duminică, 4 februarie 2024

Colosseumul

Colosseumul este un amfiteatru roman antic situat în centrul Romei, Italia. La moartea lui Nero, Vespasianus a vrut să demonstreze poporului că vremurile s-au schimbat, expropriind reședința predecesorului său și permițând accesulpoporului în întreaga zonă. A fost construit pe partea unde se afla un lac artificial, în perioada 70-80 d.Hr. și era cunoscut sub numele de "Amfiteatrul Flavium", datorită statuii colosale a lui Nero, situată în imediata apropiere. Colosseumul este considerat una dintre cele mai mari și mai bine conservate construcții antice din lume.

Principala sa funcție era de a găzdui spectacole publice, cum ar fi lupte între gladiatori, reprezentații de vânătoare cu animale sălbatice, dar și masacrarea martirilor creștini. Construcția impresionantă a Colosseumului permitea să găzduiască până la 50.000 de spectatori.

Colosseumul este construit din trei arcade suprapuse și de un al patrulea nivel impunător – aticul. Structura nu s-a păstrat în întregime, dar se pot vedea cele 80 de arcade, încadrate de semicoloane, care la parter sunt dorice, la nivelul întâi ionice și la al doilea nivel corintice.

Colosseumul este un monument remarcabil al arhitecturii romane și a devenit un simbol iconic al Romei și al Imperiului Roman. De-a lungul timpului, a suferit daune considerabile din cauza cutremurelor, incendiilor și furtului de pietre. Cu toate acestea, rămâne una dintre cele mai vizitate atracții turistice din lume și este inclus în lista Patrimoniului Mondial UNESCO.

Lângă Colosseum se află Arcul lui Constantin, este cel mai mare și mai bine păstrat arc de triumf și printre ultimele monumente construite în Roma antică.

Noi nu am reușit să intrăm în Colosseum, deoarece nu am mai găsit bilete pentru tururi ghidate, în Colosseum este necesar un tur ghidat pentru a înțelege mai bine istoria lui. Dar, plănuim să ne reîntoarcem la Roma, într-un weekend, pentru a intra în Colosseum și la Vatican. Cu toate acestea ne-am bucurat să-l admirăm din exterior, din parcul, mai puțin cunoscut de turiști, de pe Colina Oppio.

Pe curând!💝

sâmbătă, 3 februarie 2024

Interpretare proprie - Omul cu inima în brațe!

 Am intrat, cu pași repezi aș spune, în luna februarie, iar Niko a lansat provocările pentru Transformările Creative 2024. În această lună trebuie să folosim în creații fire și materiale textile. Sunt patru teme/provocări, ordinea este la alegere, dar vei găsi mai multe detalii pe blogul ei, dacă accesezi linkul de mai sus. Eu am ales să încep cu tema a doua ”La indigo”, interpretare proprie a unei lucrări - omul cu inima în brațe!

Când am văzut fotografia pe care Niko a postat-o să o interpretăm din perspectiva proprie și citatul care însoțea fotografia, am știut sigur că aceasta este tema cu care vreau să încep transformările creative. Voiam să folosesc în realizarea omului cu inima în brațe o ghindă și un dop de plută de la o sticlă de vin, dar am avut o ghindă prea micuță, iar dopul era prea gros și nu ar fi ieșit ceea ce trebuie. Și am adaptat din mers, îți voi povesti imediat, dar inainte de asta o să postez poza și citatul, pe care Niko le-a găsit pe Facebook, și ne-a provocat să o interpretăm:

„Fiecare inimă are podul ei cu vechituri, pe care nu se îndură să le arunce niciodată, dar le scutură din când în când”.(Tudor Mușatescu)

Spuneam mai sus, că aveam în minte materialele pe care vreau să le folosesc, însă acestea nu au fost potrivite și a fost nevoie să mă adaptez cerințelor din mers. Pentru realizarea creației am folosit: un tub de carton de la un sul de hârtie igienică, sârma de la dopul unui vin spumant, nasturi, fire textile (trimise de Niko pentru provocarea Adventului Explorator Creativ, din ziua 22), o croșetă, un patent, vatelină(de la o gecă veche) și pentru lipit am folosit silicon la cald!

o parte din materialele folosite

Am tăiat pe lung tubul de carton, apoi l-am rulat, nu foarte strâns, apoi am tăiat din el aproximativ 2 cm pentru a forma capul. După ce am prins mâinile de carton, cu ajutorul unui patent, am lipit cu silicon, apoi am lipit picioarele și capul. Am croșetat repede o mini inimioară amigurumi și am lipit-o (provizoriu) de brațele omulețului. Dar...parcă lipsea ceva. Trebuie să folosim fire sau materiale textile și din toată creația doar inimioara îndeplinea cerința, așa că am căutat repede prin cutia cu materiale și am dat peste firele textile. Am ales firul crem, acesta era singurul mai apropiat de culoarea celui care trebuia reprodus, apoi am pus și niște năsturei (semnătură personală😂). Mi-a plăcut foarte mult cum arăta, dar aveam o problemă, pe omul meu nu-l țineau picioarele, dar am găsit repede o soluție. Pentru că din punguța cu nasturi de la Adventul Exploratorului Creativ s-a potrivit, pentru creația mea, doar un năsturel, am căutat în rezerva mea de nasturi și am dat peste un nasture mai mare, în care am introdus piciorușele omului și le-am lipit cu silicon (am vrut să-i fac un fel de ghetuțe, dar nu prea mi-a reușit). Și cam asta a fost tot!

Când ai picioarele obosite, du-te înainte cu inima. — Paulo Coelho

Am schimbat și citatul, mi s-a părut mai potrivit pentru această creație citatul de Paulo Coelho ”Când ai picioarele obosite, du-te înainte cu inima.

Cu această ocazie, înscriu postarea în tabelul cu Citate Favorite, găzduit de Suzana pe blogul ei!

Cum ți se pare Omul cu inima în brațe? 

Pe curând!💝

Felicitări

 În ianuarie, mai exact pe 19, am primit premiul pe care Niko îl dă unui membru al clubului de puzzle, în urma extragerii la sorți. Dar, astăzi, îți voi arăta doar felicitarea și pictura primită împreună cu puzzle-ul.

Îmi place foarte mult felicitarea, este o felicitare dinamică cu fantă de glisare realizată din materiale, la îndemâna oricui, cum ar fi hârtia de împachetat cadouri, carton și lipici. Niko a lăsat un tutorial foarte explicit pe blog pentru realizarea acestei felicitări.


Pictura, din imaginea de mai sus, am ales s-o prezint cu felicitările deoarece este realizată pe o bucată de carton de mărimea unei cărți poștale și-mi este foarte dragă, deoarece seamănă foarte mult cu locul unde îmi plimb cățeii, în timpul liber. Oaza noastră de liniște și relaxare!

Pe 22 ianuarie, am găsit în cutia poștală un plic. De obicei, în cutia poștală primesc facturi și reclame, așadar am fost surprinsă plăcut când am găsit felicitarea cu Ying și Yang de la Suzana - Letter Y A shiny space for yellow and Yin-Yang. Suzana este o maestră în crearea de felicitări, are un dar să combine culori și elemente în așa fel în cât să creeze o armonie, obținând un efect perfect.

Fetelor vă mulțumesc, încă o dată, pentru aceste superbe felicitări!

Pe curând!💝



joi, 1 februarie 2024

Biserica S.Bonaventura de pe colina Palatino

 În mini-vacanța am străbătut Roma la pas, am avut grijă să ne cazăm la un hotel care să fie aproape de toate obiectivele turistice. Am ales un hotel de 3 stele - Rome Garden Hotel - cu mic dejun inclus (mâncarea foarte gustoasă) și foarte curat. Ne-a surprins plăcut acest hotel, se făcea curat zilnic, condiții decente, la 3 stele nu aveam mari așteptări, dar acest hotel ni le-a depășit. 


Grădina hotelului era foarte drăguță, primăvara presupun că e plină cu flori, iar camerele au nume de flori. Noi am stat la camera 503 și era o narcisă. În print screen-ul de mai jos poți vedea distanțele până la obiectivele turistice, Vaticanul a fost cu 15 minute de mers pe jos mai departe, la celelalte obiective am făcut între 15-20 minute de mers pe jos:

Rome Garden Hotel

În fiecare zi ne-am propus să vizităm 2-3 obiective, iar azi îți voi arăta o mănăstire catolică, mai puțin cunoscută, situată pe cel mai înalt punct pe colina Palatino, în imediata apropiere a Colosseumului. Am descoperit-o întâmplător și am nimerit la fix când se făcea un tur ghidat gratuit al mănăstirii și al grădinii acesteia, care ofera o priveliște panoramică a Colosseumului.

Priveliște panoramică asupra Colosseumului din grădina mănăstirii.

Biserica-mănăstire franciscană a fost construită de Francesco Barberini, la cererea lui Bonaventura Gran, și a fost finalizată în anul 1689. Terenul pe care se află biserica  a fost deținut de familia Barberini, care până atunci se ocupaseră cu viticultura. Lucrările de construcție au început în 1675 peste un vechi apeduct din vremea împăratului Claudius (41-54) și au fost finalizate în 1689, însă Bonaventura nu a apucat să vadă biserica, deoarece a decedat cu cinci ani înainte de a fi finalizată. Deasupra ușii de la intrare are o statuie în stil baroc al Sfantului Bonaventura, iar deasupra ei este o fereastră circulară decorativă vitraliu modernă.


Biserica este o clădire cu plan în formă de navă, de o parte și de alta a altarului principal se află două capele mici în adânciturile peretelui. Tavanul bisericii a fost plat, dar ulterior a fost transformat în boltă, care este pictată 3D. La fel este pictată și mobila din mănăstire: un perete este mobilat cu mobilă din lemn masiv, următorul perete este pictat cu mobilă 3D, următorul are mobilă adevărată. Este foarte bine pictat că nici nu observam acest detaliu, dacă nu ne-ar fi spus ghidul. 

Altarul principal

Bolta bisericii pictată 3D

Am uitat să specific că pe zidul care duce la biserică și mănăstire sunt basoreliefuri care reprezintă etape din momentul răstignirii lui Iisus, care sunt protejate de gratii. Grădina mănăstirii este superbă, are soiuri diferite de pomi și flori, cu două fântâni decorative și mulți papagali verzi, pe care nu am reușit să-i fotografiez, dar care îți încântă auzul cu ciripitul lor.

Una dintre fântânile decorative in care am surprins niște reflexii.

Nu am reținut numele ghidului, dar a povestit foarte frumos și a avut o engleză foarte bună, înțelegeai ceea ce spune, grupul a fost mixt, a vorbit atât în italiană cât și engleză. Era voluntar la mănăstire. Turul a durat în jur de 20 de minute. Dacă ai drum la Colosseum îți recomand să vizitezi biserica și mănăstirea S.Bonaventura.

Biserica San Bonaventura de pe Colina Palatino nu este doar un loc de cult, ci și o fereastră deschisă către trecut, unde fiecare piatră vorbește despre perioade de timp diferite, și fiecare frescă te poartă prin epoci uitate. O vizită aici este o incursiune în trecutul Romei, într-un loc care continuă să trăiască și să respire istorie și credință.

Înscriu acest articol la rubrica Reflexii în oglindă, găzduită de Carmen, pe blogul ei - Între vis și realitate.

Pe curând!💝

marți, 30 ianuarie 2024

Castelul Sant'Angelo: Un monument emblematic al istoriei Romei

Roma, un oraș încărcat de istorie și cultură, cu clădiri și monumente impresionante, ce ascunde în fiecare colț povești fascinante despre evoluția sa. Unul dintre cele mai notabile simboluri ale Romei este Castelul Sant'Angelo, o fortăreață impunătoare care strălucește pe malul drept al râului Tibru. Acest monument spectaculos are o istorie plină de peripeții și transformări, reflectând tumultoasele evenimente ce au marcat evoluția orașului și a întregii regiuni.

Originile Castelului

Castelul Sant'Angelo a fost inițial construit între anii 135 și 139 e.n., în timpul domniei împăratului Hadrian. Monumentul a fost conceput ca un mausoleu imperial (în care să fie înmormântați el și succesorii săi) al Antoninilor,  ideea i-a venit (împăratului Hadrian) în una din frecventele sale călătorii în Orient. Cu o înălțime de peste 65 de metri și înconjurat de ziduri masive, clădirea era destinată să servească drept loc de odihnă eternă pentru familia imperială. 

Odată cu trecerea secolelor, funcția mausoleului s-a modificat. În timpul secolului al XIV-lea, Castelul Sant'Angelo a fost transformat într-o fortăreață impunătoare și închisoare, în timpul războiului cu goții și avanpost al cetății leonice și al burgului medieval. A fost fortăreață papală și refugiu al papilor în caz de pericol,  locul în care s-au păstrat comorile și documentele secrete ale Bisericii, iar astăzi este muzeu.


Legenda Arhanghelului Mihail

Un element remarcabil al istoriei castelului este legat de numele său. Castelul Sant'Angelo își datorează denumirea unei legende ce-l implică pe arhanghelul Mihail. Conform tradiției, în timpul ciumei din secolul al VI-lea, Papa Grigore cel Mare a văzut arhanghelul Mihail deasupra castelului, semn că Dumnezeu își arată mila și oprește molima. Din acel moment, castelul a primit numele său actual și a devenit asociat cu protecția divină.

În timpul Renașterii, Castelul Sant'Angelo a fost integrat în sistemul de apărare al Vaticanului și a fost conectat la Palatul Apostolic printr-un pasaj secret cunoscut sub numele de Passetto di Borgo. Această conexiune subterană a avut un rol crucial în asigurarea siguranței papei în timpurile de criză.


Astăzi, Muzeu și Monument Turistic

Astăzi, Castelul Sant'Angelo s-a transformat într-un muzeu fascinant care găzduiește o colecție impresionantă de artefacte istorice și arte frumoase. Vizitatorii au oportunitatea de a explora încăperile și sălile de expoziții, resimțind atmosfera unei epoci îndepărtate. Panorama de la nivelul superior al castelului oferă o vedere spectaculoasă asupra orașului eternei Rome.

Aspectul de azi al castelului Sant'Angelo, sediul Muzeului național, este în mare parte rezultatul eforturilor zidarilor de pe Tibru (sfârșitul sec. XIX) și al sistematizării bastioanelor grădinii realizată în 1939. Edificiul are un plan pătrat cu bastioane în colțuri, deasupra se ridică un corp cilindric roman și un turn pătrat, care înglobează coronamentul circular al mausoleului. Deasupra apartamentelor papale, se află camerele vicecastelanului și terasa pe care se găsește statuia arhanghelului Mihail cu sabia ridicată.

Castelul Sant'Angelo este un edificiu cu care puține locuri din lume pot concura, se poate lăuda cu întrebuințări diferite și, în același timp, cu o continuitate a locuirii fără întrerupere din anul 123 d.H.

În concluzie, Castelul Sant'Angelo este nu doar un martor impresionant al trecutului Romei, ci și un simbol al rezistenței și adaptabilității sale în fața schimbărilor istorice. De la mausoleu imperial la fortăreață și apoi la muzeu, Castelul Sant'Angelo continuă să impresioneze și să inspire vizitatorii din întreaga lume, aducând în prezent o fărâmă din gloria și misterul Romei antice.

 Mi-a plăcut foarte mult acest castel, de aceea am început seria postărilor din mini-vacanța la Roma cu acest monument istoric. Biletul de intrare l-am cumpărat chiar de acolo și a costat 13 euro, dar dacă îl achiziționezi din timp (online) și vrei și ghid (recomand) ieși mai ieftin și afli mult mai multe lucruri despre istoria acestui castel, dar eu nu am știut acest lucru.

Pe curând!💝


***Colaj realizat cu canva, muzica de Julius H. from Pixabay

miercuri, 24 ianuarie 2024

Adulții ăștia! - Caroline Hulse

Editura: Corint Books (Leda Edge) 2018
Gen: Comedie, dragoste
Titlul original: The Adults
Traducere: Alexandra Fusoi
Pagini: 416
Steluțe: 2,5

Sumarul cărții:

Claire și Matt au divorțat, dar, la un moment dat, au hotărât că fiicei lor i-ar prinde bine să petreacă un Crăciun ”normal”, în familie. Niciunul nu mai are habar a cui a fost ideea sau cine a propus să îi invite și pe noii lor parteneri. Cert e că Matt a venit cu iubita lui, Alex cea haioasă, deșteaptă și extrem de răbdătoare, iar Claire l-a adus pe Patrick, un atlet care se antrenează pentru triatlon și e numai bun de însurătoare. Iar fiica lor, Scarlett, l-a luat cu sine pe prietenul ei imaginar, Posey, care-i un iepure.

Așa că s-au trezit blocați toți cinci (sau șase?) într-o vacanță plină de ”activități amuzante” pe care cei mari le suportă doar străngând din dinți, bând vârtos după ce o trimit pe Scarllet la culcare și dezvăluind secrete mult prea personale din trecut. Și, cu toate că și-au propus cu toții să se poarte ”ca niște oameni în toată firea”, ”ca niște adulți responsabili”, în curând, vacanța lor, transformată într-un adevărat butoi cu pulbere, ia sfârșit acolo unde începe povestea cărții: cu un telefon dat la Salvare și sosirea unei ambulanțe la parcul de vacanță Happy Forest, lângă grota lui Moș Crăciun, peste drum de locul de fumat al spiridușilor...

CE S-O FI ÎNTÂMPLAT, OARE?

CE ȚI-E ȘI CU ADULȚII ĂȘTIA!

Citate favorite:

”Iritarea ducea la lipsă de rațiune, iar lipsa de rațiune era un eșec personal - și profesional.”

”- Nu există normal, Posey. Fiecare e diferit. Ești perfect așa cum ești. Ești tu. Ar trebui să-ți placă labele tale noduroase pentru că sunt ale tale.”

”- Viața e ce se întâmplă atunci când îți faci alte planuri.” 

Părerea mea personală despre Adulții ăștia!:

Avusesem în plan să citesc această carte mai devreme, dar, toate lucrurile se întămplă la timpul lor, așa că vremea potrivită să citesc această carte a fost sâmbătă ( 20 ianuarie). De ce spun că atunci a fost vremea ei? Pentru că joi și vineri au fost două zile groaznice la serviciu și nu aș fi putut să citesc o carte ”grea”, însă Adulții ăștia! a fost potrivită, plus că Dumnezeu a creat atmosfera potrivită, sâmbătă a nins, acțiunea cărții se desfășoară de sărbătorile de iarnă. Și, pentru că încă nu am despodobit bradul, am aprins și instalația, să fie totul ca la carte!😂


Cartea se citește ușor și se poate citi oricând, deoarece atmosfera sărbătorilor de iarnă nu este accentuată, ci relațiile dintre adulți! 
Este o comedie neagră care explorează dinamica complicată a unei familii neobișnuite în timpul sărbătorilor de Crăciun. Cartea prezintă povestea a patru adulți care decid să petreacă Crăciunul împreună, în ciuda faptului că sunt divorțați și au un copil împreună. Încercând să creeze o atmosferă festivă pentru copil, evenimentele iau o întorsătură neașteptată și amuzantă. Matt a fost căsătorit cu Claire și are o fetiță, Scarllet, cu ea, iar acum o are iubită pe Alex, iar Claire are un nou iubit, pe Patrick. Scarllet are un prieten - iepure imaginar, Posey. Toți cinci, sau șase, decid să facă sărbătorile împreună la Happy Forest. ”Adică... o vacanță cu foștii soți și noii parteneri? Ce fel de oameni fac așa ceva?


Fiecare eveniment, deoarece capitolele sunt doar numerotate,  începe cu un extras din broșura Happy Forest, un fel de preambul al evenimentelor care urmează să se întâmple. Uneori am râs și am apreciat abordarea realistă a situației. Cartea explorează teme precum relațiile complicate, schimbările în familie după divorț și modul în care oamenii încearcă să se adapteze la situații neconvenționale. Eforturile personajelor de a se înțelege reciproc, nu doar de a se tolera, au fost bine transpuse, iar toate subtilitățile răutăților pe care le-au ținut pentru sine au fost evidente. Este scrisă într-un ton comic, oferind cititorilor o privire amuzantă și provocatoare asupra vieții adulților în preajma sărbătorilor.
Am empatizat cu Alex, dar sigur nu aș fi avut răbdarea ei și povestea s-ar fi terminat în seară ”petrecerii”😂, iar Claire mi-a fost antipatică încă de la început, la fel și Matt și Patrick.
Este o carte ok, am râs și pentru asta am notat-o pe Goodreads cu 3 (2,5 steluțe).