vineri, 4 octombrie 2024

Împreună facem diferența!

 Într-o lume în care nevoia de ajutor devine tot mai evidentă, dăruirea înseamnă mult mai mult decât simplul act de a oferi. Este o formă de a construi punți între oameni, de a aduce o schimbare reală și de a oferi speranță acolo unde ea lipsește. Am simțit asta din plin în momentele în care m-am implicat în diferite acțiuni comunitare și, cu siguranță, unul dintre cele mai dragi proiecte la care particip este Semimaratonul Craiovei.

Aplauze pentru noi, voluntarii!
Semimaratonul Craiovei nu este doar o cursă de alergare, ci o încercare de a uni oamenii, de a aduce împreună o comunitate diversă pentru un scop comun. „Împreună pentru Comunitate!” – acesta este motto-ul sub care alergătorii, voluntarii și organizatorii se adună an de an, pentru a sprijini diverse cauze locale. Fie că e vorba de susținerea unor copii talentați, a celor care se luptă cu probleme de sănătate sau de a finanța proiecte educative, fiecare (kilo)metru parcurs înseamnă un pas înainte spre o lume mai bună.
În fiecare an particip la Semimaratonul Craiovei ca voluntar, deoarece îmi amintește că puterea de a dărui nu constă neapărat în gesturi mari, ci în lucruri mărunte care, puse împreună, au un impact imens. Mi-am extins implicarea și în alte campanii de susținere, și astfel am aflat și despre alte inițiative minunate din România. De exemplu, campania „Puterea de a dărui” lansată de Vindem-Ieftin.ro. Am mai scris despre Depozitul Virtual și despre ideea lor inovatoare de a coordona comenzile de materiale de construcții pentru a oferi prețuri accesibile, dar ceea ce m-a impresionat cu adevărat a fost modul în care, în fața inundațiilor din Galați, au renunțat la adaosul comercial pentru a ajuta comunitățile să-și reconstruiască casele.
Este o campanie umanitară prin care s-au mobilizat peste 50 de francizați și angajați pentru a ajuta comunitățile să-și refacă locuințele distruse de ape. Acest exemplu de dăruire la nivel comunitar arată că, atunci când companiile și oamenii din comunitate colaborează, se pot realiza lucruri incredibile. 

Sursa: Vindem-Ieftin.Ro
Să vezi o companie care, în loc să se gândească la profit, alege să sprijine direct oamenii aflați în nevoie, este ceva ce mi-a oferit speranță pentru un viitor mai bun și mai solidar.. Și nu doar că au renunțat la adaos, dar francizații, angajații și colaboratorii lor au facut voluntariat, demonstrând că atunci când suntem uniți, putem transforma tragediile în speranță, aratând că și în cele mai dificile momente, există posibilitatea de a reconstrui și de a crea un viitor mai bun.
Când vine vorba de a sprijini o cauză, aleg să ajut și pe cont propriu, dar și să donez către organizații. De-a lungul timpului, am realizat că există ceva incredibil de puternic în comunitate – atunci când ne unim resursele, fie că vorbim de bani, timp sau efort, putem avea un impact mai mare. De aceea, cred că firmele care redirecționează 20% din impozitul pe profit către ONG-uri fac un gest esențial pentru îmbunătățirea vieților celor care au nevoie de ajutor. Nu doar că ajută la susținerea unor cauze nobile, dar devin un exemplu pentru alții, arătând că implicarea socială este o responsabilitate pe care ar trebui să o purtăm cu mândrie.

Atunci când donez pentru o organizație, simt că fac parte dintr-un proiect mai mare, dintr-o mișcare care schimbă vieți. Dar la fel de mult îmi place să ajut direct, pe cont propriu. Am ajutat la organizarea de campanii de strângere de fonduri pentru familii aflate în dificultate, sau am sprijinit oameni să își repare casa după incendiu, contribuind cu o sumă de bani. Fiecare gest a avut un impact nu doar asupra celor ajutați, ci și asupra mea – m-a făcut să înțeleg cât de valoroasă este conexiunea umană, acea clipă în care realizezi că ai fost acolo pentru cineva în momentul în care avea cea mai mare nevoie.

Satisfacția de a vedea bucuria pe chipul celor ajutați nu poate fi descrisă în cuvinte. Este un sentiment care îți încălzește inima și îți aduce aminte că fiecare dintre noi are puterea de a schimba ceva. Puterea de a dărui nu este doar despre a da ceva material, ci despre a oferi o parte din tine, a oferi sprijin, timp, compasiune. Este despre a fi prezent și a arăta că îți pasă, că esti OM.

Sursa: Vindem-Ieftin.Ro
Aceasta este povestea mea despre puterea de a dărui. Și cred că, împreună, putem face mult mai mult. Putem să ne implicăm în campanii precum #reCONSTRUIMacasa sau să susținem inițiativele locale care au nevoie de sprijin. Putem dona resurse, putem să oferim din timpul nostru și, cel mai important, putem inspira pe alții să facă la fel. Pentru că, în cele din urmă, darul nostru cel mai prețios este implicarea. Iar când dăruim, ne conectăm unii cu alții și arătăm că putem face diferența – împreună.

Acest articol a fost scris pentru SuperBlog 2024!

joi, 3 octombrie 2024

„Madama Butterfly” în deschiderea stagiunii la Opera Craiova

Opera Română Craiova deschide stagiunea 2024-2025 cu spectacolul „Madama Butterfly”, sâmbătă, 5 octombrie 2024, începând cu ora 19.00, în sala Cercului Militar.

În anul Centenarului Puccini, în care întreaga lume muzicală comemorează 100 de ani de la moartea compozitorului italian, Opera Română Craiova prezintă, în deschiderea stagiunii 2024-2025, „Madama Butterfly”, cea mai recentă premieră și una dintre cele mai iubite opere ale lui Giacomo Puccini. Un tribut adus marelui compozitor și o celebrare a creației sale muzicale, reprezentația aduce pe scenă capodopera care continuă să impresioneze generații de spectatori.

 

Soliști apreciați la nivel internațional

Cu o punere în scenă realizată de regizorul italian Chris Catena și o scenografie de Răsvan Drăgănescu, evenimentul reunește o distribuție de excepție, sub conducerea muzicală a maestrului Francesco di Mauro. Spectatorii îi vor putea asculta pe Lisa Houben (Cio-Cio-San), David Baños (B.F. Pinkerton), Ioan Cherata (Sharpless), Licia Toscano (Suzuki), Francesco Cipri (Goro), alături de Ioan Toma (Bonzo), Cristian Fofucă (Prințul Yamadori), Say Ufuk Gengis (Comisarul imperial), Rodica Dinișoară (Kate Pinkerton), Andrei Leonte (Copilul), Orchestra, Corul și Baletul Operei Române Craiova.

Final de an cu evenimente speciale

Opera Română Craiova a inclus reprezentații din genuri diverse în programul lunilor octombrie, noiembrie și decembrie ale acestui an. Craiovenii se vor putea delecta cu spectacolul de dans „Autumn Dance” (29 octombrie), operele „Il Tabarro” / „Suor Angelica” de Giacomo Puccini (2 noiembrie), „Don Giovanni” de Wolfgang Amadeus Mozart (9 noiembrie), concertul „Suflet de Romanță”, în colaborare cu Asociația Culturală „Cetatea Romanței” Târgoviște (23 noiembrie), iar din programul dedicat Centenarului Puccini nu va lipsi îndrăgita operă „Boema” (14 decembrie).

Luna decembrie aduce două evenimente speciale: premiera operetei „Văduva veselă” de Franz Lehár și tradiționalul spectacol-eveniment „Magia Crăciunului la Operă”.


Biletele pot fi achiziționate online: 
https://iticket.ro/partner/orc sau la agenția Operei Române Craiova de la Sala Polivalentă (Bulevardul Ilie Balaci nr. 6), 0351.442.471, agentiadebilete@operacraiova.ro

Mai multe informații la www.operacraiova.ro sau www.facebook.com/operacraiova

 

Spectacolele Operei Române Craiova sunt realizate cu sprijinul Primăriei Municipiului Craiova și al Consiliului Local Craiova

vineri, 27 septembrie 2024

Bufnițel și Ilinca în Pădurea Fermecată

 Creațiile fetelor hărnicuțe, care au acceptat Provocările verzi : Spirit al pădurii - Profesor Bufniță, mi-au pus în mișcare rotițele creativității, și-am hotărât să îmbrățișez și eu această noua aventură (provocare).

În mijlocul haosului creat de renovare, ideea de a-l aduce pe Bufnițel la viață s-a transformat într-o provocare la fel de interesantă ca o poveste din pădurea fermecată. Fiecare obiect reciclat părea să aibă un scop precis, iar pe măsură ce le adăugam, simțeam cum întreaga creație prindea viață, transformându-se într-un proiect plin de magie.

Pentru a-l crea pe Bufnițel am folosit următoarele: o cheiță de la conserva de mâncare a domnului Uzzi, resturile de ață ramase de la broscuța țestoasă Tilly, croșeta, capacele de plastic de la două fiole de Ginseng, iar pentru lipsit am folosit pistolul de silicon.

Modelul este făcut după un tutorial de pe YouTube, pe care, bineînțeles, nu l-am respectat în totalitate. El este de fapt un breloc, însă eu am alte planuri cu el când voi pune lucrurile la punct și voi avea acces la buturuga pe care am realizat-o dintr-o întâmplare. Va fi transformat într-un ornament!

Mai facusem în trecut bufnițe - aplicații croșetate, pe care am crezut că le-am postat, dar se pare că nu am făcut-o, așa că vă arat o singură bufniță, care este la îndemână, lipită pe supotul de creioane făcut din cutii de carton.

Aceasta temă de la provocări verzi mi-a amintit de desenul animat preferat al fiicei mele „Bufnița înțeleaptă”, care se difuza pe Minimax. Nu doar eu m-am bucurat de Bufnițel, ci și Ilinca, care l-a privit cu ochii mari și curioși, iar în scurt timp, a devenit personajul ei preferat. Cu un entuziasm molipsitor, l-a luat de mână și l-a dus în mijlocul biroului (sigurul loc mai liber). Acolo a început o ședință foto de poveste, unde Bufnițel a fost, bineînțeles, vedeta.


Pe curând!🦉

joi, 26 septembrie 2024

Un nou capitol - SuperBlog 2024

Toamna aduce mai mult decât frunze aurii și seri reci – aduce și o nouă provocare creativă! 🍂🥬 Cu entuziasm și o mulțime de idei creative în minte, anunț oficial înscrierea mea în competiția SuperBlog 2024, ediția numărul 29! 🌟

De data aceasta, SuperBlog vine cu o nouă abordare – termene mai lungi, fără presiunea clasamentului, ceea ce ne oferă oportunitatea de a explora teme variate și de a da frâu liber imaginației. 🎨 Odată cu fiecare probă, avem șansa să ne perfecționăm stilul și să experimentăm noi moduri de a spune povești.

Sunt pregătită să fac parte din această călătorie creativă și abia aștept să împărtășesc toate provocările și descoperirile din acest sezon al competiției! Fiecare articol va fi o ocazie de a învăța ceva nou, de a mă provoca pe mine însămi și de a aduce conținut de calitate pe blog.

Pregătită să dau frâu liber imaginației la SuperBlog 2024!
 (imagine creată cu canva)
SuperBlog este o competiție de blogging, lansată în 2008, care se desfășoară de două ori pe an, primăvara și toamna. Este una dintre cele mai cunoscute și longevive competiții din blogosfera românească, având scopul de a descoperi și susține noi talente. Bloggerii care participă trebuie să își pună la încercare creativitatea prin articole pe diverse teme, susținute de sponsori și branduri, având ocazia să câștige premii, să învețe aspecte legate de content marketing și SEO, și să dezvolte parteneriate în mediul de afaceri.

Până în prezent, au avut loc peste 28 de ediții, cu mii de participanți și zeci de mii de articole scrise. Competiția este deschisă atât bloggerilor noi, cât și celor cu experiență, iar printre subiectele abordate se numără teme creative legate de lifestyle, tehnologie, modă, și multe altele.

Participanții trebuie să scrie articole pe baza unor briefuri oferite de sponsori, iar aceștia din urmă aleg câștigătorii pe baza criteriilor de creativitate și relevanță. SuperBlog nu este doar o competiție de scris, ci și o oportunitate de networking și învățare.

sursa: arhiva personală

Rămâi alături de mine pentru a descoperi următoarele probe și surprizele pregătite de SuperBlog! 🎉

Pe curând!💝

marți, 24 septembrie 2024

Aulin și Midocalm

 sau libertatea spiritului de discernământ - de Dan Puric

Sursă foto: pixabay

- ”Măi băiete”, spuse părintele monah mai în vârstă unui frate de  mănăstire mai tânăr, ”nu mă simt tocmai bine, și-aș avea o rugăminte la tine, n-ai vrea, frăția ta, să te duci până colea, la farmacia din oraș, să-mi iei niște medicamente?”

-”Cu tot dragul, părinte, binecuvântați! Numai să-mi spuneți um se numesc!”, îi răspunse pios, făcând două mătănii până la pământ, fratele mai tânăr din mănăstire

-”Aulin și Midocalm!”, răspunse bătrânul.

-”Cum?”, întrebă la rândul lui fratele tânăr, crezând că n-a auzit bine.

-”Aulin și Midocalm, frăția ta!” ..., repetă bătrânul.

-”Aulin și Midocalm!”, murmură ca pentru sine, monahul cel tânăr.

-”Așa, Aulin și Midocalm, măi frate, așa le spune!”

-”Da, Aulin și Midocalm!”, repetă din nou confratele cel tânăr... ”Aulin și Midocalm!”, își mai spuse o dată cu vădită teamă-n ochi, să nu uite până la farmacie, numele atât de ciudate ale acelor medicamente, aducătoare de sănătate... Apoi, într-un târziu, când să iasă pe ușa chiliei, se-ntoarse brusc către bătrân și-i spuse:

-”Frăția-ta, mai bine le scriu pe-o hârtie, să nu le uit cum le zice!”

-”Scrie-le! Numai să mi le aduci cât mai repede, că nu prea mă simt bine!”, îi răspunse bătrânul, rugându-l parcă din privirea-i obosită de ani și de suferință, să se grăbească.

-”Aulin și Midocalm!”, se auxi cum își repetă în șoaptă monahul tânăr, în timp ce scria pe o foaie de hârtie cu un pix vechi, găsit la-ntâmplare, numele ciudate ale celor două medicamente. Apoi, întorcându-se încă o dată spre bătrân și cerându-i binecuvântare, se-ndreptă grăbit spre ușă.

Nu trecu mult timp și bietul monah bătrân avu parte să primească mult așteptatele și binecuvântatele medicamente, cele atât de greu de reținut după nume: Aulin și Midocalm. Numai că respectiva hârtiuță cu numele lor scrise spre a nu fi uitate până la farmacie, a ajuns nu știu cum, uitată sau poate aruncată din neglijență, pe măsuța mică de lemn a monahului care vindea lumânări. ACesta văzând-o, s-a uitat cu atenție la ea, apoi a mormăit ca pentru sine cele două nume ciudate și, negândimdu-se prea mult, luă pixul și notă grabnic sub ele atăt: ”Să se citească 40 de zile!” După care o așeză lângă celelalte hârtiuțe aflate pe măsuța veche a bisericii ce conținea înghesuite, timide și smerite nymele scrise cu durere întru pomenirea celor adormiți. Și astfel nevinovata hârtie ajunse la altar.

-”Și pentru iertarea păcatelor lui Gheorghe, Maria, Vasile,.. Aulin și Midocalm”... Citeau, rând pe rând, părinții la slujba de pomenire, pronunțând, ce-i drept, mai greu cele două nume ciudate, dar fără să se mire prea mult, din cauza rutinei căpătate în ani de zile.

Așa o zi, două, până când într-o duminică dimineața, la altar veni și bătrânul stareț. Și atunci, nu știu cum, prin ce minune, îi căzu privirea obosită de bătrânețe, dar limpezită de credință și de atâtea rugăciuni, pe hârtiuța cu pricina și citi: ”Aulin și Midocalm!” Pentru prima dată fruntea lui mereu senină se-ncruntă puțin ca-n fața unei tulburări venite din partea nenumitului.

-”Aulin și Midocalm!” Repetă el de data aceasta cu glas tare... Apoi privind contrariat în jur, îl întrebă pe monahul mai tânăr aflat lângă el: ”Măi băiete, cine-s ăștia?”

-”Nu știu, Sfinția Voastră!”, răspunse la rândul lui, intrigat, fratele de mănăstire mai tânăr.

-”Aulin și Midocalm!... Aulin și Midocalm!”, repetă din ce în ce mai contrariat bătrânul. Apoi ca o revelație dată fulgerător, spuse:

-”Măi băiete, măi! Ăștia nu-s ortodocși! Scoate-ide la proscomidie și pune-i la acatist!”

Această povestioară face parte din volumul ”Omul liber” de Dan Puric, am postat-o pentru a ne mai descreți puțin frunțile.

Pe curând!📖