miercuri, 1 mai 2024

Floare din cofraj!

 După cum poți observa în fotografii, această floricică am realizat-o de o săptămână și ceva, dar am uitat să postez, mă gândeam că mai am două săptămâni la dispozitie, dar m-am înșelat și nu am finalizat provocările transformărilor creative, ale lunii aprilie, la timp.

Tema numărul patru se numește Fii creativ și fiecare alege să facă o lucrare folosind materialele lunii aprilie, eu nu am fost prea creativă, așa că am făcut doar o floare.
Am folosit cofraj de ouă, bețișoare chinezești, biluțe de polistiren, mărgele de la o brățară ruptă, lipici cu sclipici și silicon la cald pentru lipit.
Am decupat cofrajul de ouă în formă de clopoței, am pus silicon în interior și am umplut cu biluțe de polistiren, apoi în mijloc am lipit o mărgeluță.
Fiind prea multe biluțe de polistiren, unele nu s-au lipit cum trebuie și se desprindeau, așa că am găsit o soluție rapidă, am pus lipici cu sclipici. În poza de mai sus, lipiciul nu se uscase, dar tot am făcut o mini ședintă foto.
Apoi am lipit clopoțeii pe bețișorul chinezesc, perechea bețișorului îl sprijină pe Posey, și asta a fost tot.

Am făcut o scurtă filmare cu floarea mea, după ce lipiciul cu sclipici s-a uscat, în video de mai sus se văd și materialele folosite pentru realizarea ei

Nu am colorat-o deoarece mi se părea că o prea încarc și nu știam oricum ce culoare să folosesc, așa că am lăsat-o așa, decât să o stric.

Sper să-ți placă floarea mea!!

Pe curând!💝

duminică, 28 aprilie 2024

Unirea Gusturilor și Tradițiilor: POLTENIA Taste

În Craiovei, la Centrul de Limbă și Cultură Poloneză, s-a desfășurat recent un eveniment interesant și frumos: degustare de vinuri oltenești și brânzeturi poloneze. 

POltenia taste am numit-o noi. Te întrebi, poate, de unde vine numele "POLTENIA" și ce semnifică el ?Ei bine, POLTENIA este o combinație ingenioasă între "Polonia" și "Oltenia". Este o denumire care reflectă perfect tema acestui eveniment deosebit, care aduce împreună aromele și cultura din două regiuni distincte: Polonia și Oltenia. Această degustare de vinuri oltenesti și brânzeturi poloneze a fost mai mult decât o simplă experiență gustativă - a fost o călătorie captivantă prin arome și culturi.

Centrul de Limbă și Cultură Poloneză ,din cadrul Universității din Craiova, își propune să promoveze cultura, limba și literatura poloneză prin diverse activități precum expoziții, conferințe, seri de film, muzică, poezie și bucătărie poloneză. Studenții au oportunitatea de a participa la cursuri de limbă polonă în fiecare săptămână, iar cei mai dedicați pot beneficia de burse pentru studii sau stagii în Polonia.

Degustarea de sâmbătă, 27 aprilie, face parte dintr-o serie de evenimente care au avut loc cu ocazia aniversării a 10 ani de existență a Centrului Cultural Polonez, în Craiova. În cadrul POLTENIA Taste, participanții au fost răsfățați cu o gamă diversă de vinuri oltenesti și brânzeturi poloneze. Atmosfera prietenoasă a fost îmbogățită de schimbul de informații culturale între Polonia și România, evidențiind legăturile puternice dintre cele două țări.

De data aceasta am degustat vinuri demiseci care se găsesc și în supermarketuri, vinuri de retail și brânzeturi din polonia, lista este următoarea:

1.Domeniile Vinju Mare Sauvignon Blanc demisec și Camembert;
2.Domeniile Vinju Mare Rose demisec și Rycki Maasdam;

3.Domeniile Vinju Mare Merlot demisec și Rubin Skarby Serowara;

4.Vinul Principelui Cabernet Sauvignon și Syrah și Serek Zakopianski.

Vinurile și brânzeturile au fost prezentate de Daniel Botea, absolvent de master Expertizare Viti-Vinicola și Degustător autorizat de brânzeturi.

Înainte să-ți povestesc despre vinul demisec care mi-a plăcut, vreau să povestesc despre lucrurile noi pe care le-am aflat despre vin:

-   Pentru a obține un vin demisec trebuie oprit procesul de fermentație, după cum se știe drojdia transformă zaharurile în alcool.
-   Vinul se păstrează corect în poziție orizontală la temperatură și umiditate otpime, adică temperatura de 10-12 grade și umiditate 40-60. Dacă îl păstrăm în poziție verticală, dopul se usucă și aerul care intră în sticlă duce la acrirea vinului. Mă gândeam că acasă pot ține vinul cum vreau eu😂....credeam foarte greșit, se pare.
-   Tot la această degustare am aflat că unele sticle pot avea defect de dop și ne putem da seama de asta după miros, când se deschide sticla mirosim dopul, dacă miroase urât, nici vinul nu este bun, nu se poate bea.
Sunt un fan declarat al vinurilor roșii seci, dar de această dată mi-a plăcut un vin rose demisec, pe care l-am și votat, dar am câștigat un vin alb! Încurcate sunt căile Domnului!😅🤷La fiecare degustare, nu știu dacă am mai zis, fiecare își votează vinul preferat și se extrage un câștigător pentru fiecare combinație de vin și brânză în parte. Este prima degustare la care sunt extrasă câștigătoare.

Vinul meu preferat de la această degustare a fost D.O.C. Rose– Mehedinți, Vânju Mare. Am apreciat aromele proaspete de fructe roșii de pădure (căpșuni) și echilibrul său remarcabil între aciditate și dulceață, acest vin demisec s-a dovedit a fi un companion perfect pentru experiența gastronomică oferită la POLTENIA Taste și s-a potrivit perfect cu brânza Rycki Maasdam, care este varianta mai ieftină a cunoscutului Emmentaler. Emmentaler este considerat unul dintre felurile de brânză cel mai greu de obținut datorită procesului de maturare care trebuie să ducă la formarea simultană a gustului și a găurilor specifice din structură. Varianta Maasdam a aparut in Olanda in anii ’90 si este un pic mai dulce decat Emmentaler.

Rose-ul este intermediar între vinul roșu și alb, iar brânza Maasdam este intermediar între brânza fermentată și maturată.

Vinul rose se servește,spre deosebire de cel alb și roșu, la o temperatură mai scăzută, fiind preferat pe timpul verii de iubitorii de vin roșu, iar pentru a-i simți mai bine aromele, vinul se pune până la circumferința maximă a paharului.

Spuneam că am câștigat vinul demisec alb Sauvignon Blanc și brânza Camembert, cum am ajuns să-l câștig? Aici intervin căile încurcate ale Domnului😂: Nimeni nu votase vinul alb, așa că s-a decis să-l primească gazda evenimentului cadou, dar gazda noastră a câștigat vinul rose, așa că după ce s-au efectuat extragerile, toate bilețelele necâștigătoare au fost puse într-un bol pentru vinul alb și s-a extras câștigătorul, adică eu!

O altă tradiție la degustări este aceea de a ciocni paharele la vinul rose:

Degustarea a fost o ocazie perfectă pentru a explora aromele autentice și pentru a descoperi bogăția culturală a celor două țări. Conversațiile pline de entuziasm și curiozitate au evidențiat similitudinile și diferențele dintre tradițiile culinare și culturale, îmbogățind astfel perspectiva participanților.

POLTENIA Taste a fost nu doar o degustare, ci o experiență care a reușit să aducă împreună două culturi bogate și să creeze amintiri de neuitat. Cu siguranță, evenimentul a demonstrat că aromele și cultura au puterea de a uni oamenii din întreaga lume. 

În Polonia se consumă mai mult băuturi alcoolice tari decât vin, iar oaspeții din Polonia au fost enuziasmați de combinația vinului cu brânza și au participat activ la ”ghicirea” aromelor, aciditatea și gradul alcoolului din vinuri. 

Evenimentele vor continua, la sfârșitul lunii mai ne vor învăța cum să preparăm pierogi – colțunași polonezi, iar pe 8 iunie vom avea și un atelier de craft, unde noi vom fi profesori.

Pe curând!  💝     

miercuri, 24 aprilie 2024

Ilie Năstase: Legendă a Tenisului Românesc

 Ilie Năstase, născut pe 19 iulie 1946 în București, România, este o figură iconică în lumea tenisului, reprezentând o combinație de talent pur și personalitate carismatică. Cariera sa în tenis este marcată de numeroase realizări și momente memorabile care l-au plasat pe scena mondială a acestui sport.

Pe 14 aprilie am fost la avanpremiera filmului documentar Nasty - un documentar despre primul jucător din istorie clasat în fruntea clasamentului ATP, Ilie Năstase. Am fost printre puținii oameni care au văzut varianta finală a filmului, alături de noi au participat doi dintre cei trei regizori ai filmului, Cristian Pascariu și Tudor D. Popescu. Este un documentar foarte bine realizat, iar cei care au realizat acest film merită felicitări.


Filmul a avut premiera pe 19 aprilie și avanpremiera națională pe 16 aprilie. 

Începutul unei Legende:

Năstase și-a început cariera în tenis în anii '60 și și-a făcut repede simțită prezența în circuitul internațional. În anul 1966, a câștigat primul său titlu ATP la Cannes, deschizând astfel drumul spre o carieră plină de succes.

Ascensiunea către vârf:

Cu o tehnică neconvențională și un stil de joc plin de creativitate, Năstase a devenit cunoscut pentru abilitățile sale incredibile pe teren. În anii '70, a dominat circuitul mondial, câștigând numeroase titluri majore și stabilindu-se ca unul dintre cei mai buni jucători din lume.

Printre cele mai mari realizări ale sale se numără câștigarea a două titluri de Grand Slam: Roland Garros în 1973 și US Open în 1972. De asemenea, a fost finalist la Wimbledon de două ori și a atins poziția de număr 1 mondial în clasamentul ATP în 1973.

Personalitatea carismatică și controversele:

Pe lângă abilitățile sale extraordinare în tenis, Năstase a fost cunoscut și pentru personalitatea sa vibrantă și nonconformistă. Pe teren, el era celebru pentru stilul său de joc creativ și imprevizibil, care îl făcea un adversar dificil pentru oricine.

Cu toate acestea, comportamentul său pe teren nu a fost întotdeauna lipsit de controverse. Uneori, Năstase a fost criticat pentru ieșirile sale emotive și pentru incidentele în care a intrat în conflict cu arbitrii sau cu alți jucători.

După încheierea carierei sale de jucător activ, Năstase a rămas implicat în lumea tenisului ca antrenor și căpitan al echipei de Cupa Davis a României. De asemenea, a fost o prezență constantă în evenimente și turnee de tenis, continuând să inspire generații întregi de jucători.

Moștenirea lui Ilie Năstase în tenis rămâne vie și semnificativă. Prin abilitățile sale extraordinare, personalitatea sa distinctivă și contribuția sa la dezvoltarea tenisului, el rămâne una dintre cele mai mari figuri din istoria acestui sport și un simbol al mândriei pentru întreaga națiune română.

Mi-a plăcut cum a fost realizat acest documentar și îți recomand să mergi la cinema să-l vezi. La finalul filmului, am făcut și o poză de grup, ca de obicei:

duminică, 21 aprilie 2024

Posey - La Indigo!

Cum adică cine e Posey? 

Posey este personajul adorabil și interesant din cartea "Adulții ăștia!" scrisă de Caroline Hulse. El este un iepuraș de pluș, dar nu unul obișnuit. Este un iepuraș cu blană moale,  aproape mov și urechi lungi. Este adorabil și are ochi mari și rotunzi care îi conferă un aspect drăguț și prietenos. Posey are o personalitate unică și un rol important în poveste. Iepurașul este un companion de încredere pentru fetița Scarlett, fiind mereu alături de ea în aventuri.

În timpul poveștii, Posey este implicat în diferite situații amuzante și pline de culoare, aducând o notă de comic și farmec în paginile cărții. El devine un simbol al inocenței și al lumii fantastice în mijlocul haosului și al tensiunilor din relațiile familiale.

De ce Posey - La Indigo?

Pentru că la tema numărul doi, de la transformările creative, Niko ne-a provocat să facem la indigo unul dintre cei trei iepurași prezentați de ea, păstrând, OBLIGATORIU, următoarele elemente: două cercuri, urechile din carton și modul de susținere un băț.

Materiale reciclate

Eu am ales să fac modelul numărul trei prezentat pe blogul ei și am reciclat următoarele materiale:
- ambalajul de carton, în care am primit cărțile de la Libris;
- bețișoare chinezești din bambus (mai comand uneori mâncare chinezească și nu le-am folosit);
- nasturi rămași de la Adventul Exploratorului Creativ;
- culori acrilice;
- o scobitoare și silicon la cald pentru lipit;
- și fundița roșie care se afla în vârful brăduțului cu materiale, al Exploratorului Creativ.
Aceste materiale sunt la îndemăna oricui, deci am realizat o decorațiune ieftină, dar simpatică pentru Sărbătoarea de Paște.
Pe ambalajul de carton am desenat două cercuri de dimensiuni diferite, cu pixul, o explicație mai simplă: am desenat un om de zăpadă. Apoi cu o foarfecă și un cater le-am decupat. Nu am folosit compas, am desenat cu mâna liberă, dacă ți se pare că nu sunt cercuri perfecte, să nu mă judeci!😅
Apoi am desenat și urechile și ca sistem de prindere am folosit vârfurile scobitoarei.
Am colorat iepurașul folosind două nuanțe de mov, una mai deschisă și una închisă, și o culoare acrilică incoloră cu sclipici gri.
Ultima dată am lipit un singur bețișor chinezesc, pe care nu am apucat să-l fotografiez, deoarece inițial am vrut să pun două scobitori, dar mi-am amintit la timp de aceste bețișoare ca să le pot introduce în proiectul meu.
Pe băț am lipit un nasture, în mijlocul cercului care formează abdomenul lui Posey iepurașul, nasture tot mov, iar la o urechiușă un alt nasture asortat, cu model de floricele, iar la gât i-am pus fundița roșie.
Bețișorul chinezesc l-am colorat cu acrilice mov deschis, nu mi-a plăcut nevopsit deoarece nu prea se asorta.

Posey-Iepurașul este gata și pregătit să orneze masa de Paște! Ce zici? Este simpatic iepurașul meu?
Pe curând!💝

sâmbătă, 20 aprilie 2024

Desoperind Praga: Vasco aliatul meu în aventura prin orașul boem!

Eram într-o călătorie plăcută prin Praga, un oraș cu o istorie bogată și o arhitectură impresionantă. Plimbându-mă pe străzile pietruite, am fost captivată de frumusețea clădirilor vechi și de atmosfera boemă care părea să umple fiecare colț al orașului.

sursă foto: pixabay

Într-o după-amiază însorită, m-am oprit la o cafenea mică și primitoare pentru a savura o ceașcă de cafea și pentru a mă bucura de peisajul urban. Fiind absorbită de atmosfera relaxată a locului, am uitat să fiu atentă la ceilalți clienți din cafenea și în momentul în care am vrut să comand, am încercat să folosesc puțin din limba cehă pe care o învățasem înainte de călătorie. Cu toate acestea, emoționată și entuziasmată, am amestecat cuvintele și am pronunțat greșit unele dintre ele. Chelnerul m-a privit ușor confuz, iar câțiva dintre clienții din jur s-au uitat la mine cu uimire. Am vrut să spun "cafea cu lapte" în limba cehă, dar am confundat cuvintele și am spus "cafea cu vopsea". Acest lucru a provocat o clipă de confuzie atât pentru mine, cât și pentru chelner, și m-a făcut să mă simt foarte stânjenită.

sursă foto: Vasco Electronics

În acel moment, am simțit că roșeața începea să îmi cuprindă obrajii, iar inima îmi bătea puternic. Mă simțeam stanjenită și frustrată că nu reușisem să mă exprim corect în limba locală. Totuși, în timp ce mă pregăteam să îmi cer scuze și să încerc din nou să mă fac înțelesă, mi-am adus aminte că aveam în geantă dispozitivul Vasco.

Fără să stau pe gânduri, l-am scos și l-am pornit, setându-l rapid pe limba cehă. Cu ajutorul acestui traducător instant, am putut să formulez corect comanda și să comunic eficient cu chelnerul. Acesta a zâmbit și a luat nota, iar atmosfera stânjenitoare din jur s-a risipit.

Apoi m-am hotărât să comand și micul dejun, cu ajutorul translatorului electronic am tradus meniul, pentru a evita o nouă gafă. Funcția Photo Translator este un instrument esențial în astfel de momente. Aceasta te ajută să fii calm și relaxat în toate aceste situații. Mulțumită camerei Sony de înaltă calitate, poți face o fotografie și poți traduce cuvintele din fotografii. Acest translator imagine este, de asemenea, un instrument grozav atunci când te grăbești. Cu ajutorul lui înțelegi un orar, un panou sau felurile de mâncare dintr-un meniu. Funcția Photo Translator traduce totul din mers, cât ai clipi! 

Am hotărât să încerc, la micul dejun,Trdelník. Acesta este un desert tradițional ceh, dar este adesea consumat și ca mic dejun. Este o ruladă dulce de aluat copt pe un băț de lemn, servită de obicei cu scorțișoară, nucă și zahăr, o variantă a cozonacului secuiesc- Kürtőskalács. 

sursă foto: Vasco Electronics

După ce am terminat de savurat cafeaua și desertul, am fost abordat de câțiva localnici curioși, care erau interesați să afle mai multe despre Vasco translator și despre experiența mea în orașul lor. Am început să povestesc despre aventurile mele și despre modul în care tehnologia modernă poate salva situații stânjenitoare în călătoriile prin țări străine.

Astfel, o situație inițial jenantă s-a transformat într-o ocazie de conexiune cu oameni noi și de a împărtăși experiențe și cunoștințe. Cu ajutorul tehnologiei moderne și al deschiderii către alte culturi, călătoriile mele au devenit nu doar aventuri, ci experiențe care facilitează interconectarea culturală și descoperirea lumii într-un mod cu adevărat unic.

sursă foto: Vasco Electronics

Acest articol a fost scris pentru Spring SuperBlog 2024!

 

Seria Născută din fum și os - Laini Taylor

 Seria "Născută din fum și os" scrisă de Laini Taylor este un amestec captivant de fantezie și mitologie, care te poartă într-o lume complexă și fermecătoare. Am citit-o acum ceva timp și mi-am amintit de ea când am găsit notițele, din agenda mea literară, și am decis să îți povestesc puțin despre această serie.

Prima carte din serie a apărut în 2016 la Editura Epica, dar eu am descoperit seria abia în 2021, ultima carte din serie nu am mai găsit-o în format clasic, deși am căutat-o foarte mult, deoarece mi-ar fi plăcut să am întreaga serie în format clasic. Cărțile din serie sunt următoarele:

1.Născută din fum și os (Daughter of Smoke and Bone);
2.Vremuri de sânge și străluciri de stele (Days of Blood & Starlight);
3.Visuri de îngeri și monștri (Dreams of Gods & Monsters).

Laini Taylor creează un univers bogat, în care omenii și ființele supranaturale coexistă, dar nu fără tensiuni și conflicte. Personajele sunt extrem de bine conturate și complexe, fiecare având propria sa poveste și motivații puternice. Personajul principal, Karou, este o eroină remarcabilă, cu o putere și o inteligență remarcabilă, dar și cu un trecut misterios care îi influențează viitorul.

Karou este descrisă ca având o frumusețe exotică, cu părul albastru electric care crește natural și ochi de un albastru intens, este încrezătoare și fermecătoare, iar trăsăturile ei fac parte din misterul și farmecul ei. Este inteligentă și isteață, având o minte ascuțită și o abilitate de a se descurca în situații dificile. Este curajoasă și hotărâtă, nu ezită să-și asume riscuri pentru a-și proteja prietenii și pe cei dragi. Deși are un simț al umorului subtil și o latură jucăușă, Karou poartă și o povară emoțională grea din cauza trecutului ei complicat.

Unul dintre aspectele cele mai interesante ale lui Karou este trecutul ei misterios și identitatea complexă. Ea este legată de lumea supranaturală a îngerilor și a demonilor, dar și de lumea oamenilor în care trăiește. Drumul ei către descoperirea adevărului despre sine și originea ei este unul plin de provocări și pericole, dar ea este hotărâtă să găsească răspunsuri indiferent de cost. Evoluția ei pe parcursul seriei este una captivantă, iar cititorii se atașează de ea și de călătoria ei emoționantă plină de aventuri.

Unul dintre aspectele remarcabile ale seriei este modul în care Taylor explorează teme precum identitatea, loialitatea și iubirea în contextul unei lumi fantastice. Ea îmbină perfect acțiunea și suspansul cu momentele emoționale și introspective, ceea ce face ca povestea să fie atât de captivantă și de memorabilă.

În plus, stilul ei narativ este poetic și fermecător, îmbogățit de imagini vii. Astfel, cititorul este învăluit în atmosfera magică a poveștii și este purtat într-o călătorie fascinantă prin tărâmuri fantastice.

Podul Carol este un pod celebru istoric din Prag, traversează râul Vltava și joacă un rol semnificativ în seria "Născută din fum și os" a lui Laini Taylor. Această locație iconică devine un punct central al acțiunii și un element cheie al atmosferei fascinante create de autoare.

Prin descrierile sale detaliate, Taylor redă Podul Carol și împrejurimile într-un mod fermecător, transmițând cititorilor o imagine autentică și captivantă a acestei atracții turistice remarcabile. Podul devine un simbol al trecutului bogat și al misterelor din Praga, oferind un fundal impresionant pentru aventurile și întâmplările din poveste. Imaginile evocatoare și atmosfera misterioasă a acestui loc iconic m-au făcut să-mi doresc să explorez personal această frumoasă capitală europeană și sper să o fac cât de curând!

Imagine de Peggychoucair de la Pixabay
În ansamblu, seria "Născută din fum și os" este o lectură frumoasă, care îmbină aventura și romantismul într-un mod captivant și plin de viață. Recomand cu căldură această serie tuturor fanilor de ficțiune fantastică și povestiri cu eroi puternici și lumi fascinante. Mie mi-a plăcut foarte mult!

Mai jos las citatele mele favorite din această carte, iar postarea o înscriu în tabelul găzduit de Suzana - Citate Favorite:

”De-a lungul anilor, descoerise că nu trebuia decât atât, zâmbetul acela indolent, și putea spune adevărul fără a risca să fie crezută.”

”- Dorințele nu sunt pentru prostii.
- Păi, tu la ce le folosești?
- La nimic, a zis el. Eu nu-mi pun dorințe.
- Cum? se minunase ea. Niciodată? Cu toată magia aceea la vârful degetului său mic!
- Dar ai putea avea tot ce-ți dorești ....
- Nu chiar tot. Există lucruri mai mari decât orice dorință.
- Ca de exemplu?
- Majoritatea lucrurilor care contează.
.................................................................
- Eu sper, copilă, dar nu doresc. E o deosebire.
- Pentru că speranța vine din înăuntrul tău, iar dorințele sunt doar magie.
- Dorințele sunt falsuri. Speranța este adevărată. Speranța își face propria magie.”

”Am întâlnit un înger în Maroc și m-am ales doar cu niște cicatrici crunte.”

”A fost odată ca niciodată un înger care zăcea pe moarte în ceață. Și un diavol s-a aplecat peste el și i-a zâmbit.”
sursă foto: Pinterest
”- Magie? întrebase Akiva. De unde vin păsările astea ale căror oase fac magie?
- Oh, nu e magie. Dorințele nu se îndeplinesc cu adevărat.
- Și atunci, pentru ce o faci?
Ea ridicase din umeri.
- Speranță? Speranța poate fi o forță puternică. Poate că nu e magie autentică în ea, dar când știi care e cea mai arzătoare speranță și o păstrezi ca pe o lumină în tine, poți face lucrurile să se întâmple. E aproape ca o magie.”

”A fost odată ca niciodată, când pe cer erau două luni, surori. Nitid era zeița lacrimilor și a vieții, iar cerul era al ei. Nimeni nu o venera pe Ellai, în afară de amanții secreți.”

”- Dragostea e un lux.
- Nu. Dragostea este un element al naturii.
Un element al naturii. Ca aerul de respirat, ca pământul de sub picioare.”

”A fost odată ca niciodată, când un înger și un diavol au ținut de un iadeș. Iar când s-a rupt, a spintecat lumea pe din două.” 
sursă foto: Pinterest

”Sau... probabil Soarta îți întindea viața înainte, ca o rochie pe pat, și tu puteai fie s-o îmbraci, fie să umbli dezbrăcată.”

”- Sufletele moarte visează numai la moarte, i-a spus resurecționistul Împăratului. Vise mărunte pentru indivizi mărunți. Viața e ceea ce crește pentru a umple lumile. Te domină fie viața, fie moartea.”

”Odată ca niciodată, un înger și un diavol și-au pus mâinile în dreptul inimilor și au pornit apocalipsul.”

sursă foto: Pinterest

”- Știi ce înseamnă ”a te împrieteni”, nu-i așa? răspunse Karou evaziv.
Înseamnă a arunca sânge în apă ca să atragi rechinii.”

”- [...] mintea este un palat cu odăi pentru mulți oaspeți. Probabil majordomul are grijă să instaleze delegații științei într-o aripă separată de aceea a emisarilor Credinței, ca să nu se încaiere pe culoare.”

- [...] viața, chiar și în cea mai nenorocită formă, își înfige ghearele în tine.”

”Există trecut și există viitor, [...] Prezentul nu e niciodată mai mult de o singură secundă care le separă. Există numai prezentul și e infinit. Trecutul și viitorul sunt doar obloane pe care le purtăm noi, astfel încât infinitul acela să nu ne înnebunească.”

”Oamenii cu secrete n-ar trebui să-și facă dușmani.”

Pe curând!💝

luni, 15 aprilie 2024

Muzeul Antoine Wiertz din Bruxelles

 În Bruxelles, în cartierul Leopold, se află un loc cu o istorie bogată și o colecție impresionantă de opere de artă: Muzeul Antoine Wiertz. Acest muzeu, care face parte din prestigioasa grupare a celor cinci muzee regale de arte frumoase ale Belgiei, este un loc ce îmbină arta controversată cu istoria.

Dedicat celebrului artist belgian Antoine Wiertz (1806-1865), muzeul își propune să ofere o perspectivă amplă asupra operei și vieții acestei figuri marcante a romantismului belgian. Încă din momentul în care pășești în incinta sa, ești captivat de atmosfera specială ce pare să te transporte în lumea tulbure a creației artistice a lui Wiertz.

Una dintre lucrările cele mai remarcabile expuse în acest muzeu este pictura monumentală "Grecii și troienii luptându-se pentru corpul lui Patrocle". Cu dimensiuni impresionante de 8 metri, această operă impresionează prin detaliile sale și prin modul în care reușește să redea drama și pasiunea din epopeea lui Homer, "Iliada". Este un exemplu perfect al stilului distinct al lui Wiertz, care îmbină dramatismul cu elemente de oroare, captivând privitorul și provocându-i imaginația.

Muzeul Wiertz găzduiește o varietate impresionantă de opere, incluzând numeroase autoportrete, portrete și sculpturi ale artistului. Printre acestea se numără și sculptura sugestivă "Nașterea pasiunilor", care surprinde complexitatea și intensitatea emoțiilor umane.

Cu toate că opera lui Antoine Wiertz este adesea subiectul unor dezbateri și controverse, Muzeul Wiertz din Bruxelles rămâne un loc de referință pentru iubitorii de artă și pentru cei pasionați de istoria și cultura Belgiei. Aici, vizitatorii au ocazia să descopere universul fascinant al unuia dintre cei mai distincți artiști belgieni și să se lase captivați de frumusețea și profunzimea operei sale.

Mai multe detalii despre acest muzeu găsești pe site-ul oficial al Muzeelor Regale de Arte frumoase ale Belgiei: https://fine-arts-museum.be/en/museums/musee-wiertz-museum, aici găsești informații despre viața și opera lui Wiertz, precum și detalii despre colecțiile de artă care îi includ lucrările. Mă bucur foarte mult că am reușit să vizitez acest muzeu, deși am ajuns aproape la închidere, domnul de acolo a fost foarte amabil și a acceptat să mai rămână 10 minute peste program să vizităm muzeul. Intrarea a fost gratuită.

Pe curând!💝