întreaga comunitate! Cu o durată extinsă, între 19 aprilie și 12 mai, acest târg promite să fie un adevărat festin pentru simțuri și imaginație.

sursă foto: Primăria Craiova

Parcul Nicolae Romanescu - O oază de verdeață și liniște

Dacă nu ești familiarizat cu Parcul Nicolae Romanescu, acesta reprezintă una dintre cele mai frumoase destinații naturale din Craiova. Situat în partea de nord-vest a orașului, acest parc impresionant se întinde pe o suprafață de aproximativ 96 de hectare și este o adevărată oază de verdeață și liniște în mijlocul agitației urbane.

foto din arhiva personală

Parcul este bogat în vegetație variată, cu alei pitorești, lacuri și zone de agrement, oferind vizitatorilor săi un cadru perfect pentru relaxare și recreere în natură. Este locul ideal pentru plimbări romantice, picnicuri în familie sau pur și simplu pentru a te bucura de frumusețea peisajelor naturale.

foto din arhiva personală

Basmele prind viață în Parcul Nicolae Romanescu

Având ca temă Basmul "Albă ca Zăpada și cei șapte pitici", Târgul de Paște 2024 va transforma Parcul Nicolae Romanescu într-o lume de poveste, unde magia basmelor prinde viață în mijlocul naturii. Căsuțele celor șapte pitici au fost deja amplasate, gata să găzduiască produse tradiționale de Paște și alte bunătăți locale pentru vizitatori.

sursă foto: Primăria Craiova

Decorul natural al parcului este completat de covoarele de flori multicolore, în special lalele, și de alte elemente de butaforie, care vor transporta vizitatorii în lumea fermecată a poveștii. Oglinda fermecată, piticii și chiar vrajitoarea vor fi prezente pentru a completa atmosfera captivantă.

sursă foto: Primăria Craiova

Aventura continuă sub cerul înstelat

Pe timp de noapte, peisajul din Parcul Nicolae Romanescu se va transforma într-un adevărat spectacol de lumini și culori, aducând și mai multă magie în atmosfera deja fermecată a târgului. Nu îți voi dezvălui toate surprizele, dar este cert că povestea Târgului de Paște, din Craiova, de anul acesta este una de neratat!

sursă foto: Primăria Craiova

Vino și bucură-te de farmecul Sărbătorilor în Parcul Nicolae Romanescu!

Indiferent dacă ești localnic sau vizitator, te invit să vii și să te bucuri de magia Târgului de Paște 2024 din Parcul Nicolae Romanescu din Craiova. Între 19 aprilie și 12 mai, Târgul de Paște 2024 promite să fie un eveniment memorabil pentru toți cei care iubesc sărbătorile pascale și să se bucure de farmecul primăverii într-unul dintre cele mai frumoase locuri din Craiova !

sursă foto: Primăria Craiova

Așadar, marchează-ți data în calendar și pregătește-te să faci parte din povestea "Albă ca Zăpada" într-unul dintre cele mai frumoase parcuri din țară!

vineri, 5 aprilie 2024

Felicitare din ambalajul unui parfum de cameră!

 Se pare că prima temă a fiecărei luni, de la transformările creative, este felicitarea. Nu mă pricepeam și nu mă pricep nici acum, să ne înțelegem, să realizez felicitări, de când cu această temă repetitivă pot să spun că am început să urăsc să fac felicitări😂, dar mi-am setat anul acesta printre obiective și acela de a face ceea ce nu-mi place, să ies puțin din zona de confort, așa că astăzi îți prezint o nouă felicitare realizată de mine.

Acum, când am postat poza pare să fie tăiată strâmb, ânsă ân realitate nu e așa. poate din cauza unghiului din care am făcut poza, dar să-ți povestesc cum am realizat-o.

S-a deschis un magazin nou lângă biroul meu, iar în pauză, îmreună cu o colegă, am mers să vedem ce e pe acolo și m-am întors cu două parfumuri de cameră handmade. Când am ajuns acasă am scos parfumurile și voiam să arunc ambalajul, dar mi-am amintit de transformările creative și am zis să verific ce materie primă are luna aprilie. Când am văzut că trebuie să folosim ambalaje din carton am zis să le pun deoparte, dar nu a durat mult căci după ce mi-am făcut un duș mi-a venit ideea să îl folosesc pentru felicitare.

Pentru realizarea felicitării am folosit ambalajul de carton, o bucată de carton cu sclipici, foarfecă și lipici pentru puzzle. Am decupat și am lipit, aproape sărisem un pas, întâi am colorat ambalajul cu acrilice gri si puțin sclipici și apoi am lipit. Dar mi se părea prea simplă, așa că am mai spoit-o  cu lipici cu sclipici...și asta a fost tot! Atât s-a putut! Sper să-ți placă felicitarea mea!

Pe curând!💝

joi, 4 aprilie 2024

Bruxelles - Reflexii în oglindă!

În concediul meu din Bruxelles, am avut grijă să fac și poze în care să surprind reflexii pentru rubrica Reflexii în oglindăgăzduită de Carmen, pe blogul ei - Între vis și realitate.

O fântână din Grădina Botanică din Bruxelles!

Parcul Leopold!
Am surprins niște reflexii pe clădire, dar nu numai reflexii!


Pozele sunt din arhiva personală!

 

miercuri, 3 aprilie 2024

Hamlet: O Seară Memorabilă la Teatru

 Ieri seară, pe 02 aprilie, am fost la Teatrul Național Marin Sorescu, să vizionez piesa de teatru Hamlet, care este mereu sold out. Mi-am dorit să merg să văd piesa, încă de anul trecut, dar nu am reușit să prind bilet decât acum.

Timp de aproximativ două ore am evadat din cotidianul agitat, m-am deconectat complet de la internet, de la grijile zilnice. Cu fiecare scenă interpretată am simțit cum sufletul meu se hrănea cu emoții și trăiri autentice. La această piesă spectatorii au stat pe scenă alături de actori, o senzatie extraordinară, simți că faci parte din piesă. Îmi place foarte mult să merg la teatru, iar această piesă a fost extraordinară. Actorii au jucat impecabil, dar mi-a plăcut în mod special cum a jucat Vlad Udrescu, rolul prințului Hamlet. . A reușit să aducă pe scenă o profunzime și o complexitate care au făcut personajul să prindă viață sub ochii noștri.

"Piesa de teatru Hamlet" este una dintre cele mai celebre și influente opere literare din istoria teatrului occidental. Scrisă de William Shakespeare în jurul anului 1600, este o tragedie care explorează teme precum moartea, trădarea, gelozia și destinul. Acțiunea se desfășoară în Danemarca și urmărește povestea prințului Hamlet, care este chemat să se răzbune pe unchiul său, Claudius, care l-a ucis pe tatăl său, regele Hamlet, și a preluat tronul și soția acestuia, Gertrude.

Una dintre cele mai cunoscute scene este monologul lui Hamlet, "To be or not to be", în care personajul își exprimă contemplările cu privire la sensul vieții și moarte.

"Piesa de teatru Hamlet" a fost adaptată în diverse medii și este frecvent pusă în scenă în întreaga lume. Este considerată una dintre cele mai complexe și profunde lucrări ale lui Shakespeare, iar personajul principal, Hamlet, este adesea considerat una dintre cele mai fascinante figuri literare din toate timpurile.

Spectacolul "Hamlet" nu este doar o piesă de teatru obișnuită; este o incursiune fascinantă în adâncurile sufletului uman, o explorare a complexității și a tragediei care caracterizează condiția umană. Prin intermediul interpretărilor actorilor și a geniului lui Shakespeare, povestea lui Hamlet continuă să fascineze și să inspire publicul din întreaga lume. Așa cum am fost purtați pe aripile emoțiilor și imaginației în acea seară, așa și "Hamlet" continuă să trăiască și să încânte generații întregi, aducând mereu ceva nou și profund în sufletele celor care iau parte la această călătorie extraordinară.

Până data viitoare m-aș bucura dacă mi-ai spune dacă: Ție îți place să mergi la teatru? Ce piesă ai văzut ultima dată?

Pe curând!💝


Cristale Swarovski transformate în flori - MFC!


 Shhhhhh, LET'S GET WORDLESS! Curaj, înscrie-te! 😄 Vei cunoaște o mulțime de bloggeri ce au pasiunea fotografiatului. Nu există teme pentru fotografii, nu există obstacole. Singura regulă este ca articolul pe care-l înscrii în tabelul "Miercurea fără cuvinte" să nu conțină text scris. În rest, orice este permis. Alătură-te nouă în clubul MFC😄 Happy Wordless Wednesday!😄