Ootecă de călugăriță (Mantis religiosa) descoperită în curte

 Azi de dimineață, când am ieșit în curte să-mi beau cafeaua, am observat ceva interesant: pe o crenguță a vișinului din curte am văzut o formațiune ciudată, iar la prima vedere nu mi-am dat seama ce este. Când m-am apropiat am văzut că este un cocon mic, bej-maron, tare, cu aspect de spumă întărită și striații regulate, exact cum arată o ootecă de călugăriță.

Mi-am dus cana de cafea și cartea „Ce-am găsit al meu să fie” pe masa din curte și m-am întors la vișin pentru a analiza mai amănunțit ooteca și pentru a face, bineînțeles, niște poze. Când am revenit la cafea, am avut o surpriză, unul dintre copilașii călugăriței cerceta curios buza canei de cafea. Nu am putut să las să treacă acest moment fără să-l imortalizez.

Ce este o ootecă?

Ootecile sunt capsule protectoare pentru ouă, cu o structură remarcabilă. Ele sunt produse de femelele din ordinul Mantodea, cunoscute popular sub numele de „călugărițe”. În România, specia cea mai frecvent întâlnită este călugărița europeană, Mantis religiosa. Ea secretă o substanță spumoasă care se întărește rapid la contactul cu aerul, formând o carcasă solidă. În interior sunt protejate zeci sau uneori sute de ouă, capabile să reziste peste iarnă și să eclozeze atunci când condițiile devin favorabile.

Primăvara sau la începutul verii, ooteca aparent inertă se transformă într-un mic incubator plin de viață. Din ea ies nimfe care seamănă deja surprinzător de mult cu adulții: mici, verzi, fragile în aparență, dar în realitate prădători încă din prima zi.

Ce este călugărița?

Călugărița este o insectă prădătoare, ușor de recunoscut după capul triunghiular, ochii mari și mobili, „gâtul” lung, picioarele anterioare pliate, ca într-o poziție de rugăciune. De aici vine și numele popular.

Deși pare calmă și contemplativă, călugărița este un vânător extrem de eficient. Stă nemișcată perioade lungi, apoi atacă fulgerător. Anatomia ei este adaptată acestui stil de viață.

În ecosistemele de grădină, prezența lor este ambivalentă. Pe de o parte contribuie la reducerea populațiilor de insecte considerate dăunătoare. Pe de altă parte, nu fac selecție și pot consuma și insecte benefice, inclusiv polenizatori. Sunt, prin urmare, prădători oportuniști, care contribuie la echilibrul natural, fără a acționa selectiv asupra anumitor specii.

Există peste 2.400 de specii de călugărițe în lume, majoritatea în regiuni tropicale și subtropicale.

Curiozități despre călugărițe

• Femela uneori își mănâncă partenerul după împerechere. Deși acest comportament există, este mult mai rar în natură decât sugerează cultura populară și apare mai ales în condiții de stres sau lipsă de hrană.
• Călugărițele au un organ auditiv median unic. Acesta este localizat între picioarele posterioare, pe partea ventrală a corpului și le ajută să detecteze ultrasunetele emise de lilieci.
  
  
  
• Unele specii imită perfect florile sau frunzele uscate. Camuflajul lor este atât de eficient încât prada ajunge adesea foarte aproape fără să le observe.
• Nu toate călugărițele sunt verzi. În funcție de specie și habitat, ele pot fi maro, galbene, gri sau chiar roz.
• Există specii uriașe. Unele călugărițe tropicale pot ajunge la dimensiuni cuprinse înre 12 și 15 cm lungime.
  

Uneori, cele mai fascinante descoperiri nu se fac  în expediții îndepărtate, ci chiar în propria curte, la o cană de cafea. Natura are un mod surprinzător de a ascunde complexitate, strategie și frumusețe în cele mai mici forme de viață, amintindu-ne cât de uimitoare este lumea pe lăngă care, adesea, trecem grăbiți.

Pe curând!

***fotografiile sunt din arhiva personală (Xiaomi Redmi Note 14 și Hotway Pad 13)

Recenzie „M-ai păcălit o dată” (Fool Me Once) de Harlan Coben

 Titlu: M-ai păcălit o dată (Fool Me Once)
Autor: Harlan Coben
Traducere din limba engleză de Roxana Brînceanu
Editură: Paladin
Nr. pagini: 384
Gen: Thriller psihologic, crime

Rating: 3/5 ⭐

Despre autor

Harlan Coben (n. 1962) a început să scrie încă din colegiu, iar primul roman i-a fost acceptat pentru publicare la vârsta de 26 de ani, după care s-a dedicat exclusiv scrisului. A scris 35 de cărți, traduse în 46 de limbi, și a fost primul autor câștigător al tripletei de premii Edgar Award, Shamus Award și Anthony Award. A vândut peste 100 de milioane de exemplare în lumea întreagă. Este creator și producător al mai multor seriale și filme pentru Netflix: Stay Close, The Stranger, The Innocent, The Woods. A fost co-producător al câtorva miniserii franceze și al unui serial german după cărțile sale.

Nu am citit nimic de Harlan Coben și, dacă tot am prins la reducere cartea „M-ai păcălit o dată”, am zis: de ce nu? Mai ales că face parte din genul meu preferat: thriller.

Părerea mea despre M-ai păcălit o dată

Nu este o lectură rea, dar nici ceva wow sau poate nu a fost cea mai bună alegere pentru primul roman de Harlan Coben (?!). 

Cartea începe cu înmormântarea soțului Mayei, care fusese ucis în urma unui jaf. Joe, soțul ei, provenea dintr-o familie bogată și influentă. Maya este un fost pilot militar de operațiuni speciale care suferă de TSPT și este acum o mamă singură care trebuie să crească o fetiță de doi ani. O prietenă de-ale surorii ei îi face cadou o ramă foto digitală care are integrată și o cameră de supraveghere. Într-o zi când verifică ce a înregistrat camera, vede ceva foarte ciudat: soțul ei se joacă cu fetița lor și asta declanșează un șir de evenimente. Maya începe să investigheze moartea soțului, care pare să aibă legătură cu moartea sorei ei.

Intriga nu este suficient de coerentă pentru a fi credibilă. Prea multe scene în care Maya retrăiește momentele din război, reluând aceleași scenarii. Atenția mea era distrasă ușor de la poveste și nu m-a captivat așa cum se întâmplă de obicei. În mod normal, pot să trec destul de ușor peste elementele mai puțin credibile, mai ales că este vorba de ficțiune, dar aici a trebuit să fac asta prea des. De asemenea, deși povestea a fost interesantă, pe parcurs a devenit destul de haotică și greu de urmărit. De aceea i-am acordat cele trei steluțe.

Ciudat final! M-a păcălit și probabil va păcăli mulți cititori, tocmai pentru că mizează pe ambiguitate și pe schimbarea constantă a perspectivelor. Este genul de deznodământ care te obligă să reevaluezi întreg firul narativ și să te întrebi cât de mult ai fost condus de aparențe. 

Tu ai citit cartea sau ai alte recomandări din cărțile lui Harlan Coben?

Pe curând!📚

Mr. Mercedes – când răul are chip uman

• Autor: Stephen King
• An apariție: 2014
• Gen: thriller / crime / mystery
• Pagini: 488, ediția apărută la Nemira în 2015
• Seria: Bill Hodges #1
• Rating personal: 5/5

Când monștrii nu mai sunt supranaturali

„Mr. Mercedes” (publicat în 2014) este un roman de Stephen King care marchează o deviere semnificativă de la genul horror supranatural care l-a consacrat, fiind un thriller polițist de tip „hard-boiled” și de suspans psihologic.

Este primul volum din Trilogia Bill Hodges (urmat de Ce-am găsit al meu să fie și Mort la datorie) și a câștigat prestigiosul premiu Edgar Award pentru cel mai bun roman în 2015.

Cartea începe cu un masacru:  Într-o dimineață cu ceață groasă, sute de șomeri așteaptă la coada unui târg de joburi.  Un ucigaș mascat în clovn fură un Mercedes și intră cu viteză în mulțimea de șomeri, apoi dă cu spatele, călcând peste oameni. În total: 8 oameni uciși, printre care și un bebeluș și 15 răniți grav, mutilați. Ucigașul scapă fără urmă.

„[...] observă că o lumină neplăcută, de culoarea fierului, se furișase prin văzduhul nopții. Nu avea nimic a face cu aurora gingașă și trandafirie din poeme și vechile filme tehnicolor; acesta era antonimul desăvârșit al zorilor de zi, umed, rece și palid, ca obrazul unui cadavru de o zi.”

imagine generată cu Gemini

Vânătorul și prada — cine pe cine urmărește?

Acest roman mi-a captat atenția de la primele pagini și nu am putut să-l las până nu am aflat finalul; în trei zile l-am dat gata. Mr. Mercedes este un thriller bun, alert, cu toate ingredientele unui succes, cu răsturnări de situație care m-au ținut cu sufletul la gură și m-au făcut să dau pagină după pagină. 

„Majoritatea oamenilor sunt încălțați cu Ghete de Plumb încă din fragedă pruncie și sunt obligați să le poarte întreaga viață. Ghetele acestea de plumb poartă numele de CONȘTIINȚĂ.”

Încă de la început știm cine este ucigașul: Brady - vânzătorul de înghețată din cartier, cu cel mai drăguț zâmbet. O deghizare perfectă - cine ar fi bănuit!? Și îmi vin în minte versurile celor de la Paraziții, din Mesaj pentru Europa: „... sunt inofensiv, dar gândul meu e criminal...” Ceea ce nu știm este dacă acesta va fi prins.

Deci, avem un sociopat, un detectiv pensionat și o crimă în masă rămasă nerezolvată, dar și frustrarea ucigașului că „opera” lui a primit prea puțină atenție. Bill Hodges, un polițist pensionat, plictisit și cu gânduri suicidare, este scos din starea lui de deprimare de scrisoarea ucigașului, care îl ațâță și-i dă un scop: să-l prindă, să plătească pentru crimele comise!

Începe o cursă contra cronometru pentru a preveni o nouă tragedie, ajutat de Jerome (un adolescent foarte inteligent) și Holly (o femeie adultă extrem de anxioasă, neurodivergentă, dar cu abilități analitice excepționale) - mi-au plăcut ajutoarele și m-a amuzat relația lui cu Janey (verișoara lui Holly).

„prietenii sunt periculoși; știe el bine ce sunt prietenii: ofrande pentru ego. Plase de siguranță emoțională.”

Narațiunea alternează între perspectiva lui Hodges și cea a lui Brady, oferind cititorului acces direct la mintea deformată a ucigașului înainte ca detectivul să afle detaliile.

Mi-a plăcut foarte mult romanul și îl recomand tuturor iubitorilor de thriller. Mr. Mercedes demonstrează că Stephen King nu are nevoie de fantome, hoteluri bântuite sau clovni supranaturali ca să te înfioare — uneori, cei mai înspăimântători monștri sunt cei care merg printre noi și zâmbesc politicos. Voi continua să citesc toată seria, dar și cărțile în care Holly este protagonistă!

Închei cu un citat care mi-a plăcut și înscriu articolul în tabelul cu Citate favorite, gazduit de Suzana.

„- Computerul dumitale nu-i doar un televizor mai modern. Fă bine și scoate-ți asta din cap. De fiecare dată când îl deschizi, deschizi și o fereastră în viața dumitale. Pe care se poate uita oricine vrea.”

Pe curând! 

O seară la Festivalul Internațional Shakespeare Craiova

 Sâmbătă am avut una dintre acele zile în care alergi dintr-un loc în altul și nici nu simți oboseala. Festivalul Internațional Shakespeare a reușit  să mă facă să-mi organizez întreaga seară în jurul spectacolelor.

„Comedia erorilor” – piesă de teatru 

Primul pe lista mea a fost „Comedia erorilor”,considerată una dintre cele mai amuzante piese ale lui Shakespeare și înțelegi imediat de ce. Povestea pornește de la două perechi de gemeni despărțiți în copilărie, care ajung fără să știe în același oraș. De aici începe un adevărat carusel de încurcături, întâlniri greșite, acuzații absurde și situații care devin din ce în ce mai complicate. 

Producția Teatrului Nottara, semnată de Sânziana Stoican, exploatează foarte bine acest mecanism al confuziei. Ritmul este alert, schimbările de situație se succed rapid, iar umorul funcționează atât prin replici, cât și prin jocul actorilor. De multe ori râdeam nu doar la ceea ce se întâmpla pe scenă, ci și la reacțiile personajelor care încercau disperat să înțeleagă ce se petrece în jurul lor.

În acest context l-am remarcat pe Adrian Nicolae, care interpretează cele două variante ale lui Antifolus. Interesant este că, deși îl întâlnisem la premiera filmului „Klaus & Barroso” și chiar făcusem o fotografie cu el, aproape că nu l-am recunoscut pe scenă. Pe tot parcursul spectacolului aveam senzația că îl cunosc de undeva. Îmi era familiar, dar nu reușeam să-mi dau seama de unde. Abia spre final, când a venit în public, am făcut legătura. Privind retrospectiv, cred că acesta este unul dintre cele mai frumoase complimente pe care le poți face unui actor: să te facă să uiți cine este și să vezi doar personajul.

 Expoziția de costume – Teatrul Marin Sorescu

După spectacol am pornit în grabă spre Teatrul Marin Sorescu. Voiam să văd expoziția de costume și picturi inclusă în programul festivalului. Din păcate, timpul nu mi-a permis decât o vizită scurtă. A fost mai degrabă o oprire între două destinații decât o vizită în adevăratul sens al cuvântului, dar chiar și așa m-am bucurat că am reușit să o văd. 

„To Bitch or Not to Bitch” – spectacol de dans

Următoarea oprire era la Ramada, unde urma să înceapă „To Bitch or Not to Bitch”, spectacolul companiei poloneze Hertz Haus. Dacă ”Comedia erorilor” m-a cucerit aproape instantaneu, aici experiența a fost complet diferită.

Recunosc că ideea din spatele lui este una puternică. Pornind de la poemul lui Shakespeare „The Rape of Lucrece”, producția nu urmărește să reprezinte violența în sine, ci urmele pe care aceasta le lasă asupra corpului și psihicului feminin. În loc să pună accent pe momentul agresiunii, spectacolul vorbește despre consecințe, despre memorie și despre relația femeii cu propriul corp după traumă.

Mi s-a părut interesant și felul în care spectacolul pune întrebări despre corp și despre felul în care îl privim. Ce înseamnă un corp pur? Ce înseamnă unul murdar? Cine stabilește aceste criterii? Unde se termină fiziologia și unde începe judecata socială? În universul creat de artistele de la Hertz Haus, petele, urmele, imperfecțiunile și vulnerabilitățile corpului devin subiecte de reflecție, nu ceva ce trebuie ascuns.

A fost apreciat și  a câștigat premii pentru abordarea sa originală. Temele sunt puternice, iar abordarea este curajoasă. Cu toate acestea, trebuie să recunosc că nu a fost un spectacol pe gustul meu. Nu pentru că ar fi fost slab realizat, ci pentru că pur și simplu nu am rezonat cu forma artistică aleasă. Uneori se întâmplă asta la festivaluri și cred că face parte din farmecul lor. Vezi spectacole care te entuziasmează și spectacole care îți provoacă mai degrabă reflecții decât emoții.

Shakespeare’s Chronicles nr. 2, 23 mai 2026

La final nu rămâne mare lucru de spus. Doar senzația unei zile în care am trecut prin mai multe lumi fără să stau prea mult în niciuna.

Pe curând!🎬

*Imagini: arhivă personală (1,3,4)/ Festivalul Internațional Shakespeare Craiova(2,5)
**Mai multe imagini din festival: album Facebook

Cățel din materiale reciclate: scoici, melci și coji de fistic

Astăzi povestesc cum am realizat un cățel din melci și scoici, așa cum promisesem în articolul cu broscuțele. Cățelul nu a ieșit foarte bine, dar am învățat din greșelile făcute, iar data viitoare voi ști ce îmbunătățiri trebuie făcute.

Ca de obicei, am folosit materiale reciclate:

- un bețișor pentru cafea;
- o scoică și doi melcișori;
- două boabe de cafea;
- trei coji de fistic;
- un marker alb și unul negru;
- o bucățică de sârmă plușată și silicon la cald pentru lipit.

Scoica reprezintă capul cățelului, apoi am lipit cojile de fistic: două reprezintă urechile, iar una boticul. Melcișorii i-am lipit în interiorul cojilor de fistic, mi s-a părut că arată mai bine așa. Apoi, cu un marker negru am desenat ochii și năsucul, dar din neatenție, am atins ochii după ce am făcut fotografia de mai sus și am murdărit toată scoica cu marker negru și urmele nu s-a curățit cu nimic. 

Așa că am fost nevoită să găsesc o soluție de moment. Pentru a repara greșeala am apelat la două boabe de cafea și la un marker alb.

Am lipit boabele de cafea pe locul unde desenasem ochii, dar pentru că încercasem să curăț s-a întins prea mult negrul și nu au acoperit zona afectată și se vedea urât. Așa ca am dat cu marker alb pe fața cățelușului. Bineînțeles că am atins boabele de cafea și coaja de fistic cu markerul, după cum se poate observa în imaginea de mai sus, dar nu am mai încercat să corectez, am lasat așa. Nu am vrut să risc mai mult și să-l stric de tot.

La final, am lipit un bețișor de lemn pentru cafea și o bucățică de sârmă plușată, folosită pe post de eșarfă la gâtul cățelului.

Chiar dacă rezultatul nu a fost exact cum mi-am imaginat la început, proiectul mi-a oferit o lecție utilă: uneori, greșelile fac parte din procesul creativ și te ajută să găsești soluții la care nu te-ai fi gândit altfel. Data viitoare voi fi mai atentă, dar mă bucur că nu am renunțat la el la primul obstacol.

Tu ce ai fi făcut pentru a salva situația după incidentul cu markerul?
Cum ți se pare cățelușul realizat din scoici, melci și coji de fistic?

Pe curând!🐶

Craiova culturală: de la Shakespeare la Noaptea Muzeelor

 Craiova ca scenă deschisă în Festivalul Shakespeare 2026

Festivalul Internațional Shakespeare Craiova 2026 continuă să își extindă formula dincolo de spațiul convențional al teatrului și transformă orașul într-o scenă deschisă. Sub tema „WILL matters / Voința naște materie”, ediția din acest an propune nu doar spectacole, ci o experiență urbană și comunitară în care Shakespeare este scos din sălile clasice de teatru și adus în piețe, cartiere, centre comerciale și localitățile din zona metropolitană a Craiovei.

Prin proiectele Shakespeare Squares și Shakespeare Metropolitan, festivalul schimbă raportul dintre public și actul artistic. Teatrul nu mai așteaptă spectatorul într-un spațiu consacrat, ci merge către el, în ritmul orașului. Piețele Craiovei devin scene pentru spectacole, iar cartierele și comunele din zona metropolitană sunt incluse într-un traseu cultural accesibil și gratuit.

Programul reunește forme artistice foarte diferite: teatru clasic reinterpretat, circ contemporan, instalații interactive, performance-uri itinerante, spectacole de marionete, dans, muzică și intervenții participative. De la spectacolele cu foc și acrobație ale companiei Flare Performance din Austria până la instalațiile multimedia și proiectele dedicate copiilor și adolescenților, festivalul propune un dialog constant între patrimoniul shakespearian și limbajele contemporane ale spectacolului. 

„Romeo și Julieta” la Filarmonica „Oltenia”

Unul dintre primele evenimente la care am participat în cadrul Festivalului Internațional Shakespeare Craiova 2026 a fost concertul simfonic „Romeo și Julieta”, susținut la Filarmonica „Oltenia”, și cred că nu puteam avea o intrare mai bună în atmosfera festivalului.

sursa: Filarmonica Oltenia

Invitația a venit din partea unui coleg de serviciu. Am mers împreună cu soțul meu, cu o prietenă și, bineînțeles, cu colegul care ne-a invitat. Există o diferență între a merge singur la un spectacol și a împărți experiența cu oameni apropiați, mai ales într-un festival care pune atât de mult accent pe ideea de comunitate și participare.

 Programul a reunit trei perspective muzicale diferite asupra aceleiași povești shakespeariene: dramatismul intens al lui Ceaikovski, forța aproape cinematografică a lui Prokofiev și sensibilitatea melancolică a lui Astor Piazzolla. Cum muzica lui Ceaikovski mi-a plăcut întotdeauna foarte mult, Uvertura-fantezie „Romeo și Julieta” a fost pentru mine unul dintre cele mai puternice momente ale serii, prin felul în care orchestra a construit tensiunea și emoția fără exagerări inutile. În același timp, prestația acordeonistului Radu Rățoi a adus concertului o energie aparte. În „Anotimpurile din Buenos Aires”, acordeonul a avut o expresivitate caldă și foarte vie, iar interpretarea lui a adus un plus de emoție și energie întregului concert.

În pauza concertului, am reușit să obțin un autograf de la Radu Rățoi, lucru care a făcut seara și mai specială. 

Shakespeare Teen și Noaptea Muzeelor

După spectacol am mers în Piața „Mihai Viteazul” unde am admirat instalația multimedia Shakespeare Teen, creată cu participarea a peste 1000 de elevi din 52 de școli și licee din Dolj. Aceasta transformă spațiul public într-o scenă a imaginației tinerei generații, având la bază universul piesei „Visul unei nopți de vară” de William Shakespeare. Instalația este realizată cu sprijinul Promenada Mall Craiova și NEPI Rockcastle.

Pentru că spectacolul a coincis cu „Noaptea Muzeelor” trebuia neapărat să vizităm și muzeele, însă după concert, în jur de ora 21:00, muzeele din oraș erau deja aglomerate, cozile erau lungi, semn că interesul publicului era mare. Situația m-a bucurat și întristat în același timp: pe de o parte, era bine că există atâta participare, pe de altă parte, accesul devenea mai dificil. Am decis să facem o pauză și să bem ceva. Apoi am reușit să vizităm doar Muzeul de Științele Naturii „Oltenia”. Experiența a fost limitată de timp, dar ne-am bucurat că am reușit să-l vizităm. Anul trecut am reușit să vizitez trei muzee, deși atunci experiența a fost întreruptă brusc din motive de sănătate și a trebuit să plec mai devreme acasă.

A fost o seară perfectă, petrecută alături de persoane dragi, în care m-am bucurat de fiecare moment. 

Pe curând!🎶🎵

***foto și video din arhiva personală

Să nu clipești!

 „Să nu clipești” face parte dintr-o serie care o are ca protagonistă pe Holly Gibney, deși am toate celelalte cărți, eu am început seria invers, adică am citit ultima carte apărută.

Ordinea romanelor este: Mr. Mercedes (pe care o citesc acum); Ce-am găsit al meu să fie; Mort la datorie; Străinul; Un strop de sânge; Holly și Să nu clipești.

De data aceasta, povestea nu se bazează pe horror supranatural. Nu există monștri, entități misterioase sau lucruri imposibil de explicat. Horrorul vine din oameni, din manipulare, obsesii, din cât de repede pot distruge o viață și cât de ușor adevărul ajunge să nu mai conteze. Totul începe cu Duffrey, un bărbat care ajunge la închisoare pentru niște acuzații îngrozitoare. Toată lumea îl consideră vinovat, pentru că dovezile împotriva lui par imposibil de contestat, apoi omul este ucis în penitenciar.

La scurt timp după, se află că Duffrey era nevinovat și că totul i s-a înscenat. Mai rău, procurorul știa deja asta înainte ca omul să moară. Din acel moment, romanul se transformă într-o cursă tensionată în care adevărul apare în fragmente, iar fiecare personaj pare să ascundă ceva.

Mi-a plăcut foarte mult ritmul cărții. Stephen King construiește tensiunea treptat, nu lasă povestea să stagneze și nu transformă totul într-o avalanșă de șocuri ieftine. Simți constant că există detalii importante ascunse printre conversații și scene aparent simple. De multe ori credeam că am înțeles direcția poveștii, iar câteva capitole mai târziu îmi dădeam seama că eram complet pe lângă.

Holly este un personaj interesant, are anxietățile ei, momente ciudate, nesiguranțele ei, dar tocmai asta o face atât de umană. Nu pare construită artificial ca un detectiv genial care le știe pe toate. Relația ei cu Jerome și Barbara funcționează foarte bine și mi-a plăcut mult dinamica dintre ei.

„Dar zâmbește, pentru că zâmbetul nu este doar umbrela într-o zi ploiasă. Zâmbetul este și un scut.”

„... comportamentul uman va rămâne întotdeauna un mister pentru ea.” 

Cartea atinge teme politice și sociale, dar fără să transforme totul într-un discurs obositor. Contextul american este prezent inevitabil, mai ales când vine vorba despre justiție, manipulare mediatică și ideea de vinovăție publică. Totuși, romanul rămâne în primul rând un thriller construit pe suspans și pe psihologia personajelor, nu o lecție morală. King pare mai interesat să arate cât de repede oamenii judecă și condamnă pe cineva înainte să afle adevărul.

„Banii vorbesc, adevărul este redus la tăcere.”

Nu am citit celelalte cărți, dar povestea funcționează foarte bine și ca roman de sine stătător. M-a prins de la primele pagini și aproape tot timpul am avut senzația că îmi scapă ceva important. Exact genul ăla de carte care te face să mai citești încă un capitol înainte să dormi și după aia realizezi că e două dimineața și viața ta profesională de mâine tocmai a fost sabotată de Stephen King.

Este genul de roman care îți amintește că cele mai înfricoșătoare lucruri nu au colți, tentacule sau ochi roșii. Au funcții publice, convingeri ferme și acces la informații despre alți oameni. Civilizația, această improvizație fragilă care încă se preface că știe ce face.

Un citat pe care nu l-am putut integra natural în articol, dar care mi-a rămas în minte:

„... dacă nu-l folosești, talentul nu este nimic altceva decât o iluzie.”

Finalul nu este perfect logic, dar suficient de intens încât să uiți micile exagerări. I-am acordat 5 steluțe.

Înscriu articolul în tabelul cu Citate favorite găzduit de Suzana.

Pe curând!

*** fotografii din arhiva personală