Se afișează postările cu eticheta competitie blogging. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta competitie blogging. Afișați toate postările

joi, 26 septembrie 2024

Un nou capitol - SuperBlog 2024

Toamna aduce mai mult decât frunze aurii și seri reci – aduce și o nouă provocare creativă! 🍂🥬 Cu entuziasm și o mulțime de idei creative în minte, anunț oficial înscrierea mea în competiția SuperBlog 2024, ediția numărul 29! 🌟

De data aceasta, SuperBlog vine cu o nouă abordare – termene mai lungi, fără presiunea clasamentului, ceea ce ne oferă oportunitatea de a explora teme variate și de a da frâu liber imaginației. 🎨 Odată cu fiecare probă, avem șansa să ne perfecționăm stilul și să experimentăm noi moduri de a spune povești.

Sunt pregătită să fac parte din această călătorie creativă și abia aștept să împărtășesc toate provocările și descoperirile din acest sezon al competiției! Fiecare articol va fi o ocazie de a învăța ceva nou, de a mă provoca pe mine însămi și de a aduce conținut de calitate pe blog.

Pregătită să dau frâu liber imaginației la SuperBlog 2024!
 (imagine creată cu canva)
SuperBlog este o competiție de blogging, lansată în 2008, care se desfășoară de două ori pe an, primăvara și toamna. Este una dintre cele mai cunoscute și longevive competiții din blogosfera românească, având scopul de a descoperi și susține noi talente. Bloggerii care participă trebuie să își pună la încercare creativitatea prin articole pe diverse teme, susținute de sponsori și branduri, având ocazia să câștige premii, să învețe aspecte legate de content marketing și SEO, și să dezvolte parteneriate în mediul de afaceri.

Până în prezent, au avut loc peste 28 de ediții, cu mii de participanți și zeci de mii de articole scrise. Competiția este deschisă atât bloggerilor noi, cât și celor cu experiență, iar printre subiectele abordate se numără teme creative legate de lifestyle, tehnologie, modă, și multe altele.

Participanții trebuie să scrie articole pe baza unor briefuri oferite de sponsori, iar aceștia din urmă aleg câștigătorii pe baza criteriilor de creativitate și relevanță. SuperBlog nu este doar o competiție de scris, ci și o oportunitate de networking și învățare.

sursa: arhiva personală

Rămâi alături de mine pentru a descoperi următoarele probe și surprizele pregătite de SuperBlog! 🎉

Pe curând!💝

joi, 2 mai 2024

O experiență de neuitat cu prietenii: O seară memorabilă la Katz Gastrolab

O seară perfectă cu prietenii în oraș este o ocazie de neuitat, un amalgam de bucurie, aventură și legături sociale ce se întrepătrund într-o atmosferă plină de energie și entuziasm. Fiecare moment este ca un cadru dintr-un tablou vibrant, iar fiecare zâmbet aduce culoare într-un local cozy.

Într-o astfel de seară, începutul poate fi la fel de important ca și restul aventurii noastre. Ne întâlnim într-un loc pitoresc, poate un parc central împrejmuit de luminițe strălucitoare sau o cafenea cochetă cu un aer boem.

În căutarea unei seri perfecte în oraș alături de prieteni, Katz Gastrolab devine alegerea evidentă. Acest loc nu este doar o simplă cafenea, ci un adevărat centru al socializării și al divertismentului, oferind o gamă variată de experiențe pentru toate gusturile și preferințele. La Katz Gastrolab suntem întâmpinați de o atmosferă vibrantă și prietenoasă. Spațiul este primitor și plin de viață, iar posibilitățile de divertisment sunt nelimitate. Fie că suntem în căutarea unei seri relaxante sau dorim să experimentăm ceva diferit, la Katz GastroLab găsim combinația perfectă pentru a petrece timpul alături de prieteni.

După ce ne-am strâns toți și am schimbat câteva îmbrățișări, începe aventura noastră gastronomică. Fiecare își poate găsi bucuria culinară preferată. Unii aleg să exploreze bucătăria internațională să încerce noi arome, alții se întorc mereu la clasicele lor favorite, iar discuțiile despre gusturi și preferințe culinare creează un cadru intim și plin de umor. În timp ce savurăm delicioasele preparate din meniul lor diversificat, ne bucurăm de o varietate de evenimente și activități. De la concerte live în restaurant și petreceri karaoke până la seri de dans latino și diverse evenimente culturale, fiecare seară este plină de surprize și momente de neuitat. Indiferent de preferințele noastre, Katz Gastrolab se asigură că avem mereu parte de distracție și aventură.

Pe măsură ce seara avansează și atmosfera devine tot mai efervescentă, simțim cum legăturile dintre noi se întăresc și bucuria de a fi împreună crește. Fiecare moment petrecut la Katz Gastrolab devine o amintire prețioasă, iar prietenia noastră se consolidează în lumina vibrantă a acestei oaze de divertisment.

Și pentru cei care doresc să sărbătorească momente speciale alături de cei dragi, Katz Gastrolab oferă și servicii de organizare a evenimentelor private, cum ar fi botezuri, aniversări sau corporate party. Cu atenție la detalii și o echipă dedicată, evenimentele private devin cu adevărat memorabile și pline de magie.

Fie că alegem să explorăm localuri și baruri pitorești sau să dansăm pe ritmurile înviorătoare ale unui club de noapte, fiecare moment este o ocazie de a ne descoperi și a ne conecta mai profund. Cu o varietate de evenimente și activități, meniu delicios și atmosferă primitoare, Katz Gastrolab este destinația ideală pentru orice ocazie și orice grup de prieteni în căutare de aventură și distracție.

Și în cele din urmă, când răsăritul începe să își facă simțită prezența, ne retragem în liniștea dimineții cu inimile pline de bucurie și sufletele noastre înviorate de aventurile trăite împreună. Pentru că seara perfectă cu prietenii în oraș nu se măsoară doar în momentele petrecute împreună, ci în amintirile create și în legăturile ce rămân să dăinuie pentru totdeauna în inimile noastre.

Acest articol a fost scris pentru Spring SuperBlog 2024!

***sursa foto: Katz Gastrolab

marți, 26 martie 2024

Importanța echipamentelor de protecție - prevenirea riscurilor la locul de muncă!

În era contemporană, în care riscul de contaminare cu diverse microorganisme și expunerea la substanțe periculoase sunt o preocupare constantă, echipamentele de protecție devin elemente indispensabile în diverse spații, de la unități medicale la centre de înfrumusețare și fitness. Aceste echipamente reprezintă o barieră esențială, simbolizând grijă, respect și responsabilitate față de sănătatea noastră și a celor din jur. Pentru a ilustra această importanță, să ne imaginăm o întâmplare nefericită, dar cu final fericit, care subliniază necesitatea utilizării adecvate a echipamentelor de protecție.

Echipamentele de protecție previn riscurile și salvează vieți

Într-un laborator medical, o echipă de cercetători conduce studii importante pentru a dezvolta un tratament împotriva unei anumite boli. Într-o zi, un incident neașteptat are loc: o eprubetă conținând un agent patogen periculos se sparge și expune personalul la risc de contaminare.

sursă foto: pixabay

Cu toate acestea, datorită pregătirii și a echipamentelor de protecție adecvate, inclusiv combinezoane de protecție, măști faciale, mănuși și ochelari de protecție, niciun membru al echipei nu suferă vreo expunere periculoasă. Echipamentele de protecție reprezintă o barieră esențială între personal și agentul patogen, asigurându-le protecția necesară într-o situație de urgență.

Această întâmplare subliniază în mod clar importanța echipamentelor de protecție la locurile de muncă expuse la riscuri de contaminare sau expunere la substanțe periculoase. Fie că este vorba despre muncă în laboratoare medicale, construcții, fabrici sau alte medii periculoase, echipamentele de protecție sunt esențiale pentru siguranța și sănătatea lucrătorilor. Utilizarea corectă a echipamentelor de protecție poate preveni accidentele și incidentele neplăcute, reducând riscul de rănire sau îmbolnăvire. De asemenea, echipamentele de protecție pot juca un rol vital în protejarea lucrătorilor împotriva agenților patogeni, asigurându-le un mediu de lucru sigur și sănătos.

Echipamentele de protecție necesare în diverse medii profesionale

În afara domeniului medical, în spațiile precum centrele spa, saloanele de înfrumusețare și sălile de fitness, echipamentele de protecție devin la fel de importante. Acestea nu numai că oferă o barieră împotriva contaminării, dar transmit și un mesaj clar de grijă față de clienți și angajați. În astfel de locuri, în care interacțiunea directă cu clienții este frecventă, utilizarea echipamentelor de protecție demonstrează angajamentul ferm al întreprinderii respective față de sănătatea și siguranța tuturor celor implicați.


sursă foto: pixabay

Pentru a menține curățenia în spațiile publice cu mulți vizitatori, există câteva produse indispensabile, cum ar fi botosii de unică folosință din plastic, care reprezintă o soluție practică pentru a preveni contaminarea încălțămintei și a asigura igiena în timpul vizitelor. Oferind câte o pereche de botoșei la intrare și o cutie pentru botoșii folosiți la ieșire, se asigură un mediu curat și sigur pentru toți vizitatorii.

Halatele de unică folosință sunt esențiale într-o gamă largă de setări medicale și non-medicale. Acestea sunt folosite în mod frecvent de către personalul medical în timpul consultărilor, examinărilor și procedurilor pentru a preveni contaminarea îmbrăcămintei și a proteja atât personalul, cât și pacienții împotriva riscului de infecții. De asemenea, halatele de unică folosință sunt utilizate în industria alimentară, în industria ospitalității și în alte domenii unde igiena și curățenia sunt prioritare.

Prin urmare, perspectiva asupra materialelor de protecție trebuie să fie una holistică, înțelegându-le nu doar ca simple instrumente de siguranță, ci și ca simboluri ale valorilor noastre fundamentale: grijă, respect și responsabilitate. Acestea nu numai că ne protejează pe noi și pe cei din jur, dar ne amintesc și de angajamentul nostru în a crea un mediu sigur și sănătos pentru toți.

Concluzie și Soluție

Într-o lume în care riscurile la locul de muncă sunt inevitabile, echipamentele de protecție devin esențiale pentru protejarea lucrătorilor și prevenirea incidentelor nefericite. Prin această articol am vrut să ilustreaz faptul că echipamentele de protecție nu sunt doar accesorii sau formalități, ci sunt instrumente vitale pentru siguranța și sănătatea fiecărui lucrător. Investiția în echipamente de protecție adecvate poate face diferența între viață și moarte în situații de urgență.

Medicale Shop se remarcă ca un furnizor de încredere pe piața consumabilelor medicale, cu o experiență solidă începând din 2008. Cu un portofoliu vast de produse de înaltă calitate, compania servește atât instituții din sectorul public, cât și din sectorul privat, oferind echipamente esențiale pentru îngrijirea pacienților și pentru funcționarea optimă a unităților medicale. De la manusi chirurgicale și seringi de unică folosință la dezinfectanți medicali și consumabile pentru laborator, Medicale Shop acoperă o gamă completă de nevoi medicale.

Cu Medical Shop, poți avea încredere că vei beneficia de cele mai bune soluții pentru nevoile tale din punct de vedere al protecției!

Acest articol a fost scris pentru Spring SuperBlog 2024!

joi, 14 martie 2024

Sigillum Moldaviae: Povestea Vinului Fetească Neagră de la Beciul Domnesc!

Iubesc vinul și lumea lui! Până în momentul de față am participat la șase degustări de vinuri și conchid că vinul nu este o simplă băutură, pot spune că e un capitol important de cultură, istorie și civilizație. Pasionații de vinuri nu se opresc doar la savurarea unui pahar de vin bun, ci caută să pătrundă în tainele și povestea din spatele fiecărui soi de vin. Cu fiecare degustare, descopăr un nou cotlon al culturii și tradiției vinului.

Povestea vinului meu preferat – Fetească Neagră

În inima Moldovei, se află un sanctuar al vinului, cunoscut sub numele de Monumentul Beciul Domnesc, construit în secolul al XIV-lea. Aici, în vremuri străvechi, se ascundeau comori de neprețuit, iar printre ele, un vin remarcabil strălucea în lumina istoriei: Feteasca Neagră.

În timpul domniei lui Ștefan cel Mare, acest soi deosebit de struguri era deja apreciat pentru aroma sa inconfundabilă și pentru puterile sale vindecătoare. Cu trecerea timpului, sub îndrumarea meșterilor vinificatori iscusiți, vinul fetească neagră a devenit o comoară a Moldovei, fiind transformat într-un elixir al nobilimii.

După ce strugurii sunt culeși, începe dansul magic al vinificației. Strugurii sunt sortați cu atenție, iar boabele cele mai perfecte sunt selectate pentru a fi transformate într-un vin de excepție. Prin presare și fermentare delicată, sucul de struguri începe să își dezvăluie aromele și secretele, sub îndrumarea iscusită a vinificatorului. Obținerea unui vin de calitate este adevărată artă și ani mulți de experiență, ani care nu înseamnă doar succese.

Când vinul atinge stadiul de maturitate dorit, este vremea să își dezvăluie frumusețea în pahar. Un vin roșu profund, ca o bijuterie scăldată în lumina amurgului, culoarea sa este ca o pânză de catifea, atrăgătoare și misterioasă, reflectând bogăția și profunzimea experiențelor care urmează să fie descoperite.

Când duci paharul la nas, un val plăcut de arome te învăluie, ca o briză parfumată de fructe de pădure coapte sub soarele toamnei, mirosul prunelor și aroma discretă de ghimbir. Mirosul este încântător și îmbietor, invitându-te să explorezi în profunzime toate nuanțele sale.

În sfârșit, momentul mult așteptat - prima înghițitură. Vinul Fetească Neagră dezvăluie un gust complex și echilibrat, ca o simfonie a gusturilor care dansează pe papilele gustative. Poate fructat la început, cu nuanțe subtile de mure, urmat de o notă ușor condimentată de ghimbir și o finețe a taninurilor care te ”îmbrățișează” cu tandrețe.

În final, te găsești într-o călătorie senzorială care îți încântă toate simțurile, descoperind în fiecare pahar de vin Fetească Neagră - Sigillum Moldaviae o poveste nouă și fascinantă.

Sigillum Moldaviae - punte între trecut și prezent

Sigillum Moldaviae este mai mult decât o simplă pecete pentru vinurile moldovenești din Podgoria Cotești- este o punte între trecut și prezent, între tradiție și inovație, între gust și emoție. Acest vin este o odă frumuseții și autenticității regiunii Moldovei, capturând esența bogată a istoriei și culturii sale în fiecare picătură.

În adâncul fiecărei sticle de Fetească Neagră din colecția Sigillum Moldaviae, poți descoperi o poveste fascinantă. Aromele și gusturile sale sunt ca un alfabet al terroirului, ce transmite pasiunea și devotamentul viticultorilor moldoveni pentru pământul lor binecuvântat.

Cu fiecare înghițitură, te simți invitat într-o călătorie prin peisajele încântătoare ale Moldovei, printre dealurile împădurite și viile străvechi. Acolo, soarele blând al dimineții se reflectă în strugurii maturi, iar mâinile pricepute ale viticultorilor împletesc magia și tradiția în fiecare ciorchine.

Monumentul istoric Beciul Domnesc 

Monumentul istoric al Beciului Domnesc reprezintă un simbol al tradiției și excelenței în industria vinicolă.

Reabilitarea Monumentului Istoric a fost o muncă titanică, dar rezultatul final este impresionant: un monument al vinului care adăpostește o colecție impresionantă de peste o sută de mii de sticle de vin, dar și o emblemă a României, inclusă oficial în Patrimoniul Cultural.

Beciul Domnesc nu este doar o prezență remarcabilă în industria vinicolă, ci și un lider de piață pe segmentul țintă, atât din punct de vedere cantitativ, cât și calitativ.

Cu o creștere constantă și o tendință de avans în ultimii ani, Beciul Domnesc este lider de piață pe segmentul celor mai apreciate vinuri românești, confirmându-și capacitatea sa de a se adapta și de a evolua într-un mediu în continuă schimbare. Această poveste de succes este un tribut adus tradiției, dar și un exemplu al modului prin care se poate onora trecutul prin inovație și dedicare către calitate.

Concluzie:

Beciul Domnesc și vinul Fetească Neagră din colecția Sigillum Moldaviae reprezintă o punte între trecut și prezent, între tradiție și inovație. Această poveste captivantă a vinului moldovenesc nu oferă doar o experiență senzorială, ci și o călătorie în profunzimea istoriei și culturii moldovenești. Fiecare înghițitură este o declarație de dragoste pentru frumusețea și autenticitatea acestei regiuni, iar fiecare sticlă este un omagiu adus pasiunii și priceperii viticultorilor care transformă strugurii în aur lichid.

Acest articol a fost scris pentru Spring SuperBlog 2024!

***sursă fotografii: Beciul Domnesc

duminică, 10 martie 2024

Descoperă minunile primăverii în Bruxelles împreună cu Vasco!

Primăvara în Bruxelles, acest oraș fermecător al Belgiei, aduce o explozie de culoare și arome. Este un moment ideal pentru a explora străzile sale pavate, grădinile pline de flori și bucătăria sa savuroasă, un oraș care își dezvăluie farmecul într-un mod cu totul aparte în această perioadă a anului.

Bruxelles găzduiește unul dintre cele mai impresionante festivaluri ale florilor din Europa, în anotimpul primăvară. Grădinile de la Grand-Place se transformă într-un adevărat paradis floral, unde culorile vibrante ale lalelelor, narciselor și freziilor creează un spectacol uimitor. Această piață centrală devine locul perfect pentru o plimbare romantică printre standurile cu flori, oferind un decor de vis pentru fotografii memorabile.

Primăvara transformă parcurile Bruxelles-ului în locuri pline de viață. Parcul Leopold și Parcul Josaphat devin destinații populare pentru picnicuri și plimbări relaxante. Cu arbori înfloriți și alei umbrite, aceste parcuri oferă o oază de liniște în mijlocul agitației urbane.

Cultură și delicii în Bruxelles

Primăvara aduce cu sine și evenimente culturale în aer liber în Bruxelles. Parcurile și grădinile devin scene pentru concerte, spectacole de teatru și expoziții de artă. Parcul Cinquantenaire și Parcul Bois de la Cambre devin puncte de atracție pentru iubitorii de artă și muzică, oferind experiențe culturale unice în mijlocul naturii.

O vacanță în Bruxelles nu ar fi completă fără a explora bogăția bucătăriei belgiene, cu ingrediente proaspete și arome intense. În cartierul Sablon, poți savura cele mai bune ciocolate belgiene și prăjituri fine în celebrele cofetării. De asemenea, trebuie să încerci specialități locale precum waffle-urile și berea belgiană într-unul dintre multele baruri tradiționale.


Vasco - Ghidul tău de călătorie eficient


Poate te întrebi cine este Vasco? ei bine, Vasco ete mai mult decât  un translator vocal, este un prieten de nădejde, care te ajută să călătorești în lume fără bariere lingvistice.
Cu ajutorul traducerilor instante și al asistenței în comunicarea cu localnicii, Vasco adăugă un nivel de confort și siguranță călătoriei tale. De la rezervări în restaurante până la călătoria cu transportul public, Vasco este un prieten de nădejde. Prietenul Vasco înțelege până la 108 limbi străine și funcționează în aproape 200 de țări.

În plus, Vasco Translator V4 nu se limitează doar la traducerea vocală, ci oferă și funcționalități utile precum traducerea simultană, traducerea textelor din fotografii prin funcția de translator foto, interpretarea frazelor tastate prin translator text și înțelegerea mesajelor dintr-o conversație prin funcția MultiTalk.


 Vasco Translator V4 a  câștigat premiului European Product Design! Este remarcabil să vezi recunoașterea continuă și aprecierea pentru inovația și design-ul produsului. Acest gen de recunoaștere, nu numai că onorează munca depusă, ci și confirmă calitatea și eficiența dispozitivului în domeniul traducerii vocale. Cu șase premii impresionante, Vasco Translator își consolidează reputația de lider în acest domeniu.

În timpul călătoriilor de primăvară ia cu tine un traducător instant atunci când mergi către destinații unde ai nevoie de traducere. Cred că ai auzit expresia amuzantă: ”Am vorbit franceza de mă dureau mâinile!”, această expresie nu va fi valabilă și pentru tine dacă Vasco este alături de tine, în vacanța ta la Bruxelles, deoarece el va elimiba bariera lingvistică.
De la interacțiunile cu localnicii până la explorarea muzeelor și a cartierelor istorice, dispozitivul îți oferă libertatea de a comunica și de a experimenta cultura orașului fără teama barierelor lingvistice.

Așa că, în călătoriile tale de primăvară, nu uita să iei cu tine un prieten de încredere - Vasco Translator. Transformă orice experiență într-o călătorie plină de bucurie și descoperiri interesante, fără teama barierelor lingvistice. La final, vei realiza că, datorită lui Vasco, nicio expresie amuzantă legată de limbaj nu va mai fi valabilă, iar călătoria ta în Bruxelles va rămâne o amintire plină de satisfacții

Acest articol a fost scris pentru Spring Superblog 2024!


***sursă fotografii: Vasco și pixabay;
*** colaj realizat cu canva.

miercuri, 6 martie 2024

Parchet din lemn: Eleganță și durabilitate pentru casa ta!

 Fiecare dintre noi aspiră la confort și eleganță, două aspecte esențiale ce influențează în mod direct bunăstarea noastră. În era modernă, atunci când alegem finisajele pentru căminul nostru, ne dorim nu doar un aspect plăcut, ci și durabilitate, confort și respect față de mediu. În acest context, parchetul din lemn, și mai ales cel oferit de Alma Parchet, devine o alegere excepțională, reprezentând nu doar un element estetic, ci și un simbol al eleganței și calității superioare.

Durabilitate și confort

Atunci când facem investiții în casa noastră, ne dorim ca investiția să reziste în timp, iar pentru o podea de calitate parchetul stratificat se dovedește a fi o alegere excelentă în acest sens. Rezistența sa la uzură face din acest tip de pardoseală o investiție pe termen lung, menținând aspectul său estetic și valoarea casei pe măsură ce trec anii. Astfel, alegerea parchetului din lemn nu este doar o decizie de moment, ci o investiție în viitorul confortabil și plin de stil al casei tale.

Luxul nu se rezumă doar la aspectul estetic; se extinde și la senzația de confort pe care parchetul din lemn o oferă. Suprafața călduroasă și prietenoasă a lemnului adaugă un plus de confort fiecărui pas pe care îl faci în propria ta locuință. Indiferent de sezon, parchetul din lemn creează un ambient plăcut și primitor, oferind un nivel inegalabil de confort în fiecare colț al casei tale. Pentru a completa această experiență, alege întotdeauna să montezi parchetul din lemn cu o echipa de profesioniști, Alma Parchet are propria echipă de montatori, dedicată atenției la detalii și angajată în oferirea de servicii de cea mai înaltă calitate.

Dacă îți pasă de impactul asupra mediului, parchetul din lemn reprezintă o alegere eco-sustenabilă. Materialele naturale și durabile folosite în producția acestui tip de pardoseală contribuie la reducerea amprentei ecologice comparativ cu opțiunile sintetice sau artificiale. Mai mult, lemnul este o resursă regenerabilă, iar producătorii responsabili implementează practici de gestionare durabilă a resurselor forestiere, asigurând că alegerea ta sprijină mediul înconjurător.

Căutarea parchetului potrivit

Căutarea parchetului potrivit poate reprezenta o călătorie complexă și, uneori, frustrantă, însă finalul acestei călătorii aduce o satisfacție enormă atunci când găsești parchetul care corespunde cu exactitate așteptărilor tale.

Descoperirea modelului potrivit de parchet este adesea însoțită de un sentiment de satisfacție profundă. Fie că este vorba despre alegerea unui design clasic care aduce eleganță, sau a unei esențe de lemn care se potrivește perfect cu mobilierul existent, găsirea soluției ideale reprezintă momentul culminant al procesului.

Parcurgerea etapelor căutării poate fi provocatoare, având în vedere varietatea de opțiuni. În stadiul inițial, poate exista o ușoară frustrare atunci când încerci să alegi dintre atâtea variante. Cu toate acestea, pe măsură ce înțelegi mai bine nevoile tale și îți clarifici preferințele, căutarea devine mai concentrată și personalizată.

Concluzie: Investește în Eleganță și Confort cu Alma Parchet

În concluzie, parchetul din lemn reprezintă nu doar o opțiune estetică sau de lux, ci și o alegere responsabilă și durabilă pentru cei care apreciază autenticitatea și confortul în propriul cămin. Atunci când alegi parchetul din lemn de la Alma Parchet, nu faci doar o investiție în materiale de calitate superioară, ci și în calitatea vieții tale de zi cu zi. Eleganță, durabilitate și respect pentru mediu - acestea sunt elementele esențiale pe care Alma Parchet le aduce în fiecare casă

Acest articol a fost scris pentru Spring SuperBlog 2024!

***sursă fotografii: Alma Parchet

vineri, 6 octombrie 2023

Cățel sau bebeluș - siguranța este prioritară!

Au trecut mulți ani de când fiica mea a fost bebeluș, dar de vreo patru ani avem un nou membru în familie care are nevoie de atenția, grija și protecția noastră exact cum au bebelușii. Astăzi, dragă prieten virtual îți voi povesti cum poți să-i asiguri protecție animăluțului tău de companie și nu numai lui, pentru că siguranță celor dragi, cu sau fără blană, este importantă și prioritară. Dar înainte ți-l voi prezenta pe năzdrăvan și ”capcanele” din casă și apoi îți voi spune cum poți preveni accidentele care ar putea să-l rănească pe blănos.

Blănosul și năzdrăvanul familiei, este domnul Uzzi, care este cuminte doar în poze, drept dovadă - poza de mai jos.


De când a apărut în familia noastră casa este plină de ”capcane” 😂, daca nu te împiedici de poneiul lui de pluș preferat, tot calci pe o jucărie - chițăitoare, sau te împiedici de vreun pătuț (pentru că are mai multe) de-ale lui, pentru că are mania să și le mute unde nu te aștepți, și să-ți luxezi vreun picior!

Blănoșii plini de energie și copiii au ceva în comun, ce crezi că au ei în comun? 

Da, ai ghicit! 

Bineînțeles că năzdrăvăniile!

Dincolo de aceste năzdrăvănii, e nemaipomenit să ai un prieten blănos, te ajută să treci mai ușor peste momentele grele, este iubitor și loial, de aceea e bine să îi oferi siguranță. 

Empria, un prieten de nădejde, te ajută cu sfaturi și produse menite să-i ofere animăluțului tău de companie siguranță.


Uzzi, pe lângă faptul că este foarte energic, îi place să se uite la televizor, și când nu te aștepți sare pe mobilă, sau chiar lovește televizorul cu lăbuțele. Pentru a-l feri de pericolul de a cădea televizorul pe el soluția ideală este protecția împotriva dărâmării televizorului, iar pentru a elimina ”capcanele” împrăștiate prin toată casa, poarta de siguranță este de un real folos, nu doar pentru a ține jucăriile într-o zonă separată, dar și pentru a-i oferi o zonă sigură cățelului atunci când rămâne singur acasă.


Labuțele cățelului, deși mulți părinți de căței nu acordă prea multă împortanță, au multe glande olfactive mici care sunt foarte importante pentru el și își poate răni foarte ușor pernuțele lăbuțelor prin lovituri.
Dacă și animăluțul tău obișnuiește să sară cu lăbuțele pe mobilă, protecțiile pentru colțurile mobilei sunt foarte utile pentru a-i proteja lăbuțele de posibilele răni provocate de impactul cu muchiile mobilei. Răsplătește-ți prietenul-cățel pentru dragostea necondiționată pe care ți-o oferă în fiecare zi oferindu-i la fel de multă grijă cum oferi prietenilor umani. 


Prietenul meu ...și al tău - Empria - îți oferă gratuit Ghidul părintelui pentru protecția copilului în casă dacă te abonezi la newsletter. Din cele 40 de pagini afli informații esențiale pentru a crea un mediu sigur copilului tău. 
Tot Empria îți oferă produse și pentru îngrijirea și recuperarea adulților, te ajută să oferi grija de care au nevoie toți membrii familiei tale, de la cel mai mic și cel mai mare până la cel care dă din coadă.

Acest articol a fost scris pentru SuperBlog 2023!

***sursa fotografiilor: arhiva personală; site-ul Empria

vineri, 14 aprilie 2023

Pască fără umplutură transformată în cozonaci!

În mai multe regiuni ale țării pasca se prepară fără umplutură de brânză, așa ne făcea și bunica pasca. În Maramureș, această pască fără umplutură se coace doar în Sâmbăta Mare, iar în noaptea de înviere se duce la biserică pentru a fi sfințită.

Am încercat acum câțiva ani să fac pască cu umplutură de brânză de vaci și nu ne-a plăcut, așa că am pregătit pentru astăzi pască Băneasa - cozonac. Pasca fără umplutură se face din aluat dospit de cozonac, însă eu am făcut umplutură din multă nucă și cacao și astfel pasca s-a transformat în cozonac. Cozonacul este nelipsit din meniul nostru de sărbători, ne plce foarte forte mult.


Rețeta este ușoară și nu poate da greș nici măcar un începător. Pentru acești cozonaci am folosit următoarele ingrediente:

- 1 kg Făină Băneasa pentru cozonac;

- 150 grame zahăr brun (este prima dată când reduc cantitatea de zahăr – rețeta presupune 250 grame zahăr);

- 450 ml lapte;

- 8 gălbenușuri de ou (am folosit ouăle de la găinușele mele);

- 40 grame drojdie proaspătă;

- 100 grame unt topit;

- 100 ml ulei;

- sare;

- coajă rasă de lămâie ( am cumpărat lămâi netratate).

Pentru umplutură am folosit 250 grame nucă, pe care am mărunțit-o cu robotul de bucătărie, 4 albușuri de ou, 3 linguri de cacao și 140 grame de zahar.

Într-un bol mai mare am pus 100 grame făină pentru cozonac, peste care am adăugat aproximativ 200 ml lapte fierbinte și am amestecat foarte bine. Când compoziția s-a mai răcit, adică să nu ardă la deget, am fărâmițat drojdia proaspătă și am adăgat o lingură de zahar și am amestecat bine, apoi am mai adăugat 50 ml lapte călduț și am continuat să amestec până compoziția s-a omogenizat. Apoi am lăsat la dospit pentru 20 minute, timp în care am fiert organele pentru drob.

Când maiaua a crescut am adăugat peste ea restul de  900 gr făină, gălbenușurile, coaja rasă de lâmăie, zahărul și laptele călduț rămas și am frâmăntat foarte bine.

Când a început să se formeze aluatul am adăugat uleiul, puțin câte puțin, încorporându-l foarte bine, apoi același lucru am făcut cu untul topit. La final trebuie să aveți un aluat moale foarte puțin lipicios. Apoi am lăsat aluatul să se dospească, eu l-am lăsat mai mult de 30 de minute (trebuie lăsat la dospit până își dublează volumul), timp în care am preparat umplutura pentru cozonaci, am tocat organele pentru drob  și am spălat vasele.

Pentru umplutură am bătut bine albușurile de ou și zahărul cu ajutorul unui tel, apoi am adăugat cacaoa și ultima dată nuca. Am amestecat bine bine și am lăsat-o să se odihnească până îi va veni rândul.

Când aluatul s-a dospit, l-am întins și umplut cu nucă și cacao, l-am împletit și apoi l-am azvărlit în tăvile tapetate cu hârtie de copt.

L-am mai lăsat la dospit și în tăvi aproximativ  30 minute și apoi l-am băgat în cuptorul preîncălzit la 160 de grade timp de 40-50 minute. Atenție la temperatură! Dacă dați o temperatură ridicată cozonacul nu se va coace la mijloc !

Când bunătățile Băneasa au fost gata le-am scos din cuptor și le-am uns cu miere de albină! Au ieșit așa de pufoși și gustoși cu toate că am redus cantitatea de zahăr! Poftă Bună!

Pozele sunt din arhiva personală editate cu PhotoRetrica!

sursă foto: Pixabay

Vă doresc un Paște binecuvântat alături de cei dragi!

Acest articol a fost scris pentru Spring SuperBlog 2023!

 

marți, 28 martie 2023

Gătește cu Băneasa - Cuș Cuș cu legume

Suntem în Postul Paștelui, după cum știți, iar acest post ține șapte săptămâni și precede sărbătoarea Învierii Domnului Iisus.  Postitul, pe lângă semnificația religioasă, este un fel de detoxifiere a corpului care are multe beneficii dacă se bazează pe o alimentație echilibrată și sănătoasă.

Mulți renunță la carbohidrați care se găsesc în paste, deoarece au fost etichetate greșit, pastele deși conțin carbohidrați au indicele glicemic scăzut, carbohidrații reprezintă principala sursă de energie a organismului și sunt ”combustibilul” necesar susținerii activității fizice.

Sursa: Paste Băneasa

În post încercâm să mâncăm cât mai sănătos, cât mai multe fructe și preparate pe bază de legume, fără grăsimi sau alimente cum ar fi: carnea, ouăle, laptele. Preferatele mele sunt pastele, aș mânca non-stop, atât dulci (cu miere și nuci – o rețetă rapidă de post) cât și sărate (cu diferite combinații de legume). Pe lângă faptul că se prepară rapid și eu sunt în cea mai mare criză de timp, sunt foarte gustoase și sațioase.

Astăzi vă voi prezenta o idee penru a găti ceva nou și sănătos, o rețetă de cuș-cuș de la Băneasa cu legume, este prima dată când o pregătesc și a ieșit delicioasă. Nu trebuie cunoștințe de masterchef și se pregătește rapid. Cuș-cuș-ul se numără printre cele mai sănătoase produse pe bază de cereale, sub formă de granule sferice din fâină de grâu dur și conține vitamine din complexul B-urilor (care ajută la scăderea colesterolului rău și zahăr din sânge), proteine, fibre și selenium.

Așadar să vă prezint rețeta! Ingredientele pe care le-am folosit sunt următoarele: 150 gr cuș-cuș de la Băneasa, o ceapă, un morcov, un ardei, câteva ciuperci, doi căței de usturoi, ulei de măsline, 300 ml apă fiartă, câteva frunze de fenicul ( nu am avut alte verdețuri disponibile), sare și condimente după gust.

poză din arhiva personală editată cu Canva

Am curățat ceapa și am tocat-o mărunt, la fel am procedat și cu usturoiul, ardeiul și ciupercile le-am tăiat cubulețe, morcovul l-am dat pe răzătoare. Toate legumele le-am curățat și spălat înainte!

Într-o crăticioară am pus puțin ulei de măsline, iar când acesta s-a încins am adăugat usturoiul pentru a-și lăsa aroma în ulei, l-am călit aproximativ un minut (atenție! Nu trebuie să-l ardem) și apoi am adăugat ceapa și când ceapa a căpătat o culoare frumoasă aurie adăugăm celelalte ingrediente, sare și acoperim cu un capac lăsând legumele să se înăbușască bine.

Când legumele s-au gătit adăugăm cuș-cuș-ul, amestecăm bine și îl călim pentru trei minute, apoi adăugăm apa firbinte și fierbem totul pentru opt minute, oprim focul,  punem capacul și îl mai lăsăm așa 2-3 minute. După ce au trecut minuțelele luăm capacul și aerăm mâncărica cu o furculiță. Se potrivește de sare și condimente și se mai poate adăuga puțin ulei și verdeața, în cazul meu feniculul care i-a dat o aromă demențială! Poftă Bună!

Sursa foto: Paste Băneasa

Există o gamă largă de rețete de post și nu numai, pe bază de paste, deoarece se prepară rapid. Sunt curioasă care este rețeta voastră preferată preparată cu Bunătăți Băneasa?


Acest articol a fost scris pentru Spring  SuperBlog 2023

sâmbătă, 4 martie 2023

Mucenici muntenești de post!

Sfinții 40 Mucenici de Sevastia

Pe 9 Martie sunt prăznuiți Sfinții 40 de Mucenici de Sevastia. Cei 40 de mucenici erau soldați creștini care făceau parte din Legiunea a XII-a Fulminata din Armenia, pe vremea împăratului Licinius (308-324), care a fost asupritorul creștinilor. Aceștia au fost obligați să se închine idolilor și pentru refuzul lor au fost aruncați în temniță vreme de 8 zile, timp în care au fost bătuți cu pietre. După chinurile îndurate aceștia sunt condamnați la moarte. 
Înainte de instalarea comunismului și ”dispariția” plugului (aratul cu boi) erau multe obiceiuri de Sfinții Mucenici, obiceiuri care prevesteau vremea dar, în special, pe  9 Martie se scotea plugul la arat, momentul fiind marcat de practici cu caracter simbolic, de aici au apărut mucenicii împletiți în formă de opt. În acele vremuri erau simpli colaci frâmăntați din făină de grâu și împletiți în formă de opt care se puneau în coamele plugului, simbolizând fertilitatea.

Gustul copilăriei mele

Sursă foto: Băneasa

Singurul obicei care a dăinuit este acela că femeile coc sau fierb în ziua de 9 Martie  40 de sfințișori sau mucenici din aluat, în forma cifrei opt, unși cu miere și miez de nucă măcinată, apoi sunt împărțiți copiilor pentru sufletul morților.

Când eram copilă mama mea făcea mucenici muntenești fierți, dintr-un kilogram de făină, 500 ml apă și 125 ml ulei frământa un aluat moale, pe care îl modela,după ce îl întindea, cu ajutorul a două pahare de mărimi diferite (unul mare și unul mic) formând inele pe care le răsucea în formă de opt. După ce termina de modelat mucenicii îi lăsa la uscat pentru aproximativ 45 minute, apoi îi fierbea timp de o oră și când erau aproape gata adăuga zahărul (aproximativ 3 linguri), un pahar cu miez de nucă măcinată, coaja rasă de la o lămâie, o linguriță scorțișoară și un pliculeț de zahar vanilat și îi mai ținea 15 minute pe foc. Abia rezistam să se răcească puțin să îi putem mânca. Însă astăzi mucenicii muntenești se prepară mult mai ușor!

Gătește cu Băneasa

Sursă foto: Băneasa

Datorită mucenicilor Băneasa gata pregătiți, pastele în forma cifrei opt, rețeta se prepară mult mai ușor. Așa că dacă nu vă pricepeți la frământat aluatul Băneasa vă vine în ajutor cu aceste paste gustoase. În continuare voi împărtăși cu voi rețeta pe care o prepar pentru familia mea compusă din trei membri (eu, soțul și fiica mea). Ingredientele de care aveți nevoie sunt următoarele:

🍳Mucenici Băneasa 200 g;

🍳Nucă măcinată 100 g;

🍳Zahăr 100 g – eu pun miere în loc de zahăr;

🍳Scorțișoară;

🍳Esență de rom ;

🍳Coaja rasă de la o lămâie (puteți pune și coajă rasă de portocală, eu pun doar de lămâie).

Punem într-o oală la fiert 1,5 l apă cu o linguriță de sare și un baton de scorțișoară, iar atunci când apa începe să fiarbă  adăugăm mucenicii și îi fierbem timp de 8 minute. Când au trecut cele 8 minute oprim focul și adăugăm coaja rasă de la o lămâie, esența de rom și câteva linguri de nucă măcinată, dacă puneți zahăr acum e momentul să-l adăugați. Se amestecă bine mucenicii, dar cu grijă să nu-i rupem, apoi acoperim oala cu un capac și îi lăsăm să se răcorească timp de o oră. Eu adaug trei linguri de miere și amestec mucenicii, tot cu grijă, după ce a trecut o jumătate de oră de când am oprit focul și mai aștept să treacă încă o jumătate de oră pentru a-i putea servi.

După ce a trecut acea oră în care trebuiau să se răcorească și să-și ia toate aromele, îi putem servi. Mie îmi plac cu multă nucă și scorțișoară, așa că mai adaug în castron peste mucenici 1-2 linguri de miez de nucă măcinat și scorțișoară măcinată cam un sfert de linguriță.Poftă bună!

Îmi plac mucenicii Băneasa deoarece sunt de calitate, aceștia își păstrează forma după ce i-am fiert. Sunt preparați din făină de GRÂU albă 550 și apă. Acești mucenici conțin gluten.

Sunt foarte curioasă: Mucenicii copilăriei voastre cum erau: fierți sau copți? Dar astăzi?

Acest articol a fost scris pentru Spring  SuperBlog 2023!

 

duminică, 26 februarie 2023

Mărțișor Spring SuperBlog 2023!

Cu toate că nu stau deloc bine cu timpul îmi place competiția, prin această postare vă anunț că voi participa la noua ediție SuperBlog, care a ajuns la numărul 26. Această ediție are un ritm mai relaxat, vor fi două probe pe săptămănă și dacă sunteți curioși puteți afla mai multe detalii dând un click aici

De mărțișor vom primi prima probă din Spring SuperBlog 2023!

Sursă foto: Super-blog.eu

Am prins gustul competiției la ediția din toamnă Storytelling SuperBlog 2022 și vreau, în continuare, să-mi exersez creativitatea și să-mi îmbunătățesc stilul de scris. Sper să reușesc să particip la toate probele și să finalizez competiția pe un loc mult mai bun ca data trecută.

M-aș bucura dacă v-ați înscrie și voi!

Vă doresc o seară de duminică frumoasă și o saptămână plină de realizări!

duminică, 27 noiembrie 2022

La cinema toată lumea se va distra!

Parcurg cu nostalgie printre amintirile anilor ’90, când aveam în jur de 13-14 ani, și mergeam împreună cu colegii sau vecinii de aceași vârstă la cinematograf pentru a viziona filme noi apărute. Aproape în fiecare weekend aveam voie să mergem la cinema, dacă în timpul săptămânii luam note bune la școală!

Sursă foto: Pixabay

Cele mai multe filme care relau la cinema erau filme indiene: Vagabondul, O floare și doi grădinari, Lanțul amintirilor sunt câteva filme pe care le-am văzut la cinema și le îndrăgeam foarte mult, îmi venea să intru în ecran să cânt și să dansez cu acorii indieni.

Apoi au început să ruleze la cinema și filme de acțiune sau horror, pentru noi era ceva inedit, deoarece la televizor puteam vedea doar serialul american Dallas. La început abia așteptam să apară următorul episod, apoi mi-am pierdut din interes, devenisem fascinată de filmele de la cinema. Pe atunci nu aveam prea multe opțiuni în materie de film, orice film rula la cinema pentru noi era wow. Sala de cinema avea scaune din lemn care se rabatau, uneori mai scârțâiau, dar nu conta prea mult pentru noi.

Însă acum totul s-a schimbat datorită tehnologiei, dar nu numai! S-au schimbat și gusturile mele! Filmele indiene nu se mai numără printre filmele mele preferate, am mai încercat să urmăresc filme indiene, dar nu am mai putut, pur și simplu nu mă mai atrag. Acum prefer filemele horror, de acțiune, comediile, documentarele și desenele animate Tom și Jerry. Astăzi avem de unde alege filme! Le putem viziona din confortul casei noastre sau putem merge la cinema!

Sursă foto: InterComFilm Distribution

Cu toate că acum în sălile de cinema avem fotolii foarte confortabile și avantajul tehnologiei moderne ne oferă o experiență vizuală și acustică superioară, nu mai merg așa des la cinema, dar când aflu de lansarea unui film nou și pare pe gustul meu, cum este filmul “Lilu, Lilu, Crocodilu΄”  de aventură comică, un film pentru întreaga familie, merg la cinema împreună cu familia sau cu prietena mea cea mai bună.

Filmul va rula subtitrat și dublat în limba română, astfel că se pot bucura de film și cei mai mici care încă nu știu să citească, este o comedie muzicală de acțiune perfectă pentru toată familia, bazată pe seria de cărți a lui Bernard Waber. Este un film extraordinar deoarece este despre îndeplinirea dorințelor, este potrivit acestei perioade a anului când totul în jurul nostru emană veselie, optimism, totul este însuflețit.

Regizat de Will Speck şi Josh Gordon, scenariul este de Will Davies. Filmul este produs de Hutch Parker, Will Speck, şi Josh Gordon, iar producători executivi sunt Kevin K. Vafi, Dan Wilson, Robert J. Dohrmann, Benj Pasek, Justin Paul, Tarak Ben Ammar şi Andy Mitchell.

Emoțiile sunt manifestate prin muzică, iar muzica este asigurată de cei mai talentați compozitori, câștigători de premii importante. Mai jos puteți viziona trailerul filmului:


În luna decembrie, mai exact pe 23 decembrie 2022, puteți urmări împreună cu familia aventura plină de umor a crocodilului Lilu pe marile ecrane din cinematografe.

Pregătește-ți familia pentru o adevărată aventură la o scară complet nouă, aventură în care întreaga lume este o scenă! Muzică, dans, umor și acțiune într-o oră și 46 minute, doar în lumea magică a cinematografiei!

Acest articol a fost scris pentru SuperBlog 2022!

Voi mergeți la cinema?

Sursă foto: InterComFilm Distribution