Film în Sat: o seară cu de toate

 „Film în Sat” este un festival de artă inițiat de actorul Cuzin Toma, cunoscut publicului și pentru rolul Firicel din serialul Las Fierbinți și este organizat de Asociația Culturală Cuzin Toma – „Dacă eu pot, poți și tu”. Proiectul a pornit de la o idee simplă: accesul la film, teatru și alte manifestări culturale nu ar trebui să depindă de locul în care trăiești. Astfel, evenimentele culturale care se desfășoară de obicei în orașe ajung direct în comunitățile rurale.

La Cernătești, festivalul a avut prima ediție în 2023, iar de atunci a revenit în fiecare an, transformând localitatea într-un punct de întâlnire pentru artiști și iubitorii de cultură.

Festivalul se organizează în apropierea Culei Cernăteștilor, un obiectiv de patrimoniu local. Asocierea dintre un spațiu cu valoare istorică și manifestările culturale contemporane oferă evenimentului o identitate aparte.

Proiecțiile de film în aer liber, concertele, spectacolele de teatru și activitățile pentru copii transformă festivalul într-o experiență culturală diversă. Accesul la evenimente este gratuit. Astfel, cultura devine mai accesibilă, iar oamenii au ocazia să se întâlnească, să descopere povești noi și să petreacă timp împreună.

Anul acesta, festivalul a ajuns la cea de-a patra ediție și, în sfârșit, am reușit să particip și eu. Am fost doar sâmbătă, 29 august, deoarece voiam să văd concertul celor de la Vița de Vie și să văd filmul Gipsy Queen.

Am ajuns la Cernătești cu puțin timp înainte să înceapă concertul. Nu sunt fan Vița de Vie, îmi plac câteva dintre melodiile lor, însă concertul a fost extraordinar. Adrian Despot a interacționat permanent cu publicul și a făcut show pe scenă. Am reușit să filmez și eu foarte puțin, deoarece mi-a plăcut atât de tare concertul, că am fost prea ocupată să cânt și să dansez, deși nu știam versurile.

Am pregătit și un colaj cu câteva dintre momentele filmate în acea zi, ca să împărtășesc cu tine atmosfera festivalului.

A început să plouă în timpul concertului, dar nu ne-a deranjat, deoarece eram prinși în ritmurile muzicii. 

După concert a urmat proiecția filmului, însă ploaia s-a întețit, dar nu am plecat pentru că a fost un film interesant. Ne-am luat umbrele, pelerine de ploaie și am vizionat filmul până când s-a luat lumina din cauza ploii. S-a întrerupt exact când mai avea puțin și se termina filmul. Nu știu finalul filmului, dar dacă ai ocazia să-l vizionezi, ți-l recomand cu drag. Chiar este un film bun.

A fost o experiență frumoasă, chiar dacă vremea ne-a cam jucat feste. M-am bucurat de concert, am descoperit un film care mi-a stârnit interesul și am petrecut o seară diferită de cele obișnuite. Regret că nu am aflat cum se termină Gipsy Queen. Va trebui să-l revăd ca să descopăr finalul.

Ai fost vreodată la un concert Vița de Vie? Dacă da, cum  a fost? Dar filmul Gipsy Queen? L-ai văzut? Cum ți s-a părut?

Pe curând!

***fotografiile sunt din arhiva personală

Dulapul - The cupboard

ATENȚIE!! Interzis persoanelor pofticioase!!

 Nu am găsit o traducere oficială a poeziei, așa că voi traduce eu poezia, ajutată și de RoboChat. Dacă ți se pare ceva greșit, nu arunca cu pietre! Am ales această poezie deoarece mi s-a părut foarte potrivită pentru fotografiile cu prăjituri.

Dulapul 

Știu un dulap mic, 
Cu o cheie minusculă, 
Și în el e un borcan cu acadele
Pentru mine, pentru mine, pentru mine. 

Fragolina - Cofetăria Minerva, Craiova

Are un raft mic, dragă, 
Foarte întunecat, 

Și acolo este un platou cu prăjituri Banbury
Pentru mine, pentru mine, pentru mine. 

Am o bunică mică și grasă, 
Cu genunchii tremurând, 
Ea păzește Dulapul
Și cheia, cheia, cheia. 

Tortul Casei - La Belle Epoque, Petroșani

Și când sunt foarte cuminte, dragă, 
Cuminte cât se poate de mult, 
Acolo sunt prăjituri Banbury și acadele
Pentru mine, pentru mine, pentru mine.

***De Walter de la Mare (1873–1956). „Dulapul” (The Cupboard) apare în volumul Peacock Pie: A Book of Rhymes, în prima secțiune, „Up and Down”, la numărul 24. Volumul a fost publicat pentru prima dată în 1913.

The cupboard

I know a little cupboard,
With a teeny tiny key,
And there's a jar of Lollypops
  For me, me, me.

Prăjitură Indiană - Veropan, Craiova

It has a little shelf, my dear,
As dark as dark can be,
And there's a dish of Banbury Cakes
  For me, me, me.

I have a small fat grandmamma,
With a very slippery knee,
And she's the Keeper of the Cupboard
  With the key, key, key.

Nucă de cocos - Cofetăria Aida, Craiova

And I'm very good, my dear,
As good as good can be,
There's Banbury Cakes, and Lollypops
  For me, me, me.

***by Walter De la Mare (1873 - 1956), "The cupboard", appears in Peacock Pie: A Book of Rhymes, in 1. Up and Down, no. 24, first published 1913

**** Înscriu acest articol în tabelul „Citate favorite” găzduit de Suzana

***** fotografiile sunt din arhiva personală

Pe curând!

Mai întâi a fost visul. Apoi, casa.

 Casa visurilor mele nu este un conac impunător sau o vilă desprinsă din revistele de lux, ci o casă simplă; asezată într-un loc liniștit, lângă o apă și o pădure, cu ferestre mari și o grădină plină cu flori. O casă primitoare, în care oricine îi trece pragul să se simtă ca „acasă”.

Pereții exteriori sunt crem, iar ferestrele au obloane de lemn vopsite în verde și-un acoperiș cărămiziu. În față casei se află o alee îngustă, mărginită de lavandă și trandafiri, care duce spre un foișor din lemn, în care se află o masă și două scaune confortabile. Acesta este locul unde mi-aș savura cafeaua dimineața, ascultând cântecul păsărilor, bucurându-mă de liniștea pe care orașul rareori o oferă.

imagine creată cu Chat GPT

Livingul este încăperea cea mai spațioasă, în care se află și o bibliotecă, iar într-un colț este amenajat un șemineu, lângă care să-mi petrec serile reci de iarnă citind o carte sau ascultând muzică. O canapea, două fotolii, un covor moale, iar pe pereți fotografii si tablouri personale ar completa decorul.

Bucătăria este luminoasă, cu dulapuri din lemn, rafturi cu vase ceramice și o masă mare, în jurul căreia să încapă familia și prietenii. Pe pervaz aș ține ghivece cu busuioc și mentă, iar pe blat ar exista întotdeauna un bol cu fructe proaspete. Mi-ar plăcea ca aici să miroasă a cafea proaspătă, a pâine caldă sau a prăjitură făcută în casă.

Dormitorul este simplu și liniștit, cu un pat confortabil, lenjerie din bumbac, perdele vaporoase și veioze cu lumină caldă. Un șifonier și cam atât, nu încarc încăperea cu mobilier sau decorațiuni inutile. Este spațiul în care mă retrag după o zi aglomerată pentru a găsi, în sfârșit, liniștea de care am nevoie. O baie, o cameră pentru oaspeți și un hol sunt suficiente pentru casa visurilor mele.

În spatele casei se află grădina, locul meu cel mai drag. Are câțiva pomi fructiferi, un mic spațiu pentru legume și un colț cu flori de toate culorile. Lângă gard este un hamac, iar pe terasă o masă din lemn, în jurul căreia să ne strângem în serile călduroase.

Casa visurilor mele este simplă, caldă și autentică. Nu-mi doresc să fie admirată de toată lumea, ci să fie iubită de cei care îi trec pragul.

Aceasta este imaginea pe care i-am descris-o arhitectei la prima întâlnire. Câteva săptămâni mai târziu, proiectul a început să prindă contur. Totul era exact cum îmi imaginasem. Pentru ca proiectul să devină realitate, nu era suficient să știu cum îmi doream să arate casa. Aveam nevoie de specialiști care să transforme această imagine în realitate și să mă ajute să gestionez fiecare etapă a construcției

Rolul specialiștilor în construirea casei

Cum ar fi dacă atunci când auzi întrebarea „Cine v-a lucrat aici?”, ai întelege că e vorba de un compliment și nu de o critică adusă muncii unui om?  Înseamnă  că acolo e munca unui profesionist, a unui specialist în domeniul său. 

Să ceri sfatul potrivit de la omul potrivit înainte să iei o decizie înseamnă să faci primul pas cu dreptul. Să culegi informații, să consulți specialiști, fiecare în domeniul său de expertiză, ar trebui să fie o regulă pe care să o aplicăm atât în plan profesional, cât și în plan personal, în viața noastră.

Pentru construcția casei, am început prin a căuta specialiștii de care aveam nevoie. Pentru lucrările propriu-zise, am ales o echipă în care să pot avea încredere. Arhitecta s-a ocupat de proiectare, constructorul de execuție, iar dirigintele de șantier a urmărit respectarea proiectului și a cerințelor tehnice. Fiecare avea responsabilități clare, iar comunicarea dintre ei s-a dovedit la fel de importantă ca experiența profesională.

Aprovizionarea, o etapă importantă a construcției

Totuși, nu luasem în calcul cât de multă atenție necesită aprovizionarea cu materiale de construcții. Asta presupune să verific specificațiile produselor, să compar ofertele, să urmăresc prețurile și să mă asigur că livrările ajungeau la timp. Lipsa unui material în momentul nepotrivit putea întârzia lucrările și afecta calendarul întregului proiect. Nu voiam să transform fiecare zi într-o cursă contra cronometru. Aveam nevoie de sprijin pentru organizarea achizițiilor.

Așa am ajuns la Depozit Virtual, unde am beneficiat de serviciul de achizitor materiale de construcții. Serviciul este oferit gratuit clientului, ceea ce reprezintă un avantaj într-un proiect în care cheltuielile trebuie urmărite atent. Pentru mine, a contat și posibilitatea de a compara ofertele și de a analiza opțiunile fără să gestionez singură fiecare etapă a aprovizionării.

Organizarea comenzilor și coordonarea livrărilor sunt aspecte care influențează desfășurarea lucrărilor la fel de mult ca alegerea materialelor. Când aprovizionarea este planificată în funcție de etapele construcției, riscul întârzierilor cauzate de lipsa produselor poate fi redus.

fotografie din arhiva personală

După ce am ales toți specialiștii și am organizat aprovizionarea, lucrările au început să avanseze. Mai întâi a fost realizată fundația, apoi au urmat lucrările de structură și zidăria. Au urmat montarea acoperișului, instalarea ferestrelor și realizarea instalațiilor, apoi finisajele. Când casa a fost gata, după multe luni în care verificasem liste, confirmasem comenzi și urmărisem lucrările, am putut, în sfârșit, să mă ocup de mutare. Odată încheiate lucrările, a început o altă etapă: aceea în care casa urma să devină locul în care aveam să-mi construiesc amintirile și să mă bucur de viața de zi cu zi.

Când casa devine acasă

O casă poate fi frumoasă și bine construită, dar ceea ce-i dă personalitate sunt detaliile reflectate din identitatea, povestea și alegerile unice ale celor care o locuiesc. Este vorba despre mesele la care oamenii rămân mai mult decât plănuiseră, conversațiile care se prelungesc până târziu, diminețile obișnuite și sentimentul că ai un loc pe care îl poți numi „acasă”. Mi-am dat seama că nu ridicasem doar o casă, ci îmi creasem locul în care voiam să-mi trăiesc viața. Construisem casa pe care mi-am dorit-o, unde să-i primesc pe cei dragi și să mă bucur de lucrurile care, în agitația de zi cu zi, trec adesea neobservate.

O idee frumoasă nu este suficientă pentru a transforma un vis în realitate. Este nevoie de alegeri chibzuite și de oameni potriviți, de la primul pas pe teren până la ultima cheie așezată pe hol.

La fel de important este drumul până acolo. La realizarea casei au contribuit toți cei implicați, de la proiectare până la aprovizionare. 

Să alegi bine nu înseamnă să găsești oameni care promit că totul va fi simplu, ci oameni care își cunosc meseria, comunică onest și își respectă angajamentele. 

Povestea este un exercițiu de imaginație realizată pentru proba SuperBlog.

Octombrie de George Topârceanu

 Octombrie-a lăsat pe dealuri
Covoare galbene și roșii.
Trec nouri de argint în valuri
Și cântă-a dragoste cocoșii.
Mă uit mereu la barometru
Și mă-nfior când scade câte-un pic,
Căci soarele e tot mai mic
În diametru.

Dar sub cerul cald ca-n mai
Trec zile albe după zile
Mai nestatornice și mai
Subtile...

Întârziată fără vreme
Se plimbă Toamna prin grădini
Cu faldurii hlamidei plini
De crizanteme.

Și cum abia plutește-n mers
Ca o marchiză,
De parcă-ntregul univers
Privește-n urma-i cu surpriză,-
Un liliac nedumerit
De-alura ei de domnișoară
S-a-ngălbenit, s-a zăpăcit
Și de emoție-a-nflorit
A doua oară...

*** Înscriu acest articol în tabelul „Citate favorite” găzduit de Suzana

**** fotografiile sunt din arhiva personală

Parcul Hanul Doctorului

 Trec zilnic pe lângă acest parc, în drumul meu către serviciu, dar niciodată nu l-am vizitat până de curând. Deoarece pe câmp, unde îl plimbam de obicei pe Uzzi, erau foarte multe ariste, dar și căpușe, l-am urcat în mașină și ne-am oprit în parc.

La ieșirea din Craiova spre București se află Parcul Hanul Doctorului. Parcul are un lac, alei și poduri de lemn și este amenajat pentru plimbări și petrecerea timpului liber. Nu este la fel de mare ca Parcul Nicolae Romanescu, dar merită vizitat.

Parcul poate fi o alegere bună pentru cei care vor să iasă din casă, să se plimbe în aer liber sau să petreacă puțin timp în natură. Este potrivit și pentru o ieșire cu familia ori pentru câteva fotografii spectaculoase.

O scurtă istorie a Parcului Hanul Doctorului

Povestea parcului începe în 1968, când arhitecții craioveni Victor Suciu și Gina Mărculescu au conceput amenajarea zonei. Parcul a fost inaugurat în 1972 și a devenit un loc de agrement pentru craioveni. În anii care au urmat, însă, spațiul a fost neglijat, iar aleile și amenajările s-au degradat. Nici acum parcul nu este foarte bine întreținut: copacii nu sunt toaletați, iarba a crescut în voie, cu toate acestea este un loc potrivit pentru o plimbare în aer liber.

Numele Hanul Doctorului vine de la medicul bulgar Petăr Beron, care a profesat la Craiova între 1832 și 1839. În 1841, acesta a cumpărat o moșie la marginea orașului, unde se afla un han. Beron a rămas în istoria Bulgariei și ca autor al „Abecedarului cu pești”, unul dintre primele manuale moderne de educație laică în limba bulgară. A murit în 1871, la moșia sa din Craiova.

Ce poți vedea în Parcul Hanul Doctorului din Craiova?

Lacul este unul dintre lucrurile care atrag privirea când ajungi în parc. Este înconjurat de alei, iar podurile de lemn fac legătura între diferite porțiuni ale parcului. Există elemente decorative interesante și anume: o construcție din lemn în formă de corabie și o moară decorativă. Acestea au fost instalate în 2018, când parcul a fost reamenajat, dându-i un aspect interesant. Tot atunci s-a amenajat și un loc special pentru făcut grătar, care este prevăzut cu zece grătare din cărămidă, două cuptoare și mese din lemn. Există și un ponton destinat pescuitului, precum și mobilier de joacă din lemn pentru copii.

Pe lângă lac și de-a lungul aleilor cresc mai mulți arbori, printre care chiparoșii de baltă, care se dezvoltă bine în soluri umede. Pe lac am observat și rățuște sălbatice, iar în timpul plimbării ne-a ieșit în cale un arici.

Parcul Hanul Doctorului ar putea fi un loc și mai plăcut dacă ar fi îngrijit mai bine. Chiar și așa, lacul, copacii și animalele întâlnite în timpul plimbării ne-au făcut să ne simțim bine aici. Vom reveni cu Uzzi, mai ales că avem nevoie de un loc în care să ne putem plimba fără grija aristelor, care îi pot intra în piele și îi pot provoca răni.

Ce locuri mai puțin cunoscute, dar care merită vizitate, ai descoperit în orașul tău?

Pe curând!

****fotografiile sunt din arhiva personală

Resident Evil (2026) – o evadare în lumea horror

 Când viața devine o corvoadă, pune PAUZĂ, apoi apasă pe REDARE și evadează în lumea filmului, pentru a-ți încărca bateriile și a-ți recăpăta energia! 

Așa am făcut și eu pe 19 septembrie, când am mers la cinema să văd Resident Evil. Mi-a prins bine ieșirea, iar filmul s-a dovedit o alegere inspirată pentru o seară în care voiam să mă deconectez de la grijile cotidiene. M-am relaxat, m-am deconectat și am avut parte de câteva momente care m-au amuzat.

Lansat în cinematografe începând cu 18 septembrie 2026, noul Resident Evil este regizat de Zach Cregger, cunoscut pentru filmele Barbarian și Weapons. De această dată, cineastul propune o poveste nouă în universul francizei, fără să se limiteze la reluarea aventurilor din filmele anterioare.

Personajul principal este Bryan, interpretat de Austin Abrams, un curier de produse medicale care ajunge prins într-o noapte de coșmar. O livrare îl aduce în mijlocul unor evenimente violente, iar ceea ce părea o misiune obișnuită se transformă într-o luptă pentru supraviețuire. Pe măsură ce situația scapă de sub control, Bryan trebuie să găsească o cale de a scăpa dintr-un mediu în care pericolul se ascunde la fiecare pas.

Din distribuție mai fac parte Zach Cherry, Kali Reis și Paul Walter Hauser. Scenariul este semnat de Zach Cregger și Shay Hatten, iar filmul păstrează elementele specifice seriei: creaturi monstruoase, confruntări violente și situații-limită.

Deși este încadrat în genul horror, mie nu mi s-a părut un film chiar atât de înfricoșător. Are scene tensionate și suficientă acțiune, însă nu lipsesc nici momentele amuzante, care mai „îndulcesc” atmosfera. Combinația dintre acțiune și umor îl face agreabil chiar și pentru cei care nu preferă filmele horror. Nu este neapărat o alegere pentru cei care caută groaza pură, dar poate fi pe gustul celor care preferă un horror cu multă acțiune și ritm alert.

 Pentru mine, filmul și-a atins scopul: mi-a oferit o experiență plăcută la cinema și câteva ore de evadare din programul obișnuit. La final, am făcut și o fotografie la panoul de promovare al filmului, ca amintire a ieșirii.

 Îl recomand celor care vor să vadă un film dinamic, cu elemente horror, fără să se aștepte neapărat la o experiență terifiantă.

Peștera Bolii – o întâlnire cu natura, istoria și legendele locului

După ce am coborât de la Cetatea dacică de la Bănița, următorul obiectiv a fost Peștera Bolii, care se află în zona Petroșani–Bănița, în județul Hunedoara, la aproximativ 6 km de Petroșani, pe drumul care leagă Valea Jiului de Țara Hațegului. Zona peșterii aparține comunei Bănița și se află în arealul Parcului Natural Grădiștea Muncelului–Cioclovina. Denumirea peșterii nu are legătură cu „boala”, ci provine de la familia Bolia, al cărei nume apare în documente medievale din secolul al XV-lea.

Înainte de a detalia traseul, merită să ne întoarcem puțin în timp, pentru a înțelege cum s-a format peisajul pe care îl vedem astăzi.

Munții Șureanu păstrează urmele unei lumi de mult dispărute. Cu peste 100 de milioane de ani în urmă, aici se întindea fundul cald și adânc al Mării Tethys. Straturile de sedimente depuse atunci au format calcarele mezozoice – rocile în care astăzi natura a sculptat peșteri și alte forme de relief carstic.

Acești munți fac parte din Pânza Getică și sunt alcătuiți în mare parte din roci metamorfice foarte vechi. În zonele de vest și sud-vest ale Parcului Natural Grădiștea Muncelului-Cioclovina, spre Bănița și Pui, apar și roci sedimentare, calcare și gresii, formate în perioadele Paleozoic și Mezozoic, când mările și lacurile acopereau această regiune.

Cum se formează o peșteră

Peșterile sunt cele mai fascinante forme de relief. Apa de ploaie, infiltrată prin fisurile rocilor, a dizolvat lent calcarul, modelând în timp un relief spectaculos. Așa s-a format și Peștera Bolii, cu galerii largi și ușor de parcurs, săpate de-a lungul unui râu subteran.

În interior se pot observa speleoteme-formațiuni minerale care cresc foarte lent:

• stalactite, care atârnă din tavan
• stalagmite, care cresc de la sol
• coloane, formate prin unirea acestora
• scurgeri parietale
• gururi – mici bazine de apă
  

Cele mai frumoase stalactite pot fi admirate spre finalul traseului.

În timpul vizitei, atenția mi-a fost atrasă și de picturile de pe pereți, însă povestea lor este diferită de ceea ce ai putea crede la prima vedere.

Picturi rupestre - între inspirație și imaginație

Pe pereții Peșterii Bolii pot fi observate picturi care imită stilul artei rupestre preistorice. Aceste desene nu sunt autentice – ele au fost realizate în scop decorativ, în cadrul unor proiecte culturale și filmări internaționale, și nu reprezintă vestigii arheologice locale.

În anii 2000, Peștera Bolii a fost aleasă ca decor natural pentru filme și documentare istorice. Cu această ocazie, artiștii au creat picturi inspirate de celebrele peșteri Lascaux (Franța) și Altamira (Spania), folosind materiale și tehnici asemănătoare celor din epoca pietrei. Modelele recreate sugerează atmosfera lumii de acum zeci de mii de ani.

Picturile de pe pereții Peșterii Bolii NU sunt autentice. Ele au fost realizate pentru a recrea simbolic un fragment din universul preistoric. Trebuie privite ca pe o călătorie imaginară în timp – o punte între realitate și legendă.

Știai că...

Cele mai vechi picturi rupestre autentice descoperite în România se află în Peștera Coliboaia, în Munții Apuseni? Ele au peste 30.000 de ani și sunt unele dintre cele mai timpurii forme de artă cunoscute în Europa.

Dincolo de picturi, în peșteră există și forme stâncoase cărora oamenii le-au atribuit semnificații aparte. În jurul lor s-au născut credințe și legende transmise de-a lungul timpului.

Stânca Fecioara Maria cu pruncul în brațe este o apariție miraculoasă în peretele peșterii, din vremuri imemoriale. Icoana Maicii Domnului apare în multe dintre legendele locului.

Peștera Bolii, în special sala din fața Icoanei din perete, se caracterizează printr-o puternică încărcătură energetică, turiștii simțind o stare de bine, de liniște și echilibru. Întreaga zonă a peșterii face parte din centrul energetic Petroșani - Țarașana, înscris în harta zonelor energetice ale României.

Legendele Peșterii Bolii

Peștera Bolii nu este doar un loc al apei și al pietrei, ci și un loc al poveștilor. De-a lungul timpului, oamenii din aceste locuri au transmis din generație în generație legende despre iubire, dor și speranță – toate legate de acest spațiu magic.

Jupâneasa și izvorul dorului

Demult, o frumoasă și neînfricată jupâneasă stăpânea pământurile și pădurile din jurul Peșterii Bolii. Iubitul ei, chemat la luptă de Marele Lup Alb, era plecat în războaie îndepărtate. Cu dor și neliniște, fata cobora adesea la icoana Sfintei Fecioare Maria din adâncurile Peșterii, rugându-se fierbinte pentru întoarcerea lui grabnică.

Rugăciunea i-a fost ascultată, iar dorința nestinsă a jupânesei s-a împlinit: ea s-a prefăcut într-un pârâu cu ape limpezi, ce curge și astăzi prin peșteră la vale, căutându-și iubitul.

Cele două surori și inima din stâncă

Pe aceste meleaguri, într-un conac vechi, trăiau odinioară două surori. Cea mare era mândră și pretențioasă, refuzând toți petitorii. Cea mică era blândă, dar tăcută și nemângâiată, visând în taină la iubire.

Într-o zi geroasă de iarnă, au zărit amândouă în stâncă forma unei inimi răsturnate. În noaptea care a urmat, fata cea mică a visat un glas care le spunea:

„Dacă vă veți urma inima și vă veți ruga la icoana din peșteră, iubirea vă va fi dăruită. Dar dacă alegeți doar averea, veți rămâne singure.”

Se spune că fetele au ales să-și urmeze inima. Și, chiar înainte de Crăciun, iubirea le-a fost trimisă ca binecuvântare.

Legendele dau glas pietrei. Poate că, în liniștea peșterii, vei simți și tu șoapta lor...

Dincolo de povești și de formele care stârnesc imaginația, peștera este și adăpost pentru numeroase viețuitoare. Unele dintre ele sunt greu de observat, dar au un rol important în ecosistemul subteran.

Liliecii și viața ascunsă din peșteri

Peșterile din Parcul Natural Grădiștea Muncelului-Cioclovina sunt adevărate refugii pentru multe vietăți, dintre care liliecii ocupă un loc special. Aici trăiesc 14 dintre cele 32 de specii de lilieci cunoscute în România.

În Peștera Bolii pot fi observați, în funcție de sezon, lilieci precum:

• liliacul mare cu potcoavă (Rhinolophus ferrumequinum)
• liliacul cu aripi lungi (Miniopterus schreibersii)
• liliacul comun (Myotis myotis)

Aceștia folosesc peștera pentru odihnă, mai ales în perioadele mai reci sau pentru repaus zilnic.

Peștera Bolii nu este singurul adăpost important pentru lilieci. În alte cavități din regiune se găsesc colonii spectaculoase:

• în Complexul Carstic Ponorici-Cioclovina cu Apă trăiesc aproape 1000 de exemplare de liliac mic cu potcoavă (Rhinolophus hipposideros)
• în Peștera Șura Mare se află una dintre cele mai mari colonii de liliac pitic (Pipistrellus pipistrellus) din Europa – peste 43.000 de exemplare!

Dar liliecii nu sunt singurii locuitori ai întunericului.

În peșteri trăiesc și specii numite troglobionte – animale care nu ies niciodată la lumină. Aceste viețuitoare sunt adaptate complet la viața în subteran : nu au vedere, sunt palide sau transparente și se mișcă încet. Multe dintre ele se găsesc doar în această regiune.

Printre cele mai cunoscute se numără:

• Drimeotus bolii – un mic gândac cavernicol
• Neobisium sturanyi – un pseudoscorpion minuscul

Aceste viețuitoare fragile depind de liniștea, curățenia și echilibrul mediului subteran. Vizitarea responsabilă a peșterii, fără zgomot, fără a atinge formațiunile și fără a deranja liliecii, este esențială pentru a le proteja.

Bogăția subterană nu se oprește la viețuitoare. Parcul adăpostește peste 400 de peșteri, unele remarcabile prin dimensiuni, altele prin descoperirile făcute în interiorul lor:

• Șura Mare – cu peste 10 km de galerii
• Cioclovina Uscată – celebră pentru descoperirea celui mai vechi craniu de Homo sapiens fossil­is din România și pentru al doilea cel mai mare zăcământ de guano-fosfat din Europa

Carstul din Munții Șureanu este un sistem viu, aflat în continuă transformare. Peșterile sunt adevărate arhive naturale care păstrează informații esențiale despre geologie, apă, viețuitoare și chiar despre trecutul îndepărtat al oamenilor.

Mi-a plăcut foarte mult Peștera Bolii. Ceea ce o face interesantă este faptul că, într-un spațiu de câteva sute de metri, natura, istoria și legendele locale se împletesc, dând locului un farmec aparte. Alt aspect interesant este acustica peșterii. A fost folosită pentru concerte și manifestări muzicale. Asociația Petro-Aqua menționează că încă din perioada interbelică în cea mai mare sală erau organizate concerte, iar tradiția a fost reluată în perioada contemporană. Mi-ar plăcea să merg la un concert susținut în peșteră!

Dacă ai drum în zonă, îți recomand să vizitezi peștera. Prețul biletului este 10 lei/persoană.

Pe curând!

*** Înscriu acest articol în tabelul „Citate favorite” găzduit de Suzana

**** fotografiile sunt din arhiva personală, iar informațiile din articol sunt de pe panourile informative din peșteră