Dracilă - planta cu cristale Swarovski - Wordless Wednesday

Crenguța cu cristale swarovski
Cristale Swarovski transformate în flori

 ***pozele sunt din arhiva personală

Postarea participă la:

Între vis și realitate
Image-in-ing
Wordless Wednesday

Aulin și Midocalm

 sau libertatea spiritului de discernământ - de Dan Puric

Sursă foto: pixabay

- ”Măi băiete”, spuse părintele monah mai în vârstă unui frate de  mănăstire mai tânăr, ”nu mă simt tocmai bine, și-aș avea o rugăminte la tine, n-ai vrea, frăția ta, să te duci până colea, la farmacia din oraș, să-mi iei niște medicamente?”

-”Cu tot dragul, părinte, binecuvântați! Numai să-mi spuneți um se numesc!”, îi răspunse pios, făcând două mătănii până la pământ, fratele mai tânăr din mănăstire

-”Aulin și Midocalm!”, răspunse bătrânul.

-”Cum?”, întrebă la rândul lui fratele tânăr, crezând că n-a auzit bine.

-”Aulin și Midocalm, frăția ta!” ..., repetă bătrânul.

-”Aulin și Midocalm!”, murmură ca pentru sine, monahul cel tânăr.

-”Așa, Aulin și Midocalm, măi frate, așa le spune!”

-”Da, Aulin și Midocalm!”, repetă din nou confratele cel tânăr... ”Aulin și Midocalm!”, își mai spuse o dată cu vădită teamă-n ochi, să nu uite până la farmacie, numele atât de ciudate ale acelor medicamente, aducătoare de sănătate... Apoi, într-un târziu, când să iasă pe ușa chiliei, se-ntoarse brusc către bătrân și-i spuse:

-”Frăția-ta, mai bine le scriu pe-o hârtie, să nu le uit cum le zice!”

-”Scrie-le! Numai să mi le aduci cât mai repede, că nu prea mă simt bine!”, îi răspunse bătrânul, rugându-l parcă din privirea-i obosită de ani și de suferință, să se grăbească.

-”Aulin și Midocalm!”, se auxi cum își repetă în șoaptă monahul tânăr, în timp ce scria pe o foaie de hârtie cu un pix vechi, găsit la-ntâmplare, numele ciudate ale celor două medicamente. Apoi, întorcându-se încă o dată spre bătrân și cerându-i binecuvântare, se-ndreptă grăbit spre ușă.

Nu trecu mult timp și bietul monah bătrân avu parte să primească mult așteptatele și binecuvântatele medicamente, cele atât de greu de reținut după nume: Aulin și Midocalm. Numai că respectiva hârtiuță cu numele lor scrise spre a nu fi uitate până la farmacie, a ajuns nu știu cum, uitată sau poate aruncată din neglijență, pe măsuța mică de lemn a monahului care vindea lumânări. ACesta văzând-o, s-a uitat cu atenție la ea, apoi a mormăit ca pentru sine cele două nume ciudate și, negândimdu-se prea mult, luă pixul și notă grabnic sub ele atăt: ”Să se citească 40 de zile!” După care o așeză lângă celelalte hârtiuțe aflate pe măsuța veche a bisericii ce conținea înghesuite, timide și smerite nymele scrise cu durere întru pomenirea celor adormiți. Și astfel nevinovata hârtie ajunse la altar.

-”Și pentru iertarea păcatelor lui Gheorghe, Maria, Vasile,.. Aulin și Midocalm”... Citeau, rând pe rând, părinții la slujba de pomenire, pronunțând, ce-i drept, mai greu cele două nume ciudate, dar fără să se mire prea mult, din cauza rutinei căpătate în ani de zile.

Așa o zi, două, până când într-o duminică dimineața, la altar veni și bătrânul stareț. Și atunci, nu știu cum, prin ce minune, îi căzu privirea obosită de bătrânețe, dar limpezită de credință și de atâtea rugăciuni, pe hârtiuța cu pricina și citi: ”Aulin și Midocalm!” Pentru prima dată fruntea lui mereu senină se-ncruntă puțin ca-n fața unei tulburări venite din partea nenumitului.

-”Aulin și Midocalm!” Repetă el de data aceasta cu glas tare... Apoi privind contrariat în jur, îl întrebă pe monahul mai tânăr aflat lângă el: ”Măi băiete, cine-s ăștia?”

-”Nu știu, Sfinția Voastră!”, răspunse la rândul lui, intrigat, fratele de mănăstire mai tânăr.

-”Aulin și Midocalm!... Aulin și Midocalm!”, repetă din ce în ce mai contrariat bătrânul. Apoi ca o revelație dată fulgerător, spuse:

-”Măi băiete, măi! Ăștia nu-s ortodocși! Scoate-ide la proscomidie și pune-i la acatist!”

Această povestioară face parte din volumul ”Omul liber” de Dan Puric, am postat-o pentru a ne mai descreți puțin frunțile.

Pe curând!📖

Două țestoase, o prietenie

Într-o pădure plină de mistere, unde razele soarelui pătrundeau jucăuș printre frunzele verzi, trăiau doi prieteni buni: Tilly și Timo, care într-o zi se certau pe o temă importantă: cine este mai înțelept, ele sau restul animalelor din pădure?

„Noi, țestoasele, suntem cele mai înțelepte ființe din această pădure!”, spuse Tilly cu un aer de superioritate. „Ne mișcăm încet, ne protejăm cu carapacea noastră și trăim ani mulți, pentru că avem răbdare și știm când să ne retragem.”

Timo dădu din cap aprobator, dar adăugă: „Așa este, dar asta nu înseamnă că suntem mai înțelepte decât celelalte animale. Înțelepciunea vine din adaptabilitate și capacitatea de a învăța din greșeli.”

În timp ce se contraziceau, au observat o bufniță înțeleaptă care stătea pe o crenguță, ascultându-le conversația. Curioase, țestoasele au hotărât să o întrebe ce părere are.

„Bufniță, tu care vezi totul de sus, spune-ne, cine este cel mai înțelept animal din această pădure?” întrebă Tilly.

Bufnița își roti privirea blândă spre ele și le răspunse: „Înțelepciunea nu stă doar în a trăi mult sau în a te mișca încet, ci în a înțelege că fiecare ființă are un loc și un rol în lume. Tu, Tilly, ești înțeleaptă pentru că știi să te retragi atunci când trebuie. Tu, Timo, ești înțelept pentru că înțelegi că a învăța din greșeli te face mai puternic. Dar adevărata înțelepciune vine din respectul față de diferențele dintre noi.”

Țestoasele se priviră una pe cealaltă și zâmbiră. Își dădură seama că, deși sunt diferite, amândouă sunt înțelepte în felul lor.

„Cred că ai dreptate, bufnițo”, spuse Timo. „Fiecare animal are ceva de învățat de la celelalte.”

De atunci, țestoasele nu s-au mai certat pe tema înțelepciunii, ci au învățat să-și respecte calitățile unice, înțelegând că adevărata înțelepciune este să te cunoști pe tine însuți și să apreciezi darurile fiecăruia.

Sper că ți-a plăcut povestea mea ! Acum să-ți prezint personajele:

Timo este o țestoasă primită cadou de la Rux, o prietenă dragă, iar Tilly este croșetată de mine.

Am cumpărat de pe Temu un kit croșetat-Turtle, are tot ce trebuie pentru a croșeta o broscuță țestoasă: ochișori, umplutură, ață, croșetă (nr. 3 și nr. 4), marcatori de rând, ac de cusut de plastic. Are tutorial tipărit, dar există și tutorial video pe youtube, il voi lăsa mai jos, în cazul în care vrei să încerci și tu să faci o broscuță.

Kitul a costat 13,82 lei. Am mai comandat un kit de croșetat, tot o țestoasă, dar verde de data aceasta. 

Închei cu un gând: fiecare dintre noi are propriile trăsături și talente unice, care ne fac speciali. Așa cum Tilly și Timo au învățat să aprecieze diferențele dintre ele, te încurajez și pe tine să îți recunoști și să îți valorizezi calitățile personale. Fiecare dintre noi contribuie la frumusețea lumii în felul nostru!

Pe curând!🐢

***pozele sunt din arhiva personală

Raza de soare printre spini

 A venit timpul să-ți prezint un alt cactus din colecția mea! Cactusul Parodia × erubescens, cunoscut și sub numele de Notocactus erubescens, este un mic dar impresionant membru al familiei Cactaceae. Originar din regiunile aride ale Americii de Sud, această specie aduce o pată de culoare în colecțiile de cactuși, datorită florilor sale galbene strălucitoare și a spinilor săi aurii.

Denumit inițial Notocactus erubescens și ulterior reclasificat în genul Parodia, acest cactus este un exemplu de adaptabilitate și rezistență prin capacitatea sa de a supraviețui în condiții dure de secetă și temperaturi extreme, datorită mecanismelor sale eficiente de stocare a apei și protecției împotriva evaporării, fiind foarte popular printre colecționarii de cactuși din întreaga lume.

Cu un corp sferic sau cilindric, acoperit de spini subțiri și curbati, Parodia × erubescens impresionează prin aspectul său compact și robust. Spinii fini răsar din mici protuberanțe de pe suprafața cactusului, care variază de la galben la roșiatic, conferindu-i o eleganță aparte. Florile sale, de un galben intens, aduc un contrast minunat și transformă această plantă într-o adevărată bijuterie în orice colecție. 

Asemeni altor cactuși, Parodia × erubescens necesită un sol bine drenat și expunere la soare pentru a prospera. Udatul trebuie făcut cu grijă, evitându-se excesul de apă, mai ales pe timpul iernii.

Dacă ești pasionat de cactuși, Parodia × erubescens nu ar trebui să lipsească din colecția ta. Este o plantă rezistentă și spectaculoasă, care te va răsplăti cu frumusețea ei dacă îi acorzi atenția necesară.

Pe curând!💮

***fotografiile sunt din arhiva personală

Stephen King: 77 de Ani de Groază și Mister

 Astăzi, 21 septembrie, Stephen King își sărbătorește cea de-a 77-a aniversare. Cu o carieră literară impresionantă ce se întinde pe mai bine de cinci decenii, King a redefinit genul horror și a creat un univers literar care a fascinat milioane de cititori din întreaga lume. Dar Stephen King este mai mult decât un scriitor de povești de groază; este un narator complex, capabil să exploreze cele mai ascunse colțuri ale psihicului uman, transformându-și personajele în simboluri ale fragilității și forței interioare.

Sursă foto: mail de la Nemira

Stephen Edwin King s-a născut în 1947, în Portland, Maine, și încă de mic a fost atras de literatură. Primii săi ani ca scriitor nu au fost ușori, în ciuda pasiunii sale. Cariera sa literară a început cu publicarea unor povești scurte în reviste, dar abia după ce a scris Carrie a simțit gustul succesului. Ironia face că S.King a aruncat manuscrisul la gunoi, convins că nu va avea succes, dar soția sa, Tabitha, a recuperat manuscrisul și l-a încurajat să-l finalizeze. Carrie a devenit primul său bestseller care a pus bazele unei cariere literare legendare.

Ceea ce face ca operele lui King să fie atât de captivante este talentul său de a transforma banalul în ceva terifiant. Orașele mici, aparent idilice, devin locuri de coșmar, iar personajele obișnuite se confruntă cu forțe supranaturale sau cu conflicte psihologice intense. De la monștri ca Pennywise în It, până la forțele supranaturale care bântuie hotelul Overlook în The Shining, King explorează teme precum frica primordială, pierderea inocenței și forța binelui și răului.

Dar Stephen King nu scrie doar despre monștri și fantome. De multe ori, adevărații "monștri" din operele sale sunt oamenii înșiși, cu fricile, obsesiile și greșelile lor. În Misery, de exemplu, un scriitor este torturat nu de o creatură supranaturală, ci de o fană obsedată. În Cujo, un câine turbat reprezintă o metaforă pentru fragilitatea vieții și violența care poate izbucni în orice moment, atât în natură, cât și în ființa umană. Cu această ocazie am constatat că am uitat să povestesc despre Cujo, o carte care mi-a plăcut foarte mult, așa că înainte de a continua, fac o mică paranteză și scriu câteva rânduri despre ea.

Foto din arhiva personală

Este povestea tragică, emoționantă a unui câine din rasa Saint-Bernard care ajunge să aibă necazuri după ce urmărește un iepure care intră într-o grotă plină de lilieci. Povestea se desfășoară pe parcursul a trei zile, romanul conține mai multe povestiri, poveștile unor familii normale din Castle Rock, făcându-l mai complex decât pare.
Romanul nu are capitole, are un ritm constant, iar tensiunea crește odată cu transformarea lui Cujo, iar scenele sângeroase apar când nu te aștepți și vei suferi alături de personaje.
Există și câteva pasaje scrise din punctul de vedere al lui Cujo, care tot ce își dorea era să fie un câine bun pentru stăpânii lui.
Mi-a plăcut cartea, cu toate că m-a întristat finalul, care este foarte dureros.

Stephen King a publicat peste 60 de romane și sute de povestiri scurte, dar unele dintre ele au rămas cu adevărat gravate în cultura populară. Romane precum The Shining, It, Pet Sematary, și The Dark Tower(am ajuns cu cititul la volumul 5) au fost citite și apreciate de generații întregi. Adaptările cinematografice și de televiziune ale operelor sale, cum ar fi The Shawshank Redemption (povestea face parte din volumul Anotimpuri diferite, despre care nu am scris), The Green Mile, și serialul Castle Rock, au contribuit la popularitatea sa și i-au extins influența.

Sursă foto: mail de la Nemira

Cine poate uita privirea înspăimântătoare a lui Jack Nicholson în rolul lui Jack Torrance sau baloanele roșii care plutesc deasupra canalizărilor din Derry? Adaptările, deși nu întotdeauna fidele cărților, au adus personajele și universurile create de King în fața unui public mai larg, consolidându-i statutul de „Regele Groazei”.

La 77 de ani, Stephen King continuă să scrie, să inspire și să ne provoace fricile. Autori, regizori și fani deopotrivă îi recunosc influența imensă asupra literaturii și cinematografiei. Poate că cea mai mare realizare a sa rămâne însă faptul că, prin poveștile sale, a creat o comunitate de cititori care se regăsesc în universurile sale, unde întunericul și lumina se împletesc, iar frica este doar o parte a călătoriei către înțelegerea de sine.

„Monștrii sunt reali și fantomele sunt reale. Ele trăiesc în noi și câteodată ele înving.”

Un citat emblematic al lui King, care surprinde perfect esența operei sale. El ne reamintește că fricile noastre cele mai profunde nu sunt întotdeauna clare, dar sunt la fel de periculoase și influente.

 De la povești care ne-au bântuit visele, până la lecții de viață ascunse în paginile cărților sale, Stephen King a reușit să ne facă să ne îndrăgostim de groază și suspans. 

La mulți ani, Stephen King, și mulțumesc pentru toate poveștile care m-au ținut trează noaptea și m-au purtat într-o lume unde granițele dintre real și imaginar sunt doar o șoaptă în întuneric!

Ultima seară a Festivalului de Jazz din Craiova

 În aerul răcoros al serii de 8 septembrie, la Muzeul de Artă din Craiova, am trăit una dintre acele experiențe muzicale care îți rămân în minte mult timp după ce cade cortina.😊Marcian Petrescu (muzicuță) și Mihai Tacoi (chitară), duo-ul din spatele conceptului Storytellers, au transformat o colecție de piese clasice într-o călătorie sonoră care a traversat decenii de muzică – de la blues arhaic, la gospel și negro spirituals. Muzicuța lui Marcian părea să vorbească un limbaj secret al sufletului, în timp ce chitara lui Mihai aducea un echilibru perfect între delicatețe și forță.

Mă bucur că am reușit să merg la ultima seară de festival, din păcate, fiind duminică seara, am fost nevoită să plec mai devreme, pentru că a doua zi trebuia să merg la serviciu de dimineață. Dar hai să-ți arăt câteva imagini și videoclipuri din acea seară frumoasă.

Din primele sunete ale muzicuței, publicul a fost captivat. „Odă Proștilor”(versuri de Ion Pribeagu) a fost un moment de satiră socială foarte potrivită vremurilor pe care le trăim. Versurile pline de umor și ironie au adus zâmbete și au destins atmosfera. Am reușit să surprind acest moment în videoclipul pe care îl vei găsi mai jos:

A venit și momentul piesei „Hey! Miss Bessie”, care m-a surprins cu influențele de rock 'n' roll, oferind o schimbare de ton ce a adus o notă veselă și ritmată serii. Era piesa care te invita la mișcare, amintindu-mi de atmosfera anilor ’50, când rock 'n' roll-ul lua amploare. Această piesă a redat atmosfera clasică pe care o căutam – simplă, dar profundă, cu note care te transportau în alt timp și loc. Aici, publicul a intrat într-o stare de reverie, chitara și muzicuța completându-se perfect.

Deși nu am reușit să filmez „House of the Rising Sun”, această piesă a fost, fără îndoială, punctul culminant al serii pentru mine. Atmosfera era aproape ca într-un bar vechi din New Orleans, unde timpul curge diferit, iar poveștile prind viață în acordurile muzicii. 

„Sure Seem Strange” (dedicată celor căsătoriți😅) a fost una dintre acele melodii care părea să încetinească timpul. Vocea lui Marcian, plină de profunzime, și chitara lui Mihai au creat o armonie care părea să spună o poveste nescrisă. Piesa a evocă melancolie și introspecție, reflectând asupra schimbărilor surprinzătoare și adesea dezamăgitoare din relații. A fost un moment în care muzica părea să vorbească mai mult decât ar fi putut vreodată cuvintele. 

Deși concertul celor doi a durat mai mult de o oră, seara nu s-a terminat, dar eu trebuia să plec. Înainte de a pleca, am ascultat câteva melodii de la THQ (UNMB), dar nimic nu putea egala emoția trăită cu Marcian Petrescu și Mihai Tacoi. Cât au cântat cei doi am avut pielea de găină😂, așa cum spune Andra. Spuneam că am plecat acasă înainte ca seara de festival să se încheie, dar nu am plecat cu mâna goală ci cu două CD-uri semnate ca suveniruri, care îmi vor aminti întotdeauna de această seară magică.

Pe curând!🎷

Expoziție la Teatrul Colibri - Wordless Wednesday

 

 ***pozele sunt din arhiva personală

Postarea participă la:

Între vis și realitate
Image-in-ing
Wordless Wednesday