miercuri, 24 iulie 2024

Spectacolul Cerului: Norii de ploaie dinaintea furtunii!

Spectacolul Cerului
Farmecul Norilor de Ploaie
Cerul în Transformare
Când Cerul Își Spune Povestea

Antiteze - Radu Gyr

N-ai dezmierda de n-ai ști să blestemi,
surâd numai acei care suspină,
de n-ai fi râs, n-ai fi știut să gemi,
de n-ai fi plâns, n-ai duce-n ochi lumină.

Și dacă singur rana nu-ți legai,
cu mâna ta n-ai unge răni străine,
n-ai jindui după un colț de rai
de n-ai purta un strop de iad în tine.

Și nu te-nalți în slăvi dacă nu cazi
cu fruntea grea în pulberea amară,
iar dacă-nvii în zâmbetul de azi,
e c-ai murit în lacrima de-aseară.

Poezia este din cartea  ”Întoarcera la Hristos” scrisă de Ioan Ianolide, pe care am primit-o în dar.

Pe curând!💝

marți, 23 iulie 2024

Un cățel pictat pe piatră!

 În plimbările cu cățelul meu, Uzzi, am găsit niște pietre tocmai bune de pictat și cum pictatul mă relaxează, m-am pus pe treabă. Pe site-ul Rock Painting 101 am găsit un desen drăguț cu un cățel, este și un tutorial video care explică pas cu pas cum se desenează un cățel pe o piatră. La mine nu a fost chiar așa simplu, deoarece eu am folosit materialele pentru pictura pe sticlă.

 După ce am desenat cu un creion schița cățelului pe piatra, în prealabil curățată, am făcut conturul cu acril negru.

Am folosit o pensulă subțire, nr. 2, a fost o adevărată provocare să fac conturul cu pensula. Cu un marker ar fi fost mult mai simplu:

Apoi am început să pun culoare. În timp ce puneam culoarea mă gândeam că ar fi fost mai bine dacă aplicam culoarea de fundal și apoi să încep cu conturul și așa mai departe. Procesul de pictare al pietrelor începe cu pasul final de la pictura pe sticlă, pentru un rezultat final bun. Adică,la pictura pe sticlă se începe cu conturul și se termină cu fundalul.
Iar rezultatul aproape final, deoarece îi voi aplica și un strat de lac incolor, pentru a proteja desenul, peste câteva zile, când culoarea va fi uscată în totalitate:

După ce am terminat de pictat mi-am amintit de cartea mea, moștenită din generație în generație, nu mai are copertă, deci nu știu cum se numește și nici editura la care a apărut, care conține fabule și poezii cu morală, scrise de diverși autori. Și am ales să redau o poezie, cu morală, a lui Gh. Tăutu (1823-1885), o poezie care îmi place mult.
Cine a fost Gh. Tăutu:

Mai jos voi reda poezia ”Cîinele și buldogul” și voi păstra ortografia din carte:

Un dulău de stînă, rătăcind de turmă,
Și vrînd a se-ntoarce la ea iar curînd,
Trecînd prin o urbă îl luă din urmă
Cotei o mulțime ca turbați lătrînd.

Zgomotul acesta era foarte mare,
Călătoriul însă pășea liniștit:
Un buldog văzîndu-l, cu multă mirare,
Îl întreabă astfel, ceva amorțit:

 - Ce! Fălcile tale sînt ele-nzestrate
Acum poate numai cu colți de malai?
De lași să te latre haitele turbate,
Și să te petreacă cu așa alai?

Dulăul atuncea pe loc se oprește,
Și-arătîndu-și colții foarte sănătoși,
Răspunde îndată: - Dinții mei privește!...
Așa-i că sînt ageri? ba chiar fioroși?!

Însă cîtă vreme aste animale
Vor dîrdîi numai făr-a mă mușca:
Le dau bună pace și-mi caut de cale,
Latre după mine pînă vor turba,

Căci oricînd în lume, dup-a mea părere,
E mult mai cuminte, dinții să-i păstrezi,
Pentru lupii care plini de-nfuriere,
Vizitează turma ce o priveghezi.

Lătrători pe lume sînt în număr mare,
Cel cuminte însă e surd pentru ei,
Căutîndu-și treaba, puterea ce are
O păstrează sigur nu pentru cotei!

Sper să-ți placă și ție această poezie! Și cățelul meu, bineînțeles!
Pe curând!💝


luni, 22 iulie 2024

Adrenalina la maximum: Twisters vizionat în sala MX4D

Aseară am avut ocazia să vizionez filmul Twisters în sala MX4D, de la Inspire Cinema și pot spune fără ezitare că a fost o experiență absolut uimitoare! Filmul, regizat de talentatul Lee Isaac Chung, având în distribuție actori remarcabili precum Glen Powell, Maura Tierney, Kiernan Shipka și Daisy Edgar-Jones, a fost transformat într-o aventură captivantă prin tehnologia revoluționară MX4D.

Twisters urmărește povestea unui grup de cercetători și vânători de furtuni care se confruntă cu cele mai puternice și imprevizibile tornade din istorie. 

Filmul se concentrează pe Kate Carter (Daisy Edgar-Jones), o meteorologă care și-a părăsit echipa de vânători de tornade din cauza unei tragedii personale. Însă, când fostul ei coleg, Javi (Anthony Ramos), o convinge să testeze o nouă tehnologie de urmărire a tornadelor în Oklahoma, Kate își regăsește pasiunea și curajul de a se confrunta din nou cu aceste fenomene devastatoare.

Tyler Owens (Glen Powell), un vânător de tornade faimos pe internet, aduce un aer proaspăt și controversat echipei, cu abordarea sa adesea riscantă și spectaculoasă. Confruntările dintre metodele prudente ale lui Kate și stilul temerar al lui Tyler adaugă un strat suplimentar de tensiune și dinamism poveștii.

Daisy Edgar-Jones strălucește în rolul lui Kate, aducând profunzime și autenticitate unei femei care se luptă cu demonii din trecutul său. Glen Powell impresionează ca Tyler, echilibrând umorul și carisma cu momente de vulnerabilitate. Anthony Ramos aduce un strop de umanitate și camaraderie ca Javi, iar Maura Tierney oferă o performanță bună și convingătoare în rolul mamei lui Kate, Cathy.


Experiența MX4D

Ceea ce a transformat cu adevărat vizionarea acestui film într-o seară memorabilă a fost experiența oferită de sala MX4D. Tehnologia de ultimă generație, detaliată pe site-ul Inspire Cinema, adaugă o dimensiune complet nouă vizionării de filme. Efectele speciale, precum vântul, ploaia și mișcările scaunelor, te fac să te simți parte din acțiune. Fiecare scenă tensionată din Twisters era însoțită de senzații fizice care amplificau intensitatea momentului. 

Simțind cum vântul îți bate în față sau cum picăturile de apă te ating în momentele cheie, te transpune direct în mijlocul furtunilor și pericolelor pe care personajele le înfruntă. Această conexiune directă cu acțiunea de pe ecran face ca fiecare moment să fie mult mai intens și mai real. Este ca și cum ai trăi evenimentele alături de eroii filmului. Scenele cu tornade sunt deosebit de impresionante, iar efectele MX4D contribuie semnificativ la crearea unui sentiment de urgență și pericol iminent. Am fost luată prin surprindere de fulgerele și rafala de vânt cu ploaie care mi-au dat în ochi, dar în timp ce filmul rula m-am adaptat condițiilor și am devenit parte din film.😂 Următorul film în sala MX4D vreau să-l văd 3D!

Experiența de a viziona Twisters în sala MX4D a fost, fără îndoială, una dintre cele mai captivante și memorabile vizionări de film pe care le-am avut. Tehnologia MX4D a dus cinematografia la un nivel complet nou, oferindu-ne o seară incredibilă, plină de emoții și senzații tari. 

Concluzie

"Twisters" (2024) este un omagiu adus originalului din 1996, reușind în același timp să se distingă prin povestea sa originală și abordarea modernă. Cu o regie inspirată de Lee Isaac Chung și performanțe actoricești de excepție, filmul oferă o experiență captivantă și emoționantă. Este un must-see pentru fanii genului și pentru toți cei care doresc să trăiască o aventură palpitantă în mijlocul unor tornade impresionante. Dacă doriți să vă bucurați de un film într-un mod cu totul deosebit, nu trebuie să ratați această experiență! Twisters nu este doar un film despre furtuni devastatoare, ci și despre curaj, prietenie și determinare. 🌟

Pe curând!💝

duminică, 21 iulie 2024

The Bikeriders - Rebeli pe Două Roți!

 Într-o după-amiază liniștită de vineri, după o săptămână plină de muncă, am avut ocazia să vizionez filmul The Bikeriders (2023) împreună cu o prietenă dragă. Am decis să profităm de ultima zi în care acest film era încă difuzat în cinematografe și ne-am bucurat de o experiență relaxantă, fiind singurele spectatoare din sală.😅 Această atmosferă specială a contribuit la farmecul momentului, oferindu-ne un spațiu privat în care să ne pierdem în povestea filmului.

The Bikeriders, regizat de Jeff Nichols, este un film captivant care te poartă în lumea rebelilor pe motociclete din anii '60. Inspirat din cartea de fotografii a lui Danny Lyon, filmul prezintă viața unui grup de motocicliști care formează un club numit "Vandals". Povestea este centrată pe relațiile dintre membrii clubului și pe impactul vieții de motociclist asupra fiecăruia dintre ei.

Povestea și Personajele

Filmul reușește să creeze un portret autentic și emoționant al personajelor sale, fiecare având propria poveste și motivație. Liderul carismatic al clubului, Johnny, interpretat de Tom Hardy, emană un amestec de duritate și vulnerabilitate care te face să-l privești cu admirație și empatie. În contrast, Benny, jucat de Austin Butler, este un tânăr plin de entuziasm și idealism, care ajunge să înțeleagă complexitatea și sacrificiile necesare pentru a trăi în această lume.

Jodie Comer oferă o performanță remarcabilă în rolul lui Kathy, soția devotată a lui Benny. Ea aduce o notă de sensibilitate și forță feminină într-o lume dominată de bărbați, subliniind dificultățile și dilemele cu care se confruntă femeile din această comunitate.Jocul actoricesc este remarcabil, aducând la viață personaje complexe și credibile. 

Regia și Producția

Jeff Nichols demonstrează încă o dată măiestria sa în a crea o atmosferă autentică și captivantă. Stilul său de regie și contribuția semnificativă pe care Adam Stone, în calitate de director de imagine, reușește să capteze esența epocii și să te transporte în mijlocul evenimentelor. Fiecare cadru este meticulos compus, aducând un omagiu esteticii anilor '60 și culturii motocicliștilor.

Muzica și Atmosfera

Coloana sonoră a filmului, cu piese rock clasice și melodii de blues, completează perfect atmosfera și subliniază emoțiile personajelor. Sunetele motoarelor turate și peisajele americane vaste contribuie la crearea unui sentiment de libertate și de rebeliune, esențial pentru înțelegerea stilului de viață al motocicliștilor.

Concluzie

The Bikeriders este un film care te prinde de la început și nu te lasă să pleci până la final. Este o poveste despre prietenie, loialitate și căutarea identității într-o lume dură și imprevizibilă.

Recomand cu căldură acest film tuturor celor care apreciază o poveste bine spusă, interpretări actoricești de excepție și o regie de calitate. The Bikeriders este cu siguranță un film care merită văzut și care îți va rămâne în memorie mult timp după ce ai ieșit din sala de cinema.


Pe curând!💝

joi, 18 iulie 2024

Reflexiile din pahar! - Volumul 1

Într-o sâmbătă liniștită de vară, am descoperit magia Sauvignon Blanc-ului de la Caii de la Letea-Volumul 1, o comoară premiată cu aur la IWCB 2017. În paharul meu, lumina caldă a soarelui s-a oglindit într-un dans de nuanțe aurii, aducând cu sine atmosfera captivantă a Deltei Dunării.

Aromele proaspete de flori de soc și citrice m-au îmbiat să explorez fiecare înghițitură, fiecare notă gustativă fiind o călătorie prin peisajele însorite și pădurile umede ale Deltei. În pahar, vinul strălucea ca un galben pai, amintind de peisajele însorite ale Deltei. Așa că am surprins acest moment într-o fotografie. Reflexiile luminoase ale paharului au însoțit fiecare înghițitură, ca un dans al luminii în apa calmă a unui lac. În oglinda vinului, am văzut nu doar un spectacol vizual, ci și o poveste a măiestriei vinificației și a conexiunii cu natura din Delta Dunării.

Recomand să savurați acest vin răcit la temperatura potrivită, în zilele călduroase de vară, acest vin își poartă povestea în fiecare înghițitură, aducând o notă aparte de prospețime și eleganță în fiecare moment al degustării. Cu fiecare înghițitură, vei descoperi o poveste captivantă și plină de rafinament, ce te aduce mai aproape de farmecul unic al vinurilor din România.

Înscriu acest articol la rubrica ”Reflexii în oglindă”, găzduită de Carmen!

Dacă ai o fotografie cu reflexii, o imagine sau un clip pe care tocmai l-ai vazut în "oglindă" (orice fel de oglindă... chiar și oglinda ochilor, oglinda apei, a cerului sau oglinda retrovizoare) te invit sa participi la rubrica "Reflexii în Oglindă", dacă dorești, inițiată de SoriN și preluată de Carmen. Publică fotografiile într-un articol pe blogul tău si înscrie articolul în tabelul de aici (click).

miercuri, 17 iulie 2024

Pictură pe sticlă: Femeia Africană!

 A trecut ceva timp de când nu am mai realizat nicio lucrare handmade, însă în weekend-ul care tocmai a trecut am pictat un tablou, pe sticlă, care reprezintă o femeie africană. Tabloul nu a ieșit perfect pentru că... voi povesti pe parcurs, dar mie îmi place și așa.

Am fost mereu fascinată de cultura africană și am vrut să imortalizez esența acesteia prin tabloul meu. Probabil că m-au atras, cel mai mult, veșmintele și bijuteriile viu colorate, care emană doar optimism.

Vesmintele tradiționale africane sunt pline de culoare și semnificație. Fiecare piesă de îmbrăcăminte poate spune o poveste despre identitatea și statutul social al purtătorului. În multe culturi africane, femeile poartă robe lungi și viu colorate, cum ar fi kente în Ghana sau dashiki în Nigeria. Aceste haine sunt adesea realizate din țesături bogate în modele complexe și culori vibrante.

Bijuteriile joacă un rol important în cultura africană, nu doar ca obiecte decorative, ci și ca simboluri ale statutului, puterii și spiritualității. Femeile africane poartă adesea coliere, brățări și cercei realizate din materiale naturale precum mărgele, scoici, lemn și metale prețioase. Aceste bijuterii sunt adesea moștenite din generație în generație și pot avea semnificații culturale profunde.

Cultura africană este extrem de diversă, cu sute de triburi și grupuri etnice, fiecare cu propriile sale tradiții și obiceiuri. Dansul, muzica și arta sunt esențiale pentru viața cotidiană și festivități. De exemplu, dansul și muzica tradițională sunt folosite pentru a marca evenimente importante precum nașterile, nunțile și ceremoniile de inițiere.

În plus, femeile joacă un rol central în multe comunități africane, fiind adesea gardienele tradițiilor și înțelepciunii. Ele sunt implicate în diverse meșteșuguri, agricultură și activități comerciale, contribuind astfel la bunăstarea familiei și comunității.

Nu sunt un artist profesionist, probabil dacă îmi citești blogul știi acest lucru,  dar iubesc să încerc lucruri noi și să mă joc cu diferite tehnici, mai degrabă o amatoare creativă, că până la artist drumul este lung. Am mai pictat pe sticlă o icoană - Sfântul Alexandru și  un tablou cu flori.
Pentru realizarea acestui tablou am folosit următoarele materiale: Ramă tablou 297mm x 210mm, culori acrilice, pensule, lac pentru sticla și multă răbdare.
Primul pas a fost să curăț foarte bine sticla ramei, apoi am pictat conturul femeii. După ce am terminat conturul și s-a uscat, l-am cosmetizat puțin folosind un băț (dintr-o ramura de măr) ascuțit, apoi am dat un strat de lac pentru a fixa conturul.
Următorul pas a fost să pun culoare în tablou. Am combinat culori și am pus ce culori mi-au atras atenția în acel moment, am folosit și acrilice cu sclipici.
Ultimul pas a fost fundalul. Aici am avut o mică problemă, nu am putut să decid ce culoare să fac fundalul și într-un final, mi-am amintit că am un tub de gri (bazalt parcă) și am zis că așa va fi fundalul.
Am luat tubul și....supriză!... acesta a fost spart și vopseaua era aproape uscată! Dar nu m-am lăsat!NU! Abia mă decisesem la fundal, nu mă putea împiedica nimic, așa că am amestecat vopseaua cu apă....și-am amestecat ceva timp....și am crezut că am omogenizat-o, dar....
spatele tabloului
Pentru că nu am omogenizat vopseaua suficient...și nici nu am mai avut să completez, au rămas unele goluri, pe care le poți observa în lucrarea finală (prima poză) ca nisțe dâre. Am dat cu argintiu, cu sclipici, nimic nu le-a acoperit, doar vopseaua gri bazalt putea repara dârele, dar nu am mai avut. N-am avut decât să îl las așa.
În casă nu se văd prea tare, par niște reflexii, însă afară, se văd destul de clar.

Acesta este tabloul realizat de mine și m-aș bucura tare mult dacă mi-ai lăsa un feedback, trecând peste micul defect din fundal.
Pe curând!💝


duminică, 14 iulie 2024

Toată lumea minte!

Minciuna este un fenomen omniprezent în societatea umană. În serialul "Doctor House", celebrul doctor Gregory House este faimos pentru fraza sa "Toată lumea minte" - o observație ce reflectă o realitate universală. Dar de ce mint oamenii și care sunt avantajele și dezavantajele minciunii? În acest articol, voi explora aceste aspecte și voi analiza, pe scurt, de ce uneori minciuna poate fi justificată.

Imagine de Stefan Keller de la Pixabay

De ce mint oamenii?

Oamenii mint din diverse motive, iar înțelegerea acestora ne poate ajuta să înțelegem mai bine comportamentul uman. Minciunile pot fi clasificate în funcție de intenție și consecințe. Iată câteva motive comune pentru care oamenii aleg să mintă: 

Unul dintre principalele avantaje ale minciunii este protejarea sentimentelor. Uneori, adevărul poate fi prea dureros pentru a fi acceptat, iar o minciună bine-intenționată poate proteja sentimentele unei persoane. De exemplu,atunci când un prieten îți prezintă un proiect artistic personal, dar rezultatul nu este deloc reușit, s-ar putea să îi spui că este un început promițător și că are potențial, în loc să îi critici direct munca, pentru a-l încuraja să continue să își dezvolte abilitățile fără a-l descuraja.

Un alt avantaj al minciunii este menținerea păcii și armoniei sociale. În multe situații, adevărul crud poate cauza conflicte sau tensiuni inutile. De exemplu, în relațiile de muncă, un manager poate opta să nu dezvăluie întreaga adevărată opinie despre performanța unui angajat pentru a menține moralul ridicat și a evita conflictele.

Minciuna poate fi, de asemenea, un instrument strategic. În negocieri sau în competiții, a deține informații și a manipula adevărul poate oferi un avantaj strategic semnificativ. Acest tip de minciună poate duce la obținerea unor rezultate favorabile care altfel ar fi fost imposibil de atins.

Imagine de Leandro De Carvalho de la Pixabay

Dezavantajele minciunii

În ciuda beneficiilor sale aparente, minciuna are și numeroase dezavantaje. Minciunile tind să fie descoperite, iar atunci când acest lucru se întâmplă, consecințele pot fi devastatoare. Pierderea încrederii este una dintre cele mai mari probleme asociate cu minciuna. Odată ce o persoană este prinsă mințind, este dificil pentru ceilalți să mai aibă încredere în ea în viitor.

Minciuna poate duce, de asemenea, la o spirală de minciuni suplimentare. Pentru a acoperi o minciună inițială, este adesea necesar să inventăm altele, ceea ce poate complica și mai mult situația și poate crea o rețea de înșelăciuni din care este dificil să ieșim.

Pe plan moral și etic, minciuna poate duce la sentimente de vinovăție și remușcare. Chiar și atunci când minciuna pare să fie justificată, multe persoane se confruntă cu conflicte interioare puternice în legătură cu acțiunile lor, afectându-le sănătatea mentală și bunăstarea generală.

Importanța adevărului

A spune adevărul este fundamentul încrederii și al relațiilor autentice. Adevărul construiește un mediu de încredere reciprocă, care este esențial pentru orice relație solidă, fie ea personală sau profesională. Fără această bază, colaborarea și comunicarea eficientă sunt greu de realizat.

Adevărul promovează, de asemenea, integritatea personală și respectul de sine. O persoană care este cunoscută pentru sinceritatea sa este, în general, mai respectată și mai apreciată în comunitatea sa. Mai mult, sinceritatea contribuie la o stare de bine mentală, deoarece elimină stresul și anxietatea asociate cu menținerea unei minciuni.

Justificarea minciunii

Există situații în care minciuna poate fi considerată acceptabilă sau chiar necesară. De exemplu, în medicină, conceptul de „minciună terapeutică” este uneori utilizat pentru a proteja pacienții de stresul inutil. Un studiu publicat în Journal of Medical Ethics a arătat că unii medici aleg să nu dezvăluie întreaga gravitate a unei boli terminale pacienților pentru a le menține speranța și calitatea vieții.

De asemenea, minciuna poate fi justificată în situații de urgență sau de autoapărare. În contextul unui pericol iminent, minciuna poate fi folosită pentru a salva vieți sau pentru a proteja integritatea fizică și emoțională a unei persoane.

Concluzie

Minciuna, deși aparent nocivă, are aspecte complexe care merită o analiză detaliată. De la protecția emoțională și menținerea păcii sociale la strategiile competitive, minciuna poate avea beneficii tangibile. Totuși, adevărul rămâne piatra de temelie a relațiilor de încredere și a integrității personale. În final, decizia de a minți sau de a spune adevărul trebuie cântărită cu atenție, luând în considerare consecințele pe termen scurt și lung.

Mi se pare o temă interesantă de dezbătut și sunt foarte curioasă să aflu părerea ta despre minciună!

Pe curând!💝