Sora vitregă - Jennifer Donnelly

„Sora vitregă” de Jennifer Donnelly este o continuare fascinantă și neobișnuită a cunoscutului basm „Cenușăreasa”, în care ne este prezentată o nouă perspectivă asupra universului creat de Charles Perrault. Acțiunea cărții se desfășoară în secolul al XVIII-lea, o perioadă în care femeile erau supuse unor reguli stricte, limitate la roluri de gospodine și constrânse să se conformeze așteptărilor masculine.

În centrul poveștii se află Isabelle, sora vitregă și urâtă a Ellei, care, în ciuda provocărilor și prejudecăților, își urmează visul cu curaj. După ce Ella devine regina Franței, viața lui Isabelle, Octavia și a mamei lor se schimbă dramatic. Acestea sunt supuse unui tratament injust, lumea reamintindu-le mereu că nu sunt suficient de bune, sunt rele și urâte. Încercările lor de a trăi o viață normală devin din ce în ce mai dificile, iar Isabelle este adesea sub presiunea criticilor nemiloase.

Cu toate acestea, Isabelle reușește să își păstreze optimismul și să nu cedeze în fața presiunilor externe. Căutarea sa devine o aventură plină de magie și descoperiri interioare, în care ea își caută „bucățile pierdute ale inimii” – simbolice pentru dorințele și aspirațiile sale personale. Magia este un element central al cărții, subliniind mesajul că doar atunci când ascultăm cu adevărat de inima noastră și avem curajul să ne urmăm visurile, putem găsi adevărata fericire și împlinire.

Jennifer Donnelly reînvie basmul clasic cu o abordare proaspătă și emoționantă, îmbinând elemente de magie cu teme profunde despre auto-descoperire. Cartea explorează nu doar conflictele interne ale personajelor, dar și constrângerile societății, aducând în prim-plan nevoia de schimbare și adaptare într-o lume în continuă transformare.

Personal, am fost impresionată de profunzimea și originalitatea acestei continuări. „Sora vitregă” nu este doar o simplă poveste de basm, ci o lecție valoroasă despre curaj, perseverență și importanța de a fi fideli propriilor visuri. Îi acord ❤️❤️❤️❤️❤️ (ca tot e vorba de inimi 🤪), recomandând-o cu căldură tuturor celor care iubesc poveștile pline de magie și inspirație.

Voi încheia această postare cu câteva citate, din această carte, care mi-au plăcut foarte mult și, totodată, voi înscrie postarea în tabelul găzduit de Suzana, cu Citate favorite:

"Schimbarea e un sărut în beznă. Un trandafir în zăpadă. Un drum pustiu pe o noapte cu vânt..."

"Foamea din inima noastră e cea care ne omoară."

"Cred că toți facem greșeli. Ceea ce contează este să nu lăsăm greșelile să ne facă pe noi."

"Nu mai împovărați zeii. Nu mai blestemați diavolul. Nu vă vor croi ei calea. Ei v-au oferit darurile lor întunecate: rațiunea și voința. Acum, voi trebuie să vă găsiți singuri drumul. Ce-i făcut, e bun făcut. Ori vi s-a făcut vouă, ori ați făcut voi, însă nu se poate schimba. Dar ce nu-i făcut, nu-i bun făcut. Și acolo se află și speranța și hazardul. Să credeți că vă puteți găsi singuri drumul. Sau nu. Oricum ar fi, aveți dreptate. Fiecare război e diferit, însă fiecare bătălie e la fel. Dușmanul e doar o diversiune. Cei împotriva cărora luptați, întotdeauna, sunteți voi înșivă."

"Există magie în lumea asta tristă și aspră. O magie mai puternică decât soarta, mai puternică decât norocul. Și se vede în cele mai neașteptate locuri. [...] Este magia unei creaturi fragile și supuse greșelii, capabilă de o cruzime de nespus și de o imensă bunătate. Trăiește în fiecare om, pregătită să ne mântuiască. Să ne transforme. Să ne salveze. Numai de-am avea curajul s-o ascultăm. Este magia inimii omenești."

"În lumea asta, doar un prost poate fi fericit."

Steaua Șerifului (Orbea variegata): O plantă exotică fascinantă!

 Pe lângă cactuși am păstrat un trandafir japonez, o orhidee, un crin și Steaua Șerifului.

Steaua șerifului, cunoscută științific sub numele de Orbea variegata (L.) How., este o plantă suculentă care face parte din familia Apocynaceae. Am ales să fie următoare pe care o prezint, după Crinul Paștelui, pentru că și aceasta impresionează prin aspectul florii, dar și miros.

Florile au o formă asemănătoare cu cea a unei stele, cu 5 colțuri și emit un miros neplăcut, asemănător cu cel al cărnii în descompunere, aceasta este o strategie a plantei pentru a atrage polenizatori precum muștele, care sunt atrase de mirosul de carne putrezită. 

Planta este considerată toxică dacă este ingerată. Iarna când o țin în casă, o țin cât mai sus, să nu ajungă Uzzi la ea. Părțile plantei conțin substanțe care pot provoca iritații digestive. Am avut o experiență neplăcută când Uzzi era mic, ce crezi că a făcut? A mâncat o frunză de aloe, care era cât el de mare și i s-a făcut rău, medicul veterinar chiar se întreba cum a putut să mănânce atâta amăreală! Aloea este benefică în cantități moderate, dar în exces , ca orice altceva dăunează, și cum frunza era cât el de mare, îți imaginezi că nu i-a făcut prea bine. Ca să-ți faci o idee: aloea mea avea 1.5 m, are frunze late, între timp mi-a rupt-o o furtună, însă nu am arncat-o, am pus-o în pământ și s-a prins, acum are 1 m.

O floare petrecută și alți doi bumbi care vor înflori

Orbea variegata sau Steaua Șerifului este adesea cultivată ca plantă ornamentală datorită florilor sale neobișnuite și atrăgătoare, dar trebuie tratată cu grijă datorită mirosului și toxicității sale. Este o alegere bună pentru grădini sau ghivece în climatul potrivit și poate adăuga un element interesant și exotic în colecțiile de plante.

Dacă vrei să știi cum se numește o plantă o poți identifica cu ajutorul  Pl@ntNet identify, e foarte simplu de utilizat, faci o poză plantei și o încarci pe site și primești denumirea ei.

Întotdeauna m-au atras lucrurile neobișnuite, ieșite din comun, iar Steaua Șerifului este o plantă fascinantă care nu putea să lipsească din colecția mea de plante ornamentale. Cu toate acestea, necesită o atenție deosebită datorită mirosului neplăcut și potențialei toxicități. Printr-o îngrijire corespunzătoare, te poți bucura de frumusețea acestei plante exotice în grădina sau locuința ta.

Pe curând!💮

O să-mi mănânce pisica ochii?

Caitlin Doughty, cunoscută pentru activitatea sa de antreprenor de pompe funebre și pentru seria populară de pe YouTube „Ask a Mortician”, oferă o privire captivantă asupra morții prin intermediul cărții „O să-mi mănânce pisica ochii?”. În această carte, Doughty răspunde la 35 de întrebări despre moarte, adesea adresate de copii, dar care stârnește interesul tuturor.

Am cumpărat cartea, de pe site-ul Nemira, pentru că mi-a plăcut titlul, dar și pentru că aveam anumite curiozități despre cadavre și procesele care au loc în interiorul corpurilor după deces. Poate te întrebi de ce nu am căutat pe internet informații. Ei bine, astfel de subiecte uneori este bine să fie abordate într-un mod amuzant și accesibil, iar autoarea asta face. De fapt, este o carte pentru copii, dar cu siguranță și adulții pot învăța multe din ea.

Fața coperții!

Cartea este un ghid eclectic și plin de umor care răspunde la întrebări despre procesele biologice de după moarte și ritualurile funerare. Structurată sub formă de întrebări și răspunsuri, fiecare capitol oferă informații detaliate și adesea surprinzătoare.

Copertă spate!

Am selectat câteva dintre întrebările care mi-au atras atenția și eram curioasă de răspunsuri:.

De ce nu schimbăm culoarea când murim?

Autoarea explică detaliat procesul de descompunere și de ce cadavrele capătă diferite culori în timp. Aceasta este o parte din carte care m-a  fascinat. Răspunsul este legat de modul în care corpul uman reacționează post-mortem. După moarte, inima încetează să mai pompeze sânge, iar gravitația face ca sângele să se adune în părțile inferioare ale corpului, astfel că primele culori care apar după moarte sunt legate de sânge. În primele ore după moarte, zonele precum buzele și unghiile devin mai palide, ca de ceară. Livor mortis reprezintă acumularea sângelui în zonele mai joase ale cadavrului. Aceste zone au tendința să se coloreze în mov.

Livor mortis, în latină, înseamnă ”culoarea vineție a morții” și este utilă examinării medico-legale arătând cum și când a murit cineva. Livor mortis este prima schimbare de culoare pe care o vedem la un cadavru, în primele ore de la deces. O întreagă paletă de culori se ivește cam la o zi jumătate după deces. Verzui-maroniu cu un pic de turcoaz înseamnă că se instalează putrefacția. 

Bacteriile intestinale digeră cadavrul pe dinăuntru. Autoliza este un proces al descompunerii care apare când enzimele încep să distrugă din interior celulele corpului. Hemoglobina pătează pielea și produce urme ușor colorate, în tonuri de roșu, de mov-închis, de verde și de negru. Inelele de hemoglobină se desfac în bilirubună (galben) și biliverdină (verde). 

Putem să-i facem bunicii o înmormântare în stil viking?

Caitlin abordează și întrebarea dacă putem organiza o înmormântare în stil viking pentru bunica. În stilul său caracteristic, autoarea explică faptul că, deși ritualurile de înmormântare sunt profund personale și pot varia mult în funcție de cultură, o înmormântare autentică în stil viking, cu arderea corpului pe o barcă, nu se poate și explică adevăratul ritual, nu cel în stil Holyywoodian pe o barcă, de înmormântare al vikingilor, prădătorii scandinavi medievali admirați de toată lumea. Pentru a arde un trup, focul trebuie să ajungă la 1200 de grade și să ardă vreo 2-3 ore.

Ce se întâmplă dacă mă îngroapă din greșeală când sunt doar în comă?

O altă întrebare intrigantă este ce se întâmplă dacă cineva este îngropat din greșeală când este doar în comă. Caitlin clarifică faptul că, datorită evoluției medicinei și protocoalelor stricte de verificare a decesului, este extrem de improbabil ca cineva să fie îngropat de viu în zilele noastre. În trecut, au existat cazuri de îngropări premature, dar tehnologiile moderne, cum ar fi electrocardiograma și electroencefalograma, asigură că diagnosticul de deces este precis.

Înainte de secolul al XX-lea medicii faceau teste care erau îngrozitoare:

- se băgau ace sub unghii, în inimă sau în stomac;
- cu un cuțit făceau o crestătură în picior sau cu un vătrai încins ardeau piciorul;
- clismă cu fum;
- ardeau mâna sau tăiau un deget;
- scriau pe o hârtie textul ”sunt deja mort! cu cerneală invizibilă (făcută din acetat de plumb), apoi se punea pe fața cadavrului. Trupul în descompunere eliberează dioxid de sulf ceea ce duce la apariția mesajului scris, dar dioxidul de sulf poate fi emis și de persoanele care au dinții cariați.

Poate cineva să doneze sânge după ce moare?

Un capitol interesant explorează posibilitatea de a dona sânge după moarte, aducând în discuție cazul chirurgului rus V.N. Shamov. În mod normal, sângele nu poate fi donat după moarte deoarece circulația sângelui se oprește, iar sângele începe să coaguleze. Totuși, V.N. Shamov a reușit să demonstreze în 1928 că sângele poate fi recirculat temporar într-un cadavru folosind o pompă mecanică, deschizând drumul pentru unele proceduri medicale post-mortem inovative. Această procedură nu este practicată pe scară largă, dar subliniază cât de mult poate avansa știința medicală și înțelegerea noastră asupra corpului uman chiar și după moarte.

Experimentele au arătat că atât timp cât sângele corpului mort era scos la mai puțin de 6 ore de la deces, receptorul în viață nu avea probleme.

Dr. Shamov:

”Cadavrul nu trebuie considerat mort în primele ore de după moarte.”

O inimă ținută în gheață poate fi transplantată până la 4 ore după moarte, un ficat până la 10 ore, un rinichi va rezista 24 de ore, uneori 72 de ore, sângele până la 6 ore.

De ce insectele nu mănâncă oasele umane?

 Oasele sunt compuse în mare parte din minerale, în special fosfat de calciu, care sunt mult prea dure și dense pentru majoritatea insectelor să le consume. Deși există anumite specii de bacterii și fungi care pot degrada componentele organice ale oaselor în timp, insectele, în general, nu au capacitatea necesară pentru a se hrăni cu ele.

Necrofagii sunt mâncătorii de moarte. Dermestidae, gândacii de piele, familie de coleoptere, mănâncă carnea aflată în descompunere. Oasele nu sunt nutritive pentru insecte.

Cadavrele din cimitire afectează gustul apei din sol?

Înainte de a cumpăra cartea, m-am contrazis cu o vecină care susținea că da, cadavrele afectează apa. Răspunsul este nu, și Caitlin aduce argumente solide în acest sens. Eu locuiesc lângă un cimitir și în fața porții este o fântână cu apă potabilă, de la asta a pornit discuția noastră contradictorie.

Pe lângă conținutul informativ al cărții, „O să-mi mănânce pisica ochii?” este îmbogățită de ilustrațiile vibrante și sugestive realizate de Dianne Ruz. Aceste desene adaugă o notă de umor și accesibilitate, complementând textul într-un mod care face subiectul morții mai puțin intimidant. Stilul artistic al lui Ruz nu doar că înfrumusețează paginile, dar ajută și la stimularea imaginației cititorilor de toate vârstele, oferind o experiență vizuală plăcută și atrăgătoare.

 Cu un amestec de cunoștințe științifice și anecdote, Caitlin reușește să transforme subiecte tabu în discuții accesibile și chiar amuzante. Recomand această carte oricui este curios să afle mai multe despre ce se întâmplă cu corpurile noastre după moarte.

Pe curând!💝

Crinul Paștelui: O Magie Nocturnă

 Îmi plac cacțușii foarte mult, iar ideea de a scrie acest articol mi-a venit cititnd articolul scris de Diana. Am avut foarte multe flori ornamentale, dar am renunțat la ele din cauză că nu am spațiu de depozitare pe timpul iernii, însă am păstrat cactușii, deoarece mă fascinează.

Sunt plante care se adaptează la condiții de mediu severe, tulpinile lor cărnoase reprezintă un sistem complex de stocare a apei, funcționând ca rezervoare naturale. Spinii cactușilor nu sunt doar pentru apărare, ei împiedică evaporarea apei, oferind umbră și reducând expunerea directă la soare. În plus, spinii pot atrage anumite specii de insecte care contribuie la polenizare sau protejează planta de erbivore.

Spre deosebire de majoritatea plantelor care efectuează fotosinteza în timpul zilei, cactușii folosesc un proces numit fotosinteză acidă a crassulaceelor (CAM). În acest proces, cactușii absorb dioxidul de carbon noaptea și îl stochează sub formă de acizi, pe care îi folosesc în timpul zilei pentru a produce carbohidrați, când stomatele sunt închise pentru a conserva apă.

Cactușii au o înflorire destul de rară, dar când se întâmplă, florile sunt adesea spectaculoase. De multe ori, florile de cactus înfloresc doar pentru câteva ore, în special în timpul nopții. Acest lucru este adesea un mecanism de atragere a polenizatorilor nocturni, cum ar fi anumite specii de lilieci și insecte care sunt active pe timp de noapte.

Cactușii au o varietate uimitoare de forme și dimensiuni. De la cactușii micuți, ca niște bile de bumbac, la specii uriașe care pot ajunge la înălțimi de 15 metri, cum ar fi Carnegiea gigantea (cactusul Saguaro). 

 Cactușii nu sunt doar decorativi, ci au și utilizări practice. De exemplu, Opuntia (Limba soacrei, cum e cunoscut la noi-îl voi prezenta într-un articol viitor - al meu a depășit un metru înalțime) este comestibil și folosit în bucătăria mexicană sub formă de "nopales" (frunze de cactus murate) și "prickly pear" (fructul de cactus). Unele specii de cactus sunt folosite în medicina tradițională pentru diverse afecțiuni.

Să revin la Crinul Paștelui, primul cactus din seria articolelor care urmează, este cunoscut sub numele științific de Echinopsis oxygona, este o specie de cactus originară din America de Sud. Este foarte apreciat pentru florile sale mari și spectaculoase, de aceea îl iubesc foarte mult. Am surprins în fotografii înflorirea acestuia, prima fotografie ( a bumbului) am făcut-o în jurul prânzului, iar acesta a început să se deschidă seara în jurul orei 21, iar dimineața când m-am trezit am avut o surpriză plăcută: Crinul Paștelui înflorise.

×

×

×

×

×

×

×

×

×

×

Florile sunt una dintre cele mai atrăgătoare caracteristici ale acestui cactus. Ele sunt mari, în formă de pâlnie, și pot avea un diametru de până la 20 cm, ale mele nu au depășit 10 cm în diametru. De obicei, florile sunt albe, roz sau purpurii și emană un parfum delicat. Cactusul meu face flori albe. Florile se deschid noaptea și durează doar o zi, dar planta produce un număr mare de flori pe parcursul sezonului de înflorire.

Florile de Echinopsis oxygona sunt cunoscute pentru parfumul lor plăcut și delicat. Multe persoane descriu mirosul florilor ca fiind dulce, similar cu cel al unor flori de crin sau de vanilie. Parfumul este cel mai intens în timpul nopții, când florile sunt complet deschise. Această caracteristică este comună pentru mulți cactuși din genul Echinopsis, care au evoluat pentru a atrage polenizatorii nocturni, precum moliile.

Floarea cactusului meu miroase a vanilie și lămâie, un miros plăcut care mă încântă în propria locuință!

Pe curând!💝

Restaurarea unei cărți vechi: Copertă handmade!

 Zilele trecute spuneam, în postarea despre cățelul pictat pe piatră, că am o carte veche cu poezii și fabule cu morală, dar care nu mai are coperți. Așa că, fără să stau prea mult pe gânduri, m-am apucat să-i fac hăinuță nouă - pardon, coperți!!

Am cotrobăit prin cuiuțele mele de depozitare cu diverse materii prime, adunate de-a lungul timpului și pentru confecționarea coperții am folosit următoarle materiale:

- hârtie de împachetat cadouri;
- ”diamante rămase de la picturile cu diamante;
- bandă dublu adezivă, de care sunt foarte mulțumită, pe care am achiziționat-o de pe Temu;
- sclipici roșu, achizionat dintr-un magazin din Craiova, Magic Hobby;
- lipici pentru puzzle, cumpărat din Jumbo;
- carton, ambalajul unui colet;
- pensete, achizionate tot de pe Temu;
- foarfecă și cuter;
- ochișori, tot din magazinul Magic Hobby:
- silicon de lipit la cald.

Apoi m-am apucat de treabă ( am folosit pentru măsurat ruleta soțului, deoarece rigla mea are cifrele șterse): Am măsurat cartea de mai multe ori, conform unei zicale din popor: ”măsori de zece ori și tai o singură dată!”, dar nu știu cum am reușit că am făcut coperta mai mică.😂  Un lucru e sigur: dacă vreau să mă reprofilez, croitoria nu e de mine!

Bun! Mai departe am măsurat, decupat și lipit hârtia de împachetat cadouri. Am folosit două modele, deoarece nu am avut suficientă hârtie pentru crearea acestei coperți. Cartea are dimensiunea 13x17 cm, am uitat să specific!

Apoi, până s-a uscat lipiciul, eu am realizat minunata creatură, care reprezintă un iepure, dacă nu ți-ai dat seama!😂😂 Cum l-am realizat? Am folosit un model de iepuraș de pe Beccy’s place, peste care am pus bandă dublu adezivă și-am început să lipesc diamante:

Am presărat sclipiciul roșu peste diamante să umplu spațiile rămase între ele, deoarece  se puteau lipi cu timpul, diverse impurități, care deteriorau aspectul MINUNAT al iepurașului meu.😂Pentru a lipi minunatul iepuraș, dar și coperta de cotorul cărții, am folosit silicon, deoarece eate mult mai rezistent.

Am restaurat puțin și cotorul cărții deoarece acesta era rupt la jumătate. Am folosit lipiciul pentru puzzle să lipesc peste el un material ( de la o mărturie de botez în care se aflau bomboane), peste care am lipit hârtie. Banda subțire de saten, tot de la mărturia de botez, am folosit-o ca semn de carte.

Rezultatul îl poți vedea mai jos:

Povestea coperții, cu sau fără morală, este următoarea: Iepurașul din diamante, cu inimă mare mov, mănâncă kiwi și avocado pentru a avea energia necesară să găsească cheia spre ușa înțelepciunii.

Înscriu această postare, care sper să respecte toate condițiile, deoarece cartea mea nu are ilustrații și nu e de colorat, singurele ilustrații sunt cele de pe copertă, la provocarea verde Al doilea popas. Magia cartilor ilustrate / de colorat.

Pe curând!💝

Domnișoara Pogany: Capodopera lui Constantin Brâncuși

 Într-o călătorie recentă la Târgu Jiu, orașul natal al marelui sculptor Constantin Brâncuși, am avut ocazia să explorez moștenirea artistică pe care acesta a lăsat-o în urmă. Printre suvenirurile prețioase aduse din Târgu Jiu se numără o replică a faimoasei sculpturi „Domnișoara Pogany”, care va fi subiectul acestui articol.

Anul trecut, împreună cu bloggerii din asociația ASBO, am vizitat impresionanta Expoziție Brâncuși: surse românești și perspective universale, unde am văzut faimoasa sculptură Dra Pogany, dar și alte opere excepționale din colecțiile prestigioase ale Muzeului Național de Artă Modernă, Centre Pompidou din Paris, Tate din Londra, Fundația Guggenheim, Muzeul Național de Artă din București și Muzeul de Artă din Craiova, alături de contribuții din colecții particulare.

Cine a fost Constantin Brâncuși?

Constantin Brâncuși (1876-1957) este unul dintre cei mai influenți sculptori ai secolului XX, cunoscut pentru abordarea sa revoluționară a formelor și materialelor. După ce a plecat din România în 1904 pentru a studia și a lucra la Paris, Brâncuși a devenit o figură centrală în mișcarea artistică modernistă.

Între 1909 și 1912, Brâncuși sculptează busturi de femei de ale căror trăsături se detașează, dornic să pătrundă profunzimea ființei, esența chipului feminin. Dacă în 1909 sculpta într-o piatră poroasă o Danaidă cu trăsăturile schițate vag și cu gâtul abia sugerat, patru ani mai târziu el renunță la conturul inferior al ochilor, la globul ocular bombat, și prelungește mult pliul pleoapelor pe care îl accentuează într-o continuitate armonioaă cu nasul trasat cu finețe. Capul rotunjit, realizat în bronz patinat, se strecoară în seria unei alte tematici: Dra Pogany, ”madonă a timpurilor moderne”, operă emblematică la care va lucra mai bine de douăzeci de ani în căutarea misterului chipului feminin.

În aceași perioadă, pornind de la un model – baroneasa Renee-Irana Frachon – artistul sculptează Muza adormită, strălucit exemplu de metamorfoză a chipului, ajungând prin reducerea trăsăturilor de la bustul clasic la o operă complexă care exaltă frumusețea și armonia chipului feminin, calmul unei figuri în stare de repaus.

Sculptura Dra Pogany

Domnișoara Pogany (Mademoiselle Pogany) a fost creată pentru prima dată în 1912 și reprezintă un portret stilizat al lui Margit Pogany, o pictoriță maghiară care a fost prietenă și model pentru Brâncuși. Prima versiune a sculpturii a fost realizată în marmură albă, iar în anii următori Brâncuși a creat și versiuni din bronz și ghips, fiecare dintre acestea evoluând spre o stilizare și esențializare mai accentuată a formelor.

Fiecare versiune a Domnișoarei Pogany reflectă cercetările continue ale artistului în ceea ce privește forma și esența umană. Prima versiune din 1912 este mai realistă, în timp ce variantele ulterioare prezintă o simplificare progresivă, culminând în forme abstracte care surprind esența spirituală a subiectului.

Domnișoara Pogany este recunoscută pentru forma sa ovală a capului, ochii migdalați și trăsăturile simplificate. Aceste caracteristici reflectă interesul lui Brâncuși pentru reducerea formelor la esența lor, eliminând detaliile inutile pentru a obține o reprezentare pură și spiritualizată.

Primele versiuni ale sculpturii au fost realizate în marmură, urmate de variante în bronz și ghips. Fiecare material contribuie la expresivitatea lucrării, adăugându-i o dimensiune unică.

Critici și Aprecieri

La momentul creației sale, Domnișoara Pogany a provocat controverse și a fost întâmpinată cu critici mixte. Unii critici conservatori au considerat sculptura prea abstractă și dificil de înțeles. Cu toate acestea, odată ce publicul și criticii au început să aprecieze modernismul, percepția asupra lucrării s-a schimbat semnificativ.

Suvenirul meu

Inițial, lucrarea a fost considerată de unii prea departe de reprezentarea realistă și convențională a portretelor. Însă, mulți critici moderni au lăudat Domnișoara Pogany pentru inovația și viziunea sa artistică, subliniind contribuția lui Brâncuși la redefinirea sculpturii moderne.

În prezent, Domnișoara Pogany este considerată una dintre capodoperele lui Brâncuși și un simbol al sculpturii moderne. Lucrarea este admirată pentru eleganța și puritatea formelor sale, fiind un exemplu emblematic al abordării minimaliste a artistului.

Sculptura a fost expusă în numeroase galerii și muzee din întreaga lume, inclusiv în celebrul Muzeu de Artă Modernă din New York (MoMA) și Centrul Pompidou din Paris. De asemenea, a fost inclusă în multe expoziții retrospective dedicate lui Brâncuși, contribuind la consolidarea reputației sale internaționale.

Domnișoara Pogany este mai mult decât o simplă sculptură; este o manifestare a filosofiei artistice a lui Brâncuși, care a căutat mereu să surprindă esența lucrurilor prin forme pure și simplificate. Aceasta sculptură rămâne un punct de referință în istoria artei moderne și un exemplu strălucit al geniului creativ al lui Brâncuși.

Dra Podany și Omulețul meu cu inima în brațe

Vizita mea la Târgu Jiu și suvenirul special pe care l-am adus cu mine – o replică a Domnișoarei Pogany – mi-au oferit o oportunitate de a reflecta asupra moștenirii lui Brâncuși și a impactului său profund asupra artei moderne. Domnișoara Pogany rămâne o lucrare emblematică, care continuă să inspire și să provoace admirație în rândul iubitorilor de artă din întreaga lume. Suvenirul meu are o înălțime de 19 cm și a costat 180 ron.

Surse online despre Brâncuși:

• Website-ul oficial al Muzeului de Artă Modernă (MoMA)
• Website-ul Centrului Pompidou.
• Centru Național de informare și Promovare
• Centrul Constantin Brâncuși

Citate despre „Domnișoara Pogany”:

"Nu am vrut să reprezint o domnișoară. Am vrut să exprim esența unei femei."

- Constantin Brâncuși despre propria sa lucrare

"Domnișoara Pogany este una dintre lucrările prin care Brâncuși a arătat lumii cum poate fi redefinită sculptura. Ea nu este doar un portret, ci o reîntoarcere la formele esențiale, la spiritul uman."

- Sidney Geist, istoric de artă și expert în arta lui Brâncuși

"Brâncuși a redus portretul la esență. Prin Domnișoara Pogany, el a transformat figura umană într-o operă de artă pură, eliberată de orice detaliu inutil."

- Jean Arp, sculptor și pictor avangardist

"Prin Domnișoara Pogany, Brâncuși a atins o nouă dimensiune a sculpturii moderne. El a capturat nu doar imaginea, ci și spiritul unei persoane, într-o manieră inconfundabilă."

- William Rubin, director al Departamentului de Pictură și Sculptură de la MoMA

"Domnișoara Pogany este un exemplu perfect al modului în care Brâncuși a revoluționat portretul sculptural. În loc să se concentreze pe trăsăturile fizice, el a explorat formele abstracte și simbolice, creând astfel o conexiune profundă cu esența subiectului."

- John Golding, critic de artă și profesor

"Brâncuși m-a văzut nu așa cum sunt fizic, ci așa cum mă simțeam în interior. Sculptura sa a reușit să surprindă ceva ce nici eu nu știam că există în mine."

- Margit Pogany, modelul care a inspirat sculptura

Înscriu această postare în tabelul cu Citate favorite, găzduit de Suzana.

Pe curând!💝

***Sursa fotografiilor: arhiva personală

Aromă de vară: Nomad Fetească Albă

Dacă nu ești pentru prima dată pe blogul meu, probabil că știi că vinul meu preferat este roșu și neapărat sec. Totuși, vara din cauza tăriei acestui vin, prefer să aleg vinurile albe sau rose, care sunt mai răcoritoare și mai potrivite pentru sezonul cald.

M-am hotărât să scriu, în fiecare joi, despre un vin pe care l-am degustat, așa că azi voi povesti puțin despre vinul Nomad Fetească albă, sec, ecologic

Vinul alb, sec, Nomad - Fetească Albă, semnat  Aurelia Vișinescu te întâmpină cu o explozie de arome puternice de floare de viță de vie, agrișe și mineralitate. Aceste note olfactive, ca o briză proaspătă într-o dimineață de vară, te invită să te lași purtat într-o călătorie senzorială unică. Gustul său revigorant și proaspăt aduce un echilibru perfect între aciditate și prospețime, creând o experiență memorabilă pentru papilele gustative. Se potrivește excelent cu preparate din pește, fructe de mare, dar și cu salate proaspete sau preparate pe bază de pui. Este, de asemenea, un companion ideal pentru o seară de vară petrecută alături de prieteni.

Nomad este vinul dedicat celor care trăiesc pentru a descoperi. Inspirat de călătoriile Aureliei Vișinescu în podgoriile Lumii Noi, acest vin reprezintă spiritul explorării și al descoperirii de noi experiențe. Pentru un nomad, vinul nu este doar o băutură, ci un vehicul care leagă oameni și povești. Fiecare pahar de Nomad Fetească Albă deschide poarta către un univers plin de senzații, unde fiecare aromă și fiecare gust sunt piese dintr-un puzzle infinit.

Într-o lume unde drumul nu se sfârșește niciodată, Nomad - Fetească Albă devine însoțitorul perfect al celor care își doresc să exploreze. Fie că ești un pasionat al vinurilor sau un novice curios, acest vin alb organic, îți va deschide orizonturi noi către o varietate de culturi și tradiții vinicole și îți va îmbogăți fiecare experiență culinară. Cu un preț accesibil și o calitate excepțională, este o alegere inspirată atât pentru ocazii speciale, cât și pentru momentele de relaxare acasă.

Aurelia Vișinescu este un producător apreciat de vinuri, dedicat în mod special cultivării soiurilor românești și promovării acestora în rândul iubitorilor de vinuri. Cu o abordare atentă și respectuoasă față de natură, vinurile ei reușesc să capteze esența terroir-ului românesc, oferind o experiență autentică și rafinată.

Pe curând!💝